Decizia penală nr. 1354/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1354/R/2013
Ședința publică din 21 octombrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: ANA C., judecător JUDECĂTORI: L. M.
M. Ș.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR - V. TRAISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul D. L. A.
împotriva sentinței penale nr.299 din 10 iunie 2013 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.a și i C.pen., cu aplic.art.37 lit.b C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul D. L. A., av.R. Cora C., din cadrul Baroului Cluj, cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul D. L. A. și partea vătămată G.
M. D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul D. L. A. solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, a se da eficiență disp.art.74 lit. b și c C.pen., având în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă pe tot parcursul urmăririi penale, prejudiciul este redus și a fost recuperat de partea vătămată.
De asemenea, solicită aplicarea prev.art.81 sau art.86/1 C.pen., apreciind că astfel se poate realiza scopul prev.de art.52 C.pen., și reeducarea inculpatului.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Reprezentanta M. ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele pe baza cărora s-a și pronunțat prima instanță, dând o soluție de aplicare a unei pedepse de 6 luni închisoare.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei, apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a disp.art.74 C.pen., în condițiile în care a constatat și existența stării de recidivă și celelalte circumstanțe din antecedența inculpatului, modalitatea de executare a acestei pedepse fiind generate evident de starea de recidivă.
Nu consideră că se impune a se acorda o mai mare valoare circumstanțelor atenuante.
În consecință, solicită respingerea recursului și menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 299 din 10 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei D., a fost condamnat inculpatul D. L. A. fiul lui Gheorghița și Ana născ.la_ în D. domiciliat în D. str.Sărata de Jos nr.2, CNP 1., studii 4 clase ,necăsătorit, fără loc de muncă, recidivist, la pedeapsa de: 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în modalitatea prev.de art.208, 209 al.1lit.a și i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b, 74 lit.b și c și 76 lit.c Cod penal cu executare în detenție.
S-a făcut aplicațiunea art.71 și art.64 lit.a teza II cod penal pe durata executării pedepsei .
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate G. M. D. din D. str.Mesteacănului nr.9A.
Inculpatul a fost obligat la 1000 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu av.Silași A. .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul penal deschis prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej din_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. L. A. pentru comiterea
infracțiunii de furt calificat în modalitatea prev.de art.208, 209 al.1lit.a și i Cod penal, reținându-se că la data de 22 iulie 2011 după ce au pătruns prin escaladare în depozitul părții vătămate G. M. a sustras mai multe bunuri, împreună cu Kovacs Ciprian și Cocoloji M., cauzând un prejudiciu în valoare de 2000 lei.
Analizând probele dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.943/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Cocoloji M. și Kovacs Ciprian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 alin.1 lit.a și i cod penal, constând în aceea că la data de 22 iulie 2011 după ce au pătruns prin escaladare împreună cu inculpatul D. L. D. în depozitul părții vătămate G. M. au sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de 2000 lei. În cauză s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul
D. L. A. și continuarea cercetărilor.
În fapt, la data de 22 iulie 2011, în jurul orei 18,00 inculpatul D. L. A. și inculpații Cocoloji M. și Kovacs Ciprian (în dos.943/P/2011 cunoscuți cu antecedente penale vaste pentru fapte similare, s-au hotărât să obțină venituri pe căi facile dar nelegale. Astfel după o înțelegere prealabilă, inculpatul D. L. A. împreună cu ceilalți doi s-au deplasat la un depozit de pe str.Vâlcele din mun.D., aparținând părții vătămate G. M. D. . Având în vedere că geamul din spatele depozitului era spart Kovacs Ciprian l-a ajutat pe inculpatul Cocoloji M. să escaladeze geamul pentru a putea pătrunde în depozit. Apoi Cocoloji M. a scos o scară, cu ajutorul căreia a pătruns în depozit și inculpatul D. L. A.
.De aici au sustras mai multe țevi de aluminiu, uși inox pe care le-au demontat de la un dulap, bobine din cupru etc., pe care le-au aruncat pe geam în afara depozitului acolo unde se afla Kovacs Ciprian. Apoi au ascuns bunurile în lanul de trestie din spatele depozitului și s-au deplasat către casă.
În dimineața zilei următoare Kovacs Ciprian și inculpatul D. L. A. s- au deplasat la un vecin de la care au împrumutat o căruță cu ajutorul căreia au transportat bunurile sustrase la o societate de colectare a fierului vechi, respectiv la SC. Seralex SRL. În schimbul bunurilor, care au fost predate pe numele lui Kovacs Ciprian, au primit suma de 1000 lei, pe care cei trei inculpați au împărțit- o între ei.
Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu proces verbal de cercetare la fața locului (f.6), declarațiile inculpatului (f.20,24,5), declarațiile martorilor(f.32), declarația părții vătămate (f.12), înscrisuri(adeverință) (f.28), proces verbal de reconstituire (f.29).
În drept, fapta inculpatului D. L. A. care la data de 22 iulie 2011, după ce au pătruns prin escaladare în depozitul părții vătămate G. M. a sustras mai multe bunuri, împreună cu Kovacs Ciprian și Cocoloji M., cauzând un prejudiciu în valoare de 2000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208, 209 al.1lit.a și i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, modul concret de săvârșire, persoana inculpatului care are antecedente penale pentru fapte similare cât și faptul că prejudiciul a fost recuperat parțial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul
D. L. A., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.
În ședința publică din data de 21 octombrie 2013, prin apărător din oficiu, inculpatul a solicitat admiterea recursului și reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit. b și c Cod penal, având în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă pe tot parcursul urmăririi penale, prejudiciul este redus și a fost recuperat de partea vătămată.
S-a solicitat și aplicarea prev.art.81 sau art.86/1 Cod penal, apreciind că astfel se poate realiza scopul prev.de art.52 Cod penal și reeducarea inculpatului. Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în
continuare.
Astfel, se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale.
A rezultat din ansamblul probator că la data de 22 iulie 2011, inculpatul recurent D. L. A., împreună cu Kovacs Ciprian și Cocoloji M., după ce au pătruns prin escaladare în depozitul părții vătămate G. M., au sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de 2000 lei.
Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului recurent D. L. A. în comiterea acesteia, vinovăție de altfel recunoscută de
inculpat, care a solicitat să fie judecat în procedura reglementată de art.320/1 Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate, atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare.
Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptei comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei care a fost aplicată inculpatului instanța de fond a respectat criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei, modul concret de săvârșire, persoana inculpatului care are antecedente penale pentru fapte similare, cât și faptul că prejudiciul a fost recuperat.
Săvârșirea prezentei fapte este o dovadă că pedepsele anterior aplicate nu și-au atins scopul de reeducare a inculpatului, de formare a unei conduite conforme cu normele legale.
Nu se impune a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.b și c Cod penal, instanța de fond manifestând suficientă
clemență față de inculpat prin reținerea acestor circumstanțe și aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare, raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, în condițiile în care fapta comisă este sancționată cu închisoarea de la 3 la 15 ani, iar limitele reduse cu o treime ca efect al reținerii prevederilor art.320/1 Cod procedură penală sunt de 2 ani la 10 ani închisoare.
În ce privește solicitarea de suspendare condiționată sau supraveghere a executării pedepsei Curtea de Apel constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât inculpatul nu îndeplinește condiția prevăzută de art.81 alin.1 lit.b Cod penal, respectiv art.86/1 alin.1 lit.b Cod penal, fiind condamnat anterior la pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, pentru infracțiuni intenționate, comise după împlinirea vârstei de 18 ani și pentru care nu este împlinit termenul de reabilitare.
Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Curtea de Apel va respinge în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondat recursul declarat de către inculpatul D. L. A.
, domiciliat in D., str. Sărata de Jos, nr. 2, jud. Cluj împotriva sentinței penale nr. 299 din 10 iunie 2013 a Judecătoriei D. .
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat R. Cora C. .
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. L. A., domiciliat in D., str. Sărata de Jos, nr. 2, jud. Cluj împotriva sentinței penale nr. 299 din 10 iunie 2013 a Judecătoriei D. .
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat R. Cora C.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
ANA C. | L. | M. | M. Ș. |
GREFIER
M. B.
Red. L.M./M.N.
2 ex./_ Jud.fond:R. S.
← Decizia penală nr. 364/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 44/2013. Furt calificat → |
---|