Decizia penală nr. 448/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.448/R/2013
Ședința publică din 2 aprilie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | :V. | V. A. | , judecător |
JUDECĂTORI | :L. | H. | |
:I. | M. | ||
GREFIER | :L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, împotriva sentinței penale nr.29/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Năsăud, privind pe inculpatul A. E., trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul A. E. T., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.P. a A. D., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă în limite legale, corect individualizată, apreciind că cea aplicată de instanța de fond este prea blândă. Astfel, nu s-a ținut cont de persoana inculpatului și de împrejurările care îi agravează răspunderea penală, condiții care ar fi condus la stabilirea unei pedepse orientată spre limita maximă.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate apreciind că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei conform art.72 C.penal precum și o corectă modalitate de calcul al pedepsei rezultante. Cu onorar din FMJ.
Inculpatul A. E., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 29 din 6 februarie 2013 a Judecătoriei Năsăud, dosar nr.
_ | , Condamnă pe inculpatul A. | E. -T. fiul lui M. | și M., născut la data de |
_ | în orașul Sîngeorz Băi, jud. B. | Năsăud cu CNP 1. | , cu ultimul domiciliu |
cunoscut în orașul Sîngeorz Băi, str. Sânzienelor nr.8, jud. B. Năsăud, în prezent aflat în Penitenciarul Bistrița, recidivist:
- la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.proc.pen. și art.37 lit. a C.pen..
Constată că infracțiunea sus-arătată se află în concurs real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a C.pen., cu infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. comise de inculpat la_ ,_ ,_ și_, pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 118/_ a Judecătoriei Năsăud la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare și cu infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. comisă de inculpat la_ pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 5/_ a Judecătoriei Năsăud la pedeapsa de 8 luni închisoare.
Menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 189/2007 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 2490/2007, revocare dispusă prin Sentința penală nr. 118/20012 a Judecătoriei Năsăud.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 5/2013 a Judecătoriei Năsăud și repune în individualitatea lor pedeapsa rezultantă a cumulului aritmetic de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 118/2012 a Judecătoriei Năsăud și pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită inculpatului prin Sentința penală nr. 5/2013 a Judecătoriei Năsăud.
Contopește pedeapsa rezultantă a cumulului aritmetic de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 118/2012 a Judecătoriei Năsăud cu pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită inculpatului prin Sentința penală nr. 5/2013 a Judecătoriei Năsăud și cu pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare.
Face aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a Teza a II-a și lit. b C.pen..
Deduce din pedeapsa aplicată de 1 an și 8 luni închisoare, pedeapsa executată de inculpat până la zi.
Anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.14/2013 emis de Judecătoria Năsăud și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea avocat Bîtă D., s-a avansat din fondurile M. ui Justiției.
Pentru as hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, înregistrat la această instanță sub nr._ a fost trimis în judecată inculpatul A. E. T. pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002, republicată cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen..
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în noaptea de 26/_ în jurul orelor 02:50 un echipaj de poliție aflându-se în serviciul de control și supraveghere a circulației pe DN 17D, pe raza comunei M., a oprit pentru control autoturismul
marca Ford cu nr. de înmatriculare B._ care circula cu viteză dinspre Sângeorz Băi.
La volan a fost identificat inculpatul A. E. T., iar ca pasageri în autoturism se aflau martorii Ogâgău E., P. M. și Șneaha Octavian T. . Cu ocazia controlului inculpatul a declarat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și s-a încheiat proces verbal de constatare a infracțiunii care a fost semnat și de inculpat fără a formula obiecțiuni.
Din adresa 125110/_ emisă de IPJ B. Năsăud, Serviciul Rutier rezultă că inculpatul nu figurează în baza de date ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Analizând actele dosarului și ale dosarului de urmărire penală, prin raportare la dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală, precum și ale dosarelor atașate nr._ și_ ale Judecătoriei Năsăud, instanța a reținut în fapt următoarele:
În noaptea de 26/_ în jurul orelor 02:50 un echipaj de poliție aflându-se în serviciul de control și supraveghere a circulației pe DN 17D, pe raza comunei M., a oprit pentru control autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare B._ care circula cu viteză dinspre Sângeorz Băi.
La volan a fost identificat inculpatul A. E. T., iar ca pasageri în autoturism se aflau martorii Ogâgău E., P. M. și Șneaha Octavian T. . Cu ocazia controlului inculpatul a declarat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și s-a încheiat proces verbal de constatare a infracțiunii care a fost semnat și de inculpat fără a formula obiecțiuni.
Cu ocazia audierii inculpatul a relatat că s-a deplasat la volanul autoturismului sus- menționat de la domiciliu până la discoteca din satul A. eș, iar la întoarcere a luat trei tineri de la discotecă.
Din adresa 125110/_ emisă de IPJ B. Năsăud, Serviciul Rutier rezultă că inculpatul nu figurează în baza de date ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Această stare de fapt a rezultat din coroborarea procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 12-13) cu declarațiile inculpatului (f. 16-21), cu declarațiile martorilor Șneaha Octavian T., Ogâgău E. și P. M. ( f. 22-27) și cu adresa nr. 125110/_ emisă de IPJ B. Năsăud - Serviciul Rutier (28).
Fapta inculpatului de a conduce în noaptea de 26/_ pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată .
În baza acestui text legal,cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.proc.pen. și art. 37 lit. a C.pen. instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.pen., împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, gradul de pericol social al acesteia, precum și persoana inculpatului.
Instanța a reținut că inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a C.pen., deoarece prin Sentința penală nr. 189/2007 a Judecătoriei Năsăud inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni pentru comiterea unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, iar prin Sentința penală nr. 118/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare ca urmare a faptului că inculpatul a comis în perioada termenului de încercare un nr. de 4 infracțiuni prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare
Instanța a apreciat că fapta comisă de inculpat prezintă gradul de pericol social al infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, deoarece deplasarea inculpatului cu autoturismul a avut loc pe distanța Sângeorz Băi - A. eș și retur (peste 10 km ), pe un drum național intens circulat și pe timp de noapte. Totodată pericolul social caracteristic infracțiunii al faptei comise de inculpat rezultă și din faptul că inculpatul a mai comis în anii 2006, 2009 și 2011 fapte de același gen (pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 189/2007 a Judecătoriei Năsăud, Sentința penală nr. 118/2012 a Judecătoriei Năsăud și Sentința penală nr. 5/2013 a Judecătoriei Năsăud).
Instanța a constatat că infracțiunea a fost comisă de inculpat sub forma concursului real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a C.pen., cu infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. comise de inculpat la_ ,_ ,_ și_, pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 118/_ a Judecătoriei Năsăud la pedeapsa rezultantă de
1 an închisoare și cu infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. comisă de inculpat la_ pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 5/_ a Judecătoriei Năsăud la pedeapsa de 8 luni închisoare.
Instanța a menținut revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 189/2007 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 2490/2007, revocare dispusă prin Sentința penală nr. 118/20012 a Judecătoriei Năsăud.
Instanța a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 5/2013 a Judecătoriei Năsăud și a repus în individualitatea lor pedeapsa rezultantă a cumulului aritmetic de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 118/2012 a Judecătoriei Năsăud și pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită inculpatului prin Sentința penală nr. 5/2013 a Judecătoriei Năsăud.
În baza art. 39 alin. 1 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. instanța a contopit pedeapsa rezultantă a cumulului aritmetic de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 118/2012 a Judecătoriei Năsăud cu pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită inculpatului prin Sentința penală nr. 5/2013 a Judecătoriei Năsăud și cu pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a Teza a II-a și lit. b C.pen..
Instanța a dedus din pedeapsa aplicată de 1 an și 8 luni închisoare, pedeapsa executată de inculpat până la zi.
Instanța a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 14/2013 emis de Judecătoria Năsăud și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 191 C.proc.pen. instanța a obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea avocat Bîtă D., s-a avansat din fondurile M. ui Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, criticând sentinta atacată ca fiind netemeinică si a solicitat casarea solutiei instantei de fond si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună reindividualizarea sanctiunii penale în sensul majorării cuantumului acesteia până la maximul special
prevăzut de lege cu motivarea că pedeapsa aplicată este prea redusă raportat la persoana inculpatului și de împrejurările care îi agravează răspunderea penală.
Analizând sentinta penala atacata, în raport cu actele si lucrarile dosarului, precum si din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 din Codul de procedura penala, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constata ca recursul cu care a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arata în cele ce urmeaza:
Instanta de fond a stabilit o situatie de fapt conforma probatoriului administrat în faza de urmarire penala, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declaratiile inculpatului, care a recunoscut-o întocmai, optând pentru desfasurarea judecatii potrivit procedurii simplificate, bazata pe recunoasterea vinovatiei, în conditiile reglementate de art. 320/1 C.proc.pen.
Astfel, s-a retinut în mod corect că în noaptea de 26/_ inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, inexistența permisului de conducere fiind probată cu adresa 125110/_ emisă de IPJ B. Năsăud, Serviciul Rutier de unde rezultă că inculpatul nu figurează în baza de date ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Faptul conducerii pe drumurile publice a fost pribat cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 12-13), declarațiile inculpatului (f. 16-21), declarațiile martorilor Șneaha Octavian T., Ogâgău E. și P. M. ( f. 22-27).
Având în vedere situatia de fapt anterior mentionata (necontestata), instanta de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu norma de incriminare incidenta (infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de catre o persoana care nu are dreptul de a conduce pentru nici o categorie de autovehicule prev. și ped. de art 86 alin 1 din OUG 195/2002 modif. prin OUG nr.63/2006 și republicată).
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea constata că aceasta a fost în mod corect individualizată, atât sub aspectul duratei, cât si al modalitatii de executare, printr-o evaluare corespunzatoare a tuturor criteriilor prevazute de art.72 din Codul penal si tinându-se seama de scopul urmarit prin stabilirea acelei pedepse, potrivit art.52 din Codul penal. În acest sens, Curtea retine ca pedeapsa este proportională cu gravitatea faptei savârsită de inculpat si, în acelasi timp, justă în raport cu datele personale favorabile acestuia, remarcând ca inculpatul, desi este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut constant comiterea faptei si a contribuit la aflarea cu celeritate a adevărului în cauză.
Pentru toate aceste motive în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, iar soluția atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temneinică.
Potrivit art. 88 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul executat, începând cu data de 24 septembrie 2012 și până în prezent.
Inculpatului i s-a asigurat aistenta juridică din oficiu astfel ca in temeiul art. 189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj-Napoca suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondul M. ui Justiției.
In baza art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud împotriva sentinței penale nr. 29 din 6 februarie 2013 a Judecătoriei Năsăud.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul executat, începând cu data de 24 septembrie 2012 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER,
L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./_
Jud.fond. G. C. M.
← Decizia penală nr. 636/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... | Decizia penală nr. 1078/2013. Infractiuni rutiere-circulația... → |
---|