Decizia penală nr. 1544/2013. Vătămare corporală din culpă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1544/R/2013
Ședința publică din 18 noiembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: L. M., judecător JUDECĂTORI: M. Ș.
ANA C.
GREFIER: B. M.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către petentul H. S.
D. împotriva încheierii penale fără număr din data de_ privind
îndreptarea erorii materiale din sentința penală nr.488/2003 a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al intimatului M. G. R., av. Spătariu A. Petrică, din cadrul Baroului Cluj, cu delegația la dosar, lipsă fiind petentul H. S. D., intimatul M.
G. R. și asigurătorul S. "A. "; S. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților.
Apărătorul ales al intimatului M. G. R. , solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele arătate de prima instanță în motivarea hotărârii.
Reprezentantul M. ui P. , arată că nu poate fi vorba în cauză de o îndreptare de eroare materială, ci de o problemă ținând de fondul cauzei, așa încât, în mod corect prima instanță a respins cererea de îndreptare a erorii materiale din sentința penală nr.488/2003 a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosar nr._ .
C U R T E A
Prin Încheierea penală din 12 iunie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, în baza art. 196 C.pr.pen. s-a respin ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței penale nr. 488/2003 a Judecătoriei Turda, cerere formulata de petentul H.
S. D. .
Instanța a constatat că petentul H. S. D. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate dispozitivul sentinței penale nr. 488/2003 a Judecătoriei Turda, în sensul de a se menționa si obligația părții responsabile civilmente la plata către petent, în solidar cu inculpatul, de despăgubiri civile.
Conform art.195 al.1, art.196, C.pr.pen. erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
Întrucât chestiunea ce se solicită a fi lămurită pe calea îndreptării de eroare este una de judecată, putând fi remediată prin invocarea sa în căile de atac prevăzute de lege, s-a respins ca neîntemeiată cererea petentului H.
S. D. .
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs petentul H. S. D., solicitând casarea acesteia și, rejudecând, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale cuprinsă în dispozitivul sentinței penale nr. 468/2003 a Judecătoriei Turda, în sensul arătat.
În motivarea recursului petentul a arătat că în dispozitivul sentinței menționate se impune a se menționa și obligația părții responsabile civilmente la plata rentei lunare către petentul recurent, în solidar cu inculpatul, deoarece, în mod eronat prima instanță a considerat că în cauză chestiunea ce se solicita a fi lămurită pe cale de îndreptare de eroare materială ar fi una de judecată ce putea fi remediată prin invocarea sa în căile de atac prevăzute de lege. Este evident că în cauză este vorba de o greșeală de tehnoredactare, eroare ce a fost cuprinsă doar în dispozitivul sentinței penale nr.488/2003 a Judecătoriei Turda, ea nefiind preluată nici în hotărârea pronunțată în apel și nici în hotărârea dată în recurs. Mai mult, cealaltă parte civilă din cauză a formulat aceleași cereri ca și petentul, iar instanța a decis în același mod față de ambele părți.
Ver if ic ând înche iere a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin sentința penală nr.488/2003 a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosar nr._, inculpatul M. G. R. a fost obligat, urmare a condamnării pentru vătămare corporală din culpă față de partea vătămată
H. S. D., printre altele, și la plata unei rente lunare către această parte civilă.
Este adevărat că, pentru alte categorii de despăgubiri către partea civilă, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente, asigurătorul S. "A. "; S., aspect menționat atât în dispozitiv, cât și în considerentele hotărârii. Cât despre renta lunară către partea civilă - petentul din prezenta cauză - atât în considerente, cât și în dispozitivul hotărârii, se menționează că este obligat doar inculpatul. Hotărârea a fost atacată atât cu apel, cât și cu recurs de către partea civilă, ca motive fiind invocate doar critici asupra cuantumului daunelor morale, nu și alte chestiuni, privind modalitatea de obligare a inculpatului la despăgubiri, singur sau în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Așa fiind, față de dispoz. art. 195 C.pr.pen., în mod corect a apreciat judecătorul fondului că în cauză, chestiunile invocate nu sunt erori materiale evidente, ci sunt probleme ce țin de fondul cauzei și care, se puteau invoca și lămuri în căile de atac la care a fost suspusă hotărârea.
În consecință, recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat petentul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către petentul H. S. D.
, domiciliat în C. T., str.O. nr.3, ap.15 împotriva încheierii penale
f. nr. din 12 iunie 2013 a Judecătoriei Turda.
Obligă pe recurentul petent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. M. | M. | Ș. | ANA C. |
GREFIER
M. B.
Red./Tehnred.A.C. 2 ex./_
Jud. fond: V.M.B.
← Decizia penală nr. 87/2013. Vătămare corporală din culpă | Decizia penală nr. 866/2013. Vătămare corporală din culpă → |
---|