Decizia penală nr. 15/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a1
DECIZIA PENALĂ Nr. 15/R/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. D., judecător
: P. A. D. ,președinte secția penală
: L. M. V., judecător
GREFIER: C. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin: SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul C. I. I. P., împotriva Încheierii penale din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința se prezintă inculpatul - recurent C. I. P. în stare de arest asistat de av. R. A. apărător din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care .
Inculpatul C. I. P. arată că își menține recursul declarat, apreciind că perioada pentru care s-a menținut măsura arestării preventive este prea mare.
Apărătorul inculpatului, reprezentanta parchetului arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța dispune judecarea recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea acestuia în stare de libertate. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Reprezentanta parchetului, arată că prin încheierea din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița, s-a menținut măsura arestării preventive ca fiind legală și temeinică.
Solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, apreciind că și după trimiterea în judecată, inculpatul prezentă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările și modalitățile concrete ale comiterii faptelor. De asemenea arată că inculpatul este recidivist, postcondamnatoriu, acesta comițând un număr de 8 acte materiale de furt calificat, tâlhărie și participație improprie la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, apreciind că și prejudiciul cauzat prin faptele sale este ridicat și care nu a fost recuperat.
Inculpatul C. I. P., având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă faptele comise, solicită admiterea recursului și prelungirea măsurii cu 30 de zile.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin Încheierea penală din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a dispus în baza art. 300 1alin. 3 rap. la art. 160 C.pr.penală, menținerea ca legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul:
- C. I. P. , fiul lui I. și I., născut la data de_ în Gherla, jud. C., cu domiciliul în Fizeșu Gherlii, nr. 156, jud. C., posesor al CIP seria PC nr. 4., CNP 1., fără ocupație, recidivist, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. d, e,g și i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal ( 7 acte materiale) și art. 37 lit. a Cod penal; tâlhărie prev. de art.211 alin.l Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal; participație improprie la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, constatând că temeiurile ce au determinat luarea acesteia subzistă.
S-a stabilit onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei, pentru avocat M. D.
, iar potrivit prevederilor art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând dosarul, sub aspectul legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, instanța de fond a reținut că, prin Încheierea penală nr. 21/CC/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița, s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de inculpatul C. I. P. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. d, e, g și i, alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (3 acte materiale) și art. 37 lit. a C.pen și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen, cu aplicarea art. 33 lit. a C.penal, pentru o perioadă de 29 de zile, iar prin încheierile penale nr. 24/CC/2012 din_, 27/CC/2012 din_ și 31/CC/2012 s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu câte 30 de zile, urmând să expire în data de 19 ianuarie 2013.
Prin rechizitoriul nr. 2895/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, dosar înregistrat sub nr._ pe rolul Judecătoriei Bistrița, a fost trimis în judecată inculpatul C. I. P. pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. d, e,g și i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal ( 7 acte materiale) și art. 37 lit. a Cod penal; tâlhărie prev. de art.211 alin.l Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal; participație improprie la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia, următoarea stare de fapt:
În data de_, pe timp de zi, profitând de faptul că portierele autoturismului marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_, aparținând părții vătămate M. C. M., care era parcat pe str. Lupeni din mun. Bistrița, nu erau asigurate, inculpatul C. I. P. a sustras din interiorul acestuia o geantă în care se aflau un laptop marca HP și accesoriile acestuia, prejudiciul cauzat fiind estimat de către partea vătămată la suma de 600 lei. Pe parcursul cercetărilor s-a reușit recuperarea prejudiciului cauzat de inculpat.
În data de_, în jurul orei 20.00, inculpatul C. I. P., profitând de faptul că geamul portierei dreapta față a autoturismului cu numărul de înmatriculare_, parcat pe str. Liliacului din mun. Bistrița, aparținând numitului Ploscar Marin a fost uitat în poziția întredeschis, a sustras o poșetă care se afla pe bancheta din dreapta față și care aparținea soției numitului Ploscar Marin. În poșetă se aflau următoarele bunuri: un portmoneu de culoare neagră în care se afla suma de 730 lei, un card bancar emis de CEC BANK pe numele Ploscar Matelda (mama numitului Ploscar Marin) împreună cu un bilețel pe care era notat codul PIN al acestui card bancar, o carte de identitate emisă pe numele Ploscar Garofița (soția numitului Ploscar Marin), un telefon mobil marca NOKIA în care era activată cartela SIM ORANGE cu numărul 0746207138, cheile de la ușa de acces în locuința părții vătămate, medicamente (nespecificate), o pereche de ochelari pentru vedere și produse cosmetice (nespecificate).
Inculpatul C. I. P. a rugat o persoană neidentificată până în prezent să-l ajute să retragă suma de 700 de lei, fără a-i aduce la cunoștință despre proveniența card-ului (acea persoană efectuând două retrageri succesive, una de 200 de lei, iar cealaltă de 500 de lei).Valoarea totală a prejudiciului cauzat este estimată de partea vătămată la suma de 2.000 de lei. Pe parcursul cercetărilor s-a reușit recuperarea unora dintre bunurile sustrase, ce au fost predate pe bază de dovadă părții vătămate. Prejudiciul rămas nerecuperat este în cuantum de 1.800 lei.
În data de_, în intervalul orar 16,15-17,00, inculpatul C. I. P. a pătruns pe ușa neasigurată în sala de curs situată la demisolul imobilului cu nr. 24 de pe b-dul Independenței din mun. Bistrița, în incinta căruia funcționează Casa Corpului Didactic, iar de pe o masă a sustras un aparat de fotografiat digital marca Nikon COOLPIX- L-100 aparținând părții vătămate Marc E. Egreta în valoare de 927 lei. Inculpatul a vândut ulterior aparatul de fotografiat numitei Varga Sofia cu suma de 100 lei, fără a-i aduce la cunoștință proveniența acestuia. Aparatul de fotografiat a fost recuperat și înapoiat pe bază de dovadă părții vătămate.
În noaptea de 20/_, inculpatul C. I. P. a întâlnit-o pe partea vătămată Bugnar A. în incinta barului situat în clădirea autogării Bistrița. Partea vătămată se afla în stare de ebrietate și făcea cinste cu băuturi alcoolice tuturor clienților, cheltuind astfel sume importante de bani.
În jurul orelor 02.00, partea vătămată s-a deplasat la un alt bar din zona stației CFR. Remarcând că partea vătămată are asupra sa sume de bani, inculpatul a urmărit- o, cu intenția de a i le sustrage. În barul ultim menționat, partea vătămată a continuat să consume băuturi alcoolice, iar la un moment dat s-a așezat singură la o masă, unde în scurt timp a adormit.
Profitând de acest lucru, inculpatul i-a sustras din buzunarul pantalonilor portofelul din care a luat suma de 800 de lei și 100 de euro pe care i-a cheltuit la jocuri de noroc.
În seara de_, în jurul orelor 21.30, în timp ce se deplasa singur pe str.
A. Odobescu din mun. Bistrița, inculpatul a ajuns în dreptul autoturismului aparținând părții vătămate German Alin I. și, observând că nu sunt asigurate portierele acestuia, a deschis ușa stânga față și a sustras din interior un rucsac în care se afla suma de 10 lei și articole vestimentare, precum și un CD-player auto pe care l- a luat din lăcașul său. Rucsacul și articolele vestimentare au fost aruncate la gunoi, banii au fost cheltuiți pe țigări, iar CD-playerul l-a dus la locuința numitului Corig D.
, fără a-i face cunoscută acestuia proveniența. Prejudiciul cauzat este estimat de partea vătămată la suma de 300 de lei.
În data de_, în jurul orelor 11.30, în timp ce se deplasa singur pe Aleea Trandafirilor din mun. Bistrița, inculpatul a observat o casă ce părea a fi nelocuită și care aparține părții vătămate M. I. și s-a hotărât să pătrundă în interiorul acesteia pentru a sustrage bunuri. Inculpatul a escaladat poarta de acces în curtea imobilului, după care a spart un geam al acestuia și a pătruns în interior de unde a sustras o bicicletă și o cutie în care se afla o mașină pentru înfiletat.
Inculpatul a scos aceste bunuri pe geam, în curte, dar în momentul în care a deschis poarta de acces în curte și încerca să plece cu bunurile sustrase a fost surprins de vecinul părții vătămate, numitul Roman I. . Acesta din urmă i-a solicitat inculpatului să rămână pe loc până la sosirea organelor de poliție. Văzând că inculpatul vrea să fugă, partea vătămată Roman I. a pus mâna pe umărul inculpatului, în încercarea de a-l determina să rămână pe loc. Atunci inculpatul a devenit agitat, a început să-l îmbrâncească pe Roman I. și, pentru a-și asigura scăparea, l-a mușcat pe acesta de mâna dreaptă, cauzându-i leziuni traumatice vindecabile în 3-4 zile de îngrijiri medicale (conform constatării medico-legale preliminare nr. 2452/X/_ emisă de SML Bistrița-Năsăud). Datorită violențelor exercitate de inculpat partea vătămată Roman I. i-a dat drumul.
Inculpatul a abandonat bunurile sustrase în curtea imobilului nelocuit de mai mulți ani. Valoarea prejudiciului cauzat este estimat de fiica părții vătămate M. I. la suma de 850 de lei, din care 150 de lei reprezintă c/va. geamului distrus. Diferența a fost recuperată, întrucât bunurile au fost abandonate la locul faptei de inculpat.
În data de_, pe timp de zi, profitând de faptul că portierele autoturismului marca Opel Corsa cu numărul de înmatriculare_, aparținând părții vătămate Roșca D. -C., care era parcat pe str. Zimbrului din mun. Bistrița, nu erau asigurate, inculpatul C. I. P. a sustras din interiorul acestuia o geantă în care se aflau un laptop marca TOSHIBA și accesoriile acestuia, prejudiciul cauzat fiind estimat de partea vătămată la suma de 2.000 lei. Pe parcursul cercetărilor s-a reușit recuperarea prejudiciului cauzat de inculpat.
În seara zilei de_, în jurul orelor 23.30, inculpatul s-a deplasat singur în parcarea de lângă clădirea Bingo Metropolis din Piața Mihai Eminescu din mun. Bistrița, cu intenția de a găsi o mașină cu portierele neasigurate din interiorul căreia să sustragă bunuri. După ce a încercat portierele mai multor mașini, inculpatul a ajuns la autoturismul părții vătămate Pasca M. V. care își uitase cheia în yala portierei dreapta față. Profitând de acest lucru a sustras din interior o pereche de ochelari de soare, un deodorant, un memory stick, o insignă metalică de dimensiuni mici, un card BCR, un permis de conducere și o carte de alegător (cele din urmă conținând datele de identitate ale părții vătămate). Când a intenționat să plece cu bunurile sustrase, inculpatul a fost surprins de martorii Purcar A. Paul și Bota C. Sebastian, care au realizat faptul că inculpatul nu este proprietarul mașinii și au solicitat intervenția agenților de poliție. Inculpatul a rămas la fața locului până la sosirea organelor de poliție. La controlul corporal efectuat asupra sa, au fost găsite bunurile enumerate mai sus, ocazie cu care s-a întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, iar bunurile (valoarea totală fiind de 150 de lei) au fost înapoiate părții vătămate pe bază de dovadă.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul legalității și temeiniciei arestării preventive, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 3001C.p.p., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice la primirea dosarului,
legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Raportat la actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C. I. P. a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv ale art. 136 C.p.p., art. 143 C.p.p. și art. 148 lit. f C.p.p.
Astfel, potrivit art. 136 C.p.p., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, se poate lua una dintre următoarele măsuri: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă. În ceea ce privește alegerea măsurii preventive, alin.8 al aceluiași articol prevede următoarele criterii complementare: scopul măsurii, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Conform art.148 al.1 C.p.p., măsura arestării preventive poate fi luată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 C.p.p., constând în probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penala și numai în vreunul din cazurile pe care le reglementează art. 148 C.p.p. Potrivit art.143 al.3 C.p.p., sunt indicii temeinice atunci când, din datele existente în cauza, rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta. Instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive a fost luată față de inculpatul C. I. P. cu respectarea dispozițiilor art. 136, art. 143, art. 148 lit. f
C.p.p.
Astfel, în mod corect s-a reținut că sunt întrunite condițiile art. 143 C.p.p., în cauză existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind incidente și dispozițiile art.148 alin.1 lit. f C.p.p., întrucât pedeapsa pentru faptele presupus săvârșite de inculpat este închisoare mai mare de 4 ani și lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările și modalitățile concrete ale comiterii faptelor, multitudinea actelor materiale comise, uneori pe timp de noapte, prin efracție, escaladare, din locuri publice, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, alteori profitând de starea de inconștiență a victimei ori exercitând acte de violență asupra acesteia pentru a-și asigura scăparea, cauzând părții vătămate leziuni traumatice corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 3-4 zile îngrijiri medicale, aspecte ce denotă un real pericol pentru ordinea publică.
Analizând îndeplinirea condiției prevăzute de art. 148 lit. f C.p.p., respectiv existența unor probe certe privind pericolul concret pentru ordinea publică, s-a constatat că judecătorul care a dispus luarea măsurii preventive a avut în vedere
faptul că judecarea inculpatului în stare de libertate ar genera un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, în raport de gravitatea faptelor pentru care este cercetat, împrejurare ce a rămas neschimbată până în prezent. Probele certe sunt reprezentate de procesul-verbal de constatare a faptelor, coroborat cu declarațiile părților vătămate, declarațiile inculpaților, ale martorilor și procesele-verbale de reconstituire.
Existența pericolului public, care se raportează atât la persoana inculpatului cât și la gravitatea faptelor presupus comise, rezultă și din perseverența în câmpul infracțional a inculpatului, acesta debutând în sfera ilicitului încă din timpul minorității când pentru fapte similare i s-a aplicat în 2 rânduri măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, apoi a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, tot în timpul minorității, ulterior fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 863/_ de Judecătoria Bistrița, raportat la care este recidivist postcondamnatoriu, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 17 august 2012, cu un rest rămas neexecutat de 231 de zile, inculpatul reluând activitatea infracțională peste mai puțin de două săptămâni, astfel că nici executarea pedepsei în regim de detenție nu și-a atins scopul reeducativ, pericolul concret pentru societate, fiind evident.
Pe de altă parte, s-a reținut că inculpatul nu are un loc de muncă, din acest punct de vedere existând riscul ca acesta, aflat în libertate, în lipsa unor mijloace de trai asigurate în mod legal, să continue activitatea infracțională.
Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului
I. P. nu s-au schimbat, în cauză existând probe și indicii temeinice privind comiterea de către acesta a faptelor pentru care s-a dispus luarea măsurii privative de liberate, fiind incident cazul prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod proc.penală, instanța de fond a dispus în baza art. 300 1 alin. 3 rap. la art. 160 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului ca fiind legală și temeinică.
S-a stabilit onorariu avocat din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea avocat M.
, iar conform art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâi a declarat recurs în termen legal inculpatul C. I. P.
, solicitând admiterea recursului și reducerea perioadei de prelungire a măsurii arestării preventive cu 30 de zile.
Recursul declarat este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Examinând actele și lucrările dosarului nr. 2895/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, instanța constată că există probe și indicii temeinice în sensul disp. art. 143 Cod procedură penală, de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpatul C. I. P. a săvârșit infracțiunile pentru care este trimis în judecată.
În consens cu prima instanță, tribunalul constată îndeplinite în privința inculpatului, cumulativ, cerințele art. 148 alin.1 lit. "f"; Cod procedură penală. Astfel pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de furt calificat, tâlhărie și participație improprie la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest din urmă aspect rezultă din
modul și mijloacele de comitere a faptelor, pe timp de noapte și prin efracție, din perseverența în câmpul infracțional, reflectat de numărul mare al actelor de sustragere ( 7 acte materiale), precum și din datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist postcondamnatoriu, potrivit mențiunilor din cazierul său judiciar.
Existența pericolului public rezultă și din instaurarea unui climat de neîncredere în rândul societății, în cazul unei lipse de fermitate a organelor judiciare sesizate cu instrumentarea unor infracțiuni de genul celor comise de inculpat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b"; Cod procedură penală, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. I. P. împotriva Încheierii penale din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul-inculpat va fi obligat să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în cuantum de 110 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. R. A. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C. I. P. , împotriva încheierii penale din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ prin care s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive față de inculpat.
Acordă apărătorului din oficiu av. R. A., onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă inculpatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs, în cuantum de 110 lei, care includ și onorariu pentru avocatul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
B. DP | A. | D. | - L. M. | V. C. M. |
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a1
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 15/R/2013
T R I B U N A L U L ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C. I. P. , împotriva încheierii penale din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ prin care s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive față de inculpat.
Acordă apărătorului din oficiu av. R. A., onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă inculpatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs, în cuantum de 110 lei, care includ și onorariu pentru avocatul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. | IER, | |||
B. DP | A. | D. | - L. M. | V. C. M. |
Pentru conformitate cu originalul,
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a1
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 15/R/2013
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C. I. P. , împotriva încheierii penale din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ prin care s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive față de inculpat.
Acordă apărătorului din oficiu av. R. A., onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă inculpatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs, în cuantum de 110 lei, care includ și onorariu pentru avocatul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
B. | DP | A. | D. | - L. | M. V. |
← Decizia penală nr. 49/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 67/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|