Decizia penală nr. 140/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ NR. 140/R/2013 Ședința publică de la 28 Mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. D., judecător

: G. A., judecător

:P. A. D., președintele secției penale

GREFIER: R. M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: SÎNGEORZAN ANGELA.

Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de recurentul L. J. A., împotriva Sentinței penale nr. 558 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul L. J. A., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu Ureche L. C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

Recurentul L. J. A. depune la dosar scripte, respectiv două Rapoarte de recompensare, arătând că data trecută, la instanța de fond a depus o caracterizare, care a fost făcută înainte de a primi aceste rapoarte.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și să se admită cererea de liberare condiționată, motivat de faptul că de la data pronunțării sentinței,_ a primit două rapoarte de recompensare, unul din_, prin care a fost recompensat cu acordarea recompensei ridicarea art. 71 lit. d din Legea nr. 275/2006 modificată și completată prin acumularea unui nr. de 50 puncte credit, pentru buna conduită și stăruitor în muncă la P.L.Rilug și un alt raport din data de_ prin care a fost recompensat cu acordarea recompensei ridicarea art. 71 lit. e din Legea nr. 275/2006, pentru acumularea unui nr. de 60 puncte de credit, pentru activitatea depusă la P.L.Rilug, și să i se reducă termenul de reiterare a cererii de liberare condiționată, având în vedere aceste rapoarte de recompensare.

Reprezentantul parchetului, apărătorul recurentului cât și acesta personal, arată că nu mai au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.

Avocat Ureche L. C. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună liberarea condiționată având în vedere înscrisurile noi depuse la dosar și fixarea unui termen mai scurt pentru reiterarea cererii de liberare condiționată.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare. De asemenea solicită și menținerea hotărârii în ce privește stabilirea termenului de reiterare a cererii, termen stabilit de altfel printr-o hotărâre judecătorească definitivă, sentința penală 58/2013 a Judecătoriei Bistrița în cale de contestație stabilit de Comisia pentru liberări condiționate de la Penitenciarul Bistrița.

De asemenea, solicită să se aibă în vedere că recurentul a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare, în timpul detenției a fost sancționat disciplinar de mai multe ori pentru atitudine necorespunzătoare față de cadre. Consideră că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și că în cauză nu sunt întrunite prevederile art. 59 Cod penal.

Recurentul L. J. A. având ultimul cuvânt, arată că a participat la 20 de cursuri, acum mai face 4-5 cursuri, printre care și un curs de calculator, are 4 ridicări din 6 sancțiuni, însă după ce s-a pronunțat sentința de către instanța de fond a mai primit două rapoarte de recompensare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin Sentința penală nr. 558 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat L. J. A. , fiul lui J. și R., născut la data de_ în Sebeș, județul Alba, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, în executarea pedepsei de 11 ani, aplicată prin SP nr. 103/2006 a Tribunalului Alba..

Potrivit art.450 alin.2 C.pr.penală, s-a stabilit termen de reiterare a cererii pe data de 27 decembrie 2013.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a fost obligat petentul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorar apărător din oficiu pt. av. Ureche L. C. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Din cuprinsul procesului-verbal nr. 735/_ întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Bistrița reiese că petentul se află în executarea unei pedepse de 11 ani închisoare aplicată prin SP nr. 103/2006 a Tribunalului Alba, executare începută la_ și, întrucât a executat 3/4 din pedeapsă, respectiv 3019 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din data de_ . Apreciindu-se de către membrii Comisiei că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, s-a propus rediscutarea sa la data de_ .

Din caracterizarea aflată la dosar, rezultă că pe parcursul executării pedepsei petentul-condamnat L. J. A. a fost sancționat disciplinar de șase ori: în data de_ cu "suspendarea dreptului de a participa la activități sportive";, pentru atitudine necuviincioasă față de cadre, în data de_ cu "izolare";, pentru confecționare de obiecte interzise, în data de_ cu "retragerea dreptului la vizită"; pentru confecționare de obiecte interzise, în data de_ cu "retragerea dreptului la pachet"; pentru confecționare de obiecte interzise, în data de_ cu "avertisment";,

pentru atitudine necuviincioasă față de cadre și în data de_ cu "retragerea dreptului la vizită"; pentru confecționare de obiecte interzise, doar două dintre sancțiuni fiind ridicate, a fost recompensat de două ori cu ridicarea unor măsuri disciplinare, a participat la activități productive, iar ca urmare a muncii prestate a obținut un număr de 181 zile considerate ca executate.

Împotriva acestei soluții petentul a formulat contestație, care prin Sentința penală nr. 58/2013 a Judecătoriei Bistrița, a fost respinsă și a fost stabilit termenul de reiterare a cererii pe data de 27 decembrie 2013.

Raportat la împrejurările mai sus descrise și având în vedere că neîndeplinirea condițiilor de liberare condiționată a fost constatată deja prin hotărârea judecătorească mai sus menționată, fiind stabilit termenul de rediscutare a situației petentului la data de 27 decembrie 2013, instanța de fond va respinge cererea formulată de acesta ca fiind neîntemeiată și va stabili, potrivit art.450 C.pr.pen. termen de reiterare a cererii la data de 27 decembrie 2013.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul- condamnat L. J. A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună liberarea condiționată având în vedere înscrisurile noi depuse la dosar și fixarea unui termen mai scurt pentru reiterarea cererii de liberare condiționată. De asemenea, arată că a participat la 20 de cursuri, acum mai face 4-5 cursuri, printre care și un curs de calculator, are 4 ridicări din 6 sancțiuni, însă după ce s-a pronunțat sentința de către instanța de fond a mai primit două rapoarte de recompensare.

Recursul declarat în cauză este nefondat astfel încât, în baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit.";b"; Cod procedură penală va fi respins ca atare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și examinând, potrivit disp. art. 385/6 C.pr.pen., întreaga cauză sub toate aspectele, tribunalul constată că prima instanță a făcut o apreciere judicioasă a situației recurentului, care a fost condamnat pentru o infracțiune cu un grad de pericol social, în stare de recidivă și care a fost sancționat în mai multe rânduri pe durata executării pedepsei, împrejurare care denotă faptul că nu s-a îndreptat.

De altfel, prin Sentința penală nr. 58/_ a Judecătoriei Bistrița situația petentului a fost verificată, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune liberarea condiționată, stabilindu-se termen pentru reiterarea cererii de liberare condiționată la 27 decembrie 2013.

Chiar dacă în această materie nu se poate discuta de autoritate de lucru judecat este de observat că, de la precedenta analiză a situației recurentului nu s-a întâmplat nimic semnificativ în ceea ce privește conduita sa, de natură a crea convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare.

În ceea ce privește cele două rapoarte de recompensare depuse în recurs este de observat că primul dintre acestea este anterior pronunțării Sentinței penale nr. 58/2013, iar cel de-al doilea este ulterior momentului adoptării hotărârii recurate în prezenta cauză.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul-condamnat L. J. A. împotriva Sentinței penale nr. 558/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Acordă av. Ureche L. C. suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă recurentul la plata sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

B. D. G.

A. -P.

A.

D. R. M.

R.M. 28 Mai 2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 140/R/2013

În baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul-condamnat L. J. A. împotriva Sentinței penale nr. 558/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Acordă av. Ureche L. C. suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă recurentul la plata sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

B. D. G.

A. -P.

A.

D. R. M.

Pentru conformitate cu originalul,

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 140/R/2013

În baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul-condamnat L. J. A. împotriva Sentinței penale nr. 558/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Acordă av. Ureche L. C. suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă recurentul la plata sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

B.

D.

G.

A. -P.

A.

D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 140/2013. Cerere de liberare conditionata