Decizia penală nr. 138/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /A4
DECIZIA PENALĂ NR.138/R/2013
Ședința publică din 30 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : D. | P., judecător |
JUDECĂTORI | : C. | I. |
: V. | G. | |
GREFIER | : D. | S. |
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C.
reprezentant prin Doru Dobocan, procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. F. împotriva încheierii penale f. nr. din data de 23 ianuarie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive și cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Oprean Patricia, în substituirea av.Vomir Bizo D., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul arată că-și însușește recursul declarat de apărătorul ales și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului arată că în mod greșit instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, pe de o parte, și a analizat cererea de liberare provizorie sub control judiciar pe de altă parte, pronunțând o singură încheiere, deoarece sunt două instituții distincte care trebuiau tratate diferit. Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, constatând că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a rămas fără obiect sau în subsidiar, dacă se va aprecia că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă în continuare, să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Susține că inculpatul este arestat de o perioadă îndelungată de timp, iar procesul este aproape finalizat, inculpatul urmând să se prevaleze de disp.art.320/1 C.pr.pen., astfel că se poate dispune cercetarea acestuia în stare de libertate, mai ales că la dosar nu există
probe din care să rezulte că în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Motivarea instanței că inculpatul prezintă pericol ridicat pentru că activitatea infracțională a fost stopată de organele de anchetă, este o motivare străină de instituția liberării provizorii sub control judiciar, solicitând a fi înlăturată. Inculpatul prezintă suficiente garanții personale pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu obligațiile corelative care asigură buna desfășurare a procesului penal. pentru considerentele expuse, solicită admiterea recursului, cu onorariu avocațial pentru avocatul titular.
Reprezentantul Parchetului solicită, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea ca nefondat a recursului formulat de către inculpat împotriva încheierii Tribunalului Sălaj, prin care a fost menținută starea de arest preventiv a acestuia și s-a respins totodată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar pentru următoarele motive:
În opinia sa încheierea penală recurată este legală, temeinică și judicios motivată și, în concordanță cu instanța fondului, consideră că
temeiurile care au determinarea inițial luarea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă în continuare în cauză, fiind întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii și probe care duc la bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și cele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile prezumat a fi săvârșite de către inculpat este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică din perspectiva gravității faptelor, a modului de comitere - prin violență și având în vedere persoana inculpatului.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, acesta nu este un drept absolut al inculpatului, ci o posibilitate lăsată la aprecierea instanței, care raportat la circumstanțele reale ale cauzei și la cele personale ale inculpatului să decidă asupra admiterii cererii.
În mod corect, prima instanță a apreciat că nu se impune admiterea cererii, deoarece la dosar există probe din care rezultă că inculpatul a încercat să influențeze părțile și martorii din dosar și deci, să zădărnicească aflarea adevărului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, deoarece a recunoscut comiterea faptelor, dorește să se prevaleze de disp.art.320/1 C.pr.pen., nu are niciun motiv să influențeze martorii, iar din 5 inculpați, el este singurul arestat. Este arestat de 9 luni de zile, este vinovat și va răspunde pentru ce a făcut, însă pentru egalitate de tratament se impune cercetarea sa în stare de libertate.
C U R T E A
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Sălaj prin
încheierea penală f.nr.din_, în baza art.1608aalin.6 teza a II-a Cod procedură penală, a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul B. F. (fiul lui P. și F.
, născut la data de_ în Baia-M., jud.Maramureș, domiciliat în S. -
M., Aleea Begoniei, bl.PB1, ap.4, jud.S. -M., CNP 1. ), în
prezent deținut în Penitenciarul Oradea, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.10/U/_ , emis de Tribunalul Sălaj, (măsură dispusă prin Încheierea penală nr.20/C/_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj).
În baza art.3002rap. la art. 160balin.3 Cod procedură penală, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate și în consecință menține măsura arestării preventive luată față de inculpat.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin încheierea nr.20/C/0_ a Tribunalului Sălaj, în dosar nr._, a fost admisă propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 29 de zile, față de inculpatul B. F., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, prevăzute și pedepsite de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu referire la art.2 pct.2 lit.c din aceeași lege și art.13 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu referire la art.2 pct.2 lit.c din aceeași lege, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că acesta a preluat două minore de la alți inculpați, pe care le-a cazat într-o garsonieră închiriată de el și le-a obligat să întrețină relații sexuale cu diverse persoane, încasând o parte din bani, iar pe majora V. D., prin amenințare și constrângere, de asemenea, asigurându-i cazarea și îmbrăcămintea, a obligat-o să întrețină relații sexuale cu diverse persoane, contra unor sume de bani, din încasări primind și el o parte din bani. În motivarea încheierii prin care s-a admis propunerea de arestare, instanța a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, limitele de pedeapsă pentru faptele comise fiind mai mari de 4 ani, pericolul concret pentru ordinea publică creat prin lăsarea în libertate a inculpatului rezultând atât din natura și gravitatea faptelor, cât și din activitatea infracțională desfășurată de inculpat. S-a precizat că infracțiunea de trafic de persoane constituie o infracțiune pentru care justițiile naționale și cele internaționale au preocupări majore, datorită amplorii pe care aceasta a luat-o, atenția sporită în vederea reprimării acestui flagel reflectându-se și în activitatea de legiferare pe plan internațional și național, atât practica națională cât și jurisprudența CEDO statuând că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie raportat și la gravitatea faptei, când unele infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot justifica arestarea preventivă (cauza Letellier c/a Franței).
S-a mai apreciat că măsura preventivă propusă este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale, conform art.136 alin.1 Cod procedură penală. Totodată, s-a precizat că, în privința literei e) a art. 148 C.p.p., invocată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj ca temei al arestării, nu s-a dovedit că inculpatul ar fi încercat să influențeze martorii și pe partea vătămată în nici un fel.
Recursul declarat de inculpat împotriva încheierii penale nr. 20/C/0_ a Tribunalului Sălaj a fost respins de Curtea de A. C., prin Încheierea penală nr.772/R/17 mai 2012.
Prin Încheierea penală nr. 24/C/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admis propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul B. F., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de_ și până la data de_ . Cu ocazia soluționării propunerii de prelungire a arestării preventive, în dosar nr._, instanța de control judiciar, Curtea de A. C., a reținut, prin încheierea penală nr.840/R/2012, că la dosar există indicii că inculpatul a încercat direct și indirect să influențeze părțile vătămate și martorii din dosar, fiind perceput de aceste persoane ca o persoană deosebit de violentă, amenințându-le pe părțile vătămate minore pentru că au făcut declarații în cauză, fiind astfel incident și motivul de arestare prevăzut de art. 148 alin.1 lit.b Cod procedură penală, astfel cum s-a susținut în mod constant și de către parchet, în dosarele mai sus amintite. Datorită acestor aspecte, Curtea apreciază că nu există o relație de echivalență între situația inculpatului recurent și a coinculpaților cercetați în stare de libertate pentru fapte proprii și de aceea nu se poate dispune înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă.
De asemenea, prin încheierea din 27 Iunie 2012 pronunțată în Dosar nr._, instanța verificând din oficiu, în baza art.3001alin.3 și
160 Cod procedură penală, temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive luată față de inculpat, a dispus menținerea acestei măsuri la primirea dosarului precum și în timpul judecății, în baza art.3002Cod procedură penală, în mod succesiv prin încheierile din data de 22 august 2012, 17 octombrie 2012 și 12 decembrie 2012.
Recursul declarat de inculpat împotriva primelor două încheieri de menținere a măsurii arestării preventive a fost respins prin decizia penală nr. 1030/R/4 iulie 2012 și respectiv decizia penală nr. 1175/R/5 septembrie 2012, pronunțate de Curtea de apel C. în dosarele asociate, nr._ /a1 și respectiv nr._ /a2, iar ultimele două încheieri au rămas definitive, prin nerecurare. În sfârșit, prin încheierea penală nr. 46 din data de 1 august 2012 și respectiv sentințele penale nr.51 din_ nr. 70/_ și nr. 82/_, pronunțate de Tribunalul Sălaj, în dosar nr._ ; nr._ și nr._ și respectiv nr._, s-au respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpatul B. F., pentru motive similare cu prezenta cerere, hotărâri rămase definitive prin nerecurare. În schimb, inculpatul B. F. a înțeles să formuleze o nouă cerere de liberare provizorie sub control judiciar, în prezentul dosar.
Potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Față de inculpatul B. F. a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori,prev. de art. 12 alin.2 din Legea nr.68/2000 ( pedepsită cu închisoare de la 3 ani la 12 ani și interzicerea unor drepturi) art. 13 alin.1 din Legea nr.678/2001( pedepsită cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi), ambele cu aplic. art. 2 pct.2 lit.c din același act normativ și cu aplic.art.41 alin.2 C.p., în speță fiind îndeplinite astfel cerințele de admisibilitate prev. de art.1602alin.1 Cod procedură penală. Conform alin. 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea
de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Această din urmă normă legală, prev de art. 1602alin.2 Cod procedură penală, nu este, în opinia instanței, o cerință de admisibilitate a cererii, ci este o normă legală prohibitivă într-o situație dată - ce ține de temeinicia cererii de liberare provizorie- întrucât presupune o cercetare din partea instanței a unor elemente de fapt care, în final, să conducă la concluzia că în speță există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Or, în speță, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, există suficiente indicii că inculpatul B.
F. a încercat direct și indirect să influențeze părțile vătămate și martorii din dosar (inclusiv telefonic, după ce a fost arestat) fiind perceput de aceste persoane ca o persoană deosebit de violentă, amenințându-le pe părțile vătămate minore pentru că au făcut declarații în cauză, astfel că sunt incidente prev. art. 1602alin.2 Cod procedură penală, care interzic instanței admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
De altfel, în ce privește fondul cererii, mai trebuie observat că acordarea liberării provizorii sub control judiciar, constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă instanța apreciază că arestarea preventivă a inculpatului nu mai este necesară, astfel încât, potrivit art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, scopul măsurilor preventive să poată fi realizat și prin lăsarea inculpatului în libertate provizorie (sub control judiciar sau pe cauțiune).
În acord cu Decizia nr.17/_, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, instanța verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. Altfel spus, se analizează dacă, în funcție de circumstanțele cauzei, o astfel de liberare este oportună. Astfel, pentru soluționarea cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere natura și gravitatea faptelor, persoana inculpatului, dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori dacă acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, astfel încât punerea în libertate provizorie să nu aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal, să nu reprezinte un pericol concret pentru ordinea publică și să nu existe riscul săvârșirii altor infracțiuni.
Or, și sub aceste aspecte, atât instanța de fond cât și instanța de control judiciar, au reținut în mod constant că "inculpatul este suspicionat de comiterea în mod coordonat a unor infracțiuni grave de rezultat si, din această perspectivă, susnumitul prezintă un pericol criminogen ridicat rezultat din persistența infracțională pe care a manifestat-o (activitatea infracțională a fost stopată doar de intervenția
autorităților judiciare), dar și din urmările greu de reparat. În acest context, sentimentul de revoltă în rândul societății este remarcat de amploarea unor asemenea fapte în rândul comunității, ceea ce impune o reacție fermă a autorităților judiciare competente ca o necesitate stringentă"; și că ";menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, acesta având posibilitatea de a cere și administra probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării";.
Chiar dacă în condițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acest text este interpretat în jurisprudența CEDO, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, instanța reține că oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar urmează a fi evaluată la stadiul actual al procedurii, prin raportare la natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, puternica rezonanța socială negativă a acestor fapte, necesitatea asigurării unei bune administrări a probelor. Durata arestului preventiv, de circa 6 luni și jumătate, se încadrează noțiunii de termen rezonabil, această durată nefiind în măsură a înlătura pericolul concret reprezentat
de lăsarea în libertate a inculpatului. În aceste condiții, instanța apreciază că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor măsurii arestării preventive luată față de inculpat, precum și prezervarea ordinii publice, pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar.
Față de aceste considerente, în temeiul art.1608aalin.6 Cod procedură penală, instanța a respins ca neîntemeiata cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. F. .
Verificând din oficiu, la termenul de azi, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul DIICOT-Biroul Teritorial Salaj au fost trimiși în judecată inculpații: B. F., C. A., C. F. -I., C. M. si
F. I., din care inculpatul B. F. în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.12 alin 1 din legea 678/2001, cu aplic.art.2 pct.2 lit.c din aceeași lege si art.41 alin 2 Cod penal și art.13 alin 1 din legea 678/2001, cu aplic.art.2 pct.2 lit.c din aceeași lege si art.41 alin 2 Cod penal, de către inculpatul B. F. si a infracțiunii prev.de art.13 alin 1 si 3 din legea 678/2001 ,cu aplic.art.2 pct.2 lit.c din aceeași lege și art.41 alin 2 Cod penal, pentru ceilalți inculpați, având în vedere următoarea stare de fapt:
În perioada 2009 - 2010 numiții Ardelean M. și Sălăjan Cristian, profitând de starea materială precară și de lipsa de maturitate a minorelor D. A. și DS au întreținut relații sexuale cu acestea după care le-au oferit și altor persoane contra unor sume de bani. Acestea au locuit în Z., timp de 2 luni într-o garsonieră închiriată de aceștia întreținând relații sexuale, o parte din bani fiind luată de către Ardelean M. și Sălăjan Cristian pentru contravaloarea transportului, racolarea de clienți, după care au fost internate în Centrul de Servicii Comunitare Cehu Silvaniei, iar la data de_ când ele au fost reintegrate în familie. În timpul cât s-au aflat acasă la locuința părinților din localitatea B., au fost contactate telefonic de C. F. care a aflat
de ele de la Ardelean F. cerându-le să vină în S. M. să practice prostituția pentru el.
La data de_ cele două fete s-au deplasat cu trenul în S. M., unde au fost așteptate de C. F. și soția acestuia A. și cazate în mai multe locații închiriate de el, relații sexuale ce se consumau fie în apartamentele închiriate, fie la hoteluri, pensiuni.
Cele două fete au fost preluate de către inculpatul B. F., prietenul învinuitei C. A. și cazate într-o garsonieră închiriată de către acesta în S. M., garsonieră în care mai era cazată și numita V.
, tot pentru a fi exploatată sexual prin întreținerea de relații sexuale cu diverse persoane V. D. a fost cazată în mai multe locații de către inculpatul B. F., ultima dată fiind dusă chiar la locuința personală a inculpatului. Aceasta întreținea relații sexuale cu diverse persoane fie la locuințele indicate, fie la clubul "Casa Blanca"; unde aceasta lucra ca și "dansatoare";. Inculpatul o supraveghea în permanență pe aceasta, îi cerea socoteală pentru sumele încasate precum și pentru cheltuielile făcute de ea. Din declarațiile celor două minore luate în prezența unui consilier de la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, s-a reținut că inculpatul o bătea frecvent pe V.
D. și că aceasta avea o stare de temere și o frică permanentă de a ieși din cuvântul inculpatului. De asemenea, la solutionarea propunerii de arestare preventiva s-au avut in vedere o parte din convorbirile telefonice ale inculpatului, cu titlu exemplificativ fiind redată convorbirea avută în data de_ cu o persoană de sex feminin, aceasta cerându-i inculpatului să o lase în pace pe D. că este terminată de cât a bătut-o și de cât a dat-o la produs (vol.6 pagina 104), convorbirea telefonică din data de_ și o altă convorbire în care inculpatul îi reproșa de nenumărate ori învinuitei C. A. că i-a luat fetele, și că acum vrea să i-o ia și pe D. (vol.6 pagina 124).
Inculpatul B. F. a fost arestat preventiv, după cum s-a arătat, prin încheierea penală nr.20/C din data de _, pronunțată în dosar nr._ a Tribunalului Sălaj, măsură ce a fost prelungită ulterior, în conformitate cu dispozițiile art.155 Cod procedură penală, pe parcursul urmăririi penale și de asemenea menținută, în conformitate cu prev.art.3001și 3002Cod procedură penală, și pe timpul judecării cauzei.
Temeiul luării măsurii arestarii preventive l-au constituit dispozițiile art.143 și art. 148 lit.f Cod procedură penală, reținându-se că pericolul concret pentru ordinea publică, rezultă atât din natura și gravitatea faptelor cât și din activitatea infracțională desfășurată de inculpat. Atât practica națională cât și jurisprudența CEDO, au statuat că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie raportat și la gravitatea faptei, când unele infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot justifica arestarea preventivă (cauza Letellier c/a Franței)-desigur pentru o perioadă de timp limitată (termen rezonabil).
Infracțiunea de trafic de persoane constituie o infracțiune pentru care justițiile naționale și cele internaționale au preocupări majore, datorită amplorii pe care aceasta a luat-o, atenția sporită în vederea reprimării acestui flagel reflectându-se și în activitatea de legiferare pe plan internațional și național.Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele pentru care inculpatul a fost trimis in judecata sunt închisoare mai mare de 4 ani, aceasta condiție fiind si ea îndeplinita.
Inculpatul B. F. a fost trimis în judecata, întrucât în diferite perioade de timp a recrutat diverse persoane, printre care si minore, le-a cazat, le-a transportat, în scopul practicării prostituției, prin amenințare, violenta si alte forme de constrângere. Activitatea infracțională desfășurată de acest inculpat s-a desfășurat în timp până la momentul privării sale de libertate, spre deosebire de ceilalți inculpați care din luna aprilie 2011 și-au încetat activitatea infractională, așa cum este reținut în rechizitoriu. Deci, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie avută in vedere și persistența acestuia in comiterea de fapte antisociale, pe lângă gravitatea în sine a acestor fapte.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, instanța de control judiciar, Curtea de A. C., a arătat în plus, prin încheierea penală nr.772/R/2012, că acesta rezidă și din riscul comiterii unor fapte similare de către alte persoane, în absența unor reacții ferme a autorităților. Pe de altă parte, se mai arată că inculpatul a dezvoltat o adevărată afacere din exploatarea victimelor minore, semnificativ fiind faptul că nu este angajat în muncă și nu rezultă că ar obține venituri legale din prestarea unor activități.
De asemenea, cu ocazia soluționării propunerii de prelungire a arestării preventive, în dosar nr._, instanța de control judiciar, Curtea de A. C., a reținut, prin încheierea penală nr.840/R/2012, că la dosar există indicii că inculpatul a încercat direct și indirect să influențeze părțile vătămate și martorii din dosar, fiind perceput de
aceste persoane ca o persoană deosebit de violentă, amenințându-le pe părțile vătămate minore pentru că au făcut declarații în cauză, fiind astfel incident și motivul de arestare prevăzut de art. 148 alin.1 lit.b Cod procedură penală, astfel cum s-a susținut în mod constant și de către parchet, în dosarele mai sus amintite.Datorită acestor aspecte, Curtea apreciază că nu există o relație de echivalență între situația inculpatului recurent și a coinculpaților cercetați în stare de libertate pentru fapte proprii și de aceea nu se poate dispune înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă.
După primirea dosarului, înregistrat la instanță sub nr._, prin încheierea din 27 iunie 2012, în conformitate cu prev. art.3001Cod procedură penală, s-a dispus menținerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpatului, aceași soluție fiind adoptată și la termenele de judecată, din data de 22 august 2012; 17 octombrie 2012, și respectiv 12 decembrie 2012, pe considerentul că nu au intervenit, de la prima verificare, din data de_, elemente noi, de fapt și de drept, care să conducă la soluția revocării sau înlocuirii măsurii arestării preventive. Singurul aspect pertinent invocat de apărare - care dealtfel trebuie supus permanent analizării din partea instanței, chiar și din oficiu, în conformitate cu prev. art.5 paragraf 3 din Convenția (europeană) privind Drepturile Omului și Libertățile Fundamentale - este cel privind durata rezonabilă a privării de libertate, în cadrul unei proceduri judiciare.
Tribunalul procedând din nou, la termenul de azi, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului B. F.
, în cursul judecății, în conformitate cu prev.art. 3002Cod procedură penală, față de susținerile formulate oral de reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului, în fața instanței, constată că nici în prezent, prin scurgerea unei perioade de detenție de circa 8 luni și jumătate, nu se poate reține că s-a depășit termenul rezonabil de detenție provizorie,
raportat la gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, modalitatea de comitere a acestora (prin violență) și profilul psihologic al inculpatului.
Pentru aceste considerente și întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat ci se mențin în continuare, instanța, in baza art.3002rap. la art. 160balin.3 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive, luată față de inculpatul B. F., prin încheierea penală nr.20/C/_ a Tribunalului Sălaj, menținând în continuare respectiva măsură.
Conform art.192 alin. (2) Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, ocazionate de soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri a declarat două căi de atac inculpatul
B. F. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului, precum și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar conform art.160/2 C.proc.pen. Apărătorul din oficiu al inculpatului a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sălaj, întrucât instanța trebuia să pronunțe două încheieri distincte prin care să se pronunțe asupra celor două probleme de drept.
Apărătorul inculpatului a invocat depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei în prezenta speță.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.20/C din 8 mai 2012 a Tribunalului Sălaj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. F., pentru pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, prevăzute și pedepsite de art.12 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu referire la art.2 pct.2 lit.c din aceeași lege și art.13 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu referire la art.2 pct.2 lit.c din aceeași lege, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că acesta a
preluat două minore de la alți inculpați, pe care le-a cazat într-o garsonieră închiriată de el și le-a obligat să întrețină relații sexuale cu diverse persoane, încasând o parte din bani, iar pe majora V. D., prin amenințare și constrângere, de asemenea, asigurându-i cazarea și îmbrăcămintea, a obligat-o să întrețină relații sexuale cu diverse persoane, contra unor sume de bani, din încasări primind și el o parte din bani.
Prin rechizitoriul DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj din_ inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru aceste infracțiuni, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Sălaj la aceeași dată, sub nr._ iar la primul termen de judecată din 27 iunie 2012 în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001C.proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Sălaj că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.proc.pen.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f C.proc.pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile părții
vătămate V. D., I. K., H. Ana M., I. M. G., D.
A., DS coroborate cu declarațiile martorilor Ardelean F. M.
, Miler G., Florea M., Maxim I. Dorel, Prodan Ciprian, Mitran I. .
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând
"suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001alin.3 C.proc.pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul
luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs. Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală
român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunile imputate recurentului fiind prevăzute în Codul penal.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care este cercetat recurentul, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându- se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și
148 lit. f C.proc.pen., Tribunalul Sălaj apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptelor de care recurentul este învinuit.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunile de trafic de persoane și de minori se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptelor.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic așa cum am arătat, dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața
instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării. Împrejurarea că inculpatul dorește să uzeze de art.320/1 C.proc.pen., în sensul că-și recunoaște vinovăția, interesează fondul cauzei și individualizarea judiciară a pedepsei, neavând influență asupra temeiurilor care justifică arestarea preventivă.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C.proc.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un
termen rezonabil, o "decizie definitivă"; cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație";. ( cauza Eckle c.Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de Curte, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale";, statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de Corneliu Bârsan).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată";, adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară"; (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală"; în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante"; privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee c.O. ndei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil";, curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului"; cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza A. contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de Corneliu Bârsan).
Curtea Europeană a mai decis faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil"; cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra O. ndei).
Curtea apreciază că soluția Tribunalului Sălaj este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Jecius v.Lituania; hotărârea Kudla v.Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita v.Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și
are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elveția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
Persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante"; și "suficiente"; CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială"; în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada v.Italia din 24 august 1988 și hotărârea I.A.v.Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatului B. F. de 8 luni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că
infracțiunile de care este învinuit recurentul, afirmativ s-ar fi comis la începutul anului 2010 - iulie 2011, dată de la care s-a derulat urmărirea penală împotriva recurentului, rechizitoriul a fost întocmit la 26 iunie 2012, iar la aceeași dată a fost sesizată și instanța de judecată, demarând cercetarea judecătorească.
În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa nimic.
Referitor la comportamentul părților, nici inculpatului nu i se poate imputa poziția de nerecunoaștere a infracțiunii, nici modul în care își exercită dreptul la apărare.
În privința complexității în fapt și în drept a cauzei, curtea remarcă că în speță, sunt supuși judecății cinci inculpați, un număr de 28 martori potrivit rechizitoriului ce trebuie audiați, astfel că nu se poate discuta de o nerezonabilitate a procedurilor prin raportare la criteriile enumerate mai sus.
Potrivit jurisprudenței CEDO, se poate discuta de o încălcare a art.6 paragraf 1 în cazul în care ar fi existat perioade de inactivitate a autorităților, iar durata globală a procedurii ar fi nerezonabilă (a se vedea cauzele Petroulia contra Greciei 2008, Crăciun contra României 2008, Petrov contra Bulgariei 2008).
În acest dosar, este dovedit în afara oricărui dubiu că durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești, nu a încălcat prevederile art.6 paragraf 1, și nici durata arestării preventive de 8 luni nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art.5 paragraf 3 așa cum s-a învederat și în cauza Stogmuller contra Austriei.
Curtea reține că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele presupus a fi comise de inculpat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Cu privire la cererea de liberare sub control judiciar:
Din analiza prevederilor art.1602C.pr.penaIă, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infractiuni.
Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.1601alin.1 C.proc.pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art.1606alin.2 C.proc.pen.fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control
judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp.art.1602și 160/6 C.proc.pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art.136 alin.2 C.proc.pen.
În acord cu jurisprudența CEDO se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R. iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-
10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
În privința temeiniciei cererii formulate, Curtea reține că din coroborarea textului art.1602raportat la art.1606C.proc.pen.reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod
flagrant dispozițiile art.5 alin.5 C.proc.pen., art.23 alin.10 din Constituția României și art.5 paragr.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar trebuie pornit de la una dintre premisele esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună. Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, instanța de recurs consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.1602rap.la art.1606C.proc.pen.din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunțat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.
În speță, inculpatul B. F. a fost arestat pe o durată de 29 de zile în baza art.1491 alin.9-11 C.proc.pen., temeiul de arestare fiind cel vizat de art.148 lit.f C.proc.pen., începând cu 8 mai 2012, de către Tribunalul Sălaj, măsură prelungită succesiv la propunerea DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj. Infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul vizează traficul de persoane și de minori, incriminate prin Legea 678/2001.
Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea reține că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatului este
nefondată. Astfel, la acest moment procesual, instanța de recurs constată că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanța nu a demarat încă cercetarea judecătorească.
Instanța de recurs constată că raportat la natura infracțiunilor presupus a fi comise, la împrejurarea că acesta este în vârstă de 32 ani, nu posedă ocupație și nici loc de muncă, astfel că lăsarea sa în libertate, chiar și sub control judiciar ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiție, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența depozițiile unor martori, dosarul aflându-se în faza primelor cercetări.
Prin prisma hotărârii CEDO "N contra Austriei din 27 iunie 1968"; instanța de recurs reține că inculpatul deși nu are antecedente penale, și posedă un domiciliu stabil, nu are un loc de muncă util, fiind în vârstă de 32 ani.
În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul B. F., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, și în pofida poziției nesincere avută de inculpat și a împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.
Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f C.proc.pen. instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art.1602rap.la art.1606C.proc.pen.nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.
În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de Codul de procedură penală, cât și cele din art.5 paragr.3 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, este prezent și actual, întrucât, odată cu punerea acestuia în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracțiuni de trafic de persoane și minori, ar periclita înfăptuirea actului de justiție, deoarece inculpatul din speță ar putea săvârși noi fapte de natură penală, de același gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor, punând la îndoială capacitatea de rispostă a organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activități ilicite.
Potrivit dispoz.art.136 alin.2 C.proc.pen.liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a fost luată invocându-se ca temei disp.art.148 lit.f C.proc.pen., în principal luându-se în discuție aspectul că lăsarea în libertate al acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul,
anterior suspiciunii și presupunerii rezonabile că ar fi comis infracțiunile de trafic de persoane și de minori pentru care este acuzat, a avut o comportare bună, neposedând antecedente penale. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării și sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică. Dată fiind natura infracțiunii presupus a fi comisă de către inculpat, împrejurările în care aceasta ar fi fost săvârșită, a rezultat că până la acest moment în care se examinează cererea sa, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpatului măsura arestării preventive. În plus, în speță, în această fază a procesului penal, urmează să se administreze și alte probe, audieri de martori. Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de 8 mai 2012, nu este oportună pentru buna derulare a anchetei judecătorești, lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin influențarea martorilor care ar urma să mai fie audiați de către instanță.
De asemenea, prin prisma jurisprudenței CEDO, inculpatul având o vârstă tânără, există riscul să părăsească nejustificat teritoriul României și să nu se prezinte la proces, de asemenea așa cum am arătat liber fiind, să încerce să împiedice în acest moment derularea urmăririi penale, să comită alte infracțiuni de același gen, ori să tulbure ordinea publică.
Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor. Într-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.
În raport cu aceste considerente, cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, apare ca nefondată la acest moment procesual, urmând a fi respinsă.
Așa fiind, recursurile inculpatului apar ca nefondate și se vor respinge conform art.38515pct.1 lit.b C.proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen., recurentul va plăti statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorar apărător oficiu.
Se va stabili suma de 100 lei în favoarea Baroului de Avocați C., reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției, av.Vomir Bizo D. .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul B. F. deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr.din_ a Tribunalului Sălaj.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av.Vomir Bizo D. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
DP | C. | I. | V. | G. | D. | S. |
red.PD/CA 3 ex. - _
jud.fond.M. S.
| ← Decizia penală nr. 1033/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 1400/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
