Decizia penală nr. 142/2013. Omor
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 142/A/2013
Ședința publică din data de 21 iunie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: I. C. M. JUDECĂTOR: S. S. GREFIER: G. I. -B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror V. GĂZDAC
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul R. M. împotriva sentinței penale nr. 186/D/ din data de 14 mai 2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C. , inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 47/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. M., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu - avocat M. a R.
D., din cadrul baroului C. cu delegație avocațială la dosarul cauzei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Inculpatul arată că își menține apelul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat depune la dosarul cauzei un memoriu din partea inculpatului.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, în temeiul art. 379 alin.2 lit. a C.pr.pen., solicită admiterea apelului formulat, casarea sentinței penale nr. 186/2013 a Tribunalului C. și judecând cauza să reducă cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
În opinia sa, sentința atacată este nelegală sub aspectul limitelor stabilite. Inculpatul a beneficiat în primă instanță de prevederile art. 3201C.pr.pen, limitele de pedeapsa în această procedura reducându-se cu 1/3. Mai mult, aceste limite se înjumătățesc întrucât sunt aplicabile prevederile legale de la tentativă. În acest caz, limita minimă a pedepsei poate fi coborâtă până la maxim 5 ani închisoare. Totodată, inculpatul beneficiază de prevederile art. 74 lit. a C.pen. întrucât acesta a recunoscut și regretat fapta comisă. De asemenea, inculpatul nu are antecedente penale, iar starea de fapt reținută arată că, fapta a fost comisă pe fondul băuturilor alcoolice și pe fondul tulburărilor sentimentale.
În situația în care instanța va reține circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului, solicită reținerea disp. art. 76 lit. d C.pen., limita de pedeapsă putând fi coborâtă sub 4 ani închisoare, caz în care solicită ca modalitatea de executare a acesteia să fie cea prevăzută de art. 861C.pen, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentantul M. ui P., solicită respingerea apelului declarat de către inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare față de stat, ocazionate de procedura apelului.
Apreciază că, sentința penală nr. 186/ 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj este legal și temeinică în ceea ce privește individualizarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, în procedura simplificată.
Limitele de pedeapsă pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat, în procedura simplificată sunt cuprinse între 5 ani - 8 ani și 4 luni închisoare, prin urmare, pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului este pe deplin justificată, legală și temeinică. Totodată, apreciază că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.
Inculpatul R. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului formulat și reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță.
C U R T E A:
Prin sentința penală nr.186 din 14 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul R. M., în baza art.20 C.pen. rap. la art.174 alin.1 C.pen., art.175 alin.1 lit.i C.pen., cu aplicarea 320/1 C.pr.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, la pedeapsa de: 6 (șase) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen.
S-a făcut aplicarea art.71 alin.2 și art.64 lit.a și b C.pen.
În temeiul art.350 C.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată acestuia timpul detenției preventive începând cu data de 12 ianuarie 2013 și până la zi.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să fie prelevate probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic în S. ul Național de Date Genetice Judiciare.
În temeiul 118 lit.b C.pen. s-a dispus confiscarea specială a briceagului cu mâner din lemn de culoare maro și lama de aproximativ 6,5 cm, folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii deduse judecății, corp delict aflat în prezent la camera de corpuri delicte de la Tribunalul Cluj (f.3 dosar instanță, f.47 și 50 d.u.p.).
În temeiul art.14 și 346 C.pr.pen. comb. cu art.1357 C.civ. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 2876, 99 lei, plus dobânda legală începând cu data de_ și până la achitarea integrală a sumei, către partea civilă S. C. J. de Urgență C. .
S-a constatat că partea vătămată Ț. D. -A. nu a formulat pretenții civile în cauză.
Conform art.189 C.pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 200 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Borz B. ), care se avansează din F.M.J.L.C.
Potrivit art.191 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.500 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în cursul serii de_ organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptul că, la aceeași dată, pe raza localității B., comuna Căianu, jud. C., în zona denumită
"între Păraie", partea vătămată Ț. D. -A. a fost lovit cu un cuțit în zona
abdomenului. Pentru acest motiv, victima a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor C., unde a fost internată cu diagnosticul "plagă cu eviscerație abdominală, flanc stâng, produsă prin lovire activă cu corp tăietor - înțepător", intervenindu-se chirurgical în regim de urgență.
În urma efectuării investigațiilor în vederea stabilirii stării de fapt, au rezultat următoarele :
Inculpatul R. M. a conviețuit împreună cu martora M. M. ela cu aproximație din cursul anului 2003, fără a fi căsătoriți, locuind în comuna Căianu, sat Vaida Cămăraș. În urma conviețuirii celor doi, martora M. M. ela a dat naștere minorilor R. D. D., în vârstă de 5 ani, R. B. A.
, în vârstă de 4 ani și R. Darius-S., în vârstă de 2 ani.
În timp relațiile dintre inculpatul R. M. și M. M. ela s-au deteriorat, împrejurare în care, în cursul lunii noiembrie 2012, martora M. M. ela a părăsit locuința comună, susținând pe fondul audierii că ar fi fost alungată de către inculpat. De menționat faptul că inculpatul R. M. a arătat însă că martora M. M. ela, fără a-1 încunoștința și aparent fără nici un motiv, a fost cea care a părăsit locuința comună, aflând ulterior că aceasta "s-a măritat cu Ț.
D. ";.
După ce martora M. M. ela s-a despărțit în fapt de inculpat, s-a stabilit la locuința părinților săi situată în satul B. într-o clădire dezafectată care a aparținut fostei Cooperative Agricole de Producție, pentru ca apoi, după câteva zile, să se stabilească, cu doi dintre copiii lor minori, la locuința părții vătămate Ț. D. -A., din satul Văleni, jud. C. . După un interval de timp, martora M. M. ela, copiii ei minori și partea vătămată Ț. D. -A. s-au stabilit în locuința părinților martorei M. M. ela din satul B. .
Astfel cum rezultă, atât din declarația martorei M. M. ela, a părții vătămate Ț. D. -A., cât și a inculpatului R. M., după data la care s- au separat, inculpatul obișnuia să-și viziteze copiii minori, care locuiau împreună cu martora.
În acest context, în cursul după-amiezii zilei de_, inculpatul R. M. s-a deplasat din localitatea Vaida Cămăraș în localitatea B. pentru a-și vizita copiii. În momentul în care a ajuns la imobilul unde locuia martora M. M. ela, în locuință se aflau părinții martorei M. M. ela, respectiv martorii M.
M. el și M. Aurica, nepoții minori ai acestora, precum și partea vătămată Ț.
D. -A. . La momentul sosirii inculpatului la locuință, martora M. M. ela lipsea de acasă, fiind plecată la magazinul din localitate, revenind însă la scurt timp după ce inculpatul R. M. a sosit în vizită.
În perioada de timp în care s-a aflat în vizită, inculpatul R. M. a servit cafea și împreună cu martorul M. M. el a consumat băuturi alcoolice.
Inculpatul R. M. a precizat, pe fondul audierii, că la un moment dat a reproșat martorei M. M. ela că nu este mulțumit de modul în care are grijă de cei trei copii. Conform declarațiilor martorei M. M. ela, respectiv a părții vătămate Ț. D. -A., la un moment dat, inculpatul R. M. a inițiat discuții în cadrul cărora le cerea acordul ca într-o perioadă viitoare, respectiv atunci când minorul Darius-S. va crește, să-i permită acestuia să locuiască împreună cu el. Apoi inculpatul i-a cerut acordul martorei M. M. ela pentru a-i permite ca în acea seară să-1 ducă pe minorul Darius-S. la locuința lui, aspect cu care însă martora nu a fost de acord. În tot timpul acestor discuții,
inculpatul R. M. ținea minorul Darius-S. în brațe.
După ce martora M. M. ela s-a opus propunerii inculpatului R. M. de a-1 duce în acea seară pe minorul Darius-S. la locuința lui, inculpatul a ieșit împreună cu minorul din casă. La scurt timp, inculpatul R. M. a revenit în locuință, minorul Darius-S. fiind ud pe pantaloni. Pentru acest
motiv, martora M. M. ela a dezbrăcat minorul de pantaloni, acesta rămânând sumar îmbrăcat (o pereche de șosete, un tricou și o bluză subțire), pentru ca apoi, imediat, inculpatul R. M. a luat din nou minorul în brațe, deși martora i-a cerut să-i permită să îmbrace minorul. Deoarece minorul Darius-
S. era sumar îmbrăcat, în timp ce-1 ținea în brațe pe fiul său, inculpatul R.
M. 1-a acoperit cu haina pe care o purta. Un timp inculpatul R. M. 1-a ținut pe fiul său în brațe, însă, profitând de faptul că martora M. M. ela și partea vătămată Ț. D. -A. ocupau loc pe un pat, fără a spune nimic, la un moment dat a ieșit din locuință, avându-1 în brațe pe minorul Darius-S. .
Pentru că inculpatul R. M. nu a mai revenit în locuință, martora M.
M. ela i-a solicitat martorei M. Aurica să-i ceară inculpatului, crezând că acesta se află în apropierea locuinței, să revină. Martora M. Aurica a ieșit astfel din locuință, însă a revenit, aducându-le la cunoștință celor prezenți că inculpatul R. M. nu se află în zonă.
Deoarece inculpatul a plecat din locuință împreună cu minorul Darius-S. sumar îmbrăcat, martora M. M. ela însoțită de partea vătămată Ț. D. -A. au pornit în căutarea inculpatului si a fiului lor, deplasându-se înspre imobilul cu nr. 11. Pe traseul parcurs înspre imobil, cei doi au luat la cunoștință că inculpatul R. M. se îndreaptă înspre localitatea Vaida Cămăraș. În apropierea acelui imobil, pe un teren arabil delimitat de imobilele învecinate cu un gard, se parcurge pe o cărare, traseul dinspre localitatea B. înspre localitatea Vaida Cămăraș, zonă denumită "Intre Păraie". Cunoscând direcția pe care o avea de urmat inculpatul R. M. dinspre satul B. înspre locuința sa din satul Vaida Cămăraș, martora M. M. ela și partea vătămată Ț. D. A.
, au pornit înspre zona "Între Pâraie".
În apropierea cărării care traversa terenul din acea zonă, martora M. M. ela 1-a observat pe inculpat stând ghemuit, având în brațe pe minorul Darius-S.
, lângă un gard. Astfel s-a îndreptat împreună cu partea vătămată Ț. D. -A. înspre acel loc, martora solicitându-i inculpatului să-i dea fiul. Inițial, inculpatul
R. M. nu a răspuns solicitării martorei, pentru ca în final să-i dea copilul, care era acoperit cu haina sa. După ce martora 1-a primit pe fiul ei, împreună cu partea vătămată Ț. D. -A. s-au întors din locul în care l-au găsit pe inculpat, pentru a reveni înspre locuința lor fiind urmați îndeaproape de inculpatul R. M. . După ce au parcurs o scurtă distanță, în apropierea unui stâlp de iluminat stradal (cu nr. 131), martora M. M. ela i-a remis inculpatului R. M. haina lui cu care era acoperit minorul Darius-S. . Inculpatul a îmbrăcat haina și cu toate că martora i-a solicitat să meargă la propria lui locuință, acesta nu s-a conformat, urmărindu-i îndeaproape pe partea vătămată și pe martoră, care-și ținea fiul în brațe. În momentul în care au ajuns în apropierea următorului stâlp de electricitate care asigură iluminatul public și care era prevăzut cu senzor de prezență (cu nr. 136), inculpatul R. M. a luat din nou, din brațele martorei M. M. ela, pe fiul lor Darius-S. . Martora M. M. ela i-a solicitat inculpatului să-i dea copilul pentru a putea merge acasă, inculpatul conformându-se. Imediat, inculpatul R. M. a amenințat-o pe martoră cu acte de agresiune, fiind poziționat în partea laterală dreapta a acesteia, pentru ca apoi imediat martora să simtă că i-a fost aplicată o lovitură în spate, "ca și cum ar fi o lovitură cu pumnul, fără a simți efectiv o înțepătură sau o împunsătură". Partea vătămată Ț. D. -A. a precizat pe fondul audierii că nu a observat momentul în care inculpatul R. M. a lovit- o în spate pe martoră, precizând că anterior momentului în care inculpatul i-a dat martorei minorul, personal a intervenit verbal și 1-a observat pe inculpat introducându-și mâna în buzunarul interior al hainei, fără a observa ce anume ține în mână inculpatul și doar după ce acesta i-a dat martorei minorul și aceasta
a făcut un pas înspre înainte - aflându-se în partea stângă a martorei, a simțit o lovitură puternică în zona abdomenului, motiv pentru care a strigat de durere. Doar după ce i-a fost aplicată lovitura, partea vătămată Ț. D. -A. a precizat ca a observat în mâna inculpatului un briceag și 1-a auzit pe inculpatul R. M. susținând că-i va suprima viața.
După ce a fost lovit cu briceagul în zona abdomenului, partea vătămată Ț.
D. -A. - de frică, conform propriei susțineri, s-a îndreptat singur, în grabă, înspre imobilul în care locuia la acea dată împreună cu martora M. M. ela și părinții acesteia și după ce a intrat in casă si a dezbrăcat obiectul vestimentar pe care-1 purta a observat că îi "erau ieșite intestinele".
Avându-1 pe fiul ei în brațe, martora M. M. ela 1-a urmat pe partea vătămată Ț. D. -A., însă, înainte de a ajunge la locuință, s-a oprit la locuința martorilor C. Atila și Lăcătuș Ana, situată în imediata apropiere a locului unde s-a desfășurat activitatea agresivă, relatându-le acestora cele petrecute și a prezentat martorilor C. Atila și Lăcătuș Ana locul unde a fost
lovită, confirmându-i-se ceea ce bănuia, respectiv că "sunt tăiata puțin". Ulterior, s-a deplasat la propria-i locuință, loc unde 1-a găsit partea vătămată Ț. D. -
A. întins pe pat și, după ce acesta și-a ridicat obiectul vestimentar pe care-l purta, i-a "observat intestinele"; motiv pentru care a cerut unuia din nepoții martorului C. Atila (care a însoțit-o de la locuința martorului) să revină la acesta și să-i ceară sprijinul pentru a solicita telefonic intervenția ambulanței.
Astfel, martorul C. Atila însoțit de martora Lăcătuș Ana s-au deplasat la locuința celor doi și, pentru că au observat starea gravă a părții vătămate Ț.
D. -A., martorul C. Atila a apelat Serviciul Național Unic Apel de Urgență. Partea vătămată Ț. D. -A. a fost transportat cu o ambulanță, inițial, la Unitatea de Primire a Urgențelor C. -N. și apoi internat la C. a Chirurgie I, cu diagnosticul "Plagă penetrantă în FIS cu eviscerație, în urma unei agresiuni", motiv pentru care s-a intervenit chirurgical. Partea vătămată
Ț. D. -A. a rămas internat până la data de_ în unitatea sanitară.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.309/II/a/9 din_ al Institutului de Medicină Legală C. -N., partea vătămată Ț. D. -A., la data examinării obiective, prezenta "Abdominal, paraombilical stâng plagă de 21 cm, care merge din epigastru până în hipogastru, suturată cu fire separate. în fosa iliacă dreaptă plagă de 1 cm, suturată (tub de dren). În fosa iliacă stângă, plagă de 3,5 cm, cu direcție oblică, de sus în jos și latero-medial, cu unghiul intern superficializat în "codiță de șoricel" suturată cu fire separate". În concluziile aceluiași raport de constatare medico-legală se arată că partea vătămată Ț. D. -A. a prezentat o plagă abdominală înțepată-tăiată, penetrantă, cu eviscerație a intestinului, leziune care s-a putut produce prin acțiunea unui instrument înțepător-tăietor (cuțit) și care necesită pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 310/II/a/10 al Institutului de Medicină Legală C. -N., leziunile suferite de martora M.
M. ela necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, nu au pus în primejdie viața victimei și s-au putut produce prin lovire cu corp înțepător- tăietor.
Raportat la întregul material probator administrat și manifestarea
inculpatului R. M. pe parcursul urmăririi penale, în sensul că îl consideră
răspunzător de separarea sa de martora M. M. ela tocmai pe partea vătămată Ț. D. -A., persoană cu care în prezent martora conviețuiește, lovirea de către inculpatul R. M. cu intensitate, cu cuțitul, în abdomenul părții vătămate Ț. D. -A., cauzându-i o plagă înțepată-tăiată, penetrantă cu eviscerația intestinului, impune concluzia că inculpatul R. M. a acționat cu intenția de a-1 ucide pe partea vătămată T. D. -A. .
Fiind audiat de către organele de urmărire penală, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, însă, în fața instanței de judecată, a revenit asupra declarațiilor anterioare și a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art.320/1 alin.1 C.pr.pen., precizând că recunoaște săvârșirea infracțiunii reținute în actul de sesizare al instanței și solicitând ca judecata pe latura penală a cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, neavând alte probe de solicitat sub acest aspect.
Fapta descrisă mai sus se probează prin: proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșe foto (f.1-18 d.u.p.), ordonanțe de delegare a lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul I.P.J. C. - S.I.C. (f.25, 84 d.u.p.), proces-verbal de examinare a obiectelor vestimentare ale martorei M. M. ela și planșe foto (f.27-31 d.u.p.), proces-verbal de examinare a obiectelor vestimentare ale părții vătămate Ț. D. -A. și planșe foto (f.32-38, 40-45 d.u.p.), dovadă de predare (f.46 d.u.p.), proces-verbal de depistare și planșe foto (f.47-51 d.u.p.), concluzii provizorii medico-legale (f.57, 65 d.u.p.), rapoarte de constatare medico-legale nr.310/II/a/10 și nr.309/II/a/9 ale Institutului de Medicină Legală C. -N. (f.58-59, 66-67 d.u.p.), completare la raportul de constatare medico-legală nr.310/II/a/10 al Institutului de Medicină Legală C. -N. (f.62 d.u.p.), declarațiile părții vătămate Ț. D. -A. (f.79-81, 111-112 d.u.p.), declarațiile martorilor M. M. ela (f.103-104 d.u.p.),C. Atila (f.86-87 d.u.p.),
Lăcătuș Ana (f.88-89 d.u.p.), M. Aurica (f.97-99 d.u.p.), M. M. el (f.100 d.u.p.) și declarațiile inculpatului R. M. (f.68-70, 74-75, 78-79, 82 d.u.p. și
f.35 dosar instanță).
În ceea ce privește acțiunea de lovire exercitată de inculpat asupra martorei
M. M. ela cu briceagul în zona posterioară a hemitoracelui drept, cauzându-i o plagă orizontală de 1,2 cm, în condițiile în care a aplicat o singură lovitură - de mică intensitate (conform declarației martorei M. M. ela), care nu a produs o leziune cu consecințe grave, periculoase pentru viața martorei și care a provocat doar o leziune superficială conform concluziilor raportului de constatare medico- legală nr. 310/II/a/10 al Institutului de Medicină Legală C. -N., față de modalitatea de derulare a evenimentelor, în condițiile în care inculpatul R. M.
, inițial, a aplicat lovitura asupra martorei M. M. ela, iar apoi asupra părții vătămate Ț. D. -A., care, de teamă, s-a îndepărtat, martora M. M. ela a rămas singură, inculpatul având condiții optime și favorabile de a continua agresiunea - respectiv posibilitatea, nu a continuat agresiunea, impune concluzia că nu a urmărit să suprime viața martorei și a intenționat să aplice acesteia doar o corecție. Pentru aceste considerente, în faza de urmărire penală, martorei M.
M. ela i s-au adus la cunoștință prevederile art. 180 alin. 3 C.pen., împrejurare în care a precizat că nu înțelege să formuleze plângere penală prealabilă împotriva inculpatului R. M. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, fiind astfel incidente dispozițiile art.10 lit.f C.pr.pen.
În drept, fapta inculpatului R. M., care în cursul serii de_, în timp ce se afla în satul B., comuna Căianu, județul C., în zona "Între Păraie", în urma unui conflict (legat de locul unde urma să locuiască minorul R. Darius-S. - fiul său) cu partea vătămată Ț. D. -A. și martora M. M. ela, mama minorului, a aplicat o lovitură cu briceagul în zona abdominală a părții vătămate Ț. D. -A., cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 25-30
zile de îngrijiri medicale, care au pus în primejdie viața acestuia, întrunește elementele constitutive infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 C.pen. rap. la art.174 alin.1 C.pen., art.175 alin.1 lit.i C.pen.
La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului, instanța a luat în considerare gradul de pericol social concret, foarte ridicat, al infracțiunii săvârșite, atitudinea oscilantă avută de inculpat pe parcursul procesului penal, precum și faptul că acesta nu posedă antecedente penale.
Totodată, au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei dispozițiile art.320/1 alin.7 C.pr.pen. conform cărora, în cazul recunoașterii vinovăției, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.
În consecință, instanța a considerat că o pedeapsă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.pen. aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii sus-menționate, va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia.
De asemenea, s-a făcut aplicarea art.71 alin.2 și art.64 lit.a și b C.pen.
În temeiul art.350 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia timpul detenției preventive începând cu data de 12 ianuarie 2013 și până la zi.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 instanța a dispus ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să fie prelevate probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic în S. ul Național de Date Genetice Judiciare.
În temeiul 118 lit.b C.pen. s-a dispus confiscarea specială a briceagului cu mâner din lemn de culoare maro și lama de aproximativ 6,5 cm, folosit de
inculpat la săvârșirea infracțiunii deduse judecății, corp delict aflat în prezent la camera de corpuri delicte de la Tribunalul Cluj (f.3 dosar instanță, f.47 și 50 d.u.p.).
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, fiind întrunite în speță condițiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art.14 și 346 C.pr.pen. comb. cu art.1357 C.civ. instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 2876, 99 lei, plus dobânda legală începând cu data de_ și până la achitarea integrală a sumei, către partea civilă S. C. J. de Urgență C. .
Totodată, s-a constatat că partea vătămată Ț. D. -A. nu a formulat pretenții civile în cauză.
Conform art.189 C.pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 200 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Borz B. ), care se va avansa din F.M.J.L.C.
Potrivit art.191 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.500 lei.
Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal inculpatul solicitând admiterea apelului formulat, casarea sentinței penale nr. 186/2013 a Tribunalului C. și judecând cauza să reducă cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
În motivarea apelului se arată că, sentința atacată este nelegală sub aspectul limitelor stabilite, inculpatul beneficiind în primă instanță de prevederile art. 3201C.pr.pen, limitele de pedeapsa în această procedura reducându-se cu 1/3. Mai mult, aceste limite se înjumătățesc întrucât sunt aplicabile prevederile legale de la tentativă. În acest caz, limita minimă a pedepsei poate fi coborâtă până la maxim 5 ani închisoare. Totodată, inculpatul beneficiază de prevederile art. 74 lit. a C.pen. întrucât acesta a recunoscut și regretat fapta comisă. De asemenea, inculpatul nu are antecedente penale, iar starea de fapt reținută arată că, fapta a fost comisă pe fondul băuturilor alcoolice și pe fondul tulburărilor
sentimentale. În situația în care instanța va reține circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului, se solicită reținerea disp. art. 76 lit. d C.pen., limita de pedeapsă putând fi coborâtă sub 4 ani închisoare, caz în care solicită ca modalitatea de executare a acesteia să fie cea prevăzută de art. 861C.pen, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că apelul declarat în cauză este nefondat.
Instanța de fond ca urmare a poziției procesuale adoptată de către inculpat respectiv aceea de recunoaștere a vinovăției în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le-a cunoscut și și le-a însușit a acordat eficiență disp. art.320/1 C.p.p.
Astfel în esență s-a reținut că inculpatul R. M., în cursul serii de _
, în timp ce se afla în satul B., comuna Căianu, județul C., în zona "Între Păraie", în urma unui conflict (legat de locul unde urma să locuiască minorul R. Darius-S. - fiul său) cu partea vătămată Ț. D. -A. și martora M. M. ela, mama minorului, a aplicat o lovitură cu briceagul în zona abdominală a părții vătămate Ț. D. -A., cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 25-30 zile de îngrijiri medicale, care au pus în primejdie viața acesteia.
Cu ocazia individualizării pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C.p.,adică gradul de pericol social al
faptei, modul concret de comitere a acesteia, urmările produse, dar și limitele de pedeapsă reduse cu o treime conform arrt.320/1 alin.7 C.p.p. precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal în final uzând de prevederile art.320/1 C.p.p..
Numai absența antecedentelor penale precum și poziția de recunoaștere - care oricum a fost valorificată prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în baza art.320/1 alin. 7 C.p.p. - nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante care constituie o facultate pentru instanță în procesul de individualizare a pedepsei raportat și la faptul că inculpatul a comis o infracțiune îndreptată împotriva vieții.
Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura și gravitatea infracțiunii comise, urmările produse, nefiind îndeplinite nici condițiile prev. de art.86/1 C.p. referitoare la suspendarea sub supraveghere, astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună.
Latura civilă a cauzei a fost soluționată în concordanță cu probele de la dosar, de altfel apelul inculpatului nu a vizat acest aspect.
În mod corect s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului având în vedere că s-a confirmat vinovăția acestuia și în mod aferent s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive și de asemenea în mod corect s-a dispus confiscarea specială a briceagului folosit de către inculpat la săvârșirea infracțiunii.
În contextul celor expuse mai sus Curtea în baza art.379 pct.1 lit.b C.p.p.va respinge ca nefondat apelul declarat de R. M. (fiul lui V. si S., CNP 1., deținut in Peniteciarul Gherla,) împotriva sentinței penale nr. 186 din 14 mai 2013 a Tribunalului C. .
Se va menține starea de arest preventiv a inculpatului R. | M. | . | |
Se va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului R. | M. | timpul |
arestului preventiv, începând cu data de 12 ianuarie 2013 și până în prezent.
În baza art.189 C.p.p. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. a R.
Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. va fi obligat apelantul R. M. să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de R. M. (fiul lui V. si S., CNP 1., deținut in Peniteciarul Gherla,) împotriva sentinței penale nr. 186 din 14 mai 2013 a Tribunalului C. .
Menține starea de arest preventiv a inculpatului R. M. .
Deduce din pedeapsa aplicata inculpatului R. M. timpul arestului preventiv, începând cu data de 12 ianuarie 2013 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. a R.
Obligă pe apelantul R. M. să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare.. Pronunțată în ședință publică, azi, 21 iunie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||
I. | C. M. S. | S. | G. I. -B. |
Red,.I.C.M./S.M.D.
3 ex./_ Jud.fond. M. L.
← Sentința penală nr. 28/2013. Omor | Decizia penală nr. 151/2013. Omor → |
---|