Decizia penală nr. 132/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a1
DECIZIA PENALĂ Nr. 132/R/2013
Ședința publică de la 15 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A., Judecător
: B. D., Judecător
: L. M. V., Judecător
GREFIER: C. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin: SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații C. G. S.
, C. T. M. și C. SA, împotriva Încheierii penale din 13 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință se prezintă inculpații recurenți C. G.
S., C. T. M. și C. SA, în stare de arest, asist. de av. Alexa M. C. din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care .
Inculpații-recurenți arată că își mențin recursurile declarate pentru motivele arătate în scris.
Apărătorul recurenților, reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, instanța dispune judecarea recursurilor și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Apărătorul recurenților, solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate în scris, casarea încheierii atacate și rejudecând, punerea în libertate de îndată a inculpaților, pentru următoarele considerente: inculpații nu au antecedente penale, au avut o conduită corectă anterior săvârșirii faptelor, au recunoscut comiterea acestora, motiv pentru care solicită a se reține în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante.
Apreciază că în prezent nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Aceștia au o vârstă foarte fragedă și din teribilism au comis faptele de care sunt acuzați, iar mediul penitenciarului sau arestului nu este unul de îndreptare.
De asemenea arată că CEDO a susținut că detenția ar trebui să fie una cu caracter excepțional, iar starea de libertate este cea firească și normală.
Reprezentanta parchetului, solicită respingerea recursurilor declarate de cei trei inculpați ca nefondate, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, având în vedere că urmare a verificării legalității s-a constatat în temeiul disp. art. 300/1 Cod procedură penală legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și s- a menținut această măsură.
Apreciază că subzistă și în prezent temeiurile avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestării preventive, întrucât în perioada octombrie 2012 - aprilie 2013, inculpații au sustras bunuri de la părțile vătămate inclusiv de la Biserica Penticostală, pe timp de noapte, prin efracție împreună cu un minor, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală precum și cele prev. de art. 148 lit.
"f"; Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un real pericol pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunilor comise.
Inculpatul-recurent C. G. S., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpatul-recurent C. T. M., având ultimul cuvânt, solicită acordarea unei șanse cât de mică și cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpatul-recurent C. S. -A. având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Cauza a rămas în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin Încheierea penală din 13 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr._, în temeiul disp. art. 3001Cod procedură penală rap. la art. 1602)Cod procedură penală, s-a constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpați și, în consecință:
S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C. G. S. - fiul lui A. și C., născut la data de_ în Beclean, jud. BN, studii primare, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, domiciliat în comuna Căianu Mic, satul Dobric, nr. 233, jud. Bistrița-Năsăud, fără antecedente penale, posesor al C.id. seria XB nr. 367.468, CNP - 1., în prezent aflat în Arestul IPJ BN, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. (1) rap. la art. 209 al. (1) lit. "a";, "g"; și "i"; C.pen. cu aplicarea art. 41 al. (2) C.pen. și a art. 75 lit. "c"; C.pen.
S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C. T. M. - fiul lui A. și C., născut la data de_ în Beclean, jud. BN, studii primare, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, domiciliat în comuna Căianu Mic, satul Dobric, nr. 233, jud. Bistrița-Năsăud, fără antecedente penale, posesor al C.id. seria XB nr. 124.063, CNP - 1., în prezent aflat în Arestul IPJ BN,, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. (1) rap. la art. 209 al. (1) lit. "a";, "g"; și "i"; C.pen. cu aplicarea art. 41 al. (2) C.pen. și a art. 75 lit. "c"; C.pen.
S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C. SA - fiul lui
A. și C., născut la data de_ în mun. Bistrița, jud. BN, studii primare, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, domiciliat în comuna Căianu Mic, satul Dobric, nr. 233, jud. Bistrița-Năsăud, fără antecedente penale, posesor al C.id. seria XB nr. 373.378, CNP - 1., în prezent aflat în Arestul IPJ BN,, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. (1) rap. la art. 209 al. (1) lit. "a";, "g"; și "i"; C. pen., cu aplic. art. 41 al. (2) C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Încheierea Penală nr. 10/CC/2013 din data de_, pronunțată în dosarul înregistrat sub nr.
3._ de către Judecătoria Bistrița, s-a admis cererea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, dispunându-se arestarea preventivă a inculpaților C. G. S., C. T. M. și C. SA, pentru o perioadă de 29 zile, cu începere de la data de_ și până la data de_ .
Pentru a dispune luarea acestei măsuri privative de libertate, instanța a reținut că din ansamblul probatoriului administrat de către organul de urmărire penală până la momentul formulării propunerii, există date și indicii temeinice, în accepțiunea dată de disp. art. 68 ind. 1 Cod pr. penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați (din cuprinsul declarațiilor date, reieșind, de altfel, împrejurarea potrivit căreia aceștia au recunoscut comiterea faptelor și modul în care au acționat de fiecare dată)..
S-a mai reținut incidența disp. art. 148 alin 1 lit. "f"; C. pr. penală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este mai mare de 4 ani, respectiv că există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce derivă din împrejurările și din modalitățile concrete ale săvârșirii faptelor, precum și din reacția publicului la comiterea unor astfel de fapte.
S-a mai reținut de către instanță - cu ocazia analizării propunerii parchetului privind luarea măsurii arestului preventiv - că, prin Ordonanța din data de_, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților C. G. S. ,
T. M. și C. SA, iar potrivit Ordonanței de reținere din_, s-a dispus reținerea acestora pe timp de 24 de ore, începând cu data de_, ora 20,00.
În fapt, s-a reținut că, începând cu luna octombrie 2012, din cauza stării materiale precare, inculpații C. G. S. și C. T. M., împreună cu învinuitul minor C. D. E. au luat hotărârea infracțională de a sustrage diverse bunuri din imobile amplasate pe raza localității Dobric, imobile ale căror proprietari nu se aflau în țară.
În realizarea acestei hotărâri, persoanele sus-menționate au sustras mai multe bunuri din locuințe, precum și din biserica penticostală din localitatea Dobric, în activitatea infracțională fiind atrase și alte persoane.
Astfel, într-una din zilele lunii octombrie 2012 (ce nu a putut fi stabilită), pe timp de noapte, inculpatul C. G. S. împreună cu minorul C. D. E. au pătruns în locuința părții vătămate Ciurdărean T. I. profitând de faptul că un geam era întredeschis și au sustras o combină muzicală și mai multe CD-uri (în valoare totală de 200 lei).
S-a mai reținut că, tot în una dintre zilele lunii octombrie 2012 și în aceleași împrejurări, inculpații C. G. S. și C. T. M., împreună cu minorul C.
E. au sustras din locuința părții vătămate Ciurdărean T. I. produse electronice și diverse alte bunuri, în valoare totală de 2.260 lei (o bormașină, un radiocasetofon, un fierăstrău mecanic, un flex, un aparat de lipit, un picamer, un motofierăstrău).
Judecătoria Bistrița a reținut, totodată, că, la o dată care nu a putut fi stabilită din cursul lunii decembrie 2012, pe timp de noapte, inculpații C. G. S. și C.
T. M., împreună cu minorul C. D. E. au pătruns prin forțarea ușii de acces în imobilul nelocuit aparținând părții vătămate C. G., de unde au sustras bibelouri în valoare de 50 lei, respectiv că, în cursul nopții zilei următoare, inculpatul
C. G. S. împreună cu minorul C. D. E. au sustras din locuința sus menționată cinci pahare de cristal și un ornament floral, bunuri în valoare de 150 lei.
La data de 1 ianuarie 2013, pe timp de noapte (în jurul orei 1800), inculpatul C.
T. M. și minorul C. D. E. au pătruns prin forțarea unui geam în locuința părții vătămate B. I. A., de unde au sustras o cameră de filmat marca "SONY";, casete video aferente, un aparat de făcut cafea, un fierbător, mai multe CD-uri, un set tacâmuri, prosoape și produse cosmetice, valoarea totală a bunurilor fiind de 5.160 lei.
La data de 2 ianuarie 2013, pe timp de noapte (în jurul orei 2000), inculpatul C.
G. S. și numitul C. A. A., profitând de faptul că o ușă de acces în imobil nu era asigurată, au pătruns în locuința părții vătămate B. I. A., de unde au sustras un TV tip LCD și un sistem audio alcătuit din subvoofer și două boxe, în valoare totală de 8.000 lei.
S-a mai reținut că, în noaptea de 7/8 aprilie 2013, inculpații C. T. M. și
C. SA au pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta Bisericii Penticostale din Dobric de unde au sustras 140 m cablu curent electric, 140 m cablu semnal audio- video, 20 m cablu trifazic (bunuri aparținând bisericii, în valoare totală de 15.050 lei), precum și un număr de șase role de cablu în valoare totală de 1.950 lei, aparținând părților vătămate M. A., M. C., C. C. și D. G. .
Raportat la actele și lucrările prezentului dosar, instanța a reținut că, în cauză, a fost emis rechizitoriul, act prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților sus menționați pentru comiterea următoarelor infracțiuni: C. G. S. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1 rap. la art.209 al.1 lit. "a";,
"g"; și "i"; C.pen., cu aplic. art.41 al.2 și art.75 lit.";c"; C.pen; C. T. M. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1 rap. la art.209 al.1 lit. "a";,
"g"; și "i"; C.pen., cu aplic. art.41 al.2 și art.75 lit.";c"; Cp și C. SA pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1 rap. la art.209 al.1 lit. "a";,
"g"; și "i"; C.pen. cu aplic. art.41 al.2 C.pen.
S-a reținut în fapt de către organul de urmărire penală că, întrucât inculpații prezintă predispoziție pentru comiterea infracțiunilor contra patrimoniului (furturi), incepând cu luna octombrie 2012, in mai multe rânduri și împreună cu inculpatul minor C. D. E., au sustras diverse bunuri din imobile amplasate pe raza localității Dobric, imobile ale căror proprietari nu se aflau in țară.
În realizarea acestei hotărâri, persoanele sus-menționate au sustras mai multe bunuri din locuințe, precum și din biserica penticostală din localitatea Dobric, în activitatea infracțională fiind atrase și alte persoane.
Începând cu luna octombrie 2012, din cauza stării materiale precare, inculpații
C. G. S. și C. T. M., împreună cu inculpatul minor C. D. E. au luat hotărârea infracțională de a sustrage diverse bunuri din imobile amplasate pe raza localității Dobric, imobile ale căror proprietari nu se aflau în țară.
În realizarea acestei hotărâri, persoanele sus-menționate au sustras mai multe bunuri din locuințe, precum și din biserica penticostală din localitatea Dobric, în activitatea infracțională fiind atrase și alte persoane.
Astfel, într-una din zilele lunii octombrie 2012 (ce nu a putut fi stabilită), pe timp de noapte, inculpatul C. G. S. împreună cu minorul C. D. E. au pătruns în locuința părții vătămate Ciurdărean T. I., profitând de faptul că un geam era întredeschis și au sustras o combină muzicală și mai multe CD-uri (în valoare totală de 200 lei).
Ulterior, inculpatul C. G. S. a vândut combina sustrasă fratelui său, făptuitorului C. I., pentru suma de 50 lei, fără a-i spune că provine din comiterea unui furt, dar imediat ce acest făptuitor a aflat proveniența reală a bunului, l-a restituit inculpatului (care l-a degradat).
S-a mai reținut în fapt că, tot în una dintre zilele lunii octombrie 2012 și în aceleași împrejurări, inculpații C. G. S. și C. T. M., împreună cu inculpatul minor C. D. E. au sustras din locuința părții vătămate Ciurdărean T.
I. produse electronice și diverse alte bunuri, în valoare totală de 2.260 lei (o bormașină, un radiocasetofon, un fierăstrău mecanic, un flex, un aparat de lipit, un picamer, un motofierăstrău).
Radiocasetofonul a fost vândut făptuitorului C. D., fratele inculpaților, inculpatul C. G. S. declarând că o parte dintre bunurile sustrase le-a vândut făptuitorului Petradi Claudiu M. pentru suma de 210 lei (ulterior a revenit asupra celor declarate, susținând că nu a vândut vreun bun făptuitorului; la rândul său, acesta din urmă a negat primirea sau cumpărarea vreunui bun sustras).
S-a mai menționat în cuprinsul actului de sesizare că, la o dată care nu a putut fi stabilită din cursul lunii decembrie 2012, pe timp de noapte, inculpații C. G.
și C. T. M., împreună cu minorul C. D. E. au pătruns prin forțarea ușii de acces în imobilul nelocuit aparținând părții vătămate C. G., de unde au sustras bibelouri în valoare de 50 lei (unul dintre bibelouri fiind recuperat de poliție de la inculpatul C. T. M. ), respectiv că, în cursul nopții zilei următoare, inculpatul C. G. S. împreună cu minorul C. D. E. au sustras din locuința sus menționată pahare și un coș cu flori, bunuri în valoare de 50 lei (coșul ornamental a fost abandonat, dar un număr de cinci pahare au fost recuperate de poliție).
La data de 1 ianuarie 2013, pe timp de noapte (în jurul orei 1800), inculpatul C.
M. și minorul C. D. E. au pătruns prin forțarea unui geam în locuința părții vătămate B. I. A., de unde au sustras o cameră de filmat marca "SONY";, casete video aferente, un aparat de făcut cafea, un fierbător, mai multe CD-uri, un set tacâmuri, prosoape și produse cosmetice, valoarea totală a bunurilor fiind de 5.160 lei (bunurile au fost duse la locuința inculpatului C. T. M., cea mai mare parte dintre ele, în valoare de 4.020 lei, fiind recuperate pe parcursul cercetărilor penale).
La data de 2 ianuarie 2013, pe timp de noapte (în jurul orei 2000), inculpații C.
G. S. și C. A. A., profitând de faptul că o ușă de acces în imobil nu era asigurată, au pătruns în locuința părții vătămate B. I. A., de unde au sustras un TV tip LCD și un sistem audio alcătuit din subvoofer și două boxe, în valoare totală de 8.000 lei.
Infractorii au ascuns bunurile într-un loc cu vegetație uscată și tot în timpul nopții, prin intermediul învinuitei minore Costin Adelina Codruța - concubina inculpatului C. G. S. - le-au vândut învinuitului Sigheartău Liviu D., persoană care a transportat bunurile din localitatea Dobric la locuința sa din mun. Dej, cu ajutorul autovehiculului condus de fratele său, învinuitul Sigheartău N. A. (învinuiții Costin Adelina Codruța și Sigheartău Liviu D. cunoscând reala proveniență a bunurilor, însă învinuitul Sigheartău N. A. aflând abia ulterior reala proveniență a acestora; pe parcursul cercetărilor penale bunurile au fost recuperate și restituite părții vătămate).
S-a mai reținut că, la aceeași dată, în jurul orelor 21,00, inculpații C. T.
M. și C. SA au pătruns prin escaladarea unui gard în locuința părții vătămate B. I. A., de unde au sustras un aparat DVD, în valoare de 775 lei (pe parcursul cercetărilor penale, și acest bun fiind recuperat și restituit părții vătămate).
Organul de urmărire penală a mai menționat în cuprinsul actului de sesizare a instanței că, în noaptea de 7/8 aprilie 2013, inculpații C. T. M. și C. S.
A. au pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta Bisericii Penticostale din Dobric de unde au sustras 140 m cablu curent electric, 140 m cablu semnal audio-video, 20 m cablu trifazic (bunuri aparținând bisericii, în valoare totală de 15.050 lei), precum și un număr de șase role de cablu în valoare totală de 1.950 lei, aparținând părților vătămate M. A., M. C., C. C. și D. G. (cablurile fiind secționate de către inculpați, care au procedat la arderea învelișului protector, metalul (cupru) fiind valorificat la un centru de colectare din localitatea Mănășturel, jud. C. ). Organul de urmărire penală a concluzionat că faptele comise de inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, dispunând trimiterea în judecată a acestora, după cum urmează: C. G. S. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1 rap. la art.209 al.1 lit. "a";,
"g"; și "i"; C.pen., cu aplic. art.41 al.2 și art.75 lit.";c"; C.pen; C. T. M. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1 rap. la art.209 al.1 lit. "a";,
"g"; și "i"; C.pen., cu aplic. art.41 al.2 și art.75 lit.";c"; Cp și C. SA pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1 rap. la art.209 al.1 lit. "a";,
"g"; și "i"; C.pen. cu aplic. art.41 al.2 C.pen.
S-a dispus prin același act de sesizare punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată și a inculpaților C. D. E. (minor) și C. A. A. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1 rap. la art.209 al.1 lit. "a";, "g"; și "i"; C.pen. cu aplic. art.41 al.2 C.pen. (și a art. 99 și urm. Cod penal în ceea ce-l privește pe cel dintâi inculpat).
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, precum și starea de fapt menționată în actul de sesizare - act prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpați arestați preventiv (alături de alți doi inculpați, dintre care unul minor) pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat - instanța de fond a apreciat că, în cauză, există probe și indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost cercetați, în modalitatea descrisă în cuprinsul actului de sesizare.
Instanța de fond a mai reținut că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 al.1 lit. "f"; Cod procedură penală, întrucât infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin urmare, raportat la gravitatea sporită a faptelor comise (fapte pe care inculpații le-au recunoscut) - gravitate ce rezidă din modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor (pe timp de noapte, prin efracție și în coautorat cu alte două persoane, printre care una minoră) și din consecințele acesteia (un prejudiciu în valoare totală de 33.735 lei) - și, în același timp, la persoana inculpaților (persoane ce au perseverat în câmpul infracțional prin multitudinea de acte materiale comise și care au atras în câmpul infracțional și o persoană minoră), instanța apreciază că se impune privarea, în continuare, de libertate a inculpaților C. G. S., C. T. M. și C. S.
A., în speță existând indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele sus menționate, respectiv necesitatea de a-i împiedica pe aceștia să comită alte infracțiuni.
Raportat la aceste considerente și având în vedere, totodată, disp. al. 8 ale art. 136 din Codul de procedură penală - și după analizarea atentă a criteriilor menționate în textul legal invocat - instanța de fond a apreciat că, în speța de față, raportat la persoana inculpaților, indiciile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au încetat, ele reprezentând temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond - în baza disp. art. 3001Cod procedură penală rap. la art. 1602)Cod procedură penală - a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații C. G. S., C.
T. M. și C. SA, urmând să mențină această măsură.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații C.
G. -S., C. T. -M. și C. S. -A., solicitând admiterea recursurilor, casarea Încheierii atacate și rejudecând, cercetarea lor în stare de libertate, apreciind că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, întrucât nu au antecedente penale, au avut o conduită corectă anterior săvârșirii faptelor, au recunoscut comiterea acestora, au o vârstă foarte fragedă și din teribilism au comis faptele de care sunt acuzați, iar mediul penitenciarului sau arestului nu este unul de îndreptare. De asemenea, potrivit CEDO, detenția ar trebui să aibă caracter excepțional, starea de libertate fiind cea firească și normală.
Recursurile declarate în cauză, sunt nefondate.
Potrivit art. 300/1 rap. la art. 160 Cod procedură penală, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Procedând în conformitate cu aceste dispoziții legale, în mod corect instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților este legală și temeinică și a apreciat justificat că motivele avute în vedere la luarea acesteia subzistă și în prezent, astfel că a dispus menținerea măsurii preventive.
Astfel, la dosarul cauzei există probe și indicii temeinice că inculpații au comis faptele pentru care au fost arestați preventiv, iar condiția prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală subzistă, întrucât inculpații sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, relevat de gravitatea faptei-ce rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a acesteia (pe timp de noapte, prin efracție și în coautorat cu alte două persoane, printre care una minoră), multitudinea de acte materiale comise, din consecințele faptei (un prejudiciu
în valoare totală de 33.735 lei) - și raportat la persoana inculpaților (persoane ce au perseverat în câmpul infracțional și care au atras în câmpul infracțional și o persoană minoră), existând și riscul comiterii unor noi astfel de infracțiuni.
În consecință, s-a apreciat că pe de o parte, nu a fost probată existența unor temeiuri noi, care să determine luarea unei alte măsuri preventive, sau eliberarea recurenților, și că în fapt, luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, raportat la aspectele reținute, ar fi inadecvată la acest moment procesual.
Susținerile recurenților, formulate în sprijinul punerii acestora în libertate, potrivit cărora nu au antecedente penale, au avut o conduită corectă anterior săvârșirii faptelor, au recunoscut comiterea acestora, au o vârstă foarte fragedă și din teribilism au comis faptele de care sunt acuzați, sunt nerelevante, raportat la întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru menținerea măsurii arestării preventive.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, vor fi respinse ca nefondate recursurile formulate de recurenții C. G. -S.
, C. T. -M. și C. S. -A., împotriva Încheierii penale din data de_, a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul penal nr._ .
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, fiecare recurent va fi obligat să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Alexa M. C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală: | ||
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții C. G. -S. | , C. | |
T. | -M. și C. S. -A., împotriva Încheierii penale din data de _ | , a |
Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul penal nr._ .
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Alexa M. C. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
G. A. B. | D. | -L. | M. | V. C. M. |
Red/dact G.A/C.M _
Jud. fond V. M.L.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a1
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE NR. 132/R/2013
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții C. G. -S. | , C. | |
T. | -M. și C. S. -A., împotriva Încheierii penale din data de _ | , a |
Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul penal nr._ .
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Alexa M. C. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
G. A. B. | D. | -L. | M. | V. C. M. |
Pentru conformitate cu originalul,
← Decizia penală nr. 53/3. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 176/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|