Decizia penală nr. 1516/2013. Mentinere arest preventiv

ROMA. A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a1

DECIZIA PENALĂ NR.1516/R/2013

Ședința publică din 13 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: DP

SS

GREFIER: DS

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul P. F. A., împotriva încheierii penale din 07 noiembrie 2013 a Tribunalului C., având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Vomir Bizo D., în substituirea av.Anatol Pânzaru, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive sau în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de nu părăsi țara.

Susține că încheierea Tribunalului C. nu cuprinde motivele concrete din care să se concluzioneze că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Măsura arestării preventive s-a luat în urmă cu peste 3 luni față de inculpat, reținându-se incidența art.148 lit.d și f C.pr.pen. În speță, dacă s-ar reține disp.art.148 lit.d C.pr.pen. s-ar încălca prezumția de nevinovăție garantată de Codul de procedură penală și de normele europene, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Inculpatul este cercetat în alt dosar, fiind condamnat în primă instanță, dar ulterior, Curtea de Apel C. a dispus achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b C.pr.pen., iar în prezent dosarul se află în recurs la ÎCCJ. În opinia ÎCCJ, pentru art.9 lit.b din Legea 241/2005, neplata acelui TVA datorat pentru vânzarea autoturismului nu este o chestiune de natură penală. Cât timp nu există o hotărâre definitivă de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

În ceea ce privește art.148 lit.f C.pr.pen.,, s-au avut în vedere de către prima instanță aspecte cum ar fi activitatea infracțională laborioasă desfășurată de inculpat, caracterul continuat, intervalul de timp mare în care s-au comis faptele, împrejurarea că este cercetat în alt dosar pentru același gen de infracțiuni și limitele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute. Toate aceste aspecte vor fi avute în vedere la individualizarea pedepsei și nu se circumscriu tezei a II a art.148 lit.f C.pr.pen. Solicită să se aibă în vedere principiul egalității de tratament juridic, respectiv ceilalți inculpați, care sunt cercetați pentru aceleași fapte, sunt în stare de libertate. Inculpatul este acuzat de o infracțiune economică, astfel că nu ar putea influența martorii și părțile vătămate sau să

zădărnicească aflarea adevărului, mai ales că urmărirea penală este finalizată A stat în arest peste 3 luni, perioadă suficientă pentru a conștientiza rigorile și consecințele legii penale.

Solicită să se aibă în vedere și persoana inculpatului, faptul că acesta nu a avut niciun conflict cu legea penală, are o familie legal constituită, 2 copii minori în întreținere, din care unul cu handicap, fiind necesară prezența inculpatului în cadrul familiei. De asemenea, inculpatul a fost arestat la 1 an de la pretinsa comitere a infracțiunilor, ori pericolul pentru ordinea publică dacă există, trebuie să fie actual și nu poate fi reținut după 10 luni. Inculpatul are domiciliul stabil pe raza jud.C., se va prezenta la toate termenele de judecată și va respecta toate obligațiile ce se vor stabili în sarcina sa.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că în mod corect s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive, temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării acestei măsuri subzistând în continuare.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în libertate, deoarece are un copil bolnav.

C U R T E A

Asupra recursului formulat în cauză,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._ /a1, înregistrat la Curtea de Apel C. în data de_, instanța constată că prin Încheierea f.n. din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, în baza art. 3001alin.1 și 3 C. pr. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului P. F. -A.

, fiul lui A. și C., născut la data de_ în C. -N., jud. C., dom. în com. Feleacu, sat Vâlcele, nr.114, jud. C., CNP 1., deținut în prezent în Arestul I.P.J. C. .

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, la primirea dosarului, prima instanță a constat că aceasta este legală și temeinică subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul P. F. -A., respectiv, în primul rând, cele prev. de art.143 C.pr.pen., în sensul că există indicii temeinice (relevate de declarațiile inculpatului P. F. -A., declarațiile coinculpaților Z.

L. -C. și D. A. -R., procesele-verbale de confruntare, declarațiile martorilor audiați în cauză, raportul de inspecție fiscală încheiat la data de_ de către D.G.F.P. C., decizia de impunere emisă de D.G.F.P. C., procesul-verbal de control încheiat de Garda Financiară Secția C., raportul privind informațiile primite prin sistemul VIES referitoare la livrările intracomunitare declarate de către toți contribuabilii din țările membre UE către S.C. "H. W. "; S.R.L. C.

-N., informațiile furnizate de către ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, procesele- verbale de percheziție domiciliară, actele contabile anexă, procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală etc) că s-au comis faptele prevăzute de legea penală sus-menționate, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că faptele au fost comise de către inculpat.

Totodată, s-a constat că în cauză există și temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. d și f Cod proc. penală, întrucât inculpatul a săvârșit cu intenție infracțiunile sus-menționate, în condițiile în care față de acesta a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată, la data de_, pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005, comisă în perioada ianuarie 2008-februarie 2011, în calitate de asociat și administrator al S.C. VICENZA DI PIU S.R.L.

Totodată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani (și anume închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, în cazul infracțiunii de delapidare, respectiv închisoarea de la 4 la 10 ani, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală), iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (cu referire în special la desfășurarea activităților economice normale și îndeplinirea obligațiilor legale față de bugetul de stat), acesta rezultând mai întâi din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul laborios de organizare și comitere a faptelor, din caracterul continuat și intervalul mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, din cuantumul foarte ridicat al prejudiciilor cauzate părților vătămate, din împrejurarea că inculpatul a atras în câmpul infracțional și alte persoane, precum și din perseverența infracțională manifestată de inculpat, care a fost trimis anterior în judecată pentru o altă infracțiune de evaziune fiscală în formă continuată, comisă în perioada ianuarie 2008-februarie 2011, iar în prezent este cercetat și pentru alte fapte similare de către D.N.A. - Serviciul Teritorial C., în dosarul nr.92/P/2012, comise în cadrul altei societăți comerciale, existând așadar temerea justificată că, lăsat în libertate, inculpatul va continua să comită astfel de fapte antisociale (impunându-se astfel luarea unor măsuri ferme de stopare a acestor atitudini antisociale din partea inculpatului, respectiv de descurajare a altor persoane care ar avea tendința de a adopta un comportament antisocial similar).

Împotriva încheierii pronunțate de către Tribunalul Cluj a declarat recurs inculpatul P. F. A. .

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat că, din încheierea pronunțată de Tribunalul Cluj, nu rezultă motivele concrete pentru care cercetarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.

În opinia inculpatului, dacă s-ar reține dispozițiile art. 148 lit. d Cod proc. pen. s-ar încălca prezumția de nevinovăție garantată de Codul de procedură penală și de normele europene. Acesta a arătat că este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni economice, astfel că nu ar putea influența martorii și părțile vătămate în condițiile în care urmărirea penală este finalizată iar starea de arest a depășit 3 luni.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, luată față de inculpatul P. F. A., în procedura instituită de art. 3001Cod proc. penală, prima instanță a apreciat în mod corect că, aceasta este legală și temeinică.

La dosarul cauzei există indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat.

Dintre acestea amintim următoarele: declarațiile inculpatului P. F. -A.

, declarațiile coinculpaților Z. L. -C. și D. A. -R., procesele-verbale de confruntare, declarațiile martorilor audiați în cauză, raportul de inspecție fiscală încheiat la data de_ de către D.G.F.P. C., decizia de impunere emisă de

D.G.F.P. C., procesul-verbal de control încheiat de Garda Financiară Secția C., raportul privind informațiile primite prin sistemul VIES referitoare la livrările intracomunitare declarate de către toți contribuabilii din țările membre UE către

S.C. "H. W. "; S.R.L. C. -N., informațiile furnizate de către ORC de pe lângă Tribunalul Cluj.

Susținerile inculpatului referitoare la faptul că cercetarea sa în stare de libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, nu se confirmă.

Această stare de pericol rezultă din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul laborios de organizare și comitere a faptelor, din caracterul

continuat și intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, din cuantumul forte ridicat al prejudiciilor cauzate părților vătămate, din împrejurarea că inculpatul a atras în câmpul infracțional și alte persoane, precum și din perseverența infracțională manifestată de inculpat, care anterior a fost cercetat pentru fapte similare.

Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. F. A., împotriva încheierii penale f.n. din 7 noiembrie 2013 a Tribunalului C. .

Va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. F. A. , fiul lui A. și C., născut la data de_ în C. -N., jud. C., dom. în com. Feleacu, sat Vâlcele, nr.114, jud. C., CNP 1., deținut în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale f.n. din 7 noiembrie 2013 a Tribunalului C. .

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

V. G.

D.

P.

SS D.

S.

Red.S.S./dact V.R. 2 ex./_ Jud.fond: M. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1516/2013. Mentinere arest preventiv