Decizia penală nr. 1366/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1366/R/2013

Ședința publică din 22 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: V.

V. A.

, judecător

JUDECĂTORI

: L.

H.

: I.

M.

G.: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -

  1. DOBRESCU

    S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul T. N., împotriva sentinței penale nr.312/_ a Judecătoriei S. M., pronunțată în dosar nr._, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitorul Parchetului de pe lângă J. ecătoria S. -M. nr. 336/P/ 25 septembrie 2012, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 și refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 al.5 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit.,,a și b"; c.p., art. 33 lit.,,a"; C.pen.

    La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.R. Cora, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul T. N. V. .

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

    Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună reindividualizarea pedepsei aplicate, apreciind că aceasta este mult prea aspră raportat la gradul de pericol social al infracțiunii comise. Solicită a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.c și art.76 C.penal și să se țină seama și de atitudinea sinceră a inculpatului. Cu onorar din FMJ.

    Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefodat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, apreciind că s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei întrucât inculpatul are condamnări anterioare iar pedeapsa rezultantă se datorează unui rest de pedeapsă aplicat anterior. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

    C U R T E A

    Prin sentința penală nr. 312 din 4 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei S. -M., în temeiul art.345 alin.2 C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul:

    T. N. V. : fiul lui V. și I., născut la_ în S. M., jud. Maramureș, cetățean român, are 10 clase,fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut,este divorțat, recidivist, posesorul C.I. seria MM nr. 5., eliberat de

    Poliția S., CNP 1., domiciliat în S. M., str. B. V., nr. 19/25, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de:

    • conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit.,,a și b"; C.pen. la pedeapsa de 1 an închisoare;

    • refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 al.5 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit.,,a și b"; C.pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare;

În baza art. 33 lit.";a"; și 34 lit. "b"; Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

In temeiul art. 61 și 39 al.2 C.pen. instanța a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 1406 zile, rămasă neexecutată din pedeapsa de un 13 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 252/_, pronunțată în dosar nr. 7423/2002 al Tribunalului Maramureș, definitivă prin decizia penală 6534/_ a ICCJ care se contopește cu pedeapsa din prezenta cauză,

inculpatul urmând să execute 1406 zile, cu consecințele prev. de art. 71 și art.64 lit. "a";,";b"; și "c"; C.pen.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod proc.pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 345 lei, din care 100 lei reprezintă onorar parțial pentru avocat pe seama av. Onița Ivașcu A., care s-au suportat din fondurile M. ui Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă J. ecătoria S. -M. nr. 336/P/ 25 septembrie 2012, înregistrat la instanță sub dosar nr.2785/307/ din data de 26 septembrie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.

N. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 și refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 al.5 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit.,,a și b"; c.p., art. 33 lit.,,a"; C.pen.

Se reține în actul de sesizare al instanței, că inculpatul, în noaptea de 18/_ conducea autoturismul marca Opel Zafira pe strada G. Doja din S.

M., în contra sensului unic, fiind observat de un echipaj de poliție care se afla în patrulare pe strada Avram I. .

Organele de poliție au trecut la urmărirea autoturismului condus de inculpat pe strada Eroilor, Parcul Grădina Morii și pe strada M. Eminescu. Cerând ajutorul altui echipaj, cele două mașini ale poliției au reușit să blocheze mașina condusă de inculpat, dar unul dintre autoturismele poliției a fost acroșat de autoturismul condus de inculpat.

Acesta a fost scos din mașina proprie, imobilizat și condus la Poliție împreună cu martora M. Mona Lisa care ocupa bancheta din față partea dreaptă, a autoturismului condus de inculpat.

Inculpatul a fost testat cu etilotestul, rezultând că acesta prezenta 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma acestui rezultat, inculpatul a fost invitat la Spitalul Municipal S. M. pentru prelevarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă inculpatul a refuzat.

Din dovezile depuse la dosar, rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere.

Starea de fapt expusă mai sus este dovedită în dosarul cauzei cu următoarele mijloace de probă :

  • procesul verbal de constatare a infracțiunii și planșa cu fotografii judiciare aferentă,(f.4-12 dosar urmărire penală );

  • adresa SPCRPCÎV nr. 100721/_, (f.15 dosar urmărire penală );

  • înscris privind alcoolemia, (f.13 dosar urmărire penală );

  • declarațiile martorilor Doiciuc I., (f.22 dosar urmărire penală și 39 dosar instanță), Tracec Laszlo, (f.23 dosar urmărire penală ), Țiplea M. D., (f.24 dosar urmărire penală și 41 dosar instanță),Opriș I., (f.25 dosar urmărire penală și 40 dosar instanță); M. Mona Lisa, (f.26,32-33 dosar urmărire penală);

  • declarația inculpatului T. N. V., (f.18-19,31 dosar urmărire penală

    );

  • procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr.

0834007/_, (34 dosar urmărire penală ).

În drept faptele inculpatului T. N. V. care în noaptea de 18/_, fără să posede permis de conducere, a condus pe străzile din Municipiul S. M. autoturismul_ și a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, constituie infracțiunile prev. de art. 86 al.1, art. 87 al.5, din OUG nr. 195/2002.

Faptele au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni prev. de art. 33 lit.,,a"; c.p. și a recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit.,,a"; c.p., deoarece prin Sentința penală nr. 252/0_ a Tribunalului Maramureș a fost condamnat la 13 ani închisoare, fiind arestat la 9 octombrie 2002 și liberat condiționat la_, rămânându-i un rest de executat de 1.406 zile .

Cu privire la persoana inculpatului, acesta este în vârstă de 42 ani, divorțat, recidivist și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat.

Starea de fapt expusă în rechizitor este dovedită și în faza cercetării judecătorești, cu declarațiile martorilor propuși prin actul de sesizare și audiați de instanță, care se coroborează cu celelalte provbe administrate, faptele inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcină.

Ținând seama de dispozițiile art. 72 și 52 C.pen., raportat la pericolul social al faptei, la persoana inculpatului, care are vârsta de 42 ani, recidivist, instanța l- a condamnat la pedeapsa închisorii, conform dispozitivului.

În baza art. 33 lit.";a"; și 34 lit. "b"; Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

In temeiul art. 61 și 39 al.2 C.pen. instanța a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 1406 zile, rămasă neexecutată din pedeapsa de un 13 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 252/_, pronunțată în dosar nr. 7423/2002 al Tribunalului Maramureș, definitivă prin decizia penală 6534/_ a ICCJ care s-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, inculpatul urmând să execute 1406 zile, cu consecințele prev. de art. 71 și art. 64 lit. "a";,";b"; și "c"; C.pen.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod proc.pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 345 lei, din care 100 lei reprezintă onorar parțial pentru avocat pe seama av. Onița Ivașcu A., care s-a suportat din fondurile M. ui Justiției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul T. N. V. , solicitând prin apărătorul său casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza,

să se dispună reindividualizarea pedepsei aplicate, apreciind că aceasta este mult prea aspră raportat la gradul de pericol social al infracțiunii comise. Solicită a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.c și art.76 C.penal și să se țină seama și de atitudinea sinceră a inculpatului.

Analizând recursul formulat,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 și refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 al.5 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit.,,a și b"; c.p., art. 33 lit.,,a"; C.pen.

Trecând apoi la sancționarea inculpatului ,instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C.pen. ,respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv gradul de pericol social relativ ridicat al infracțiunilor ,având în vedere împrejurările comiterii faptelor ,însă și împrejurarea că acesta este recidivist,instanța analizând astfel temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepselor,iar apoi în mod legal a procedat la revocarea liberării condiționate din pedeapsa anterioară conform art.61 C.pen., pedeapsa finală fiind reprezentată tocmai din restul rămas neexecutat, de 1406 zile închisoare din pedeapsa anterioară .

Față de toate aceste aspecte,Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului,atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acesteia,iar pedeapsa astfel stabilită va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale.

Prin urmare,în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Va stabili în favoarea Baroului de Avocați C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M. ui Justiției.

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. N. V. împotriva sentinței penale nr. 312 din 4 iunie 2013 a Judecătoriei S. M. .

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

G. ,

L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M 4 ex./_

J. .fond. M. L. A.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1366/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice