Decizia penală nr. 1440/2013. Mentinere arest preventiv

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a3

DECIZIA PENALĂ NR. 1440/R/2013

Ședința publică din 31 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE	: M.	R.	, judecător
JUDECĂTORI	: M.	B.
	: A.	D.	L.
GREFIER	: L.	A.	S.

Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul D. SS

S. împotriva încheierii penale fără număr din data de 21 octombrie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., având ca obiect având ca obiect menținerea arestării preventive a inculpatului.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul D.

SS S., în stare de arest, asistat de către apărător ales, avocat Jucan Tudor Horea, din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 6 ).

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

Inculpatul D. SS S. confirmă faptul că vorbește limba română și nu solicită desemnarea unui interpret în favoarea sa. De asemenea, arată că își menține recursul declarat și solicită cercetarea sa în stare de libertate.

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului D. SS S. solicită admiterea recursului declarat și, în consecință, să se dispună punerea în libertate a inculpatului arestat, eventual cu înlocuirea unei măsuri preventive care să asigure buna desfășurare a procesului penal, respectiv obligația de a nu părăsi țara sau localitatea.

Consideră că prevederile art. 143 și art. 148 Cod procedură penală nu sunt îndeplinite în cauză. Astfel, lecturând încheierea prin care a fost menținută starea de arest preventiv se va constata că instanța, cu privire la prevederile art. 143 Cod procedură penală, reține într-un paragraf faptul că din probele administrate, respectiv declarațiile unor inculpați - T. D., C. V., P. S. R. și H.

M. ar reieși indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele de care este acuzat. De asemenea, instanța de fond mai înșiruie patru sau cinci martori din declarațiile cărora ar reieși același aspect. În consecință, citând declarațiile evocate se poate constata că niciun inculpat sau martor nu declară nimic cu privire la persoana inculpatului DS, cu excepția inculpatului H. M. .

Precizează că 95 % din mijloacele de probă reținute de instanță ca fiind indicii temeinice nu au absolut nicio legătură cu eventuale fapte săvârșite de inculpat și că există o singură declarație pe baza căreia a fost luată măsura arestării preventive, respectiv cea a coinculpatului H. M., care din motive

necunoscute încearcă să-l învinovățească pe inculpatul D. SS S. . Astfel, arată că din ansamblul probator nu există indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit faptele de care este acuzat.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, arată că se reține incidența art. 148 lit. a Cod procedură penală, respectiv faptul că inculpatul ar fi fugit din țară. În acest sens, solicită a se observa că singurul indiciu cu privire la acest articol este tot declarația inculpatului H. M., conform căreia, în data de_, ar fi avut o discuție cu acesta, care i-ar fi adus la cunoștință că este cercetat, iar ulterior inculpatul ar fi plecat din țară.

În acest context, susține că inculpatul H. M. are tot interesul de a-l învinovăți pe inculpatul DS și că nu mai există niciun alt mijloc de probă care să dovedească că acesta s-ar fi sustras de la urmărirea penală. Astfel, inculpatul a plecat din țară în data de 19 iulie, cu mențiunea că acesta pleca în mod uzual din țară, în respectarea modului său de viață și infirmă că acesta ar fi plecat în mod absolut suspect, conform reținerilor instanței.

De asemenea, apreciază esențial faptul că urmărirea penală a fost începută la data de 01 august 2012, respectiv la două săptămâni după plecarea inculpatului, dată până la care acesta nu a fost căutat niciodată de organele de poliție.

Mai mult, arată că inculpatul s-a întors voluntar în țară și că în perioada în care a fost plecat acestuia i-a decedat tatăl în țara de origine, iar ulterior, timp de 6 luni de zile, a încercat să obțină documente de călătorie valabile pentru a se întoarce în țară. În acest sens invocă actele depuse în probațiune la fond, precum și actele din dosarul nr._ în care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.

De asemenea, susține că inculpatul a depus personal și prin soția sa demersuri, atât la oficiul pentru străini cât și la oficiul de reprezentare a României la Ramalah, pentru a i se elibera un titlu valabil de călătorie, cu precizarea că acestuia îi expirase atât pașaportul cât și permisul de ședere în România. Astfel, actele nu s-au putut elibera, iar în fața instanței de fond s-a efectuat probațiune cu privire la acest aspect, urmând ca aceasta să se adreseze oficiului de la Ramalah pentru a se observa data la care inculpatul a început efectuarea demersurilor. Ulterior, după eliberarea titlului de călătorie, inculpatul și-a achiziționat bilet de avion și s-a întors voluntar în țară pentru a se apăra în cauză.

Raportat la temeiul prev. de art. 148 lit. b Cod procedură penală, respectiv la faptul că inculpatul ar fi încercat să influențeze o parte sau un martor să declare altceva, susține că se vizează tot declarația coinculpatului H. M. . În acest sens, arată că la dosar se află o cerere de liberare sub control judiciar, care a fost respinsă, dar în motivarea căreia se află motivele pentru care susține că inculpatul H. M. are mai multe interese distincte ca inculpatul DS să fie învinovățit de săvârșirea infracțiunii și să rămână în stare de arest. Astfel, solicită lecturarea cererii de liberare sub control judiciar, unde a descris pe larg starea de fapt și a anexat declarația singulară a unui coinculpat care îl acuză că

"ar fi participat la o discuție în care inculpatul T. V. i-ar fi cerut să nu declare adevărul"; putându-se astfel constata că inculpatul H. nu spune că l-a influențat inculpatul DS, ci coinculpatul T. V., dar cu toate acestea acuzarea reține incidența articolului anterior redat.

Față de art. 148 lit. c Cod procedură penală se reține că, deși s-ar fi făcut o sesizare în data de_ de către organele fiscale D. cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, inculpatul perseverează și comite în continuare alte infracțiuni. De asemenea, în ultima încheiere se reține de către instanța de fond cu privire la acest articol că, după plângerea D. din data de_, inculpatul a aflat în

data de_, respectiv cu o zi anterior plecării din țară, că se desfășoară demersuri penale și că inculpatul H. M. I. urmează să fie audiat. În contextul redat formulează întrebarea "care este infracțiunea săvârșită cu intenție?"; și arată că inculpatul nu a fost chemat niciodată până în prezent în fața unui organ de cercetare penală. Mai mult, susține că plângerea din data de_ îl vizează în mod exclusiv pe inculpatul T. V. și nu pe inculpatul D.

SS S. .

În consecință, susține că motivul de arestare reținut nu subzistă în prezent.

Cu privire la dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, precizează că instanța de fond a constatat în mod greșit incidența acestora, încălcând grav prezumția de nevinovăție a inculpatului, protejată de Codul de procedură penală și de Convenția CEDO. Astfel, instanța de fond a reținut că "în condițiile în care au fost săvârșite mai multe infracțiuni, după o temeinică pregătire, cu moduri de operare complexe și laborioase, denotând astfel o periculozitate și o temeritate ieșite din comun";, precum și "perseverența infracțională"; a inculpatului, deoarece

"a pus la cale și a dus la îndeplinire acte infracționale extrem de numeroase, cauzând un prejudiciu";. În acest sens, opinează că instanța îl consideră deja vinovat și că a reținut deja prejudiciul în sarcina inculpatului. Ori, jurisprudența CEDO a consacrat prezumția de nevinovăție și a statuat că aceasta este încălcată atunci când o decizie judiciară referitoare la un acuzat reflectă sentimentul că este vinovat, câtă vreme vinovăția sa nu a fost legal stabilită. Astfel, arată că este suficientă, chiar în lipsa unei constatări formale, o motivare care să dea de gândit că judecătorul consideră persoana respectivă ca fiind vinovată, aspecte citate din hotărârea Daktaras contra Lituania din 1998. Prin cele două paragrafe anterior redate consideră că instanța a reținut deja în sarcina inculpatului săvârșirea faptelor, dar solicită ca la soluționarea recursului să se aibă în vedere scopul măsurii preventive, respectiv acela ca inculpatul să nu se sustragă urmăririi penale și ca procesul penal să se desfășoare în bune condiții.

Totodată, reiterează faptul că inculpatul s-a întors voluntar în țară pentru a se apăra și a participa în mod voluntar la aflarea adevărului, fiind vorba de un dosar de 20 de volume și un inculpat care nu cunoaște limba română scris, ci doar vorbit, cu precizarea că 2 sau 3 dintre volume sunt exclusiv facturi fiscale de care inculpatul este învinuit că le-a emis și semnat. În consecință, comparativ cu ceilalți inculpați și cu Parchetul, inculpatul nu poate să constate dacă semnăturile îi aparțin sau nu și confirmă că acesta are dreptul de a consulta piesele dosarului, dar de fiecare dată se impune studierea împreună cu un vorbitor de limba română, beneficiind astfel de alte condiții de apărare față de ceilalți inculpați.

De asemenea, susține că scopul măsurii preventive poate fi atins și fără ca inculpatul să fie în stare de arest, având în vedere că acesta s-a întors voluntar în țară, fiind dispus să participe la procesul penal și la aflarea adevărului, motiv pentru care solicită punerea lui în libertate.

Reprezentanta M. ui P. opinează că Tribunalul Cluj a aplicat în mod corect dispozițiile legale în materie, respectiv art. 3002din Codul de procedură penală și art. 160bdin același cod.

Astfel, amintește faptul că instanța de recurs, respectiv Curtea de Apel C., s-a mai pronunțat cu privire la un recurs promovat de către inculpat în privința măsurii arestului preventiv printr-o decizie din data de 24 septembrie 2013, când s-a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv și s- a respins ca nefondat recursul inculpatului.

Raportat la aspectul anterior redat consideră că se impune raportarea la împrejurările care au intervenit sau s-au schimbat după momentul din data de

24 septembrie 2013, când s-a verificat legalitatea măsurii arestului, în primul rând prin prisma art. 143 din Codul de procedură penală.

Cu privire la indiciile comiterii infracțiunii instanța a statuat faptul că se află în prezența unor infracțiuni care în mod principal se probează cu înscrisuri, respectiv evaziune fiscală și spălare de bani, sens în care sunt actele de verificare și de inspecție fiscală ale Direcției Finanțelor P. e C. și Gărzii Financiare, respectiv toate actele contabile și facturile care practic atestă cheltuielile fictive, prin întocmirea unor acte false, în scopul prejudicierii bugetului de stat.

În ceea ce privește temeiurile de arest menționează faptul că față de inculpat a fost declanșată procedura dării în urmărire internațională, care se declanșează numai în cazurile expres prevăzute în Codul de procedură penală. Astfel, procedura dării în urmărire internațională, conform Codului de procedură penală, are loc numai în cazurile în care este declanșată cercetarea penală față de o persoană care se sustrage urmăririi penale, sens în care sunt dovezi în dosarul de urmărire penală, așa cum sunt dovezi și cu privire la celelalte temeiuri, respectiv presiunile asupra unor persoane pentru influențarea adevărului, mai exact pentru denaturarea aflării adevărului, precum și cu privire la faptul că, după ce a avut loc sesizarea penală, au continuat actele infracționale.

Față de împrejurările expuse, apreciază că încheierea Tribunalului C. este legală și solicită respingerea recursului ca nefondat.

Inculpatul D. SS S., având ultimul cuvânt, arată că nu a studiat dosarul și că se află în stare de arest de 3 luni de zile fără a consulta vreodată dosarul.

De asemenea, susține că o perioadă de 7 luni a depus diligențe pentru a se întoarce în România pentru a-și clarifica situația.

C U R T E A

Prin încheierea FN din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ în temeiul art.300/2 rap.la art.160/b al.1,3 C.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventivă luată față de inculpatul D.

SS S. ( fiul lui S. și Adela, născ.la_, deținut în Penitenciarul Gherla), măsură pe care a menținut-o.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea emisă în dosarul de urmărire penală 432/P/2011, înregistrată la Tribunalul Cluj la data de_, sub numărul unic de dosar _

, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a propus, în conformitate cu prev. art. 149¹ Cod Procedură Penală, luarea măsurii arestării preventive, în lipsă, față de inculpații T. V., fiul lui Aurel și Rafila, născut la data de_ în C. T., jud. C., dom. în C. T., str. Fluturilor nr. 4, jud. C., CNP 1., posesor al C.I. seria KX nr. 5., eliberată de SPCLEP C. T., la data de_, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă

continuată prev. de art. 9 al. 1 lit. c din L. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 al. 1 lit. c din L. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, tentativă la obținere fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA de la bugetul general consolidat prev. de art. 20 Cod Penal rap. la art. 8 al. 1, 2, 3 din Ll 241/2005, șantaj, prev. de art. 194 al. 1 Cod Penal, șantaj prev. de art. 194 al. 1 Cod Penal, tăinuire prev. de art. 221 al. 1 Cod Penal, favorizarea infractorului prev. de art. 264 al. 1 Cod Penal și spălare de bani prev. de art. 23 al.1 lit. a din L. 656/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a și b Cod Penal, și D. SS S., fiul lui S. și Adela, născut la data de_ în Nablus

- Palestina, cu reședința în C. -N., str. C. B. nr. 56, ap. 41, jud. C. ,

posesor al pașaportului electronic nr. 1542580 emis de O.R.I. la data de_, CNP 7., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 9 al. 1 lit. c din L. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, complicitate la tentativă la obținere fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA de la bugetul general consolidat prev. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 20 Cod Penal rap. la art. 8 al. 1, 2, 3 din L. 241/2005 și spălare de bani prev. de art. 23 al.1 lit. a din L. 656/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, pe o perioadă de 30 de zile.

fictive, pentru ca pe baza lor, și prin stabilirea cu rea-credință a valorii TVA de către acest din urmă inculpat, să încerce să obțină, fără drept, rambursarea TVA în cuantum de 772.196 lei. De asemenea, s-a arătat că inculpatul DS

, în mod repetat, cu scopul de a ascunde proveniența sumelor de bani obținute prin evaziune fiscală, pentru a disimula originea infracțională a acestor sume, ar fi conceput și executat un circuit financiar complex, prin conturile bancare ale firmelor pe care le-ar fi controlat, transferând sume mari de bani din conturile firmelor pretins beneficiare, în conturile firmelor pretins furnizoare ale serviciilor și mărfurilor, după care sumele respective de bani erau revirate în alte conturi bancare ce ar fi fost aflate la dispoziția sa, sau erau retrase de către

acesta, sau de inculpatul T. V. . Sesizarea a fost admisă și s-a dispus arestarea preventivă a acestui inculpat, în lipsă, iar în data de

Făcând o analiză succintă a condițiilor legale ce trebuie respectate pentru menținerea măsurii arestării preventive, fără a prejudicia fondul cauzei și a aduce atingere prezumției de nevinovăție consacrată de art.66 al.1 Cod Procedură Penală, instanța a constatat că în cauză există indicii temeinice care formează presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost începută urmărirea penală și pusă în mișcare acțiunea penală față de persoana lui.

Astfel, aceste indicii se materializează în chiar mijloacele de probă ce urmează să fie evidențiate, și anume, declarațiile celorlalți învinuiți cercetați în cauză, și anume T. D., C. V., P. S. R., H. M. I., înscrisuri întocmite de organele fiscale, înscrisuri puse la dispoziție de unități bancare, facturi fiscale, declarații de martori, amintind aici declarațiile martorilor B. C.

, R. Romeo M., E. A. V., Tecar Iosif, Lador G., E. O. L., etc., procese verbale de percheziție domiciliară, acte constitutive ale unor societăți comerciale.
Prin urmare s-a reținut că în cauză există date și chiar probe din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care sunt cercetați. Potrivit practicii CEDO, există suspiciuni rezonabile de comitere a unor fapte penale, atunci când există date sau informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
În cauză s-a menținut temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. a Cod Procedură Penală, în condițiile în care inculpatul, în mod absolut suspect, a plecat de la domiciliu, fără să se cunoască unde anume se află. Este real că inculpatului nu i s-a adus la cunoștință în mod oficial învinuirile ce i se aduc, însă nu era străin de faptul că activitatea lui făcea obiectul unor cercetări de natură penală, ori este mai presus de orice dispută și discuție de specialitate, că
o persoană de bună credință nu dispare de la domiciliu, când știe că față de sine se desfășoară anumite cercetări, fiind firesc să afle cât mai repede cu putință deznodământul acestora, mai ales atunci când se consideră nevinovată, așa cum susține inculpatul. De altfel, din declarațiile învinuitului H. M. I., reiese că inculpatul D. se afla în țară, și la domiciliul lui, în seara zilei de_ .
În cauză, instanța de fond a considerat că se menține și temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. b Cod Procedură Penală, deoarece din declarațiile inculpatului H. M. I. reiese că acest inculpat a făcut presiuni asupra sa, încercând să-l influențeze și să-l determine să nu spună adevărul în fața
organelor de poliție, să dea declarații mincinoase și să ascundă contribuția celorlalți învinuiți din cauză la săvârșirea infracțiunilor cercetate.
De asemenea s-a menținut și temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. d Cod Procedură Penală, întrucât inculpatul a săvârșit, cu intenție, noi acte infracționale, după ce, deja, D. C. formulase plângerea penală nr. 134/_
, iar că el cunoștea că se desfășoară o anchetă penală, iar din declarațiile inculpatului H. M. I., care arată că inculpatul a aflat că în data de_ el
urma să fie audiat ca martor, dându-i explicații concrete în legătură cu ce anume trebuie să declare.
Dacă în privința primei teze a literei f a art. 148 Cod Procedură Penală, nu există discuții, instanța a apreciat că și teza a doua a acestui text de lege se păstrează în cauză. Astfel, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar provoca un sentiment de insecuritate în comunitate, convingerea unei lipse nejustificate de reacție a organelor judiciare în fața unor asemenea acte infracționale, în condițiile în care au fost săvârșite mai multe infracțiuni, după o temeinică pregătire, utilizând moduri de operare complexe și laborioase, denotând astfel o periculozitate și o temeritate ieșite din comun. A fost avută în vedere, de asemenea, perseverența infracțională, pentru că timp de mai mulți ani, inculpatul a pus la cale și dus la îndeplinire, acte infracționale extrem de numeroase, cauzând un prejudiciu însemnat bugetului de stat.
Inculpatul, alături de ceilalți coinculpați, se pare că a dezvoltat un adevărat mod de viață din fraudarea bugetului de stat, atrăgând în activitățile infracționale un număr mare de persoane, angrenând în circuitul de documente false o multitudine de societăți comerciale, în scopul îngreunării aflării adevărului și a prinderii tuturor participanților. Astfel lăsarea în libertate a inculpatului este, în mod cert de natură să afecteze în mod grav sentimentul de încredere și securitate publică, ar afecta iremediabil noțiunea de bună-credință cu care orice comerciant trebuie să își desfășoare activitatea, atât în raport de ceilalți participanți la raporturile de drept comercial cât și față de stat, față de care au datoria achitării tuturor obligațiilor fiscale. Nu este lipsit de relevanță nici aspectul că politica penală a statului s-a modificat în raport de genul de infracțiuni urmărite în dosarul de față, fiind necesare măsuri ferme și prompte față de toate persoanele care eludează normele fiscale, evaziunea fiscală fiind un flagel al ultimilor ani, care trebuie eradicat prin acțiuni eficiente. O lipsă nejustificată de reacție a organelor judiciare ar putea fi echivalată cu o autentică încurajare a altor persoane pentru a săvârși activități similare.
În aceste condiții, pentru motivele detaliate mai sus, având în vedere că până la acest termen, nu au intervenit schimbării asupra acestor aspecte detaliate, în temeiul art.300/2 rap.la art.160/b al.1,3 C.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventivă luată față de inculpatul D.
SS ( fiul lui S. și Adela, născ.la_, deținut în Penitenciarul Gherla), măsură ce a fost menținută.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul D. SS S. solicitând, în esență, casarea încheierii recurate și cercetarea sa în stare de libertate arătând că, pe de o parte, în cauză nu există suficiente indicii din care să reiasă presupunerea rezonabilă că este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa iar, pe de altă parte, că nu subzistă în cauză temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a și f C.pr.pen., din considerentele expuse în partea introductivă a prezentei decizii.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

În speță, inculpatul D. SS S. este arestat preventiv, fiind acuzat de săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 9 al. 1 lit. c din L. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, complicitate la tentativă la obținere fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA de la bugetul general consolidat prev. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 20 Cod Penal rap. la art. 8 al. 1, 2, 3 din L. 241/2005 și spălare de bani prev. de art. 23 al.1 lit. a din L. 656/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, pe o perioadă de 30 de zile.

În ceea ce-l privește pe inculpatul DS s-a reținut că, l-ar fi ajutat pe inculpatul T. V., cu intenție, în mod repetat, prin punerea la dispoziție a unor facturi false, în scopul evidențierii unor cheltuieli și operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și de asemenea că l-ar fi ajutat pe același inculpat T. V., prin punerea la dispoziție a unor facturi fictive, pentru ca pe baza lor, și prin stabilirea cu rea-credință a valorii TVA de către acest din urmă inculpat, să încerce să obțină, fără drept, rambursarea TVA în cuantum de

772.196 lei. De asemenea, s-a arătat că inculpatul DS, în mod repetat, cu scopul de a ascunde proveniența sumelor de bani obținute prin evaziune fiscală, pentru a disimula originea infracțională a acestor sume, ar fi conceput și executat un circuit financiar complex, prin conturile bancare ale firmelor pe care le-ar fi controlat, transferând sume mari de bani din conturile firmelor pretins beneficiare, în conturile firmelor pretins furnizoare ale serviciilor și mărfurilor, după care sumele respective de bani erau revirate în alte conturi bancare ce ar fi fost aflate la dispoziția sa, sau erau retrase de către acesta, sau de inculpatul T.

V. . Sesizarea a fost admisă și s-a dispus arestarea preventivă a acestui inculpat, în lipsă.

Instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză, la acest moment procesual, subzistă temeiurile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. a,d și f C.pr.pen., temeiuri care impun menținerea stării de arest a inculpatului recurent.

Instanța de recurs consideră că raportat la natura și gravitatea infracțiunilor presupuse a fi comise, la împrejurarea că inculpatul este cetățean străin, aspect care a și condus la posibilitatea ca el să se sustragă cercetărilor o perioadă de timp, că prejudiciul presupus a fi fost cauzat bugetului de stat nu a fost recuperat, lăsarea sa în libertate în acest moment procesual, pe perioada cercetării judecătorești, ar putea periclita aflarea adevărului în cauză și ar fi de natură să inducă o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea cu celeritate și obiectivitate a actului de justiție.

În raport cu aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. SS S. împotriva încheierii penale f. nr. din data de_ .

Văzând dispozițiile art 192 alin 2 Cod procedură penală recurentul va plăti statului cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. SS S. (fiul lui S. și Adela, născut la data de_ în Nablus - Palestina, cu reședința în C. -N., str. C. B. nr. 56, ap. 41, jud. C., posesor al pașaportului electronic nr. 1542580 emis de O.R.I. la data de_, CNP 7., fără antecedente penale) împotriva încheierii penale f. nr. din data de_ .

În baza disp. art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în sumă de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,			JUDECĂTORI,
M. R.	M.	B.	A. D. L.

GREFIER,

L. A. S.

Red.A.D.L./dact.L.C.C.

3 ex./_ Jud.fond: A. I.

← Decizia penală nr. 1176/2013. Mentinere arest preventiv		Decizia penală nr. 183/2013. Mentinere arest preventiv →

Decizia penală nr. 1440/2013. Mentinere arest preventiv

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1440/2013. Mentinere arest preventiv