Decizia penală nr. 1371/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1371/R/2013
Ședința nepublică din 22 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : V. | V. A. | , judecător |
JUDECĂTORI | : L. | H. | |
: I. | M. | ||
G.: L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, împotriva sentinței penale nr.1478/_ a Judecătoriei
B. M., pronunțată în dosar nr._, privind pe inculpatul S. G., trimis în judecată prin Rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul inculpatul S. G. personal, asistat de apărător ales, av.D. Contra, din cadrul Baroului Maramureș, cu delegație avocațială depusă la dosar și partea responsabilă civilmente S. I., lipsă fiind partea vătămată C. T., partea responsabilă civilmente S. I. F. și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Meteșan I., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariuluii avocațial parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.
Apărătorul inculpatului depune la dosar un memoriu cu privire la recursul parchetului precum și o serie de recomandări și diplome ale inculpatului, înscrisuri care să fie avute în vedere la soluționarea cauzei.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoare având ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei. În mod greșit s-a apreciat de către prima instanță că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. De asemenea, nu s-a făcut referire la circumstanțele reale ale cauzei, fiind relevantă în aprecierea periculozității împrejurarea că inculpatul a premeditat furtul. Motivarea instanței în sensul că scopul urmărit a fost satisfacerea unor trebuințe adolescentine prin achiziționarea unui acvariu, nu este de natură a diminua gravitatea faptei. Nu este de neglijat nici valoarea prejudiciului iar faptul că acesta a fost recuperat nu are relevanță întrucât acesta s-a datorat pe de o parte efortului părinților inculpatului iar pe de altă parte faptului că inculpatul a fost prins imediat după comiterea faptei.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, apreciind că s-a dat relevanța cuvenită circumstanțelor personale și reale și s-a aplicat în mod justificat prevederile art.18/1 C.penal. Menționează că starea de fapt expusă în rechizitoriu este reală și a fost recunoscută de inculpat, acesta regretând comiterea ei și dând semne de îndreptare. Gravitatea faptei trebuie apreciată în concret, pregătirea săvârșirii acesteia fiind doar un element de luat în seamă fără a avea caracter decisiv. Ținând seama de persoana inculpatului care este pentru prima dată în conflict cu legea penală, se poate considera că acest comportament este o rătăcire. De asemenea, de la data comiterii faptei și până în prezent,
inculpatul nu a mai încălcat legea. Faptul că acesta a folosit sumele de bani pentru a satisface niște nevoi adolescentine nu trebuie interpretat în sensul că astfel de nevoi pot justifica într-o măsură mai mică sau mai mare săvârșirea unor astfel de fapte. Consideră că nu trebuie minimalizată atitudinea corectă a inculpatului care a recuperat în întregime prejudiciul prin remiterea sumelor de bani rămase cât și prin predarea acvariului. Solicită a se avea în vedere că inculpatul avea 17 ani la data comiterii faptei, este o persoană cu multe activități extrașcolare de voluntariat, sportive și artistice, a înțeles gravitatea faptei, și-a absolvit studiile liceale și s-a angajat în muncă.
Partea responsabilă civilmente S. I., regretă ceea ce s-a întâmplat și arată că-l supraveghează pe inculpat.
Inculpatul S. G., având ultimul cuvânt, regretă faptele comise și achiesează concluziilor puse de apărătorul său.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 1478 din 13 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, rap. la art. 10 lit. b ind. 1 Cod de procedură penală, s-a achitat inculpatul S. G. , fiul lui I. F. și I., născut la data de_ în B. M.
, jud. Maramureș, cetățenie română, elev la Colegiul Tehnic "Anghel Saligny"; din
B. M., studii 11 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în B.
M., str. Steampului, nr. 7, jud. Maramureș CNP: 1., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99 și următoarele Cod penal și art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală.
În baza art. 18 ind. 1 alin. 3 cod penal, rap. la art. 91 lit. c cod penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 de lei.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore în data de_ . S-a constatat că partea vătămată C. T. domiciliat în B. M., B-dul B.
, nr. 5/13, jud. Maramureș nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
S-a dispus restituirea către inculpat a bastonului telescopic din metal cu
inscripția Police Using și a spray-ului lacrimogen aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Maramureș în baza procesului-verbal seria A nr. 3081/_ .
În baza art. 191 alin. 1 cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 de lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 200 de lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale către av. I. D., a fost avansată din fondurile M. ui Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Judecătoriei B. M. sub nr. de dosar _
, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a dispus punerea în mișcare a
acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S. G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut că în data de_, pe timp de zi, și prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, inculpatul minor
Ghorghe a pătruns în locuința părții vătămate C. T., situată în municipiul B. M., pe b-dul B., iar din interior a sustras suma de 5400 de lei, iar în data de_, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe timp de zi, a încercat să pătrundă în același mod în locuința aceleiași părți vătămate.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă față de inculpat, prejudiciul fiind recuperat.
Inculpatul a fost audiat și în cursul cercetării judecătorești, recunoscând săvârșirea faptei și solicitând ca judecarea sa să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța constatând incidența dispozițiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 cod de procedură penală, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea 202/2010.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut în fapt următoarele:
În data de_, în jurul orei 10,00, inculpatul S. G., în vârstă de 17 ani la data comiterii faptei, s-a hotărât să pătrundă în locuința prietenului său - martorul Ghiorean Artur Eduard, situată în municipiul B. M., b-dul B., nr. 5/13, județul Maramureș, cu intenția de a sustrage bunuri.
În acest scop, în urmă cu aproximativ două săptămâni, inculpatul a sustras din borseta prietenului său o cheie de la ușa de acces în locuință, în timp ce se afla în vizită la acesta.
În dimineața zilei de_, în jurul orei 10,00, inculpatul S. G. l-a contactat telefonic pe martorul C. Artur Eduard și aflând că acesta se află în oraș, la cumpărături, împreună cu părinții, s-a deplasat la imobilul susmenționat.
A sunat la interfon la apartamentul nr. 13 - proprietatea părții vătămate C.
și după ce a constatat că nu e nimeni acasă, inculpatul a sunat la un alte apartament, recomandându-se ca fiind agent din partea magazinului Kaufland. După ce a reușit să pătrundă în imobil, inculpatul s-a deplasat la apartamentul nr. 13 și a pătruns în locuință, folosind fără drept cheia sustrasă de la martorul
C. Artur Eduard.
Dintr-un dulap aflat în dormitor, inculpatul a luat suma de 5400 lei, care se afla într-un plic de culoare albă, iar apoi a ieșit din apartament, încuind ușa de acces.
Inculpatul a folosit o parte din banii sustrași, pentru a-și achita unele datorii personale și pentru a-și cumpăra un acvariu cu pești de la magazinul Real.
În data de_, în jurul orei 17,00, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul S. G. s-a hotărât să pătrundă din nou în locuința părții vătămate
C. T. .
Astfel, inculpatul la sunat pe telefonul mobil pe martorul C. Artur Eduard, întrebându-l dacă este acasă. Martorul, sfătuit de partea vătămată C.
T. - tatăl său, care observase în cursul zilei anterioare dispariția sumei de 5400 lei, i-a spus inculpatului că a plecat, împreună cu familia, în localitatea Groși, deși se afla acasă, împreună cu părinții.
În urma acestei convorbiri telefonice, care i-a creat convingerea că familia C. lipsește de la domiciliu, inculpatul s-a deplasat din nou la imobilul cu nr. 5, situat pe bd. B. din B. M. .
Procedând în același mod ca și în ziua precedentă, inculpatul a reușit să intre în imobil și după ce a ajuns la ușa apartamentului nr. 13, a încercat să pătrundă în interior, folosind din nou, fără drept, cheia sustrasă.
În acel moment, ușa a fost deschisă de partea vătămată C. T., care îl aștepta pe inculpat și care l-a prins, reținându-l până la sosirea organelor de poliție.
La controlul corporal efectua asupra inculpatului a fost găsită cheia sustrasă de la martorul C. Artur Eduard, suma de 2047, un baston telescopic din metal și un spray lacrimogen.
Suma de 2047 lei a fost restituită părții vătămate, iar la data de_, părțile responsabile civilmente S. I. F. și S. I. i-au predat părții vătămate C. tiberiu suma de 3000 lei și acvariul achiziționat de către inculpat din banii sustrași, cu accesoriile aferente.
Starea de fapt astfel cum a fost reținută de instanță se probează cu: proces- verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (filele 7, 9-12 din dosarul de urmărire penală), proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (file 5 din dosarul de urmărire penală), proces-verbal de reconstituire și planșa foto (filele 26, 28-30 din dosarul de urmărire penală), dovezi de ridicare-predare (filele 40-43 din dosarul de urmărire penală), declarațiile părții vătămate (filele 15-17 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpatului (filele 19-25 din dosarul de urmărire penală, fila 22 din dosarul instanței).
Potrivit art. 18 ind 1 alin. 1 din Codul penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Conform art. 18^1 alin. 2 din Codul penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Probele administrate în cauză au demonstrat că, inculpatul minor S. G.
, după ce a sustras din posesia martorului C. Artur cheia de acces în locuința părții vătămate, a folosit această cheie pentru a pătrunde în locuință, de unde a luat suma de 5400 de lei, sumă din care, inculpatul și-a achiziționat un acvariu cu pești. Atât acvariul, cât și diferența de prejudiciu au fost restituite părții vătămate, prejudiciul fiind astfel acoperit.
Pe cale de consecință, astfel cum rezultă și din cuprinsul referatului de evaluare, scopul urmărit de minor, a fost satisfacerea unei trebuințe adolescentine, din suma de bani sustrasă, acesta achiziționând un acvariu.
În ceea ce privește persoana și conduita inculpatului, instanța a reținut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, la data săvârșirii infracțiunii era minor, iar pe parcursul cercetării penale a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, atitudine pe care inculpatul a avut-o și în fața instanței de judecată unde s-a prezentat încă de la primul termen de judecată.
La alegerea sancțiunii ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere și mențiunile cuprinse în referatul de evaluare întocmit în cauză, potrivit cărora, deși inculpatul nu se implică în activitatea de școlară și are un randament scăzut la învățătură, acesta are un bun potențial intelectual și nu creat probleme în mediul școlar. S-a mai arătat că persoana la care inculpatul fale practică în domeniul mecanicii auto a învederat consilierului de probațiune că acesta se implică în muncă și nu a creat probleme în comunitate.
În concluzie, s-a arătat că factorii de natură a inhiba comportamentul infracțional sunt următorii: susținerea din partea familiei, intensificarea
supravegherii parentale, inculpatul este elev și dorește finalizarea învățământului, are preocupări extrașcolare constructive, își asumă responsabilitatea comiterii faptelor, are o conduită pozitivă în mediul comunitar, are un sentiment de teamă față de o potențială pedeapsă (așadar minor a înțeles consecințele faptelor sale), are planuri de viitor considerate realizabile.
Astfel cum se reține în Decizia penală nr. 2142/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, procedura simplificată reglementată în art. 3201C. proc. pen. nu exclude posibilitatea achitării inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., și aplicarea unei sancțiuni administrative, dacă instanța constată că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. - fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni - constituie singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată.
Pentru aceste considerente, apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni a administrative, instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, rap. la art. 10 lit. b ind. 1 Cod de procedură penală, a fost achitat inculpatul S. G. , pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99 și următoarele Cod penal și art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală.
În baza art. 18 ind. 1 alin. 3 cod penal, rap. la art. 91 lit. c cod penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 de lei.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore în data de_ .
S-a constatat că partea vătămată C. T. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
S-a dispus restituirea către inculpat a bastonului telescopic din metal cu
inscripția Police Using și a spray-ului lacrimogen aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Maramureș în baza procesului-verbal seria A nr. 3081/_, având în vedere că acestea nu au fost folosite la săvârșirea infracțiunii, simpla presupunere în acest sens, nefiind suficientă pentru a se dispune confiscarea bunurilor.
În baza art. 191 alin. 1 cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 de lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 200 de lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale către av. I. D., a fost avansată din fondurile M. ui Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, solicitând în temeiul art. 385 ind.15 pct. 2 lit. d) Cod procedură penală, admiterea recursului; casarea sentinței penale 1478 din _
, pronunțată de J. ecătoria B. -M. și rejudecând cauza, să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată.
Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică sub aspectul reținerii art. 18/1 Cod penal și aplicării inculpatului a unei sancțiuni cu caracter administrativ.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei fapte prevăzută de legea penală trebuie să se țină seama de toate criteriile de apreciere prevăzute de art. 18/1 în așa fel ca faptele care prezintă pericol social să nu fie considerate ca fiind vădit lipsite de importanță. Primul criteriu în ordinea deloc întâmplătoare stabilită la alineatul 2 al art. 181 Cod penal este modul și mijloacele de săvârșire a faptei și abia la urmă persoana și conduita făptuitorului.
Furtul din locuințe este o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social, întrucât, pe lângă paguba pricinuită, aduce atingere într-o oarecare măsură și relațiilor referitoare la inviolabilitatea domiciliului, presupunând încălcarea libertății persoanei care folosește locuința.
Instanța nu a făcut referire la circumstanțele reale ale cauzei,la împrejurarea că inculpatul a premeditat furtul și a sustras inițial cheia apartamentului, profitând de relația de "prietenie" pe care o avea cu fiul părții vătămate. Ulterior,și-a luat măsuri pentru asigurarea reușitei și pentru îngreunarea depistării sale: a verificat telefonic prezența proprietarilor la domiciliu, a pătruns în scara imobilului chiar dacă intrarea era prevăzută cu interfon prin declinarea unei calități false, a perseverat în activitatea infracțională revenind după o primă reușită și acționând în aceeași manieră. Este important de reținut că la comiterea celui de-al doilea act material, când a fost surprins în flagrant, inculpatul avea asupra sa un spray iritant lacrimogen și un baston telescopic (armă periculoasă, confecționată din metal).
Împrejurarea că scopul urmărit a fost satisfacerea unor trebuințe adolescentine, prin achiziționarea unui acvariu din sumele sustrase, așa cum a reținut instanța, nu este de natură a diminua gravitatea faptei și a aprecia că față de acest scop fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni; nu poate fi justificată manifestarea de clemență pe un astfel de argument,aceasta putând duce la încurajarea săvârșirii de infracțiuni către cei care ar putea invoca necesitățile de subzistență în comiterea de fapte contra patrimoniului.
Nu este de neglijat nici valoarea prejudiciului ,de 5400 lei, împrejurarea că a fost recuperat neavând relevanță, întrucât aceasta s-a datorat pe de o parte efortului părinților inculpatului, iar pe de altă parte faptului că acesta a fost prins imediat după comiterea faptei.
Aprecierea instanței conform căreia fapta inculpatului este în mod vădit lipsită de importanță nu este așadar corespunzătoare prevederilor art. 18/1 Cod penal. La aprecierea gradului de pericol instanța a avut în vedere doar circumstanțele personale ale inculpatului, circumstanțelor reale care vizează fapta - cele mai sus expuse - acordându-li-se în mod nejustificat o pondere diminuată.
Practic, în speță s-a avut în vedere că inculpatul nu a avut antecedente penale - lucru însă firesc având în vedere vârsta acestuia, fiind elev, faptul că a fost minor la data săvârșirii faptei (însă mai avea câteva zile până la împlinirea majoratului) și că a avut o poziție sinceră pe parcursul procesului penal,
împrejurare la fel de firească câtă vreme a fost prins în flagrant în interiorul locuinței având asupra sa banii sustrași anterior.
Față de criteriile instituite de art. 18/1 Cod penal Curtea consideră că în mod nejustificat instanța a apreciat că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în cauză impunându-se o soluție de condamnare la pedeapsa închisorii.
Prin urmare,va admite recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare declarat împotriva sentinței penale nr. 1478 pronunțată la 13 iunie 2013 de Judecătoria Baia Mare, pe care o va casa în latura penală si rejudecând cauza,va condamna pe inculpatul S. G. la 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, 99 si următoarele Cod penal, 74 lit. a-c și 76 lit. d Cod penal și 320 ind. 1 Cod penal.
Conform art. 81, 110 Cod penal va suspenda condiționat executarea pedepsei stabilind un termen de încercare de 1 an.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal si art.
71 al.5 Cod penal.
Va deduce din pedeapsa aplicată reținerea din_ . Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Va stabili in favoarea Baroului C. 100 lei onorariu parțial ce va fi suportat din fondurile MJ.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare declarat împotriva sentinței penale nr. 1478 pronunțată la 13 iunie 2013 de Judecătoria Baia Mare, pe care o casează în latura penală si rejudecând cauza:
Condamnă pe inculpatul S. G. la 6 luni închisoare pentru comiterea
infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, 99 si următoarele Cod penal, 74 lit. a-c și 76 lit. d Cod penal și 320 ind. 1 Cod penal.
Conform art. 81, 110 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei stabilind un termen de încercare de 1 an.
Atenționează inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal si art.
71 al.5 Cod penal.
Deduce din pedeapsa aplicată reținerea din_ . Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Stabilește in favoarea Baroului C. 100 lei onorariu parțial ce va fi suportat din fondurile MJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
G. ,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M 3 ex./_
J. .fond. C. R.
← Decizia penală nr. 834/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 996/2013. Furt calificat → |
---|