Decizia penală nr. 447/2013. Vătămare corporală din culpă
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.447/R/2013
Ședința publică din 2 aprilie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | :V. | V. A. | , judecător |
JUDECĂTORI | :L. | H. | |
:I. | M. | ||
GREFIER | :L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul formulat de partea civilă vătămată D.
M., împotriva sentinței penale nr.27/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, privind pe inculpatul C. T. J., trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 423/P/2012 pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și alin. 4 din Codul Penal
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av.Maier Raul în substituirea apărătorului ales al inculpatului, av.Szasz E. Lorand, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și reprezentantul asiguratorului Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, av.Kovacs Liana T., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul C.
T. J., partea vătămată D. M. și asiguratorul Astra SA Biztosito Magyarorszagi Fioktelepe U. prin Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului. Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului părții civile apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală. Fără cheltuieli de
judecată.
Reprezentantul asiguratorului Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, solicită respingerea recursului părții civile apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.
Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea recursului părții civile în privința daunelor morale.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 27 pronunțată la data de 23 ianuarie 2013 a Judecătoriei Turda, în baza art. 184 alin. 2, 4 C.pen., cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. Penală, s-a dispus condamnarea inculpatului C. T. -J., fiul lui Iosif și I., născut la data de_ în comuna M. N., jud. Mureș, cetățean român, studii 10 clase și școala profesională, căsătorit, șomer, cu locuința stabilă în R. U., localitatea K., str. Ady E. nr. 10, cu adresa din România în comuna M. N., sat V. nr. 40, jud. Mureș,
fară antecedente penale, posesor al CI seria MS nr. 2. elib. de SPCLEP Târgu Mureș, cu CNP 1., la 8 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni calculat conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14, 346 C. pr. penală, art. 1349 și urm. C. civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. M. -comuna L., nr. 225 și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă menționată a sumei de 446,91 cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și a sumei de 30 000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
În baza art. 14, 346 C. pr. pen., art. 1349 și urm. C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. J. de U. C. -C. N.
, str. C. nr.3-5 și a fost obligat inculpatul la plata către această unitate spitalicească a sumei de 31933,33 lei si majorări de întârziere conform Codului de procedură fiscală de la data de_, până la data achitării, cu titlu de despagubiri materiale.
In baza art. 191 alin 1 C.proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 alin. 6 C. pr. penală, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă D. M. a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
In data de_, în jurul orei 21:20, inculpatul C. T. -J. conducea pe DN 15 - E 60, pe raza comunei L. din jud. C., autoturismul proprietate personală, marca Volskwagen Passat cu nr. de înmatriculare ISG 112, înscris in circulație în R. U. unde locuiește susnumitul), având direcția de deplasare Turda-Luduș și fiind însoțit de membrii familiei sale - soția și doi copii minori.
Ajungând zona centrală a localității, într-o curbă ușoară la stânga, inculpatul nu a observat la timp o persoană angajată regulamentar în traversarea șoselei, din stânga direcției de mers a mașinii, pe marcajul pietonal situat în zonă și semnalizat corespunzător prin indicatoare de informare, lovind pietonul identificat în părții vătămate D. M. în vârstă de 72 de ani, preluându-1 inițial pe capota motorului și parbriz, iar apoi proiectându-1 pe carosabil.
In urma impactului, partea vătămată a suferit multiple și grave leziuni corporale traumatice, constând în principal în "entorsă gravă genunchi drept, cu instabilitate laterală; TCC minor - grad I cu risc; contuzie de coloană cervico- dorso-lombară; fracturi costale cu deplasare, fractură de corp vertebral, fractură apofiză spinoasă, fractură ischio și ilio-pubian drept, fractură cap peroneu, plagă deschisă, hematom extins, multiple excoriații, etc", stabilindu-se totodată că prezenta și o multitudine de alte afecțiuni medicale, fără vreo legătură cu accidentul de trafic rutier.
2
Leziunile traumatice sus-descrise au necesitat internarea îndelungată a părții vătămate într-o unitate sanitară (timp de o lună și jumătate), precum și supunerea sa unui tratament ortopedic conservativ, având nevoie în final de un nr. total de 70-80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmită în cauză de către specialiști din cadrul IML C. (f. 22, 23 dosar u.p.).
Evenimentul rutier s-a produs pe timp de noapte, în condiții de vizibilitate redusă, dar condiții meteorologice favorabile, carosabil uscat, în curbă, fără denivelări, cu rețeaua de iluminat publică stradală în funcțiune, fără precipitații, trafic intens în centrul localității
Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice (f. 34-37 dosar u.p.), în timp ce victima accidentului avea o îmbibație alcoolică în sânge de 1,05 g/1000 ml (f. 26 dosar u.p.).
Starea tehnică a autoturismului condus de inculpat era corespunzătoare din punctul de vedere al sistemelor de direcție și frânare, fiind verificată la o Stație ITP autorizată din mun. Câmpia Turzii (f. 39 dosar u.p.).
In ce privește reținerea culpei în producerea accidentului, aceasta în revine în exclusivitate inculpatului care a încălcat dispozițiile art. 72 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 modif. și republicată, conform cărora avea obligația de a acorda prioritate pietonului angajat regulamentar în traversarea drumului public (același conținut având și disp. art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002).
Conducătorul auto avea obligația potrivit art. 48 din OUG 195/2002 să adapteze viteza în funcție de conditiile concrete de drum, în așa fel încât să poată efectua în siguranță orice fel de manevră - deci implicit și oprirea vehiculului în eventualitatea apariției vreunui obstacol sau persoană pe carosabil.
Prin urmare, neobservarea victimei pe marcajul trecerii pentru pietoni s-a datorat în principal nesocotirii normelor rutiere enunțate mai sus, astfel că între conducerea vehiculului pe drumurile publice cu încălcarea prevederilor legale și vătămarea integrității corporale a pietonului există raport direct de cauzalitate.
Chiar dacă partea vătămată se afla sub influența băuturilor alcoolice la data și ora din discuție, aceasta nu a încălcat nicio prevedere specială dintre cele ce reglementează expres singura acțiune pe care a executat-o în acele momente în calitate de pieton, și anume - traversarea drumului public prin loc special amenajat și destinat acestui scop
Din coroborarea probelor enunțate anterior rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea civilă D. M. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se admită cererea de constituire de parte civilă, așa cum a fost formulată, în ce privește daunele materiale solicitate.
În motivarea recursului s-a arătat că din actele depuse la dosar rezultă că partea civilă a achiziționat medicamente pentru tratament și a făcut dovada pentru alte cheltuieli pricinuite în urma accidentului.
Recursul părții civile este fondat.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
În mod legal și temeinic instanța de fond a stabilit că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite a inculpatului C. T. J., prejudiciul cauzat părții civile D. M., existența
3
unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat și culpa inculpatului în producerea accidentului.
Hotărârea atacată este netemeinică în ce privește cuantumul daunelor materiale acordate părții civile. Astfel, pe lângă contravaloarea examinărilor medicale, a tricourilor achiziționate pe durata spitalizării și a calmantelor și vitaminelor care au fost reținute de instanța de fond, din chitanțele depuse la dosarul cauzei (f.24-28 și f.53) rezultă că partea civilă a suportat și cheltuieli aferente tratamentului medicamentos al leziunilor suferite pe perioada celor 70- 80 zile de îngrijiri medicale în sumă totală de 1.500 lei.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 38515 pct.2 lit d Cod procedură penală, Curtea va admite recursul părții civile D. M., va casa hotărârea atacată în latura civilă, în ce privește daunele materiale acordate și rejudecând în aceste limite, va obliga pe inculpatul C. T. J. să plătească părții civile 1.500 lei cu titlu de daune materiale, menținând restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Văzând și dispozițiile art 192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de partea civilă D. M. (domiciliat în comuna L.
, nr. 225, jud. C. ) împotriva sentintei penale nr. 27 din 23 ianuarie 2013 a Judecătoriei Turda, pe care o casează în latura civilă sub aspectul soluționării petitului privind daunele materiale.
Rejudecând în aceste limite, obligă inculpatul C. T. J. să plătească părții civile D. M. suma de 1500 lei cu titlu de daune materiale.
Mentine restul dispozitiilor sentintei penale recurate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 2 aprilie 2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER,
L. C.
Red.A.V.V./_
Dact.H.C/2 ex./_
Jud.fond:V.M. B. .
4
← Decizia penală nr. 1473/2013. Vătămare corporală din culpă | Decizia penală nr. 48/2013. Vătămare corporală din culpă → |
---|