Decizia penală nr. 1443/2013. Furt calificat

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR. 1443/R/2013

Ședința publică din 31 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: M.

B., judecător

JUDECĂTORI

: A.

D. L.

: M.

R.

GREFIER

: L.

A. S.

Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. F. împotriva sentinței penale nr. 367 din data de 04 martie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei G., privind pe inculpații P. R. -F. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de transport fără documente legale a peștelui, deținere de plase monofilament prev. de art. 64 lit. j și m -

O.U.G. nr. 23/2008 și furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal, R. F., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de transport fără documente legale a peștelui, deținere de plase monofilament prev. de art. 64 lit. j și m. din O.U.G. nr. 23/2008 și furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a e, g cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 33 lit. a din Codul penal și SS -S., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de transport fără documente legale a peștelui, prev. de art. 64 lit. j din O.U.G. nr. 23/2008 și furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal, toți prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, dat în dosar nr. 89/P/2010.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că nu se prezintă niciuna dintre părți.

Derularea, finalizarea dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 17 octombrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în dezbaterea recursului declarat, conform încheierii de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se la acest termen de judecată pentru a da posibilitatea inculpatului de a formula concluzii scrise.

C U R T E A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla din data de

18 octombrie 2012 inculpatul Gal Viktor a fost trimis în judecată, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.184 al. 2 și 4 Cod penal, art.184 al. 1 și

3 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul penal.

În sarcina inculpaților s-a reținut că în noaptea de_, folosind o setcă monofilament în lungime de 910 m, și-au însușit fără drept din iazul piscicol ce aparținea părții vătămate SC "AGRIPINEROLO"; S. T., cantitatea de 164 kg pește, după care întreaga cantitate de pește a fost transportată fără documente legale înspre localitatea Țaga, unde au fost depistați de organele de poliție.

În faza de judecată, instanța a administrat proba cu martorul Buzgo B. Alexandru.

Prin sentința penală nr. 367/_, pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr._ , a fost condamnat inculpatul P. R. -F., fiul lui Grigore și Nastasia, născut la data de 26 mai 1979 în G., județul Cluj, domiciliat în G., str. G. nr. 23, bl.R3, sc. 2, ap. 18, jud. Cluj, studii 10 clase, posesor al C.,I. seria KX nr. 4., CNP 1., fără antecedente penale, la următoarele pedepse:

  1. amenda penală de 6000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j OUG nr. 23/2008;

    În temeiul art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 dispune interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008;

  2. amenda penală de 6000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. m OUG nr. 23/2008;

    În temeiul art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 a dispus interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. m din OUG nr. 23/2008;

  3. pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a, e, g, din Codul penal;

În temeiul art. 33, lit. a și 34, alin. 1, lit. e, C. pen. au fost contopite cele trei pedepse principale aplicate, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 6000 lei, aplicată conform art. 34, alin. 1, lit. d, C. pen.

În temeiul art. 33, lit. a, raportat la art. 35, alin. 3, C. pen. au fost contopite pedepsele complementare prevăzute de art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008, aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 64, lit. j și m, din OUG nr. 23/2008 și dispune aplicarea pedepsei celei mai grele, constând în interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 861, alin. 1 și 2, C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare și a amenzii de 6000 lei, pe o durata unui termen de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 863, a fost obligat condamnatul să se spună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

  1. să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

  2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

  3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

  4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția condamnatului că în temeiul art. 864, din Codul penal, săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare precum și nerespectarea cu rea-credință măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta

hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării pedepsei în întregime.

În temeiul articolului 71 alineatul 2 C.pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64 literele a, teza a II-a, și b Codul penal.

În temeiul art. 71, alin. 5, din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate sub supraveghere.

A fost condamnat inculpatul R. F., fiul lui I. și L., născut la data de 4 mai 1983 în G., județul Cluj domiciliat în comuna F. -G., nr. 241, județul Cluj, posesor al C.I. seria KX nr. 5., CNP 1., studii 10 clase, recidivist, la următoarele pedepse:

  1. amenda penală de 6000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008;

    În temeiul art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 a dispus interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea

    infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008;

    În temeiul art. 83 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei dispusă prin sentința penală nr. 1669/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._ .

    În temeiul art. 83 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal s-a dispus cumularea pedepsei de 6000 lei aplicată prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008 cu pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1669/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa închisorii de 2 ani și 6

    luni, la care se adaugă pedeapsa amenzii de 6000 lei.

  2. amenda penală de 6000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. m din OUG nr. 23/2008;

    În temeiul art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 s-a dispus interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea

    infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. m, din OUG nr. 23/2008;

    În temeiul art. 83 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal s-a dispus cumularea pedepsei de 6000 lei aplicată prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. m din OUG nr. 23/2008 cu pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1669/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa închisorii de 2 ani și 6

    luni, la care se adaugă pedeapsa amenzii de 6000 lei.

  3. pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a, e, g, din Codul penal;

În temeiul art. 83 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal s-a dispus cumularea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a, e, g, din Codul penal cu pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1669/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._, urmând că inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33, lit. a și 34, alin. 1, lit. e, C. pen. au fost contopite cele trei pedepse principale aplicate, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 5 ani și

6 luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa amenzii de 6000 lei, aplicată conform art. 34, alin. 1, lit. d, C. pen.

În temeiul art. 33, lit. a, raportat la art. 35, alin. 3, C. pen. au fost contopite pedepsele complementare prevăzute de art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008, aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 64, lit. j și m, din OUG nr. 23/2008 și s-a dispus aplicarea pedepsei celei mai grele, constând în interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. 2 C.pen., i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64 literele a, teza a II-a, și b din Codul penal.

A fost condamnat inculpatul SS -S., fiul lui Ștefan și S., născut la data de 9 noiembrie 1984 în G., județul Cluj, domiciliat în comuna Fizelșu-G., nr. 84, jud. Cluj, posesor al C.I. seria KX nr. 4., CNP 1., studii 11 clase, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:

  1. amenda penală de 6000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008;

    În temeiul art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 s-a dispus interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea

    infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008;

  2. pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a, e, g, din Codul penal;

În temeiul art. 33, lit. a și 34, alin. 1, lit. d, C. pen. au fost contopite cele două pedepse principale aplicate, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 3 ani

închisoare, la care se adaugă pedeapsa amenzii de 4000 lei, aplicată conform art. 34, alin. 1, lit. d, C. pen.

În temeiul art. 33, lit. a, raportat la art. 35, alin. 1, C. pen. pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de pescuit al inculpatului pe o perioadă de 3 ani se aplică alături de pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 861, alin. 1 și 2, C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și a amenzii penale de 4000 lei, pe o durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863, a fost obligat inculpatul să se spună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

  1. să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

  2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

  3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

  4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului că în temeiul art. 864 C.pen., săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare precum și nerespectarea cu rea-credință măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării pedepsei în întregime.

În temeiul art. 71 alin. 2 C.pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64 literele a, teza a II-a, și b din Codul penal.

În temeiul art. 71, alin. 5, din Codul penal s-a dispus uspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate sub supraveghere.

În temeiul art. 66, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 s-a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor bunuri:

  • 1 bucată barcă pneumatică - culoare albastră;

  • 2 bucăți vâsle din plastic - culoare albastră,

  • 2 bucăți pompe de picior;

  • 1 bucată mincioc de culoare verde;

  • 1 pereche cizme de cauciuc de culoare neagră;

  • 1 pereche cizme de cauciuc de culoare verde;

  • 1 bucată salopetă cauciucată;

  • 1 plasă monofilament în lungime de 910 metri (fila 29).

  • autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatriculare_, seria sasiu VF1F 4. .

În temeiul art. 346, alin. 1 C. proc. pen. raportat la art. 14, C. proc. pen. au fost obligați în solidar inculpații la plata către partea civilă SC Agripinerolo S. a sumei de 1399 lei, reprezentând contravaloarea cantității de pește sustrasă.

În temeiul articolului 191 alineatul 1 C.pr.pen., au fost obligați în solidar inculpații la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul dispozițiilor art. 189 C.pr.pen. s-a stabilit onorariul avocatului din oficiu al inculpatului P. R. -F., d-na avocat Bârla N., la suma de 300 lei, sumă avansată din fondurile M. ui Justiției.

În temeiul dispozițiilor art. 189 C.pr.pen. s-a stabilit onorariul avocatului din oficiu al inculpatului R. F., d-na avocat Precup M. -C., la suma de 300 lei, sumă avansată din fondurile M. ui Justiției.

În temeiul dispozițiilor art. 189 C.pr.pen. s-a stabilit onorariul avocatului din oficiu al inculpatului SS -S., d-nul avocat M. I., la suma de 300 lei, sumă avansată din fondurile M. ui Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:

În seara zilei de 12 ianuarie 2010, în jurul orelor 20, inculpații R. F. ,

P. R. - F. și SS S. - s-au înțeles să procure pește pe căi nelegale. Punând în aplicare intenția infracțională, s-au urcat toți trei în autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatriculare_, la volan aflându-se învinuitul P. R. - luând totodată o setcă de pescuit monofilament, o barcă pneumatică, cu toate accesoriile necesare pentru a pescui o cantitate mare de pește, într-un timp relativ scurt.

Astfel pregătiți, inculpații s-au deplasat cu autoturismul până în comuna

M. de C., județul Mureș, unde au ajuns în jurul orelor 22,00. Au oprit în apropierea unui iaz piscicol și după ce inculpații P. și R. au descărcat întregul "arsenal";, s-au deplasat, echipați corespunzător, în cizme de cauciuc, până la lac, unde au urcat în barcă și au lansat setca în apă. După aproximativ

30 minute au scos-o încărcată cu pește de diferite specii: fitofag, crap, șalău, caras. La reîntoarcere, inculpatul SS S., care rămăsese în mașina, a ieșit și i-a ajutat pe ceilalți doi învinuiți să încarce în grabă sacii în care au fost puși peștii sustrași - după care, cu toții, au părăsit locul faptei, fiind înțeleși să împartă peștele între ei.

În jurul orelor 5,40, inculpații au fost opriți de lucrătorii de poliție în zona localității Țaga, pe drumul public DJ 109/C.

Deși inculpatul P. R. -F. a afirmat că transportă saci cu porumb, la controlul efectuat s-a constatat că în autoturism se aflau 11 saci de rafie, plini cu pește, setca monofilament o barcă pneumatică, două vâsle, două pompe de picior, un minciog din plasă, două perechi de cizme de cauciuc și o salopetă.

Cu acest prilej inculpații au declarat că nu posedă documente pentru pește și nici autorizație pentru setcă. S-a constatat de asemenea că setca monofilament, alcătuită din mai multe bucăți, avea o lungime totală de 910 metri.

Inculpații au avut în cele din urmă o atitudine sinceră în fața organtelor de urmărire penale, recunoscând săvârșirea faptelor. Excepție a făcut inculpatul P.

  1. -F. care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de furt, afirmând că peștele a fost cumpărat. Susținerile acestuia nu au însă nici un suport probator. Nu numai că inculpatul nu a putut oferi detalii despre persoana care ar fi vândut peștele, în vederea identificării acesteia, dar susținerile sale au fost infirmate chiar de către coinculpați, care au relevat cum a fost săvârșită infracțiunea de furt.

    Inculpații nu au recunoscut în totalitate cantitatea de pește sustrasă, arătând că aceasta ar fi de aproximativ 80 kg. Susținerile acestora sunt înlăturate de înscrisul de la fila nr. 34, din dosarul de urmărire penală, care adeverește că în urmă cântăririi întregii cantități de pește ridicate de la inculpați, s-a constatat că acesta avea 164 kg.

    În drept, fapta inculpaților P. R. -F., R. Forin, și SS -S.

    , de a transporta 164 kg pește fără documente legale întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 64, lit. m, din OUG nr. 23/2008.

    Fapta inculpaților P. R. -F. și R. Forin, de a deține o setcă monofilament cu lungimea de 910 metri, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 64, lit. j, din OUG nr. 23/2008.

    Fapta inculpaților care, pe timp de noapte și într-un loc public, și-au însușit fără drept din iazul piscicol ce aparținea părții vătămate SC

    "AGRIPINEROLO"; S. T., cantitatea de 164 kg. pește, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1, art. 209 al.,1 lit.a, e, g din Codul penal.

    Întrucât faptele susnumiților s-au comis în condițiile concursului de infracțiuni se vor aplica fiecăruia prev. art. 33 lit. a din Codul penal.

    Având în vedere că inculpatul R. F. a comis cele trei infracțiuni în perioada de suspendare condiționată a executării unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1669/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._ ., se vor reține și dispozițiile art. 37 lit. a din Codul penal referitoare la recidiva mare postcondamnatorie.

    Potrivit art. 345 alin. 2 Codul de procedură penală, condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză, instanța constată că sunt întrunite aceste condiții, astfel că se impune condamnarea inculpatului P. R. F. la următoarele pedepse: a. amenda penală de 6000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j OUG nr. 23/2008; b. amenda penală de 6000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. m OUG nr. 23/2008; c. pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a, e, g, din Codul penal.

    La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere împrejurarea că deși faptele au un pericol social semnificativ, inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală. În acest context, instanța a apreciat că aplicarea unor pedepse la minimul special prevăzut de lege sunt suficiente pentru îndreptarea inculpatului.

    În temeiul art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 instanța a dispus interzicerea dreptului de pescuit a inculpatului pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008. De asemenea, în temeiul acelorași dispoziții legale a dispus interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. m din OUG nr. 23/2008.

    În temeiul art. 33, lit. a și 34, alin. 1, lit. e, C. pen. au fost contopite cele trei pedepse principale aplicate, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 6000 lei, conform art. 34, alin. 1, lit. d, C. pen.

    Instanța a apreciat că sancțiunile aplicate în 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 au natura juridică a unei sancțiuni penale complementare, astfel că devin incidente dispozițiile art. 35, alin. 3, C.pen. În consecință în temeiul art. 33, lit. a, raportat la art. 35, alin. 3, C. pen. a contopit pedepsele complementare prevăzute de art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008, aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 64, lit. j și m, din OUG nr. 23/2008 și va dispune aplicarea pedepsei celei mai grele, constând în interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 3 ani.

    Potrivit dispozițiilor art. 71, alin. 2, C. pen. "Condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei";.

    În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia că se impune complinirea funcției de eliminare, specifică pedepsei privative de libertate principale, și prin îndepărtarea inculpatului, de la activitățile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică ori exercițiul autorității, astfel că i-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a din Codul penal, precum și a dreptului prevăzut de art. 64, lit. b. Dispozițiile art. 64, lit. c nu sunt aplicabile întrucât inculpatul nu s-a folosit de nici o activitate, funcție sau profesie pentru a săvârși infracțiunea.

    Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabou și Pârcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze nu au conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

    În consecință, în temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a și b Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

    Potrivit dispozițiilor art. 861, alin. 1 și 2, C. pen. "(1) Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, și chiar fără

    executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni. (2) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c)";.

    Instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861, alin. 1, C. pen. Pedeapsa aplicată este de 3 ani închisoare la care se adaugă amenda de 6000 lei, iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. Instanța a apreciat că scopurile pedepsei aplicate pot fi atinse și fără executarea pedepsei.

    Din acest motiv, în temeiul art. 861, alin. 1 și 2, C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani

    închisoare și a amenzii de 6000 lei, pe o durata unui termen de încercare de 6 ani.

    În temeiul art. 863, instanța a obligat inculpatul să se spună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

    1. să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

    2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

    3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

    4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Instanța a atras atenția inculpatului că în temeiul art. 864, din Codul penal, săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare precum și nerespectarea cu rea-credință măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării pedepsei în întregime.

Având în vedere faptul că a fost dispusă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii, în temeiul art. 71, alin. 5, C. pen. se impune suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate.

Potrivit art. 345 alin. 2 C.pr.pen., condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză, instanța constată că sunt întrunite aceste condiții, astfel că se impune condamnarea inculpatului R. F. la următoarele pedepse, având în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acestora, precum și persoana inculpatului,: a. amenda penală de 6000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008;

  1. amenda penală de 6000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. m din OUG nr. 23/2008; c. pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a, e, g, din Codul penal.

    În temeiul art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 a dispus interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea

    infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. m, din OUG nr. 23/2008;

    În temeiul art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 a dispus interzicerea dreptului de pescuit a inculpatului pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j, din OUG nr. 23/2008;

    În temeiul art. 83 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei dispusă prin sentința penală nr. 1669/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._ ,

    având în vedere faptul că cele trei infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul au fost săvârșite în timpul termenului de încercare.

    În temeiul art. 83 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal a dispus cumularea pedepsei de 6000 lei aplicată prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008 cu pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1669/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._, persoana condamnată executând pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni, la care s- a adăugat pedeapsa amenzii de 6000 lei.

    În temeiul art. 83 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal a dispus cumularea pedepsei de 6000 lei aplicată prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. m din OUG nr. 23/2008 cu pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1669/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni, la care se adaugă pedeapsa amenzii de 6000 lei.

    În temeiul art. 83 și 37, alin. 1, lit. a, din Codul penal a dispus cumularea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru săvârșirea

    infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a, e, g, din Codul penal cu pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1669/2008 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul penal nr._, urmând că inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare.

    În temeiul art. 33, lit. a și 34, alin. 1, lit. e, C. pen. a contopit cele trei pedepse principale aplicate, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 5 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 6000 lei, aplicată conform art. 34, alin. 1, lit. d, C. pen.

    În temeiul art. 33, lit. a, raportat la art. 35, alin. 3, C. pen. a contopit pedepsele complementare prevăzute de art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008, aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 64, lit. j și m, din OUG nr. 23/2008 și va dispune aplicarea pedepsei celei mai grele, constând în

    interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 3 ani.

    Potrivit dispozițiilor art. 71, alin. 2, C. pen. "Condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei";.

    În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia că se impune complinirea funcției de eliminare, specifică pedepsei privative de libertate principale, și prin îndepărtarea inculpatului, de la activitățile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică ori exercițiul autorității, astfel că a interzis inculpatului exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a din Codul penal, precum și a dreptului prevăzut de art. 64, lit. b. Dispozițiile art. 64, lit. c nu sunt aplicabile întrucât inculpatul nu s-a folosit de nici o activitate, funcție sau profesie pentru a săvârși infracțiunea.

    Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și

    Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabou și Pârcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze nu au conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

    În consecință, în temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

    Potrivit art. 345 alin. 2 C.pr.pen., condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză, instanța a constatat că sunt întrunite aceste condiții, astfel că se impune condamnarea inculpatului SS -S. la următoarele pedepse a. amenda penală de 6000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j OUG nr. 23/2008; b. pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a, e, g, din Codul penal.

    La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere împrejurarea că deși faptele au un pericol social semnificativ, inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală. În acest context, instanța a apreciat că aplicarea unor pedepse la minimul special prevăzut de lege sunt suficiente pentru îndreptarea inculpatului.

    În temeiul art. 64, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 instanța a dispus interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008.

    În temeiul art. 33, lit. a și 34, alin. 1, lit. e, C. pen. a contopit cele două pedepse principale aplicate, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 4000 lei, conform art. 34, alin. 1, lit. d, C. pen.

    În temeiul art. 33, lit. a, raportat la art. 35, alin. 1, C. pen. pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de pescui a inculpatului pe o perioadă de 3 ani s-a aplicat alături de pedeapsa închisorii.

    Potrivit dispozițiilor art. 71, alin. 2 C. pen. "Condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei";.

    În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia că se impune complinirea funcției de eliminare, specifică pedepsei privative de libertate principale, și prin îndepărtarea inculpatului, de la activitățile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică ori exercițiul autorității, astfel că a interzis inculpatului exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a din Codul penal, precum și a dreptului prevăzut de art. 64, lit. b. Dispozițiile art. 64, lit. c nu sunt aplicabile întrucât inculpatul nu s-a folosit de nici o activitate, funcție sau profesie pentru a săvârși infracțiunea.

    Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabou și Pârcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze nu au conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

    În consecință, în temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

    Potrivit dispozițiilor art. 861, alin. 1 și 2 C. pen. "(1) Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, și chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni. (2) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c)";.

    Instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861, alin. 1, C. pen. Pedeapsa aplicată este de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 4000 lei, iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. În aceste condiții, instanța a apreciat că scopurile pedepselor aplicate pot fi atinse și fără executarea pedepsei.

    Din acest motiv, în temeiul art. 861, alin. 1 și 2 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare și a amenzii penale de 4000 lei, pe o durata unui termen de încercare de 5 ani.

    În temeiul art. 863, instanța a obligat inculpatul să se spună pe perioada termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere:

    1. să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

    2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

    3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

    4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Instanța a atras atenția inculpatului că în temeiul art. 864, din Codul penal, săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare precum și nerespectarea cu rea-credință măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre, atrag revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării pedepsei în întregime.

Având în vedere faptul că a fost dispusă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii, în temeiul art. 71, alin. 5, C. pen. se impune suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate.

În temeiul art. 66, alin. 1 din OUG nr. 23/2008 a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor bunuri, care au fost folosite la comiterea infracțiunilor:

  • 1 bucată barcă pneumatică - culoare albastră;

  • 2 bucăți vâsle din plastic - culoare albastră,

  • 2 bucăți pompe de picior;

  • 1 bucată mincioc de culoare verde;

  • 1 pereche cizme de cauciuc de culoare neagră;

  • 1 pereche cizme de cauciuc de culoare verde;

  • 1 bucată salopetă cauciucată;

  • 1 plasă monofilament în lungime de 910 metri (fila 29).

  • autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatriculare_, seria sasiu VF1F 4. .

În temeiul art. 346, alin. 1 C. proc. pen. raportat la art. 14, C. proc. pen. a obligat în solidar inculpații la plata către partea civilă SC Agripinerolo S. a sumei de 1399 lei, reprezentând contravaloarea cantității de pește sustrasă.

În temeiul articolului 191 alineatul 1 C.pr.pen., a obligat în solidar inculpații la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul dispozițiilor art. 189 C.pr.pen. a stabilit onorariul avocatului din oficiu al inculpatului P. R. -F., d-na avocat Bârla N., la suma de 300 lei, sumă avansată din fondurile M. ui Justiției.

În temeiul dispozițiilor art. 189 C.pr.pen. a stabilit onorariul avocatului din oficiu al inculpatului R. F., d-na avocat Precup M. -C., la suma de 300 lei, sumă avansată din fondurile M. ui Justiției.

În temeiul dispozițiilor art. 189 C.pr.pen. a stabilit onorariul avocatului din oficiu al inculpatului SS -S., d-nul avocat M. I., la suma de 300 lei, sumă avansată din fondurile M. ui Justiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul R. F., prin apărătorul său, solicitând admiterea recursului declarat de inculpat și achitarea acestuia pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lui, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1 Cod procedură penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 64 lit. j și m din O.G. nr. 23/2008, iar pentru infracțiunea de furt calificat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen.

În motivarea recursului s-a arătat că starea de fapt reținută în rechizitoriu nu este conformă cu realitatea, inculpații nu au fost la lacul părții civile, neexistând nicio declarație în dosarul cauzei și niciun martor care să fi indicat acest lucru. Se mai arată că inculpatul a colaborat cu organele de poliție și cu instanța, acesta are o comportare bună în familie și în societate.

Recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. F. pentru comiterea infracțiunilor de transport fără documente legale a peștelui, deținere de plase monofilament prevăzută de art. 64 lit. j și m din O.U.G. nr. 23/2008, și furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. Alături de inculpat, au mai fost trimiși în judecată și inculpații P. R.

F. și SS S. .

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut că în seara zilei de_, în jurul orelor 20,00, cei trei inculpați s-au deplasat cu autoturismul marca Renault

având asupra lor o setcă de pescuit monofilament, o barcă pneumatică cu toate accesoriile necesare pentru a pescui o cantitate mare de pește într-un interval de timp scurt. Ajunși pe raza localității M. de C., cei trei inculpați au oprit în aproprierea unui iaz piscicol, au sustras aproximativ 164 kg pește de diferite specii, fiind depistați de organele de poliție pe raza localității Țaga în jurul orelor 05,40.

Deși inculpatul P. R. a afirmat că transportă saci cu porumb, la controlul efectuat au fost descoperiți 11 saci de rafie plini cu pește, precum și accesoriile necesare pentru a pescui aflate asupra inculpaților.

Vinovăția inculpaților a fost în mod corect reținută de instanța de fond pe baza materialului probator administrat în cauză, astfel că sunt nefondate criticile formulate în cauză prin motivele de recurs, critici formulate de inculpatul R.

F. .

Astfel, inculpați au avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, deși inițial au afirmat că transport saci cu porumb, la controlul efectuat de către organele de poliție au fost descoperiți sacii cu pește asupra lor. Ulterior, inculpații

R. F. și SS S. au avut o atitudine sinceră în fața organelor de urmărire penală, iar inculpatul P. R. F. a negat comiterea faptei susținând că a cumpărat peștele însă nu a oferit niciun suport probator în acest sens.

În fața instanței de recurs inculpatul R. F. a revenit asupra declarației anterioare, susținând că nu recunoaște comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, că a primit peștele de la un prieten numit Runcan Claudiu, însă nu a relatat acest lucru în fața organelor de urmărire penală, întrucât nu s-a gândit că va ajunge în situația de a avea dosar penal.

În sprijinul depoziției sale inculpatul a depus în termenul de pronunțare o factură care atestă achiziționarea cantității de pește, precum și o declarație notarială dată de Mileșan Cristian care atestă, de asemenea, achiziționarea cantității de 362 kg de pește împreună cu inculpatul P. R. .

Cererea în probațiune formulată de inculpat a fost invocată în mod surprinzător în fața instanței de recurs, deși inculpatul avea posibilitatea să invoce aceste apărări atât în faza de urmărirea penală, cât și în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, astfel că instanța nu va avea în vedere apărările formulate, apreciindu-le ca fiind nesincere și în vădită contradicție cu materialul probator administrat în cauză din cuprinsul căruia rezultă fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului.

Soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța orientându-se spre limita minimă prevăzută de lege.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat în cauză de inculpat va fi respins ca nefondat, soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub toate aspectele.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. F. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinței penale nr. 367 din 4 martie 2013 a Judecătoriei G. .

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat N. Andra.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. B.

A.

D.

L.

M.

R.

GREFIER

L. A. S.

Red.MB/dact.MS 2 ex./_

Jud.fond: M.I.Gîlcă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1443/2013. Furt calificat