Decizia penală nr. 1357/2013. Lovire sau alte violențe
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALA NR.1357/R/2013
Ședința publică din 21 octombrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: ANA C., judecător
JUDECĂTORI: L. M.
M. Ș.
G.: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către părțile civile S. D. G.
, S. ANA și S. DP, împotriva sentinței penale nr.242 din 21 iunie 2013 a
J. ecătoriei Vișeu de Sus, pronunțată în dosarul nr._, privind pe inculpații
T. M. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.180 al.2 C.pen., art.321 al.1 C.pen., art.134 din Legea nr.295/2004 rep., art.135 din Legea nr.295/2004 rep., cu aplic art. 33 lit. "a"; și "b"; C.pen. și art.37 al.1 lit."b"; C pen. și T. M. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.180 al.2 C.pen. și art.321 al.1 C.pen. cu aplic. art.33 lit."b"; C.pen., ambii prin rechizitoriul din data de 21 noiembrie 2012 dat în dos. nr.1565/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. M., în stare de arest, asistat de către apărător ales av.Blăjan I. din cadrul Baroului Maramureș, cu delegația la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul T. M., avocat Gânscă Iulia D., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărătorul ales al părților civile S. D. G., S. Ana și S.
DP av.Stratulat Mircea din cadrul Baroului Satu M., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul T. M. și părțile civile S. D. G., S. Ana și
S. DP .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul ales al părților civile S. D.
G., S. Ana și S. DP, depune la dosar o notă privind cheltuielile de judecată.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al părților civile S. D. G., S. Ana și S. DP , solicită admiterea recursului declarat de către părțile civile, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, a se admite constituirea de parte civilă așa cum a fot formulată în fața primei instanțe de către părțile vătămate S. D. și S. P., respectiv moștenitorii lui S. P. în urma decesului acestuia și introducerii în cauză a moștenitorilor, respectiv soției supraviețuitoare și fiului.
În susținerea recursului arată că hotărârea primei instanțe este nelegală prin prisma motivului de casare prev.de art.385/9 pct.17 C.pr.pen., apreciind că în mod greșit s-au respins cheltuielile solicitate de părțile civile și în special daunele morale solicitate de partea civilă S. P., cu motivarea că aceste daune morale sunt un drept nepatrimonial care s-a stins odată cu decesul acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a nesocotit dip.art.664 C.civ., privind transmiterea drepturilor procesuale și dip.art.998 și
art.999 C.civ., privind aplicațiunea unui text de lege din noul C.civ., care nu este aplicabil în cauză raportat la data comiterii faptei și nașterii raporturilor juridice dintre părți.
În susținerea interpretării eronate a instanței de fond privind aceste drepturi care sunt in personam, a depus și o practică judiciară și literatură de specialitate care vin să demonstreze faptul că partea vătămată odată constituită parte civilă, constituire pe care și-a menținut-o până la data decesului, a născut în sarcina acesteia un drept de creanță și nu un drept patrimonial. Acest drept de creanță s-a transmis odată cu decesul, moștenitorilor introduși în cauză, în calitate de continuatori a laturii civile.
În ceea ce privește o altă pretenție formulată de către partea vătămată S.
D., patronul societății care a efectuat lucrările de executare a unor rigole la un drum național, ca urmare a incidentelor create, acesta și-a pierdut frontul de lucru, echipa sa fiind dizolvată, aspect ce rezultă din depoziția martorilor audiați în fața instanței de fond și care în acest fel nu a ajuns să execute din cei 2.000 m decât 100 m.
Astfel, a solicitat obligarea inculpaților în solidar la plata beneficiului nerealizat de către această societate, respectiv de către partea vătămată S. D., patronul acestei societăți, instanța respingând această pretenție cu motivarea că nu există raport de cauzalitate între prejudiciul cauzat și pretențiile părții civile.
Față de aceste considerente, care se completează cu motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului și acordarea despăgubirilor civile solicitate de părțile civile, apreciind că acestea ar acoperi într-o măsură corespunzătoare suferințele cauzate acestora.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, arătând că prima instanță a omis să se pronunțe asupra acestora.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul T. M. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că prima instanță a reținut în mod corect în privința daunelor materiale solicitate, că acestea nu sunt dovedite decât în cuantumul valorii de 58 lei care este contravaloarea raportului medico-legal iar în ce privesc daunele morale, corect s-a apreciat că au un caracter personal și trebuie să fie consecința faptelor pentru care inculpații au fot condamnați.
Susține că în cauză, s-au solicitat despăgubiri pentru un eventual prejudiciu suferit de către o anumită societate care nu s-a constituit parte civilă iar pe de altă parte, tot în mod corect instanța de judecată a constatat că contractul de execuție de lucrări la care se face referire a fot reziliat de comun acord de cele două părți și nicidecum a imposibilității de executare a obligațiilor de către această societate.
Prin urmare, consideră că daunele morale nu sunt dovedite, nu sunt consecința faptei pentru care cei doi inculpați au fot condamnați și în consecință solicită respingerea recursului ca nefondat.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FM.
Apărătorul ales al inculpatului T. M. solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată în recurs, pentru argumentele arătate în concluziile scrie depuse la dosar.
Apreciază că prima instanță a acordat daunele morale în măsura în care au fost dovedite, fiind corectă argumentația instanței de fond precum și trimiterea la rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr.75/1975, care arată în ce situații se acordă daunele morale.
În ce privește despăgubirile materiale, arată că infracțiunea pentru care inculpatul T. M. a fost trimis în judecată, este o infracțiune de pericol și, ca
atare, nu se putea pretinde din partea părților civile acoperirea unui presupus prejudiciu.
În consecință, în principal, apreciază că nu se cuvin aceste despăgubiri iar în subsidiar, că nu sunt dovedite.
Referitor la cheltuielile de judecată, susține că nu s-a făcut dovada acestora, astfel că în mod corect nu au fost acordate de prima instanță.
Reprezentanta M. ui P. consideră că recursul este admisibil în parte, respectiv numai în ce privește solicitările succesorilor părții civile S. P., constituită parte civilă și decedată în cursul procesului față de inculpatul T. M.
, respectiv daunele morale și cheltuieli judiciare, în măsura în care scriptele depuse azi în fața instanței, confirmă plata acestor cheltuieli.
Referitor la daunele morale, arată că este de acord cu argumentația făcută de apărătorul părților civile. Intr-adevăr, la dosar există constituirea părții vătămate ca parte civilă în termenul legal în fața instanței, decesul acestei persoane nu înlătură nici dreptul părților introduse în cauză ca succesori, nici obligația instanței de a se pronunța pe fondul cauzei cu privire la temeinicia și cuantumul acestor despăgubiri, din considerentele arătate de apărare legate de subzistența transmiterii patrimoniale a dreptului de creanță.
Rămâne a se stabili cuantumul acestor despăgubiri solicitate temeinic din perspectiva principiilor arătate de apărare, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale ale părții vătămate și consecințele ce rezultă din dosarul cauzei, față de conținutul hotărârii prin care s-a dispus deja anterior condamnarea inculpatului
T. M. .
Cu privire la celelalte aspecte, contată că soluția este corectă întrucât instanța a argumentat substanțial respingerea celorlalte daune pentru părți așa cum s-a și făcut referire la acestea de către apărător, sens în care solicită a se menține ca fiind legale și temeinice.
Inculpatul T. M., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 242 din 21 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a J. ecătoriei Vișeu de Sus s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile S. D. G. domiciliat în com. C., nr. 342, jud. Satu M. și
S. P., decedat, continuată de moștenitorii S. Ana, S. DP și S. D. G.
, toți domiciliați în com. C., nr. 342, jud. Satu M. și, în consecință:
În temeiul art. 14, art. 346 al. 1 C. pr. pen. raportat la art.1357 C. civ., a fost obligat inculpatul T. M. zis "M. ";, fiul lui Octavian și V., născut la data de 02 mai 1978 în B., jud. Maramureș, CNP 1., domiciliat în B., str. A. I. Cuza, nr. 196A, jud. Maramureș, în prezent arestat și depus în Penitenciarul Gherla, să plătească părților civile S. D. G., S. Ana și S. D.
P. suma de 158 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale.
S-a respins petitul acțiunii civile privind obligarea inculpatului T. M. la plata daunelor morale pentru partea civilă decedată S. P. .
În temeiul art. 14 C. pr. pen. raportat la art. 346 al. 1 C. pr. pen., art.1357
C. civ., a fost obligat inculpatul T. M. zis "Blondu";, fiul lui I. și M., născut la data de 06 august 1990 în B., jud. Maramureș, CNP 1., domiciliat în B., str. V. A., nr. 70A, jud. Maramureș, să plătească părții civile S. D. G. suma de 58 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale și suma de 500 lei daune morale.
S-a respins petitul acțiunii civile privind obligarea în solidar a inculpaților la plata sumei de 202.616 lei reprezentând câștig nerealizat.
S-a respins petitul privind cheltuielile judiciare solicitate de părțile civile.
În temeiul art. 191 al. 1 C. pr. pen., au fost obligați inculpații să plătească statului suma de 300 lei, respectiv câte 150 lei fiecare, din care suma de 200 lei, respectiv câte 100 lei de la fiecare reprezintă onorariu parțial pentru av. numit din oficiu T. V. a, ce se va suporta din fondul M. ui Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 60, pronunțată în data de 18 februarie 2013 în dos. nr._ al J. ecătoriei Vișeu de Sus, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 779/R/_ ca urmare a respingerii ca nefondate a recursurilor declarate de părțile civile și de inculpatul
T. M. zis "M. ";, inculpatul T. M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție cu toate consecințele prev. de art. 71 și 64 lit. "a"; teza II și "b"; C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, prev. și ped. de art.181 al. 1 C. pen. ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de lovire, prev. și ped. de art. 180 al. 2 C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. și ped. de art. 321 al. 1 C. pen., deținere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, prev. și ped. de art. 134 din L. nr. 295/2004 rep. și uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, prev. și ped. de art. 135 din L. nr. 295/2004 cu aplicarea art. 33 lit.
"a"; și "b"; C. pen. și inculpatul T. M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 al. 2 C. pen. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. și ped. de art. 321 al. 1 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. "b"; C. pen.
În baza art. 320 ind. 1 al. 5 C. pr. pen. s-a dispus disjungerea acțiunii civile formulată de părțile civile S. P. și S. G. D. .
În cadrul acțiunii civile ce face obiectul dosarului de față, părțile civile S. P. și S. G. D. au solicitat obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile după cum urmează:-5000 lei despăgubiri civile materiale pentru partea civilă S.
P. ;- echivalentul sumei de 15.000 euro cu dobânzile calculate de la data constituirii de parte civilă pentru partea civilă S. P., cu titlu de daune morale;- echivalentul sumei de 5000 euro cu dobânzile calculate de la data constituirii de parte civilă pentru partea civilă S. D. G., cu titlu de daune morale;- suma de 202.616 lei despăgubiri civile reprezentând câștigul nerealizat ca urmare a rezilierii contractului pentru execuția de lucrări a societății comerciale ,,MAX Corporation"; SRL C., având ca asociat unic pe partea civilă S. D. G. .
În timpul procesului, respectiv în data de_, așa cum reiese din copia certificatului de deces depusă la fila 35 din dosar, partea civilă S. P. a decedat, iar acțiunea civilă începută de acesta a fost continuată de moștenitorii lui, respectiv S. Ana, în calitate de soție supraviețuitoare, și S. G. D. și S. D.
P., în calitate de fii.
În esență, în motivarea acestor pretenții, s-a arătat că S. P. a fost împușcat de către condamnatul T. M. în trei locuri, din care unul cu penetrarea brațului stâng, cauzându-i-se vătămări ce au necesitat 30 de zile îngrijiri medicale, fiind supus în mai multe rânduri la intervenții chirurgicale și tratamente care au impus anumite cheltuieli. Apoi, ca urmare a acelor manifestări violente, a suferit serioase traume psihice și un dezechilibru comportamental generat de starea permanentă de temere.
Și partea civilă S. D. G. a suferit, în urma atacului violent și injust al inculpatului T. M., leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr mult mai mare de zile decât cel menționat în certificatul medico-legal, precum și o puternică stare de tulburare emoțională.
În ce privește pretențiile reprezentând câștigul nerealizat, s-a constatat că prin contractul de execuție de lucrări nr.337/_ încheiat între societatea sa SC ,,MAX CORPORATI. "; SRL și SC ,,CROSS LAND CONSTRUCT"; SRL, s-a
angajat să execute mai multe lucrări, respectiv efectuarea de rigole la partea carosabilă între loc. B. și Complexul Turistic B., cu durata de finalizare la_ . Actele de violență de la data de_ au avut ca urmare crearea unei stări de temere în rândul muncitorilor, care nu au mai dorit să vină la lucru, ceea ce a condus la imposibilitatea continuării lucrărilor și la rezilierea contractului de către antreprenor. Pentru tronsonul executat, de 100 m, a încasat 10.664 lei, iar pentru diferența de 1900 m ar fi încasat 202.616 lei.
În probațiune a depus înscrisuri (f.9-16 ) și a solicitat proba testimonială.
Apărătorul condamnatului T. M. a arătat că acel incident nu a creat vreo stare de temere, a fost un incident care a durat doar câteva minute și inculpatul fiind lovit cu o bâtă, având nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale. Așa cum rezultă din dosar, acest inculpat l-a lovit pe S. D. G., iar pentru vindecarea leziunilor produse au fost nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale, astfel că solicită respingerea în totalitate a despăgubirilor solicitate .
Condamnatul T. M., prin apărător, a solicitat respingerea în totalitate a pretențiilor civile, fără cheltuieli de judecată.
În probațiune s-a depus un înscris-f.105.
A fost acvirat dosarul_ al J. ecătoriei Vișeu de Sus.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut, în fapt, următoarele:
În data de 05 octombrie 2012, în jurul orelor 16,30, pe fondul unui conflict spontan, pe DN 18, str. Moldovei din loc. B., condamnatul T. M. a aplicat lovituri cu un corp contondent părții vătămate S. D. G., cauzându-i leziuni vindecabile în 1-2 zile de îngrijiri medicale ( f.-54 d.u.p.), iar condamnatul T. M. a executat fără drept trei focuri de armă cu un pistol neletal asupra părții vătămate S. P., cauzându-i leziuni vindecabile în 30 de zile (f.123 dos._ ).
Latura penală a fost soluționată prin Sentința penală nr. 60 pronunțată în data de 18 februarie 2013 în dos. nr._ al J. ecătoriei Vișeu de Sus, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 779/R/_ ca urmare a respingerii ca nefondate a recursurilor declarate de părțile civile și de inculpatul T. M. .
În ceea ce privește acțiunea civilă alăturată celei penale, instanța a reținut următoarele :
În prezenta cauză s-au constituit părți civile cu sumele sus-menționate
D. G., față de condamnatul T. M., S. P. față de condamnatul
M. și S. D. G. față de ambii condamnați, în solidar, pentru plata câștigului nerealizat .
Instanța a reținut că unul dintre principiile fundamentale de drept este cel al reparării integrale a prejudiciului suferit, acest lucru presupunând înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei. Criteriul echității exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate. În temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii și în același timp să nu constituie venituri nejustificate.
Potrivit art.1357 cod civil nou, aplicabil raportat la data nașterii raportului juridic dintre părți, coroborat cu art. 14 alin. 1 și 2 C.p.p., răspunderea civilă delictuală poate fi angajată în cadrul procesului penal în ipoteza îndeplinirii următoarelor condiții: existența unui prejudiciu de natură materială sau morală,
dovedit de către partea vătămată, existența unei fapte ilicite, în speță săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați, fiind dovedită vinovăția acestora și, de asemenea, legătura de cauzalitate între fapta prevăzută de legea penală și prejudiciu.
Cu privire la pretențiile civile formulate de partea civilă S. D. G. , în cuantum de 5000 euro, se reține că acestea au fost solicitate cu titlu de despăgubiri materiale și morale ( f.6-8 dos. și f.133 dos._ )
Referitor la despăgubirile materiale, acestea sunt dovedite doar parțial. Astfel, deși nu s-a arătat în mod concret în ce constau acestea, dovedite sunt doar cele în cuantum de 58 de lei, reprezentând taxa eliberării certificatului medico-legal și servicii chirurgicale ( f.56 d.u.p.) . În ce privește cele două zile necesare vindecării leziunilor produse de condamnatul T. M., se constată, din statul de plată de pe luna octombrie 2012 al SC,, MAX CORPORATI. "; SRL (f.46), că partea civilă S. D. G. este angajat al acestei societăți, cu un salariu de bază în cuantum de 700 lei, figurând în luna respectivă cu 23 zile lucrate din 23 zile lucrătoare ale lunii, primind salariu integral, nereținându-se astfel că ar fi înregistrat un prejudiciu material printr-o eventuală diferență între salariul aferent celor două zile de îngrijiri medicale și cel care l-ar fi realizat în mod normal.
Raportat însă la suferințele fizice cauzate urmare a infracțiunii reținută în sarcina condamnatului T. M., s-a apreciat că suma de 500 de lei, acordată cu titlu de daune morale, reprezintă indemnizație compensatorie de natură să atenueze impactul acesteia asupra părții civile, astfel că instanța l-a obligat pe acest condamnat la plata acestei sume către partea civilă S. D. G., la care s-au aplicat dobânzi legale de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Petitul acțiunii civile privind obligarea condamnaților, în solidar, la plata sumei de 202.616 lei cu titlu câștig nerealizat este nefondat, acesta fiind respins pentru următoarele considerente ;
Potrivit Contractului de execuție de lucrări nr.337/_, încheiat între SC ,,CROSS LAND CONSTRUCT"; SRL, în calitate de beneficiar și SC ,,MAX CORPORATI. "; SRL, în calitate de executant (f. 11,12 ), urma ca societatea din urmă să execute 2000 ml rigolă carosabilă pe DN 18, zona B. . Contravaloarea unui ml s-a stabilit la 86 de lei, iar durata contractului era_ -_
.Până la momentul incidentului societatea a efectuat 100 ml, încasând 10664 lei. (f.13).
Este adevărat că martorii Barnici Cristian Alexandru, Cuha A. I. și Maticu D. au declarat că li s-a creat o ,,stare de temere"; ca urmare a modalității de săvârșire a infracțiunilor de către condamnați, însă
se apreciază că nu aceasta este cauza care a dus la rezilierea contractului
încheiat, neexistând o legătură de cauzalitate între faptele inculpaților și rezilierea contractului de lucrări al SC ,,MAX CORPORATI. "; SRL
În primul rând, în situația în care angajații de față la incident ar fi refuzat expres să mai desfășoare activitate la societate, urmare a acestuia -ceea ce nu a fost dovedit - puteau fi angajate alte persoane, interesul societății fiind de a finaliza lucrările și a încasa banii.
Apoi, din Actul adițional nr.1/_ la Contractul nr.337/_ (f.10), reiese că părțile au reziliat contractul de comun acord .
Nu în ultimul rând, potrivit art. 14 alin. 1 și 2 C.p.p acțiunea civilă poate fi alăturată celei penale numai dacă aceasta are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului pentru prejudiciul produs altuia prin fapta prevăzută de legea penală ce face obiectul exercitării acțiunii penale, iar art.15 alin.1 din același act normativ statuează că perso ana vătămată se poate constitui parte
civilă în contra învinuitului sau inculpatului ori a persoanei responsabile civilmente . Eventualul prejudiciu, de 2 02.616 lei cu titlu câ știg nerealizat s-ar fi
putut produce în patrimoniul societ ății , persoană juridică distinctă de persoana asociatului ei unic, cu patrimoniu propriu și care nu s-a constituit
parte civilă în cauză, deși părțile civile au avut apărător calificat, acesteia rămânându-i, eventual, deschisă calea unei acțiuni civile separate.
Cu privire la acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. P. , acțiune continuată de moștenitorii acestuia, ca urmare a decesului survenit în timpul procesului, s-a reținut următoarele :
Și în acest caz suma solicitată cu titlu de despăgubiri civile materiale nu este dovedită decât parțial . Deși s-a susținut că acesta a făcut mai multe cheltuieli cu tratamente medicale și intervenții chirurgicale necesare vindecării leziunilor produse de condamnatul T. M., precum și cheltuieli cu deplasarea la unitățile spitalicești, nu s-a făcut dovada efectuării lor , cu excepția sumei de 58 de lei, reprezentând taxa eliberării certificatului medico- legal și servicii chirurgicale (f.113 dos._ ).
Ca urmare a activității infracționale a condamnatului T. M., s-a constatat că salopeta părții civile S. P. a fost deteriorată, astfel că acesta va fi obligat la plata contravalorii ei, respectiv 100 de lei, considerată de instanță ca fiind îndestulătoare pentru repararea acestui prejudiciu.
Referitor la zilele de îngrijiri medicale și la eventualul prejudiciu cauzat prin imposibilitatea prestării activității în această perioadă, s-a constatat că partea civilă S. P. a fost în pensie la data comiterii infracțiunilor și nu apare
pe statul de plată al societății SC ,,MAX CORPORATI. "; SRL, el nefiind angajat al acesteia, astfel că nu a fost lipsit de un folos de natură salarială, sau alt venit nerealizat în această perioadă, care ar impune plata acestuia de către condamnat.
În ce privește daunele morale solicitate de partea civilă S. P., în cauza de față, raportat la situația de fapt în care s-au săvârșit infracțiunile și urmările produse, se poate vorbi de daune morale constând în producerea unor dureri psihice sau fizice produse direct părții civile S. P. și nu de producerea unor suferințe psihice determinate de moartea unei rude sau a unei persoane apropriate din cauza unei infracțiuni, astfel că acestea au un caracter intuitu personae, putând fi acordate doar părții civile-persoană vătămată, pentru repararea prejudiciului moral suferit, nefiind transmisibil succesibililor acestuia
. Cum aceasta a decedat în timpul procesului, nu mai este posibilă o reparație morală a acestuia, astfel că aceasta a fost respinsă această cerere.
Deși au fost solicitate cheltuieli judiciare constând în onorariu avocat, nu s-a indicat cuantumul acestora și nici nu s-a depus vreo factură și chitanță care să justifice efectuarea lor, astfel că nu s-au acordat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal părțile civile S. D. G., S. ANA și S. DP solicitând admiterea recursului, cu consecința obligării inculpatului T. M. la plata către recurenți a sumei de
5.000 lei daune materiale și 15.000 euro echivalent lei la cursul BNR de la data plății, cu dobânzi legale de la data constituirii de parte civilă, cu titlu de daune morale față de antecesorul lor S. P., a obligării inculpatului T. M. la plata către S. D. G. a sumei de 5.000 euro echivalent lei la cursul BNR de la data plății, cu dobânzi legale de la data constituirii de parte civilă, cu titlu de daune morale, AO9BLIGĂRII AMBILOR INCULPAȚI LA PLATA CĂTRE S. D. G. a sumei de 202.616 lei reprezentând beneficiu nerealizat în urma rezilierii contractului pentru execuția de lucrări, ca urmare a faptelor inculpaților, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
S-a arătat, în esență, că dreptul de creanță, reprezentând o reparare bănească a prejudiciului moral a existat în patrimoniul defunctului S. P. la data decesului, respectiv_, el fiind născut la data comiterii faptei delictuale, respectiv_, care a cauzat suferință victimei, astfel că doar cuantumul urma a fi stabilit după data decesului.
Referitor la beneficiul nerealizat s-a precizat că în urma acțiunilor violente ale celor doi inculpați, care au provocat vătămări corporale prin împușcare cu arma în loc public, față de defunctul S. P., prin lovituri cu pumnul și parul față de S. D. G., urmate de investigațiile organelor de poliție, lucrările de construcție la drum au încetat.
Fiind amenințate de inculpați în zilele următoare datei de_, persoanele angajate să efectueze lucrarea au refuzat să mai muncească pe acest sector de drum, echipele de lucru fiind dizolvate în 3-4 zile după producerea atacului inculpaților.
În ce privește daunele morale acordate părții civile S. D. G., de 500 lei, apreciază că sunt nejustificat de mici față de suferințele fizice și psihice care i-au fost cauzate.
Consideră părțile civile că greșit nu li s-a acordat onorariul avocațial la fond în sumă de 3.000 lei, întrucât acesta este justificat cu chitanța nr.5/2013.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată că recursurile părților civile sunt fondate în ce privește neacordarea daunelor morale și a cheltuielilor judiciare și în aceste limite vor fi admise, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală în ce privește cuantumul despăgubirilor materiale acordate părților civile recurente, în nume propriu (partea civilă S. D. G. ) și în calitatea de moștenitori ai defunctului S. P. (toate cele trei părți civile recurente, precum și în ce privește cuantumul daunelor morale acordate părții civile S. D. G. .
Daunele materiale au fost acordate în măsura în care au fost dovedite prin probele administrate în fața primei instanțe, iar în fața instanței de recurs nu au fost depuse alte acte doveditoare pentru prejudiciul material.
Daunele morale pentru partea civilă S. D. G. au fost judicios cuantificate la suma de 500 lei, având în vedere că această parte civilă a necesitat pentru vindecarea leziunilor cauzate de inculpatul T. M. 1-2 zile de îngrijiri medicale, o sumă mai mare reprezentând o amendă excesivă pentru inculpat.
Corect s-a reținut incidența prevederilor art.1357 Cod civil, având în vedere că Legea nr.287/2009 privind Codul civil este în vigoare din_ .
În ce privește repararea prejudiciului nepatrimonial, art.1391 alin.4 Cod civil prevede în mod expres că dreptul la despăgubire în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, nu trece la moștenitori. Aceștia îl pot însă exercita dacă acțiunea a fost pornită de defunct.
În prezenta cauză acțiunea civilă pentru repararea prejudiciului moral a fost pornită de defunctul S. P., iar moștenitorii acestuia au înțeles să continue exercitarea dreptului la despăgubire în prezentul proces penal, motiv pentru care Curtea de Apel va acorda acestora despăgubiri morale în sumă totală de 7.500 lei pentru suferința fizică ce a fost cauzată defunctului S. P., căruia inculpatul T.
M. i-a cauzat leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale.
Nu poate fi primită solicitarea de acordare a beneficiului nerealizat de partea civilă S. D. G., câtă vreme din actele de la dosar (Act adițional nr.1/_ ,
f.10 dosar fond) reiese că părțile au reziliat contractul de comun acord.
Este adevărat că martorii Barnici Cristian, Cuha A. și Maticu D. au declarat că s-au exercitat presiuni și amenințări asupra lor după incidentul din_ și că le-a fost frică, însă partea civilă putea să angajeze alte persoane pentru continuarea lucrării.
În fața instanței de fond nu a fost depusă chitanța doveditoare a plății onorariului avocațial, dar fiind depusă în fața instanței de recurs (f.47), urmează a se acorda suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare la fond, sumă la plata căreia vor fi obligați ambii inculpați, câte 1.500 lei fiecare, onorariul fiind perceput pentru apărarea tuturor părților civile, în raport de ambii inculpați, chiar dacă potrivit mențiunii de pe chitanță a fost plătit numai de către S. D. G. .
Pentru considerentele prezentate, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, Curtea de Apel va admite recursurile declarate de părțile civile
S. D. G., S. ANA și S. DP toți domiciliați în com. C. nr. 342, jud. Satu M., împotriva sentinței penale nr.242 din 21 iunie 2013 a J. ecătoriei Vișeu de Sus pronunțată în dosar nr._, pe care o va casa în parte, cu privire la neacordarea daunelor morale și, respectiv, a cheltuielilor judiciare solicitate de părțile civile.
Rejudecând în limitele de mai sus, va obliga pe inculpatul T. M. să plătească daune morale în cuantum de 7500 lei către părțile S. D. G., S. ANA și S. DP, în calitate de succesori ai părții civile decedate S. P. .
În baza art.193 alin.4 Cod procedură penală va obliga pe inculpații T. M. și T. M. să plătească, fiecare, câte 1500 lei, cheltuieli judiciare la fond către partea civilă S. D. G. .
Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 300 lei, onorariu apărător din oficiu pentru inc. T. M. (avoc. Gânscă Iulia D. ) și, respectiv, 75 lei, onorariu parțial apărător din oficiu pentru inc. T.
M. (avoc. B. n Violeta), sume ce se vor avansa din fondurile M. ui Justiției.
În baza art.193 Cod procedură penală vor fi obligați inculpații T. M. și
T. M. să plătească, fiecare, câte 1270 lei, cheltuieli judiciare în recurs către partea civilă S. D. G., reprezentând onorariu avocat (2.000 lei - chitanța f.68) și cheltuieli de transport în sumă de 540 lei, reprezentând contravaloarea transportului pentru trei termene de judecată, pe ruta Satu-M. C. -Napoca, dus-întors, distanța dus-întors luată în considerare fiind de 400 km, combustibilul acordat fiind 7,5 litri la 100 km., în total 30 litri pentru un drum dus-întors, cu o valoare de 6 lei /litru.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. admite recursurile declarate de părțile civile S. D. G., S. ANA și S. DP toți domiciliați în com. C. nr. 342, jud. Satu M. ,împotriva sentinței penale nr.242 din 21 iunie 2013 a J. ecătoriei Vișeu de Sus pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în parte, cu privire la neacordarea daunelor morale și, respectiv, a cheltuielilor judiciare solicitate de părțile civile și, rejudecând în aceste limite,
Obligă inculpatul T. | M. | să plătească daune | morale în cuantum de |
7500 lei către părțile S. D. | G. | , S. ANA și S. D. | P., în calitate de |
succesori ai părții civile decedate S. P. .
În baza art.193 alin.4 C.pr.pen. obligă inculpații T. M. și T. M. să plătească, fiecare, câte 1500 lei, cheltuieli judiciare la fond către partea civilă S.
D. G. .
Menține restul dispoz. hotărârii atacate.
În baza art.189 C.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului C. suma de 300 lei, onorariu apărător din oficiu pentru inc. T. M. (avoc. Gânscă Iulia D. ) și, respectiv, 75 lei, onorariu parțial apărător din oficiu pentru inc. T. M. (avoc.
B. n Violeta), sume ce se vor avansa din fondurile M. ui Justiției.
În baza art.193 C.pr.pen. obligă inculpații T. M. și T. M. să plătească, fiecare, câte 1270 lei, cheltuieli judiciare în recurs către partea civilă S.
D. G. .
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
ANA C. | L. | M. | M. Ș. |
G.
M. B.
Red. L.M./M.N.
2 ex./_
J. .fond: V. F. F.
← Decizia penală nr. 206/2013. Lovire sau alte violențe | Decizia penală nr. 443/2013. Lovire sau alte violențe → |
---|