Decizia penală nr. 405/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a1
DECIZIA PENALĂ Nr. 405/R/2013
Ședința publică din data de 30 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.
Judecător A. I. Judecător A. Ț. Grefier L. B.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații recurenți O.
V. și M. Z. împotriva încheierii penale fără număr din data de_ pronunțată de Judecătoria Turda, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent O.
V., aflat în stare de arest, asistat de apărătorul ales, av.M. Horea, cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul recurent M. Z. , aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.L. Kinga, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Măciucă Prodan.
S-a facut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței inculpații recurenții declară că își mențin recursurile declarate în cauză și sunt de acord să fie asistatți d ecătre apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Aparatorul inculpatului-recurent O. V. susține recursul declarat în cauză, solicită admiterea acestuia, casarea încheierii penale atacate, cu consecința revocării măsurii arestului preventiv și punerea in libertate a inculpatului. Apreciaza ca temeiurile care au condus la luarea masurii arestului preventiv nu mai sunt de actalitate, nu mai subzista în prezent, încheierea atacataă nu eprezintă o justificare obiectivă astfel că se impunea revocarea acestei masuri si inlocuirea cu masura obligarii de a nu parasi tara sau localitatea. Apreciată că in acest moment măsura arestului preventiv nu se mai justifică, în prezentul dosar cercetarile au fost finalizate, au fost audiate părți văătmate, martori, au fost administate în totalitate probele, astfel că inculpatul nu are cum să zadarniceasca aflarea adevarului daca ar fi lasat in libertate. Solicită a se avea în vedere și circumstanțele persoanle ale inculpatului care are un copil minor în întreținere. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsura mai puțin restrictivă, cum ar fi cea a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea sau țara.Totodata solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Apărătorul inculpatului-recurent M. Z. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate ca netemeinică și nelegală, și în consecință
revocarea mărurii arestului preventiv și înlocuirea cu o altă măsură neprivativă d elibertate, cum ar fi cea prevăzută de art.145 Cod procedură penal, respectiv măsura obligarii de a nu parasi localitatea. Totodata, solicita a constata ca odată cu trecerea timpului pericolul social al faptei este mult mai redus aspect dezbatut si in doctrina, lucru care îi este aplicabil și inculpatului precizand ca acesta a fost arestat preventiv pentru o perioada de 30 de zile. Totodată arată că în prezentul dosar cercetarile au fost finalizate, iar inculpatul a fost trimis in judecata, si ca pana in prezent nu exista o hotarare de condamnare motiv pentru care inculpatul se bucura de prezumtia de nevinovatie. Consideră că faptele săvârșite de inculpat nu au fost săvârsșite cu violență, motiv pentru care apreciaza nu se impune retinerea pericolului public la adresa acestuia. Mai mult la dosar din interceptari nu rezulta ca inculpatul ar fi amenintat partile vatamate. Sa se tina cont de circumstantele personale ale acestuia ca a fost căsătorit, are o minoră în întreținere are o mama în vârstă, ca a lucrat în străinatate și a încercat să își câstige traiul prin mijloace oneste. Tototadă mai arată că în cazul în care exista temerea ca acesta ar influenta părțile vătămate sau martorii precizează ca prevederile art 145 Cod procedură penală prevad anumite sanctiuni în cazul în care inculpatul nu respecta obligatiile impuse. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor declarate de către inculpații-recurenți O. V. și Macsingă Z., ca nefondate, menținerea ca legală și temeinică încheierea penală atacate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare avansate d estat în procedura recursului. Consideră că prima instanță în mod corect a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, aceasta fiind luată că respectarea condițiilor legale, în cauză fiind îndeplinite cele două condiții prev.de art.148 lit f Cod procedură penală raportat la împrejurările, modalitatea precum și la rezonanța socială a unor astfel de fapte.
Inculpatul recurent O. V. având ultimul cuvânt. solicită sa fie pus în libertate întrucat nu se consideră vinovat.
Inculpatul recurentM. Z., având ultimul cuvânt, solicită judecarea lui în stare de libertate intrucât nu se consideră vinovat cu nimic, nu a șantajat nicio personaă, după ce a fost liberat în anul 2012 din Penitenciarul Gherla, a plecat la muncă în Spania.
T R I B U N A L U L
Prin încheierea penală nr.84/_ a Judecătoriei Turda, în temeiul art.149/1 alin.9 C.pr.pen. s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda și, în consecință, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților: M. Z. , fiul lui Z. și E., născut la data de_ în Turda, jud. Cluj, cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni de șantaj și o infracțiune de complicitate la cămătărie, fapte prev. și ped. de art. 194 alin. 1 C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr.216/2011, toate patru cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 37 alin. 1 lit. a și b C.pen., și O.
V. , fiul lui A. și V., născut la data de_ în Turda, jud. Cluj, cercetat sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de șantaj și o infracțiune de cămătărie, fapte prev. și
ped. de art. 194 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., art. 194 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., art. 194 alin. 1 Cod penal și art. 3 alin. 1 din Legea nr.216/2011, cu aplicarea art. 37 alin. 1 C.pen., toate patru cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, pentru ambii inculpați, în motivare arătându-se în esență că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. față de cei doi inculpați și că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea acestora.
Inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda iar prin încheierea penală f.n din data de_ în baza art. 300/1 C.p.pen instanța investită c u soluționarea dosarului a menținut starea de arest a acestora.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termenul legal, inculpații O.
V. și M. Z. care au criticat încheierea atacată ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în principal, revocarea arestului preventiv și punerea lor de îndată în libertate, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu o măsură neprivativă de libertate, deoarece nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, iar lăsarea lor în libertate nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică sau pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești.
Analizând recursurile formulate de inculpați, în raport cu dispozițiile legale în materie, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că sunt nefondate.
Aceasta deoarece, instanța de fond a apreciat în mod just că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 alin.1 și art.148 lit.f C.pr.pen. față de cei doi inculpați întrucât, pe de o parte, în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală reținute în sarcina lor iar pe de altă parte, lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reținut în sarcina inculpaților aceea că în perioada 2012-2013, inculpatul O.
V., ajutat de inculpatul M. Z., a acordat împrumuturi cu camătă la peste 20 de persoane și, în aceeași perioadă, le-au constrâns prin exercitarea de amenințări pe părțile vătămate M. A., G. C. -N. și V. Ștefan să le restituie sume mari de bani și să le transfere dreptul de proprietate asupra unor autoturisme), în acest sens fiind declarațiile părților vătămate (cu precădere ale părților vătămate M. A., G.
C. -N. și V. Ștefan), procesele-verbale de percheziție domiciliară, contractele de împrumut și de vânzare-cumpărare a unor autoturisme, declarațiile martorilor audiați în cauză, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizațiilor emise de instanța de judecată, precum și declarațiile inculpatului M.
Z. .
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de șantaj reținută în sarcina celor doi inculpați este închisoarea mai mare de 4 ani și în opinia noastră, lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat în principal, la natura și gravitatea deosebită a faptelor comise, numărul acestora, împrejurările concrete în care faptele au fost săvârșite, inculpații profitând de situația dificilă în care se aflau persoanele cărora le împrumutau sume de bani "cu camată";, aceștia fiind relativ ușor de manipulat, exercitând presiuni psihice asupra acestora, menținându-le într-un climat de teroare, precum și din comportamentul antisocial și perseverența manifestată de inculpați în comiterea unor fapte prevăzute de legea penală, inculpatul
Z. fiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, cum sunt constituirea unui grup infracțional organizat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, acesta fiind liberat condiționat la data de_, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 702 zile închisoare iar inculpatul O. V. a săvârșit prezentele infracțiuni în termenul de încercare al unei condamnări la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, cu suspendare condiționată.
Apreciem drept urmare, că măsura arestului preventiv se impune a fi menținută în continuare, față de toate aceste împrejurări, pericolul social concret pentru ordinea publică fiind unul actual, nefiind oportună înlocuirea cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Pentru aceste motive, concluzionând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpații O. V. și M. Z. împotriva încheierii penale sus-menționate.
Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. L. Kinga), care se va avansa din F.M.J.
Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpatul M. Z. va fi obligat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs (din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu), iar inculpatul O. V. va fi obligat la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursurile declarate de inculpații O. V., fiul lui A. și V., născut la data de_ și M. Z., fiul lui Z. și E., născut la data de_ ambii deținuți în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii f.n. din data de_ a Judecătoriei Turda.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit av. L. Kinga) care se avansează din FMJ.
Obligă pe inculpatul M. Z. să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 150 lei, în care se include și suma reprezentând onorariul avocațial și pe inculpatul O. V. să plătească suma de 50 lei cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
N. B. A. I. A. Ț.
GREFIER
L. B.
Red. A.Ț./A.Ț.
2 ex./_
← Decizia penală nr. 438/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 42/12. Mentinere arest preventiv → |
---|