Decizia penală nr. 1473/2013. Vătămare corporală din culpă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1473/R/2013
Ședința publică din 5 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : V. | V. A. | , judecător |
JUDECĂTORI | : L. | H. | |
: I. | M. | ||
GREFIER | : L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-au luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N., inculpatul R. V. și partea civilă C. A. C., împotriva sentinței penale nr. 251/_ a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosar nr._, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. N. din data de_, dosar parchet 4887/P/2008, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa, prevăzuta de art. 184 alin. 2-4 C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 251 pronunțată la 01 martie 2013 de Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.penala, rap. la art. 10 lit. b1 C.pr.penala, achitarea inculpatului R. V. - fiul lui V. si Ana, născut la data de_ în loc. Bobohalma, mun. Timaveni, jud. Mureș, domiciliat în mun. C. N., str. Tulcea. Nr. 18, ap. 65, jud. C., cetățenie romana, studii superioare, administrator al SC Delcom Import Export SRL din
C. N., căsătorit, tata a unui copil, fara antecedente penale, CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa, fapta prevăzuta si pedepsita de art. 184 alin. 2-4 C.penal.
In baza art. 181 C.pen. rap. la art. 91 lit. c C.pen. s-a aplicat inculpatului
R. V. sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 1.000 lei.
A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă C. A. C. a sumei de 2000 lei reprezentând daune morale si 84,10 lei despăgubiri materiale, cu dobânda legala pana la data plații efective a acestora.
A fost obligat inculpatul la 2817,40 lei despăgubiri către S. C. de
Pr. D. O. F. cu sediul în mun. C. N. str. C. nr. 5, jud. C., cu dobânda legala pana la data plații efective a acestuia.
S-a constatat ca în cauza are calitatea de asigurător B. A. V. I.
G. SA - cu sediul în mun. B., str. G. M., nr. 23, sector 1.
Conform art.192 pct. 1 lit. d Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în suma 500 lei.
S-a respins obligarea inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către partea civila C. A. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
In privința stării de fapt, în rechizitoriu se arata ca, la data de_, în jurul orelor 23:30, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ C., SPR C., B.S.C.M.U.
C. N., au fost sesizați de către dispeceratul de serviciu al IPJ C. cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu victime la intersecția străzii Teodor Mihali cu str. Sarmisegetuza din municipiul C. N. .
Organele de poliție sosite la fata locului, au efectuat măsurătorile necesare la locul producerii accidentului de circulație în prezenta martorului asistent Borzasi Gyula și au efectuat actul de constatare conform cu art 129- 131 C.p.p. Din procesul verbal de constatare (f.5-7) reiese că la intersecția străzii Teodor Mihali cu str. Sarmisegetuza din municipiul C. N., a fost găsit oprit pe banda a doua a sensului de circulație str. A. Vaida Voievod spre str. Aurel Vlaicu, orientat cu fața spre strada Sarmisegetuza, autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_, prezentând mai multe avarii în partea frontala dreapta. Conducătorul acestui autoturism a fost identificat ca fiind inculpatul R. V. .
In partea dreapta față a acestui autoturism, pe partea carosabilă, a fost găsită motocicleta marca Kawasaki cu nr. de înmatriculare_, ce prezenta la rândul ei o serie de avarii, stabilindu-se cu această ocazie că aceasta a fost condusă de către partea vătămata C. A. C. . La C. a de Chirurgie Infantilă C., a fost condus pentru verificări, minorul C. M. E., fratele pârtii vătămate, care a fost pasager pe motocicletă în momentul producerii accidentului și care, s-a constatat, că nu a suferit leziuni în urma acestui eveniment rutier.
Conform buletinelor de analiză toxicologică (f. 35 și 53). niciunul dintre conducătorii autovehiculelor implicate în accident nu se afla sub influența băuturilor alcoolice la momentul producerii acestuia. în urma accidentului de circulație partea vătămata C. A. C., a suferit leziuni corporale ce necesită 80-85 de zile de îngrijiri medicale (f.36).
Având în vedere că declarațiile conducătorilor auto implicați în accident au fost contradictorii raportat la persoana ce se face vinovata de producerea acestuia în cauză, în timpul urmăririi penale, s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice privind dinamica producerii accidentului.
In raportul de expertiza criminalistica se retine ca motociclul condus de partea vătămata C. A. C., se deplasa pe strada Teodor Mihali din mun. C. N., în direcția spre strada A. Vaida Voievod. în același timp din sens contrar, se deplasa si autoturismul marca Renaul Megane cu nr. de înmatriculare_, condus de către inculpatul R. V., care ajuns la intersecția cu strada Sarmisegetuza, a oprit autoturismul în zona axului drumului, acordând, conform propriilor susțineri, prioritate de trecere unui alt autoturism ce se deplasa din contrasens.
După aceea inculpatul a pornit de pe loc autoturismul care-l conducea, efectuând un viraj spre stânga, cu intenția de a intra spre strada Sarmisegetuza, înscriind astfel o traiectorie ce se intersecta cu traiectoria de deplasare a motocicletei si în aceste condiții a avut loc impactul între cele două autovehicule, soldat cu răsturnarea pe carosabil, a motocicletei și a ocupanților acesteia, în urma căruia vehiculele au rămas în pozițiile consemnata cu ocazia cercetării la fața locului precum si în schița accidentului.
In rechizitoriu se mai arata ca, această dinamica de producere a evenimentului rutier este relatată de către martora oculara Dorhoi Dora O. (f.22-23 și 24), prietena pârtii vătămate, care arată că a observat cum cele două victime plonjează peste autoturismul marca Renault Megane mai sus identificat în timp ce acesta era trecut peste axul drumului și se îndrepta către strada Sarmisegetuza. Această declarație se coroborează si cu cea a martorului C.
M. E. (f.16) fratele pârtii vătămate și cu cea a părții vătămate (f.32. Raportul de expertiză criminalistică concluzionează că accidentul s-a produs atât din cauza" neacordării priorității de trecere, la schimbarea direcției de mers spre stânga, de către inculpatul R. V., cât și din cauza neluării măsurilor de evitare a impactului, încă din momentul declanșării stării de pericol, de către partea vătămata C. A. C. . Aceste concluzii au fost menținute de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C. (f.84-85), care s-a pronunțat în urma sesizării înculpatului (f.82).
Starea de fapt descrisă în rechizitoriu, se probează cu: declarațiile învinuitului R. V. (f.51, 57-59); declarații parte vătămată C. A. C.
; declarațiile martor BORZASI GYULA (f.17); declarațiile martor C. M.
E. (f.19, 20-21); declarațiile martor DORHOI DORA O. (f.22-23, 24); proces- verbal de constatare (f.5-7); buletine de analiză toxicologică (f.35-53); certificat medico legal (f.36); raport expertiză criminalistică (f.66-80); lămuriri suplimentare la raportul de expertiză (f.84-85); planșă fotografică (f. 10-16);
Reținând starea de fapt prezentata si probele si mijloacele de proba enumerate, actul de sesizare a instanței, s-a retinut ca fapta inculpatului R.
, care în data de_ a condus pe drumul public, autovehiculul Renault Megane cu număr de înmatriculare_, și la intersecția str. Teodor Mihali cu str. Sarmisegetuza din municipiul C. N., din cauză că nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, trecând axuLdrumuîui, a intrat în coliziune cu motocicleta marca Kawasaki cu nr. de înmatriculare CJ-1 l-RAP, fapt ce a dus la proiectarea pe carosabil a conducătorului acesteia, provocându-i astfel leziuni corporale ce necesită pentru vindecare 80-85 de zile de îngrijiri medicale, pârtii vătămate C. A. C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2-4 Cp..
Infracțiunea reglementată de an. 184 alin. 4 C. pen. există atunci când fapta autorului a avut vreo urmare specifică vătămării corporale grave și în același timp, săvârșirea faptei este urmarea nerespectarii dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentu îndeplinirea unei anumite activități.In acest caz conferă caracter agravat reținerea simultana a culpei profesionale si a rezultatului de la vătămarea corporala grava.
Procurorul considera ca condițiile impuse de tipicitatea obiectivă a acestei fapte sunt îndeplinite prin aceea ca, în primul rând înculpatul nu a respectat dispozițiile legale referitoare la exercitarea unei activități, în speță condusul pe drumurile publice așa cum este el reglementat de OUG 195/2002, republicată. Conform art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002, conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Mai mult art. 59 alin. 2 arata că, în intersecții, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligați să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează și care
circulă din partea dreaptă. Niciuna dintre cele două norme, nu a fost respectată de inculpat, se arata în actul de sesizare. In al doilea rând, în rechizitoriu se arata ca, aceste condiții sunt îndeplinite deoarece prin lanțul cauzal astfel format între greșeala autorului s-a produs o urmare tipică celei prevăzute de norma de incriminare și anume o leziune corporală a victimei ce necesită pentru vindecare un număr de zile de îngrijiri medicale mai mare de 60 și anume 80-85 de zile de îngrijiri medicale.
Latura subiectivă a faptei se înfățișează sub forma culpei, inculpatul neefectuând din culpă manevrele cerute de o conducere preventivă în intersecție, și nealocând atenția necesară activității pe care o efectua și anume aceea de schimbare a direcției de mers, fiind factorul generator de pericol, care în lanțul cauzal astfel creat a și provocat prejudiciul obiectului juridic protejat prin norma de încriminare.
Raportat tot la latura subiectivă, procurorul arata ca, apărările inculpatului prin care el invocă cel puțin o culpă concurentă dacă nu exclusivă a părții vătămate, prin aceea că, cel de al doilea putea evita producerea accidentului, sau prin aceea că viteza de deplasare a acestuia era prea mare, nu pot fi reținute, având în vedere că acestea nu pot fi probate și nici nu reies din probele din dosar rezultate din actele de constatare de la locul accidentului. Prin administrarea probatoriului în cauză, în sarcina părții vătămate nu poate fi reținută nici o încălcare a normelor codului rutier la acea dată, retine procurorul în rechizitoriu. Totodata acesta arata ca, daca această stare ar fi fost probată ea nu ar impieta asupra reținerii vinovăției inculpatului sub forma culpei, ci eventual pentru o partajare a acestei forme de vinovăție ce ar avea repercusiuni doar în latura civilă a cauzei.
In timpul urmăririi penale la data de_, partea vătămată C. A.
C. s-a constituit parte civilă (f.30-31), solicitând suma de 50,400 lei din care suma de 14400 lei reprezentând daune materiale iar suma de 36000 daune morale. Cu aceeași ocazie partea vătămată a mai arătat ca urmează a preciza pe parcursul procesului penal dacă urmările operației suferite s-au agravat, motiv pentru care și-a rezervat dreptul de a reveni asupra cuantumului pretențiilor sale. în probațiune partea civilă a depus înscrisuri (f.42).
In timpul cercetării judecătorești partea vătămata, constituita parte civila,
C. A. C., si-a majorat pretențiile solicitând obligarea inculpatului la 16.428,35 lei reprezentând contravaloarea pieselor si costurilor de manopera pentru motocicleta marca Kawasaki, 39,10 lei reprezentând taxa certificat medico-legal si 45 lei reprezentând contravaloarea radiografie femur drept. Totodată partea vătămata sa constituit parte civila cu suma de 80.000 lei reprezentând daune morale.
S. ui C. de U. "Prof. D. O. F. " s-a constituit parte civilă pentru suma de 2817, 40 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare (f.38-40), atașând documentele probatorii.
In declarația din timpul urmăririi penale inculpatul arata ca:"conduceam autoturismul pe str. T. Mihaly din direcția Marasti, cu intenția de a ajunge la domiciliu pe str. Tulcea. Ajuns la intersecția cu str. Sarmisegetuza fiind pe banda dinspre axul drumului m-am oprit observând ca un autoturism marca Mercedez de culoare închisa, neputand preciza culoarea exacta si nici numărul de inmatriculare, efectua o manevra de întoarcere în intersecție, m-am oprit așteptând sa elibereze intersecția."
Aceleași elemente au fost reliefate de către inculpat si în timpul cercetării judecătorești.
Organele de urmărire penala nu au luat în considerare declarația inculpatului încălcând astfel obligațiile stabilite de art. 202 C.pr.penala potrivit
căruia organul de urmărire penala este obligat a strânge probele necesare aflării adevărului si pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea justei soluționări a acesteia. Organul de urmărire penala aduna probele atâta în favoarea cat si în defavoarea inculpatului. Totodată organul de urmărire penala este de asemenea obligat sa strângă date cu privire la împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat, săvârșirea infracțiunii, precum si orice alte date de natura sa servească la soluționarea cauzei.
Instanța de fond a reținut ca aceste obligații create de legiuitor în vederea asigurării unui proces corect au fost inculcate în timpul urmăririi penale prin aceea ca nu sa luat în considerare niciodată susținerea inculpatului potrivit căreia dup ace s-a înscris cu semnalizarea corespunzătoare si s-a asigurat de asemenea în mod corespunzător pentru a efectua virajul spre stânga, manevra de schimbare a direcției de mers a fost blocata de autoturismul Mercedea de culoare închisa care în loc sa facă doar o manevra de schimbare a direcției de mers a întors mașina în fata autovehiculului condus de inculpat. Aceasta manevra la determinat pe inculpat sa oprească mașina.
Aceste aspecte nu au fost luate în considerare nici cu ocazia efectuării raportului de expertiza criminalistica, fiind evitate fara vreo justificare de către organul de urmărire penala care putea printr-o ordonanța motivata sa arate de ce aceasta stare de fapt nu este relevanta în dinamica producerii accidentului, în posibilitatea de evitare a evenimentului rutier si în cauza producerii accidentului. Instanța considera ca aceasta atitudine nu este de natura sa contribuie la aflarea adevărului incalcandu-se si normele procedurale amintite. De asemenea cu privire la starea de fapt, organul de urmărire penala trebuia sa ia în considerare - aspectele reliefate de către inculpate si pentru ca asupra accidentului în sine nu exista martori oculari înafara pârtilor implicate, a fratelui inculpatului C. M. si a prietenei inculpatului martora Dorhoi Dora
O., a căror depoziții urmează a fi analizate. Instanța considera ca nu este imputabil inculpatului faptul ca în timpul urmăririi penale cercetarea a fost sumara, ca nu a fost identificat autoturismul Mercedez care a efectuat manevra de întoarcere în intersecție nelegela, acestea fiind elemente care-l profita inculpatului conform principiului în dubio pro reo.
Astfel partea vătămata C. A. C. arata în prima declarație data în fata organelor de politie ca: " în cursul serii de_, orele 23 ma deplasam cu motocicleta personala marca Kavasaki cu nr. De înmatriculare_ dinspre str. Cehoslovaciei inspre cart. Marasti....la intersecția str. Cehoslovaciei cu str. Sarmisegetuza am văzut ca din sens opus rulează un autoturism marca Renault, nu am observat ca luminile de semnalizare sa funcționeze. Conducătorul autoturismului a virat stânga cu intenția de a intra pe str. Sarmisegetuza moment în care a lovit motocicleta în partea din fată. In momentul impactului viteza cu care rulam era de circa 40 Km/h cu luminile de întâlnire aprinse.
In timpul cercetării judecătorești partea vătămata arata ca nu a sesizat pericolul producerii accidentului, ca nu a condus pe banda 1 deoarece erau multe mașini parcate, ca drumul era curat si iluminat si ca traficul nu era aglomerat. De asemenea arata ca nu a observat semnalizarea schimbării direcției de mers a autoturismului inculpatului.
Fratele sau martorul C. M. în declarația de la fila 19 DUP arata ca:" am ajuns în parcare, fratele meu a pornit motocicleta am mai stat câteva minute în acel loc cu prietena fratelui meu O., după care fratele meu a pornit motocicleta, ne-am pus căștile si am plecat din parcare inspre podul străzii Aurel Vlaicu cu intenția de a ajunge la domiciliu din cart. G. ni de pe str.
S.S. . Noi indreptandu-ne spre pod la 5 m. ne-a virat brusc în fata o mașina
marca Renault Megane fratele meu a încercat sa oprească frânând dar nu a putut evita impactul....Retine ca fratele meu a rămas internat la C. a de Ortopedie având fractura de femur la piciorul drept. Menționez ca autoturismul a virat brusc în fata noastră iar noi am intrat cu motocicleta în partea dreapta fata a mașinii, impactul producandu-se pe banda noastră de circulație.,,
Totodată acest martor mai arata la fila 29 din DUP faptul ca:,, ...după ce fratele meu a montat acumulatorul si l-a verificat, prietena lui O. a plecat. Noi am mai stat circa 2-3 minute pana ne-am pus căștile pe cap, eu cea de culoare neagra iar fratele meu casca de culoare roșu cu negru am rulat pe banda a 2-a de langa axul drumului.
Imi aduc aminte ca în momentul în care eram în dreptul Oanei, aceasta mi-a făcut cu mana, iar la scurt timp uitandu-ma în fata ajunși intr-o intersecție în fata noastră a apărut brusc un autoturism intrând în coliziune cu acesta. Ca urmare au am fost aruncat de pe banda.
Martora Dorhoi Dora O. în declarația de la fila 22 DUP, arata ca: după circa 10 minute fratele sau a venit cu o baterie pe care C. A. C. si-a montat-o pe motocicleta. După aceea am mai stat circa 5 minute departandu- ma de aceștia eu indreptandu-ma inspre domiciliu, spre benzinăria MOL. Cei doi sau pregătit sa plece, astfel dup acea am mers cativa metri am fost depășita de motocicleta condusa de C. A. C. care purta o casca de culoare roșu cu negru, iar C. E. purta o casca de culoare neagra cu precizarea ca
C. C. purta aceeași casca în momentul în care eu m-am întâlnit cu aceștia, iar cealaltă casca a fost adusa de către fratele sau. După ce am fost depășita după circa 10 m am auzit un zgomot cu precizarea ca eu i-am urmărit în tot acest timp, iar după ce am auzit zgomotul am observat ca o persoana de pe motocicleta a căzut. Uitandu-ma cu atenție am văzut ca motocicleta condusa de C. A. C. a intrat intr-un autoturism care Ie-a trecut de banda dubla continua- axul drumului pe banda a 2-a a sensului sau de mers inspre benzinăria MOL." De asemenea la fila 24 din DUP, martora arata ca: " ... după 7-8 minute după ce a ajuns fratele lui A. am plecat spre casa la fel ca si ei.Ei au pornit din parcare iar după 10 minute după ce au pornit am auzit un zgomot foarte tare. Era prietentul meu împreuna cu fratele sau care erau tamponați de o mașina.
Analizând depozițiile pârtii vătămate si a celor doi martori, instanța de fond a apreciat ca acestea sunt nesincere încercând sa ascundă cauzele reale ale producerii accidentului. Astfel instanța remarca ca partea vătămata nu face nici o mențiunea cu privire la efectuarea manevrei de frânare a motocicletei pe care o conducea, fapt evidențiat de fratele sau. La fata locului nu au fost identificate urmele de frânare ale motocicletei. De asemenea din analiza celor trei declarații instanța retine ca aceștia incearca sa ascundă locul de la care au pornit de pe loc si viteza cu care sau deplasat. în acest sens sunt evidente contradicțiile dintre declarațiile martorilor C. M. si Dorhoi Dora O., aceasta din urma susținând ca dup ace au pornit din parcare după circa 10 minute a auzit un zgomot puternic vazandu-l pe cei doi cum erau tamponați de o mașina. Este greu de crezut ca intr-un interval de timp de 10 minute martora Dorhoi Dora O. i-ar mai fi avut în câmpul vizual tinand seama si de declarațiile pârtii vătămate care arata ca rula cu 40 km/h la prima declarație si 50 km/h la cea de a doua declarație. Aceasta martora arata ca i-a insotit cu privirea pana când au intrat în mașina inculpatului. Este remarcabila si declarația martorului C. M. care arata ca, în momentul în care era în dreptul Oanei, aceasta i-a făcut cu mana, iar la scurt timp uitandu-se în fata, ajunși în intersecție în fata lor a apărut brusc un autoturism intrând în coliziune cu acesta. Ca urmare au fost aruncați de pe banda. Poziția nesincera
a pârtii vătămate si a martorilor se poate corobora si cu pretențiile civile formulate în cauza pentru o infracțiunea la care este posibila împăcarea pârtilor. Aceștia au incercat sa ascundă faptul ca au circulat cu o viteza mult mai mare ca cea legala si ca partea vătămata nu a fost atent la drum uitandu- se după prietena lui, martora Dorhoi Dora O. . Partea vătămata nu a efectuat nici o manevra de ocolire.
Probele de la dosar nu indica autoturisme parcate pe banda 1 de circulație care sa oblige prin prezenta lor, respective prin ocuparea benzii ca partea vătămata sa isi conducă motocicleta pe banda a doua.
Instanța de fond a retinut si o parte din concluziile raportului de expertiza criminalistica nr. 194/2009 a Laboratorului Interjudetean de Expertize Criminalistice C., potrivit cărora viteza probabila a motocicletei Kawasaki din momentul impactului, a fost de cea 45km/h.
In lipsa unor urme de frânare, anterioare impactului, nu se poate stabili viteza inițiala de deplasare(din momentul declanșării stării de pericol iminent) a motocicletei.
In acest sens, starea de pericol iminent pentru numitul C. A. C. s-a declanșat în momentul în care numitul R. V. a inițiat virajul spre stânga, respectiv în momentul în care autoturismul Renault Megane a pătruns pe sensul de deplasare al motocicletei. Aceasta reprezintă momentul de la care conducătorul motocicletei trebuia si putea sa ia masurile de evitare, intersecția traiectoriilor de deplasare ale celor doua vehicule fiind, din acel moment, ireversibila.
După cum se poate observa, spațiul de care a dispus conducătorul motocicletei pentru luarea masurilor de evitare este superior celui necesar pentru oprirea acesteia de la viteza admisa în studiul evitabilitatii (47 m > 26 m), fapt pentru care conchidem ca, în condițiile date numitul C. A. C. putea evita producerea accidentului daca ar fi luat masurile de evitare inca din momentul declanșării stării de pericol iminent.
Viteza la care evenimentul putea fi evitat (66km/h), respective viteza care permitea oprirea pana în locul impactului, este superioara celei de 45 km/h (si mai important superioara si celei maxime admise pe acel segment de drum).
Expertul considera ca, inculpatul R. V. putea preveni producerea accidentului daca, înainte de a efectua virajul la stânga, s-ar fi asigurat ca aceasta manevra nu constituie un pericol pentru participatii la trafic.
Accidentul s-a produs atât din cauza neacordarii priorității de trecere, la schimbarea direcției de mers spre stânga, de către numitul R. V., cat si din cauza neluarii masurilor de evitare, inca din momentul declanșării stării de pericol imminent, de către numitul C. A. C. .
Viteza probabila de deplasare a autoturismului din momentul impactului a fost nula, iar cea probabila de impact a motocicletei de 45 km/h
Nu se poate stabili viteza inițiala de deplasare ( din momentul declanșării stării de pericol iminet) a motocicletei.
In privința martorului Borzasi Gyula acesta în declarația sa de la fila 17 DUP:,, arat ca nu am văzut momentul impactului sin u tin minte sa fi văzut un alt autoturism sa facă vreo manevra pe str. Teodor Mihaly si nici nu știu daca înainte de impact sau după impact vreun autoturism sa se fi pus în mișcare în fata mea, cu precizarea ca eu eram la circa 200-300 metri staționat înainte de impact, cu precizarea ca era foarte întuneric.
Alte date nu imi mai aduc aminte si nu cunosc ce a declarat numitul R.
V. în fata lucratorilor de politie."
Depoziția acestui martor nu are relevanta în cauza intrucat nu este martor ocular.
In rechizitoriu sa apreciat ca intreaga cula a producerii accidentului aparține inculpatului.
Instanța de fond a considerat ca cea mai mare vina în producerea accidentului nu o are inculpatul ci partea vătămata care prin conduita sa a
încălcat prevederile art. 123 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 care arata ca conducătorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depășească 30 km/h în localități, în speța potrivit declarațiilor pârtii vătămate viteza de deplasare a motocicletei a fost fie de 40 km/h fie de 50 Im/h iar raportul de expertiza criminalistica efectuat în cauza reține ca viteza de deplasare a motocicletei era de circa 45 km/h iar a autoturismului inculpatului a fost nula.
De asemenea partea vătămata a încălcat dispozițiile art. 38 din OUG 195/2002, în forma în care era în vigoare la data producerii accidentului deoarece posesorul permisului de conducere pentru categoria A are dreptul sa conducă o motocicleta cu o putere care sa depășească 25Kw sau un raport putere - greutate care sa depășească 0,16 Kw/kg...numai daca are experiența de minim 2 ani pe o motocicleta cu specificații tehnice inferioare, sau daca persoana are 21 de ani si promovează un test specific de cunoștințe si comportament. La data producerii accidentului partea vătămata avea 19 ani si conducea o motocicleta cu o putere mai mare decât cea admisa. De altfel aceasta ar putea fi una dintre cauzele accidentului, probele dosarului reținând ca partea vătămata nu a efectuat manevra de ocolire a obstacolului sin u a acționat sistemul de frânare în condițiile în care circula cu o viteza mai mare ca cea admisa. Practic nu a putut stăpâni motocicleta fiind depăsit de situate.
Totodată partea vătămata a circulat pe banda a doua de mers, încălcând normele prevăzute de art. 129 din OUG 195/2002, potrivit cărora conducătorii sunt obligați sa conducă vehiculele cat mai aproape de marginea din dreapta a pârtii carosabile si ale art. 130 potrivit căruia vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile publice, părțile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte. în cazul în care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru ciclomotoare, biciclete si celelalte vehicule fara motor, acestea pot fi conduse si pe acostament, în sensul de mers, daca circulația se poate face fara pericol.
Din aceste considerente instanța a apreciat ca culpa pârtii vătămate în producerea accidentului este de peste 90 %.
In opinia instanței, singura culpa care se poate retine în sarcina inculpatului consta în aceea prev. de art. 52 din OUG 195/2002 potrivit căruia, conducătorul de vehicul care execută o manevră de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze și să se asigure în prealabil că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. în esența instanța considera ca inculpatul nu a păstrat o distanta suficient de mare fata de autovehicului aflat în fata lui în momentul în care a schimbat direcția de mers spre stânga fiind surprins de manevra nelegala de întoarcere efectuata de acea mașina rămasa neidentificata, astfel ca a fost obligat sa oprească autovehicul. Fiind prea aproape de aceasta mașina nu a putut observa motocicleta pârtii vătămate care la izbit frontal.
Ne putem întreba ce s-ar fi putut întâmpla daca partea vătămata ar fi pătruns pe contrasens sau rămânând pe banda a doua s-ar fi izbit frontal cu o mașina care rula cel puțin cu viteza legala.
Din aceste considerente reținând culpa redusa a inculpatului în producerea accidentului, faptul ca acesta nu are antecedente penale, nu a mai
avut abateri în domeniul rutier, este o persoana cu studii superioare, care desfășoară activități sociale utila fiind administratorul unei societăți comerciale, este căsătorit, are în întreținere un copil, instanța de fond a apreciat ca nu este cazul sa-i fie aplicata o pedeapsa ci doar o sancțiune cu caracter administrative.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, inculpatul R. V. si partea vătămată civilă C.
A. C. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei.
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA a solicitat în
rejudecarea cauzei, pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia și obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică, că reținerea culpei reduse a inculpatului urmare a existenței unui autoturism în fața sa care a efectuat o manevră de întoarcere, motiv pentru care nu a observat motocicleta părții vătămate nu au suport probator, că există probe certe (martori oculari, declarațiile inițiale ale inculpatului, procesul-verbal de cercetare la fața locului și expertiza criminalistică) care susțin vinovăția inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și că încălcarea de către partea vătămată a unor dispoziții legale privind circulația pe drumurile publice, nu exclude culpa inculpatului.
Inculpatul R. V. a solicitat în recurs achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.pr.penală, iar în subsidiar, menținerea hotărârii atacate, arătând în motivare că nu se face vinovat de producerea accidentului întrucât la executarea manevrei de schimbare a direcției de mers spre stânga a respectat dispozițiile legale în sensul că la acel moment din partea dreaptă nu circula nici un autovehicul, motocicleta a apărut ulterior și nu a încercat să evite impactul.
Partea vătămată civilă C. A. C. a solicitat condamnarea inculpatului la închisoare cu suspendare condiționată, iar în latura civilă, obligarea acestuia la plata daunelor materiale și morale solicitate, cu motivarea că probele administrate în cauză confirmă vinovăția inculpatului, partea vătămată suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 80 - 85 de zile îngrijiri medicale, suferind mai multe intervenții chirurgicale, având nevoi de îngrijire speciale și fiind obligat să-și amâne examenul de bacalaureat.
Recursurile declarate de parchet și partea vătămată și civilă sunt fondate, iar recursul inculpatului este nefondat.
Instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză în faza de urmărire penală și în faza de judecată, pronunțând o soluție care nu are suport probator.
Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpatului R. V., declarațiile părții vătămate C. A. C., declarațiile martorilor B. asi Gula, C. M. E. și Dorhoi Dora O., procesul-verbal de constatare la fața locului, certificatul medico-legal, planșele foto, raportul de expertiză criminalistică și lămuririle suplimentare la raportul de expertiză rezultă că accidentul de circulație s-a produs în urma culpei concurente a inculpatului, care a încălcat dispozițiile art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 în sensul neacordării priorității de trecere la schimbarea direcției de mers spre stânga și a părții vătămate care a încălcat dispozițiile prev. de art. 129 din același act normativ care prevede obligativitatea conducerii vehiculului pe banda întâi de circulație, acesta circulând fără nicio justificare pe banda a II-a.
În acest sens, în raport de probele administrate în cauză și regulile de circulație încălcate, Curtea apreciază o culpă egală de 50 % în sarcina fiecărui participant la trafic care a fost implicat în accidentul de circulație.
Apărarea inculpatului potrivit căreia aceasta a fost supus la o manevră nelegală de întoarcere efectuată de o mașină aflată în fața sa, care a rămas neidentificată, nu poate fi reținută întrucât nu este susținută de nicio probă existentă la dosar.
Pe de altă parte, această susținere, chiar reală dacă ar fi, nu-l exonerează pe inculpat de răspundere întrucât obligația de a se asigura, de a semnaliza și de a acorda prioritate de trecere înainte de virajul la stânga era în sarcina sa.
Mai mult, din procesul-verbal de cercetare la fața locului și expertiza criminalistică efectuată în cauză rezultă că impactul a avut loc pe contrasens, pe sensul de mers al motocicletei, impactul având loc în partea dreaptă a autoturismului condus de inculpat, aspect din care rezultă că acesta era în cursul efectuării virajului la stânga.
Or, în aceste condiții, este evident că inculpatul a încălcat dispozițiile legale privind acordarea priorității de trecere.
Potrivit art. 18/1 alin. 2 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracțiuni, se ține seama de modul și mijloacele de comitere a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana sau conduita făptuitorului.
În raport de acestei criterii, nu se poate susține că fapta inculpatului este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni având în vedere, pe de o parte, elementele definitorii ale conținutului ei concret, iar pe de altă parte, valorile sociale apărate prin norma de incriminare.
Reținând fapta inculpatului de a nu se asigura și de a nu acorda prioritate motocicletei conduse de partea vătămată, producându-se un accident de circulație și cauzând acesteia leziuni care au necesitat spre vindecare un număr de 80 - 85 zile îngrijiri medicale, stabilind culpa comună egală a părților și având în vedere și criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C.penal, Curtea apreciază că o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării acesteia este suficientă pentru reeducarea inculpatului și realizarea scopului prev. de art. 52 C.penal.
În raport de cele reținute mai sus, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, inclusiv sub aspectul laturii subiective, astfel încât cererea de achitare a inculpatului, în temeiul art. 10 lit. d C.penal, apare ca neîntemeiată.
În latura civilă a cauzei, în raport de probele aflate la dosar din care rezultă cuantumul contravalorii reparației motocicletei (piese și manoperă) care este de 16.428,35 lei, contravaloarea certificatului medico-legal și a radiografiei, de numărul de zile de îngrijiri medicale, de suferințele și traumele fizice și psihice suferite de partea vătămată, de procentul de culpă dar și de respectarea principiului disponibilității care guvernează latura civilă a cauzei (dispoziția de obligarea inculpatului la plata integrală a despăgubirilor către S. C. de U. nefiind atacat, nu poate fi cenzurată în recurs), Curtea apreciază că se impune obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 8.214 lei și 42 lei daune materiale și 30.000 lei daune morale, cu dobânda legală aferentă, menținându-se, în același timp, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare, cu constatarea calității de asigurator a B.C.R. A. V. I. Grup S.A.
Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.penală, Curtea va admite recursurile parchetului și părții civile C. A. C., va casa
sentința atacată în întregime si rejudecând, va dispune condamnarea inculpatului R. V. la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art. 184 al.2 și 4 Cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani si 6 luni conform art. 81 și 82 Cod penal, atenționând inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal și făcând aplicarea art. 71 al.5 Cod penal rap. la art. 64 lit. a teza a II-a C.penal și art. 71 alin. 5 C.penal.
În latura civilă, Curtea va obliga inculpatul să plătească părții civile C.
C. 8.214 lei si 42 lei despăgubiri materiale si 30.000 lei despăgubiri morale, iar părții civile S. C. de U. "Pr.D. O.F. "; C. -N., 2.817 lei despăgubiri civile, toate despăgubirile fiind purtătoare de dobânzi legale până la data plății efective.
Curtea va constata calitatea de asigurator a B.C.R. A. V. I. Grup S.A., iar în temeiul art. 193 C.pr.penală, inculpatul va fi obligat să plătească părții civile suma de 500 lei cheltuieli de judecată la fond.
În temeiul art. 385/15 pct. lit. b C.pr.penală, Curtea va respinge recursul inculpatului R. V. ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 pct. 2 și 3 C.pr.penală.
PENTRU ACESTE M. IVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA si partea civilă C. A. C. împotriva sentinței penale nr. 251 pronunțată la 1 martie 2013 de Judecătoria Cluj- Napoca pe care o casează în întregime si rejudecând cauza:
Condamna pe inculpatul R. V. la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art. 184 al.2 și 4 Cod penal.
Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit.a teza a-II-a Cod penal.
Conform art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 2 ani si 6 luni potrivit art. 82 Cod penal.
Atenționează inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal. Face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal.
Obligă inculpatul să plătească părții civile C. A. C. suma de
8.214 lei si suma de 42 lei despăgubiri materiale si suma de 30.000 lei daune morale cu dobânda legală până la data plății efective.
Obligă inculpatul să plătească părții civile S. C. de U. Pr.D.
O.F. C. -N. suma de 2.817 lei despăgubiri, cu dobânda legală până la data plății efective.
Constata calitatea de asigurator a B.C.R. A. V. I. GRUP S.A. Obligă pe inculpatul R. V. să plătească părții civile C. A. C.
suma de 500 lei cheltuieli de judecată la fond.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. V. împotriva aceleiași hotărâri.
Obliga inculpatul să plătească suma de 500 lei în favoarea statului restul cheltuielilor judiciare din recurs rămânând în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 5 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER,
L. C.
Red.V.V.A./_ .
Dact.H.C./4 ex./_ . Jud.fond: O. C. .
← Decizia penală nr. 669/2013. Vătămare corporală din culpă | Decizia penală nr. 447/2013. Vătămare corporală din culpă → |
---|