Decizia penală nr. 364/2013. Furt calificat

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 364/R/2013

Ședința publică din data de 14 martie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTORI: I. C. M.

: C. I. GREFIER: A. B. H.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr.44 din 17 ianuarie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., inculpatul K. M. fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca dat în dosar nr. 9123/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (două acțiuni componente) prevăzută de art. 208 al.1, art.209 al. 1 lit. e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și art. 37 al.1 lit. a, b Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul K. M., în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu - avocat R. C.

, din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că inculpatul K. M. este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Totodată, s-a adus la cunoștința inculpatului faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a formulat recurs împotriva sentinței penale nr.44 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, pentru soluționarea căruia s-a stabilit termen la data de 29 martie 2013.

Curtea pune în discuție preschimbarea termenului stabilit aleatoriu la data de 29 martie 2013, pentru data de 14 martie 2013.

Apărătorul inculpatului este de acord cu preschimbarea termenului arătat mai sus.

Reprezentantul M. ui P. apreciază că prezenta cauză poate fi judecată la acest termen.

Curtea, având în vedere concluziile părților, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art.291 al.31C.pr.pen., preschimbă primul termen în recurs stabilit la data de 29 martie 2013, pentru 14 martie 2013 în vederea judecării pe fond a cauzei, având în vedere că nu este necesară citarea altor părți. Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul M. ui P. susține recursul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și în temeiul art.385 ind.15

pct. 2 lit. d C.pr.pen. și art.385 ind.6 al. 3 C.pr.pen. solicită admiterea acestuia, casarea sentinței penale nr.44 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca pe motiv de netemeinicie cu privire la greșita individualizare a pedepsei. Procedând la rejudecarea prezentei cauze, solicită instanței de control judiciar să dispună condamnarea inculpatului K. M. la pedeapsa închisorii cu privare de libertate, stabilită într-un cuantum majorat față de cel stabilit de către prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă, infracțiune judecată în procedura simplificată conform art.320 ind. 1 C.pr.pen. Totodată, solicită înlăturarea circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit. c C.pen., pedeapsa urmând a fi stabilită în limitele legale, reduse cu o treime, adică de la 2 la 10 ani închisoare, ca urmare a reducerii limitelor prevăzute de lege de la 3 la 15 ani închisoare.

Conform art.61 C.pen. solicită revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1305 zile rămas de executat dintr-o pedeapsă anterioară, rest care reprezintă 3 ani și 7 luni, contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză și aplicarea unui spor substanțial.

În ceea ce privește restul dispozițiilor sentinței atacate, solicită menținerea acestora, cheltuielile judiciare urmând a rămâne în sarcina statului.

M. ivele invocate în susținerea recursului vizează greșita reținere a dispozițiilor art.74 lit. c C.pen. pentru că așa cum s-a pronunțat deja Î.C.C.J. - Secția penală prin decizia nr.454/_, această circumstanță referitoare la conduita sinceră a inculpatului nu poate fi reținută concomitent cu dispozițiile art.320 ind.1 C.pr.pen.

Prin urmare, având în vedere cazierul vast al inculpatului, starea de recidivă și postcondamnatorie și postexecutorie, reținută în mod corect de către prima instanță dar fără a acorda semnificația cuvenită, instanța de recurs este îndreptățită să aplice o pedeapsă mult majorată.

Apărătorul inculpatului solicită a se respinge recursul promovat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și a se menține hotărârea primei instanțe ca fiind temeinică și legală, întrucât aceasta din urmă a reținut nu numai prevederile legale, dar și faptele inculpatului, circumstanțele acesteia și toate problemele legate de contextul în care a fost săvârșită fapta, precum și cele referitoare la vârsta și starea de boală a inculpatului. În sarcina acestuia s-au reținut două fapte pedepsite de legea penală, însă una dintre părțile vătămate nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar cealaltă s-a constituit parte civilă dar prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Față de aceste considerente, apreciază că pedeapsa aplicată de către instanța de fond este suficientă pentru ca inculpatul să realizeze ceea ce a făcut, acesta recunoscând faptele și solicitând judecarea în baza art.320 ind. 1 C.pr.pen.

În concluzie, apreciază că aplicarea unei pedepse majorate sau a unui spor de pedeapsă nu va rezolva încercarea de reabilitare a inculpatului. Raportat la aspectele învederate mai sus, precum și raportat la vârsta și boala inculpatului, solicită respingerea recursului Parchetului și acordarea onorariului din fondurile M. ui Justiției.

Inculpatul K. M. , având ultimul cuvânt, precizează că din mandatul executat anterior nu i-a mai rămas nicio restanță pentru că mandatul era pentru executarea unei pedepse de 6 ani închisoare din care a

executat 2 ani și 4 luni închisoare pentru că a fost amânat, deși trebuia să execute numai 2 ani. Învederează faptul că una dintre părțile vătămate nu a formulat pretenții civile în cauză.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.44 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în baza art. 208 al 1- 209 al 1 lit e, g, i Cp cu aplic art 41 al 1 Cp, art 37 lit a, b Cp, art 74 lit c - art 76 lit d Cp si art 320 ind 1 Cpp a fost condamnat inculpatul K. M., ZIS

"Miși";, la 1 an inchisoare.

In baza art 61 Cp s-a revocat liberarea conditionata a restului de 1305 zile de inchisoare ramas neexecutat din pedeapsa de 6 ani si 2 luni aplicata inculpatului prin sp 1803/_ a J. i C. -N. rămasă definitavă prin nerecurare la_, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată in cauza stabilind pedeapsa de 1305 zile inchisoare pe care inculpatul K. M. o va executa in conditiile art 71- 64 lit a teza II Cp

In baza art 88 s-a scăzut din pedeapsa aplicată preventia de la _

la zi.

In baza art 350 Cpp a fost mentinută starea de arest.

In baza art 118 lit e rap la art 118 al 4 Cp s-a confiscat de la inculpat

suma de 1.000 lei.

In baza art 14/346 Cpp a fost admisă actiunea civila exercitata de partea civilă C. F. A., domiciliat în mun. C. -N., str. Fagului, nr. 28, jud. C., si obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 350 lei.

S-a luat act că partea vatamata D. C. D. domiciliat în C. -N.

, str. Bizușa nr. 6, ap. 28, jud. C., nu s-a constituit parte civilă.

In baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu C. I. L., in sumă de 200 lei, s-a avansat din FMJ.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în perioada

07.09 -_, pe timp de noapte, inculpatul K. M., în timp ce se afla în Piața A. Iancu, din C. -N., a observat o bicicletă, aparținând părții vătămate C. F. A., care era asigurată cu un cablu de stâlp, în apropierea stației de autobuz și, prin forțarea cablului de asigurare, a sustras-o. Ulterior, inculpatul a vândut bicicleta unui comerciant de pepeni, rămas neidentificat, în zona Pieței 1 Mai, contra sumei de 15 lei.

În cauză, s-a efectuat o reconstituire, în prezența martorilor-asistenți

M. A ANDRA-R. și M. A C. -REBECA, inculpatul arătând în mod amănunțit împrejurările și modul de comitere a faptei de furt calificat, în acest sens întocmindu-se un proces-verbal (f. 73-78).

Prin fapta sa, inculpatul a cauzat părții vătămate C. F. A. un prejudiciu în valoare de 500 lei, nerecuperat.

La data de_, în jurul orei 15.00, inculpatul K. M. s-a deplasat pe str. Pitești din mun. C. -N., cu intenția de a sustrage o bicicletă. Astfel, inculpatul a pătruns în interiorul unui imobil bloc de locuințe, situat pe str. Pitești, nr. 19, printr-o ușă de acces lăsată întredeschisă și a coborât, printr-un hol, la subsolul imobilului, ajungând astfel în garaj, unde a observat două biciclete. Inculpatul a sustras una dintre ele, marca Cannondale, precum și un senzor de la centrala termică,

ambele bunuri aparținând părții vătămate D. C. D., după care a urcat la parter, unde a fost observat de martorul CANTA M. -O., iar apoi a părăsit locul faptei. Ulterior, inculpatul s-a deplasat în Piața M. Viteazu, unde a vândut bicicleta sustrasă martorului BOROȘ MARTIN, contra sumei de 20 lei.

În jurul orei 16.00, partea vătămată D. C. D. a observat lipsa bicicletei sale și a alertat vecinii cu privire la aceasta, fiind ulterior informat de martorul CANTA M. -O. asupra prezenței inculpatului în respectivul imobil și asupra semnalmentelor acestuia. La ora 21.00, inculpatul a revenit la locul faptei, cu intenția de a sustrage și cea de-a doua bicicletă. Astfel, acesta a pătruns în interiorul imobilului sus-menționat, însă a fost observat de partea vătămată D. C. D., în timp ce cobora scările spre subsolul imobilului. Partea vătămată a constatat că semnalmentele inculpatului corespund cu cele învederate de martor, astfel că l-a oprit pe acesta și a solicitat concursul organelor de poliție.

În cauză, s-a efectuat o recunoaștere după fotografie a inculpatului, de către martorul BOROȘ MARTIN, în prezența martorilor asistenți C. C.

-G. și CUREA A. -V., încheindu-se în acest sens un proces-verbal (f. 48-54).

Prin fapta sa, inculpatul a cauzat părții vătămate D. C. D. un prejudiciu în valoare totală de 2800 lei, parțial recuperat. Astfel, părții vătămate i-a fost restituită bicicleta sustrasă, pe bază de proces-verbal (f. 35), rămânând un prejudiciu de 1.000 lei nerecuperat, reprezentând contravaloarea senzorului furat.

Prin acțiunile componente comise, inculpatul a cauzat părților vătămate un prejudiciu în valoare totală de 3.300 lei, parțial recuperat.

Fiind audiat in cursul urmaririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea acțiunilor componente de furt calificat, astfel cum au fost descrise mai sus (f. 7, 12-13, 40-41, 69).

Fapta inculpatului întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată (2 acțiuni componente) prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. e, g și i C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen. și art. 37 al. 1 lit. a, b C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată instanța a tinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, art. 320 ind.1 C.pr.pen. si in acest context de pozitia sinceră a inculpatului - care, pentru o justă individualizare a pedepsei va fi avută in vedere si ca circumstanță atenuantă, de vasta antecedența penală a inculpatului- f.14- 19 dup, de starea de recidivă postcondamnatorie si postexecutorie, de gradul relativ redus de pericol social al infracțiunii care rezultă din numarul redus de acte materiale comise intr-o perioadă relativ lungă de timp (2 acte materiale intr-un interval de aproximativ 4 luni), de specificul bunurilor sustrase, de valoarea acestora - in total 3.300 lei potrivit estimărilor victimelor și din recuperarea partiala a prejudiciului- 1.800 lei.

Fata de cele aratate, instanta a condamnat inculpatul la 1 an închisoare, iar, in baza art 61 Cp, a revocat liberarea conditionata a restului de 1305 zile de inchisoare ramas neexecutat din pedeapsa de 6 ani si 2 luni aplicata inculpatului prin sp 1803/_ a J. i C. -N. rămasă definitavă prin nerecurare la_, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată in cauza stabilind pedeapsa de 1305 zile inchisoare ( adica

aproximativ 3 ani si jumătate) pe care inculpatul K. M. o va executa in conditiile art 71- 64 lit a teza II Cp

In baza art 88 s-a scăzut din pedeapsa aplicată preventia de la _

la zi.

In baza art 350 Cpp s-a mentinut starea de arest.

In baza art 118 lit e rap la art 118 al 4 Cp s-a confiscat de la inculpat

suma de 1.000 lei reprezentand valoarea senzorului sustras partii vătămate

D. C. D. si nerecuperat. S-a luat act că partea vatamata D. C.

D. nu s-a constituit parte civilă.

In baza art 14/346 Cpp a fost admisă actiunea civila exercitata de partea civilă C. F. A. si a fost obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 350 lei- valoarea bicicletei sustrase si nerecuperate.

În baza art.191 al. 1 C.p.p. a fost obligat inculpata la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu C. I.

L. in suma de 200 lei, ce a fost avansat din FMJ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe Judecătoria Cluj-Napoca solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței penale nr.44 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca pe motiv de netemeinicie cu privire la greșita individualizare a pedepsei.

În motivarea recursului se arată că s-ar impune ca instanța de control judiciar să dispună condamnarea inculpatului K. M. la pedeapsa

închisorii cu privare de libertate, stabilită într-un cuantum majorat față de cel stabilit de către prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă, infracțiune judecată în procedura simplificată conform art.320 ind. 1 C.pr.pen. Totodată, se solicită înlăturarea circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit. c C.pen., pedeapsa urmând a fi stabilită în limitele legale, reduse cu o treime, adică de la 2 la 10 ani închisoare, ca urmare a reducerii limitelor prevăzute de lege de la 3 la 15 ani închisoare, iar conform art.61 C.pen. se solicită revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1305 zile rămas de executat dintr-o pedeapsă anterioară, rest care reprezintă 3 ani și 7 luni, contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză și aplicarea unui spor substanțial.

Examinând probele dosarului, Curtea va constata că recursul declarat în cauză este neîntemeiat.

Instanța de fond raportat la poziția de recunoaștere a vinovăției adoptată de către inculpat, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le-a cunoscut și și le-a însușit a acordat eficiență disp. art.320/1 C.p.p.

Astfel în esență s-a reținut că în perioada 07.09 -_, pe timp de noapte, inculpatul K. M., în timp ce se afla în Piața A. Iancu, din C. -

  1. , a observat o bicicletă, aparținând părții vătămate C. F. A., care era asigurată cu un cablu de stâlp, în apropierea stației de autobuz și, prin forțarea cablului de asigurare, a sustras-o. Ulterior, inculpatul a vândut bicicleta unui comerciant de pepeni, rămas neidentificat, în zona Pieței 1 Mai, contra sumei de 15 lei.

    La data de_, în jurul orei 15.00, inculpatul K. M. s-a deplasat pe str. Pitești din mun. C. -N., cu intenția de a sustrage o bicicletă. Astfel, inculpatul a pătruns în interiorul unui imobil bloc de locuințe, situat pe str. Pitești, nr. 19, printr-o ușă de acces lăsată

    întredeschisă și a coborât, printr-un hol, la subsolul imobilului, ajungând astfel în garaj, unde a observat două biciclete. Inculpatul a sustras una dintre ele, marca Cannondale, precum și un senzor de la centrala termică, ambele bunuri aparținând părții vătămate D. C. D., după care a urcat la parter, unde a fost observat de martorul CANTA M. -O., iar apoi a părăsit locul faptei. Ulterior, inculpatul s-a deplasat în Piața M. Viteazu, unde a vândut bicicleta sustrasă martorului BOROȘ MARTIN, contra sumei de 20 lei.

    În jurul orei 16.00, partea vătămată D. C. D. a observat lipsa bicicletei sale și a alertat vecinii cu privire la aceasta, fiind ulterior informat de martorul CANTA M. -O. asupra prezenței inculpatului în respectivul imobil și asupra semnalmentelor acestuia. La ora 21.00, inculpatul a revenit la locul faptei, cu intenția de a sustrage și cea de-a doua bicicletă. Astfel, acesta a pătruns în interiorul imobilului sus-menționat, însă a fost observat de partea vătămată D. C. D., în timp ce cobora scările spre subsolul imobilului. Partea vătămată a constatat că semnalmentele inculpatului corespund cu cele învederate de martor, astfel că l-a oprit pe acesta și a solicitat concursul organelor de poliție.

    Cu ocazia individualizării pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C.p. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, valoarea alcoolemiei, disp. art.320/1 alin.7 C.p.p. referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției precum și persoana inculpatului care se află în starea de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie însă a recunoscut și a regretat comiterea faptei, dar și vârsta acestuia respectiv 63 de ani.

    În mod corect instanța de fond a dispus revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 1305 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1803 din 25 august 2011 a Judecătoriei C. -N. rest care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză astfel că pedeapsa finală ce urmează să o execute este de 1305 zile de închisoare pedeapsă care a fost just dozată și nu se impune a fi redusă.

    Numai starea de recidivă a inculpatului și cuantumul pedepselor anterioare aplicate acestuia nu implică majorarea pedepsei aplicată în prezentul dosar instanța de fond procedând la individualizarea judiciară în concordanță cu dispozițiile legale raportat la starea de fapt .

    Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate raportat la natura și gravitatea infracțiunii dar și la antecedența penală a inculpatului astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună .

    În contextul celor expuse mai sus în cauză nefiind incidente motive de casare care s-ar putea lua în considerare și din oficiu, Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva

    sentinței penale nr. 44 din 17 ianuarie 2013 a Judecătoriei C. -N. .

    Potrivit art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 14 decembrie 2011 și până în prezent.

    În baza art.189 C.p.p. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat R. C. .

    Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

    PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

    DECIDE:

    Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 44 din 17 ianuarie 2013 a Judecătoriei C. -N. .

    Potrivit art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 14 decembrie 2011 și până în prezent.

    Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat R. C. .

    Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului Definitivă.

    Pronunțată în ședință publică, azi, 14 martie 2013 .

    PREȘEDINTE JUDECĂTORI

    1. C. I. C. M. C. I.

      GREFIER

      1. B. H.

Red.I.C.M./S.M.D.

3 ex./_ Jud.fond.L. B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 364/2013. Furt calificat