Decizia penală nr. 1581/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1581/R/2013

Ședința publică din 26 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: I.

M.

, judecător

JUDECĂTORI

: L.

H.

: V.

V.

A.

GREFIER

: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin PROCUROR -

SEBASTIAN DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. C.

A., împotriva sentinței penale nr.44/13._, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Simleu Silvaniei din_, dosar nr.681/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat, faptă prev.de art.86 al.2 din OUG nr.195/2002

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului B. C.

.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosarul cauzei s-a

depus de către inculpat un înscris prin care arată că-și retrage recursul declarat.

Instanța, constată că asistența juridică nu este obligatorie având în vedere limitele de pedeapsă pentru infracțiunea dedusă judecății și față de înscrisul depus la dosar, acordă cuvântul părților.

Reprezentantul Parchetului față de manifestarea de voință a inculpatului, solicită a se lua act de retragerea recursului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 44 pronunțată la data de 13 martie 2013 de Judecătoria Șimleu Silvaniei, în baza art.86 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere și prevederile art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului B. I. -M. fiul lui I. și E., născut la data de_ în Zalău

jud.Sălaj, domiciliat în comuna P. sat Iaz nr.52 jud.Sălaj, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, CI seria SX nr.2. eliberat de SPCLEP Simleu Silvaniei, având CNP 1., fără antecedente penale la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art.71 alin.1 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art.82 alin.1 Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. H. A., a fost avansată din fondurile M. ui Justiției către Baroul de Avocați Sălaj.

S-a constatat că la termenul de judecată din data de 13 martie 2013 a fost disjunsă cauza în ceea ce-l privește pe inculpatul B. C. -A. și s-a format un nou dosar cu termen de judecată în data de 22 aprilie 2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

In seara zilei de 11 mai 2012, inculpatul B. I. M. împreună cu numiții

P. S., Nedișan Flavius și C. N. și o altă persoană s-au deplasat la discotecă în satul Cerâșa,comuna Halmășd, din localitatea Iaz,pe traseul Iaz-P.

-Aleuș-Drighiu-Halmășd-Cerâșa cu autoturismul MERCEDES ML cu nr.de înmatriculare PK 976 CK care aparținea unei alte persoane și care a fost condus de către aceasta. Cei cinci au stat la discotecă până în jurul orelor 04,00 dimineața, timp în care au consumat băuturi alcoolice (cu excepția lui P. S.

) apoi au pornit toți spre casă, cu aceeași mașină, condusă tot de proprietarul autoturismului. Ajunși în localitatea Halmășd, inculpatul B. I. M., s-a urcat la volanul unui camion TATRA, parcat în fața locuinței părții vătămate B.

I. V., pe o distanță de aproximativ 400 m, până lângă intersecția cu drumul național DN 1H Nușfalău-Aleșd, fără a poseda permis de conducere.

In data de 12 mai 2012, organele de poliție au găsit camionul abandonat în extravilanul comunei P., pe drumul județean dintre localitatea Serani,

jud.Bihor și localitatea P., jud.Sălaj, la o distanță de aproximativ 18 km de localitatea P. . Camionul a fost recuperat și restituit părții vătămate B. I. V.

.

Din adresa nr. 35618 din_ emisă de Instituția Prefectului Sălaj, rezultă că inculpatul nu figurează ca posesor de permis de conducere în baza de date națională (f.61).

Situația de fapt reținută în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă:proces verbal de constatare (f.9);declarații de inculpați (f.35,36,37-38,41-43,44-45); declarație de martori (f.46-60, 93-99); proces verbal de cercetare la fața locului (f.8); procese verbale de confruntare (f.39,40); adrese emise de SPCRPCÎV Sălaj (f.61,87).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B. C. -A.

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei.

La termenul din 26 noiembrie 2013, Curtea a constatat că la data de_ inculpatul B. C. -A. a înregistrat la dosar o cerere prin care a solicitat instanței a se lua act de retragerea recursului.

Potrivit art. 385/4 alin. 2 rap. la art. 369 C.pr.penală, părțile își pot retrage recursul până la închiderea dezbaterilor.

Având în vedere că cererea inculpatului se circumscrie dispozițiilor legale menționate, Curtea va lua act de retragerea recursului.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.pr.penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul B. C. -A. împotriva sentinței penale nr. 44 din 13 martie 2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 26 noiembrie 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

I.

M. L.

H.

V.

V.

A.

GREFIER,

L. C.

Red.V.V.A./_ .

Dact.H.C./4 ex./_ . Jud.fond: M. -A. D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1581/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice