Decizia penală nr. 143/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ NR. 143/R/2013 Ședința publică de la 28 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. D., judecător
: G. A., judecător
:P. A. D., președintele secției penale
GREFIER: R. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: SÎNGEORZAN ANGELA.
Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de recurentul V. A., împotriva Sentinței penale nr. 595 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, având ca obiect liberare condiționată (art.450 C.p.p., art. 55/1 și urm. C.p.p.).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul V. A., în stare de arest, asistat de avocat Bria Laurean Radu în substituirea av. din oficiu Bria L. sa Adela, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Recurentul V. A. declară că își retrage recursul formulat.
Avocat Bria Laurean Radu solicită să se ia act de retragerea recursului, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentantul parchetului solicită să se ia act de retragerea recursului și să fie obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin Sentința penală nr. 595 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul V. A., fiul lui A. și V., născut la data de_ în oraș Ocna Mureș, jud.Alba, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița.
În baza art. 450 alin. 2 Cod procedură penală s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii la data de _ .
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a fost obligat petentul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorar apărător din oficiu pt. av. C. I. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din cuprinsul procesului verbal nr. 219/_, reiese că petentul se află în executarea unei pedepse de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.
1316/2011 a Judecătoriei Bistrița, executare începută la data de_ și întrucât a executat 2/3 din pedeapsă, respectiv 1018 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din_ și amânat pentru rediscutare începând cu data de _
Din procesul verbal încheiat cu ocazia discutării sale în comisie rezultă că petentul a executat (si câștigat) 1018 zile, cât constituia minimul, însă comisia a considerat în unanimitate că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat și a fost fixat termenul de_ pentru a fi rediscutat, avându-se în vedere că nu îndeplinește condițiile prevăzute lege.
Din caracterizarea aflată la dosar rezultă că petentul condamnat V. A. nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de patru ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită pe parcursul executării pedepsei, a participat la programe socio-educative. A fost selecționat să desfășoare activități productive și ca urmare a muncii prestate a obținut 19 zile câștig
Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța de fond reține că, potrivit art.59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzuta în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându- se seama și de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond apreciază că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Din procesul-verbal nr. 219 din_ întocmit de Comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Bistrița, rezultă că petentul V. A. este recidivist, a suferit mai multe condamnări pentru furt calificat și a mai beneficiat de 3 ori de liberare condiționată, dar nu a înțeles clemența instanței și a continuat să comită noi infracțiuni.
Raportat la împrejurările mai sus menționate și apreciind că, deși petentul a executat fracțiunea de pedeapsă prev. de art. 59 Cod penal, în temeiul art. 450 Cod procedură penală nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată și va stabili termen pentru reiterarea acesteia după data de_, acest termen fiind necesar, dar totodată și suficient pentru a se reanaliza situația petentului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul- condamnat V. A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, să se dispună reducerea termenului de reiterare a cererii de liberare condiționată.
Dat fiind faptul că la termenul de judecată din data de 28 mai 2013, prezent fiind în instanță recurentul V. A., asistat de avocat din oficiu Bria Laurean Radu în substituirea av. Bria L. sa Adela, a declarat că își retrage recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 595/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr._, tribunalul, în baza art. 385/4 raportat la art. 369 Cod procedură penală va lua act de această manifestare de voință, cu obligarea recurentului, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, la plata către stat, a sumei de 110 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Bria L. sa Adela.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul-condamnat V. A. împotriva Sentinței penale nr. 595/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Acordă av. Bria L. sa Adela suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul la plata sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. | IER, | ||
B. D. G. | A. -P. | A. | D. R. M. |
Red/Dact P.A.D/R.M. 30 Mai 2013
Jud. fond.-SAC.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 143/R/2013
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul-condamnat V. A. împotriva Sentinței penale nr. 595/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Acordă av. Bria L. sa Adela suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul la plata sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
B. D. G. | A. -P. | A. | D. R. M. |
Pentru conformitate cu originalul,
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 143/R/2013
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul-condamnat V. A. împotriva Sentinței penale nr. 595/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Acordă av. Bria L. sa Adela suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul la plata sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
B. | D. | G. | A. -P. | A. | D. |
← Decizia penală nr. 414/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 232/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|