Decizia penală nr. 213/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 213/R/2013
Ședința publică din 14 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. L., judecător JUDECĂTORI: M. Ș.
: V. V. A.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin A. SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul V.
L. împotriva sentinței penale nr. 1885 din data de 06 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, privind pe inculpatul V. L., trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, dat în dosarul nr. 950/P/2011, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată lipsa inculpatului V. L. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Raportat la obiectul cauzei și limitele de pedeapsă ale infracțiunii se constată faptul că asistența juridică a inculpatului nu este obligatorie.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta M. ui P. raportat la aplicarea disp. art. 3201Cod procedură penală la judecata în fond a cauzei apreciază că nu se impune discutarea vinovăției inculpatului, care a recunoscut.
Cu privire la cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului și modalitatea de executare a acesteia arată că acesta a fost condamnat pentru conducere având permisul de conducere anulat pe considerentul unei condamnări anterioare pentru o infracțiune de același gen. Astfel, prin prisma situației expuse consideră că în mod corect a fost anulată suspendarea și față de perseverența în comiterea acestui gen de infracțiuni solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.1885 din 06 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul V.
L. , pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 37 lit. a C.penal și art. 320/1 C.pr.pen. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
S-a constatat că fapta dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a C.penal raportat la pedeapsa de 7 luni închisoare cu suspendare condiționată aplicată prin SP nr. 590/2010 a Judecătoriei B., definitivă la data de_, respectiv în termenul de încercare al suspendării condiționate al acestei pedepse.
În baza art. 83 C.penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 7 luni închisoare, ce se va executa alăturat pedepsei de 4 luni închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății, urmând ca
inculpatul să execute pedeapsa de: 11 luni închisoare.
În baza art. 71 C.penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.penal pe toată perioada executării pedepsei.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 250 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu parțial pentru avocat din oficiu Moruțan Alin.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de _
, în jurul orei 00.15, lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. B. - Năsăud - Serviciul Rutier, care executau serviciul de supraveghere, dirijare și control al traficului rutier, au oprit pe str. V. iu Braniște din mun. B. autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_ condus de inculpatul V. L. .
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar întrucât rezultatul a fost de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost sancționat contravențional.
La solicitarea agenților de poliție, inculpatul nu a putut prezenta permisul de conducere. Ca urmare a verificărilor efectuate în baza de date informatizată a deținătorilor de permise de conducere s-a constatat că sus- numitul figurează cu permis de conducere anulat.
Din adresa nr. 158066/_ emisă de Serviciul Rutier din cadrul
I.P.J. B. -Năsăud rezultă că inculpatul V. L. figurează ca posesor de permis de conducere seria B105419N, categoriile A, B, BE, C și CE. Cu toate acestea, inculpatul nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice la data de_, întrucât permisul de conducere i-a fost anulat (măsură dispusă începând cu data de_ ).
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că prin sentința penală nr. 590/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ sus- numitul a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată (faptă comisă la data de_ ). Hotărârea sus-menționată (definitivă prin neapelare la data de_ ) a fost comunicată Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. B. -
Năsăud. în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă, șeful serviciului poliției rutiere a dispus anularea permisului de conducere, începând cu data de_ .
Măsura a fost luată în temeiul art. 114 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, potrivit căruia anularea permisului de conducere se dispune în cazul în care titularul acestuia a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
De menționat că măsura anulării permisului de conducere i-a fost comunicată inculpatului, acesta semnând de primire dovada comunicării la data de_ .
Deși știa că nu are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice, în data de_ inculpatul s-a urcat la volanul mașinii, fiind depistat în trafic de un echipaj de poliție.
Cu ocazia audierii, inculpatul a declarat că în seara zilei de_ s-a deplasat pe jos la locuința numitului M. R. Gavril, situată în mun. B.
, str. Dragoș Vodă, nr. 7, jud. B. -Năsăud. Acolo a consumat 200 ml de vin (sub formă de șpriț). La un moment dat, M. R. Gavril a solicitat intervenția salvării, întrucât concubina sa, care era însărcinată, acuza dureri. După plecarea ambulanței, numitul M. R. Gavril i-a cerut inculpatului V. L. să-l transporte cu mașina la spital. Inițial a refuzat, apoi a cedat insistențelor acestuia.
În jurul orei 00.00 a datei de_ ,inculpatul s-a urcat la volanul mașinii, avându-i ca pasageri pe numiții M. R. Gavril, Țicoi N. M. și Țicoi A. M. . A condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ de pe str. Dragoș Vodă până pe str. V. iu Braniște, unde a fost oprit de un echipaj de poliție. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Le-a declarat lucrătorilor de poliție că permisul de conducere i-a fost anulat. Aceștia au verificat prin stație situația permisului de conducere și au constatat că cele declarate de inculpat corespund adevărului.
Cele declarate de inculpat sunt confirmate de martorii M. R. Gavril, Țicoi N. M. și Țicoi A. M. .
Săvârșirea faptei reținute în sarcina inculpatului se probează cu următoarele mijloace de probă administrate în cauză: proces-verbal de constatare a infracțiunii (f.4-5); rezultat etilotest (f.6);declarațiile inculpatului
V. L. (f.8-12); declarațiile martorilor Cimpoieș George (f.13), Țicoi N.
-M. (f.14), Țicoi A. -M. (f.15) șl M. R. -Gavril (f. 16); adresa nr. 158066/_ emisă de Serviciul Rutier din cadrul I.PJ. B. -Năsăud (f.18); sentința penală nr. 590/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ (f. 19-20); adresa nr. 476/_ emisă de Serviciul Rutier din cadrul I.PJ. B. -Năsăud (f.21); dovada comunicării măsurii anulării permisului de conducere (f.22); -proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (f.30).
În drept:
Fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută de instanță prin prisma probatoriului administrat și recunoscută de către acesta, de a conduce în data de_ pe str. V. iu Braniște din mun. B. autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_ având permisul de
conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unul autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, faptă prev. de art. 86 alin. 2 din
O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 320/1 C.pr.pen., pentru care instanța îl va condamna la pedeapsa de 4 luni închisoare.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.penal, respectiv: pericolul social concret al faptei, persoana inculpatului, limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta comisă, atitudinea sinceră adoptată de inculpat.
Instanța s-a orientat spre o pedeapsă redusă făcând aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.pr.penală, însă nu a putut să ignore existența pericolului social foarte mare pe care îl reprezintă inconștiența unor conducători auto, în speță a inculpatului, care, cu toate că avea permisul anulat urmare unei condamnări pentru comiterea infracțiunii de conducere cu alcoolemie și consumase și de această dată băuturi alcoolice, nu a ținut cont de faptul că atenția și instinctele îi sunt afectate și nici de faptul că nu mai avea dreptul de a conduce, a urcat la volan ignorând toate dispozițiile legale și punând astfel în pericol atât siguranța sa, cât și a celorlalți pasageri și participanți la traficul rutier.
A trata cu blândețe și nepermisă înțelegere astfel de acte iresponsabile înseamnă a tolera instaurarea unui climat de insecuritate socială rutieră, cu efecte imediate și ireversibile asupra semenilor.
Apărarea inculpatului, în sensul că a cedat insistențelor prietenului său de a-l transporta la spital nu poate fi avută în vedere la justificarea atitudinii infracționale, în situația în care știa că permisul îi este anulat și a consumat și băuturi alcoolice. Nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 45 C.penal - starea de necesitate. Prietenul avea posibilitatea de a solicita un taxi pentru a se deplasa la spital la concubina sa care urma să nască.
Raportat la aceste aspecte și având în vedere amploarea fenomenului infracțional pe tărâm rutier (ce necesită o reacție promptă, fermă, adecvată, intransigentă din partea autorităților, inclusiv judiciare, pentru stăvilirea
sau stăpânirea acestuia), instanța nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 din Codul penal, întrucât nu ar fi moral ca pedeapsa să fie redusă și mai mult.
Având în vedere că fapta dedusă judecății a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată SP nr. 590/2010 a Judecătoriei B., definitivă la data de_, instanța, conform dispozițiilor art. 83 C.penal va dispune
revocarea suspendării condiționate, iar pedeapsa de 7 luni închisoare se va executa alăturat pedepsei de 4 luni închisoare aplicată pentru fapta dedusă
judecății, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 luni închisoare.
Instanța a apreciat că, față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, se impune interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.penal. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 71 C.penal a dispus, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării de către inculpat exclusiv a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II-a și lit. b C.penal, pe perioada executării pedepsei.
Totodată, executarea efectivă a pedepsei în penitenciar se impune, în primul rând prin prisma dispozițiile legale imperative în materie, dar și în vederea realizării scopului pedepsei, respectiv formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 250 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu parțial pentru avocat din oficiu Moruțan Alin, care a asigurat asistența
judiciară obligatorie la mai multe termene de judecată, până la prezentarea unui apărător ales.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, inculpatul, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
Deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și susține calea de atac promovată și nici nu a depus motivele de recurs în scris, într-un memoriu separat așa cum a făcut referire prin cererea de promovare a căii de atac(f.2).
Analizând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale precum și a motivelor de recurs ce pot fi analizate din oficiu, curtea reține următoarele:
În urma administrării unui probatoriu util, pertinent și concludent coroborat cu declarația de recunoaștere necondiționată a comiterii faptei descrise în actul de sesizare al instanței, declarație dată în condițiile art.320 ind.1 C.p.p., instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care la data de_ pe str. V. iu Braniște din mun. B. a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_ având permisul de conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unul autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat conform adresei nr.476/_ emisă de Serviciul Rutier din cadrul IPJ B. Năsăud.
Instanța de fond a ținut seama la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de toate criteriile prev. de art.72 C.p., de gradul de pericol social concret al faptei comise, de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator și reduse conform art.320 ind.1 alin.7 C.p.p., precum și de conduita sinceră a inculpatului, care încă din primul moment a conlucrat cu organele de cercetare penală, recunoscând că a condus pe drumurile publice în condițiile în care cunoștea faptul că permisul său de conducere fusese anulat.
Instanța de fond a fost deosebit de clementă orientând cuantumul pedepsei spre minimul special redus prevăzut de textul incriminator, reținând însă în mod corect pericolul social ridicat al faptei comise, inconștiența de care a dat dovadă inculpatul, care s-a urcat la volan, cu
toate că avea permisul de conducere anulat și cu toate că, consumase în prealabil băuturi alcoolice, ba mai mult săvârșind fapta în termenul de încercare al unei alte condamnări cu suspendare condiționată pentru comiterea unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
Așa fiind, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, raportat și la operațiunile juridice efectuate(aplicarea art.37 lit.a și 83 C.p. și revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.590/2010 a Judecătoriei B. ), curtea în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefundat recursul declarat.
Va obliga pe recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul V. L., domiciliat în B., str. D., nr. 17, sc.A, ap.29 împotriva sentinței penale nr. 1885 din 6 decembrie 2012 a Judecătoriei B. .
Obligă pe recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 februarie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
A. | D. L. M. | Ș. | V. | V. | A. |
GREFIER
L. A. S.
Red.VVA/S.M.D. 3 ex./_ .
Jud.fond. A. S.
← Decizia penală nr. 1136/2013. Infractiuni rutiere-circulația... | Decizia penală nr. 191/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... → |
---|