Decizia penală nr. 1596/2013. Tulburare de posesie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 1596/R/2013
Ședința publică din 28 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | B., judecător |
JUDECĂTORI | : A. | D. L. |
: V. | G. | |
GREFIER | : L. | A. S. |
Ministerul Public reprezentat prin A. SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. E. împotriva sentinței penale nr. 329 din data de 03 iulie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., privind pe inculpatul C. E., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, dat în dosar nr. 778/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare în posesie, prev. și ped. de art. 220 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul C.
E. asistat de apărător ales, avocat O. Codruța M., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială la dosar ( f. 14) și avocat I. iciu R. M. în substituirea apărătorului ales al părții civile F. I., avocat Sicoe Daiana R., ambele din cadrul Baroului Cluj, cu delegații la dosar ( f. 15, 16 ), lipsă fiind partea civilă F. I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătorul ales al inculpatului C. E. învederează instanței faptul că a încercat împăcarea părților, dar nu a putut lua legătura directă cu partea vătămată, neavând cunoștință de numărul de telefon al acesteia. De asemenea, mai arată că i-a transmis mesaje prin cunoștințe, dar fără a avea vreun corespondent și precizează că inculpatul a demolat întreg gardul, pe toată lungimea parcelei respective, chiar mai mult decât a dispus instanța civilă.
Inculpatul C. E. confirmă demolarea gardului, iar apărătorul acestuia depune la dosar fotografii în acest sens.
Apărătorul substituent al părții civile F. I. infirmă cele anterior redate și arată că partea vătămată nu a fost contactată, iar de la termenul de judecată anterior nu s-a depus nicio diligență în sensul împăcării.
Totodată, depune la dosar sentința civilă definitivă pronunțată într-un dosar civil, care confirmă dreptul de proprietate al părții vătămate, precum și copia contractului de asistență juridică pentru justificarea cheltuielilor.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului C. E. susține recursul și solicită casarea hotărârii și, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, în sensul că fapta nu este prevăzută de legea
penală, având în vedere că legea penală incriminează doar ocuparea fără drept a unui imobil, nu și folosirea acelui imobil, asupra căruia mai multe persoane pretind drepturi. În acest sens, apreciază că, atât timp cât la momentul respectiv linia de hotar nu era materializată fără echivoc nu are relevanță, din perspectiva infracțiunii de tulburare de posesie, împrejurarea că, atât partea vătămată cât și inculpatul, pretind drepturi proprii asupra imobilului din discuție. Totodată a identificat practică judiciară în acest sens doar la Judecătoria B. ești și Tribunalul București și, raportat la sentința anterior depusă la dosar, precizează că, la momentul anului 2008 și, respectiv anterior anului 2008, imobilele părților nu erau grănițuite, aspect realizat doar în prezent, la rămânerea definitivă a hotărârii, prin nerecurarea ei de către inculpat.
În acest context, susține că la momentul anului 2008 și anterior, prin prisma hotărârii pronunțate în anul 2010, inculpatul C. E. folosea atât calea de acces asupra căreia instanța a dispus în anul 2010, cât și triunghiul care era îngrădit în proprietatea sa. Astfel, gardul exista din punct de vedere faptic chiar și
la momentul anului 2010, respectiv în momentul pronunțării primei hotărâri. Ca atare, pornind de la argumentul că linia de hotar s-a stabilit doar în anul 2013, susține că, în mod evident, sunt incidente considerentele expuse.
În ipoteza în care nu se vor reține aspectele anterior expuse, apreciază că s- ar putea dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, respectiv a faptului că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii având în vedere că tulburarea de posesie poate fi săvârșită cu intenție. Ori, la momentul la care inculpatul a edificat gardul, respectiv cu 10 ani în urmă, acesta nu a dorit împiedicarea părții vătămate pentru a-și folosi proprietatea, ci îngrădirea proprietății sale, cu precizarea că oricum partea vătămată a utilizat calea de acces după ridicarea gardului.
De asemenea, apreciază că varianta expusă de către Parchet prin rechizitoriu duce la o lămurire a situație din punct de vedere juridic. Astfel, în ipoteza în care se va aprecia că s-a săvârșit o infracțiune, solicită să se constate că aceasta s-a epuizat pentru primul lot, respectiv pentru calea de acces, la momentul pronunțării hotărârii și a continuat ulterior pentru triunghiul de teren, dar pentru scurt timp, respectiv până la demolarea parțială a gradului, pe o lungime de 6 metri.
Totodată, apreciază că în cauză nu se impunea revocarea suspendării condiționate și consideră că impactul unei asemenea hotărâri este major, atât asupra inculpatului și a părții vătămate, cât și a micii comunități, prin prisma faptului că părțile aparțin unei generații care au o reprezentare diferită de cea a altor generații vis-a-vis de dreptul de proprietate. În acest sens, arată că personal a avut nevoie de mult timp pentru a explica inculpatului faptul că proprietatea pe care dânsul susține că o are asupra terenului este disputată și discutabilă. Astfel, arată că inculpatul s-a mutat în acea locație în urmă cu 25 de ani, unde a plătit impozit pe tot terenul, iar datorită generației acesta apreciază că dreptul său de proprietate este consfințit de către stat prin faptul că i se percepe impozitul.
De asemenea, susține că realitatea faptică din teren este diferită de cea expusă prin rechizitoriu, care este mult prea tehnic raportat la situația de fapt. Astfel, arată că întreg conflictul debutează de la încăpățânarea a două persoane în etate, care au înțeles să își soluționeze problema în maniera actuală și precizează că personal a încercat concilierea celor două părți, dar că nu a reușit acest aspect, context în care consideră că poate fi adoptată oricare din propunerile sale juridice, pentru că punerea în executare a hotărârii instanței de fond, în ipoteza rămânerii definitive prin respingerea recursului inculpatului, ar produce un impact major.
În consecință, în ipoteza în care se va aprecia că este vorba de o nouă infracțiune, solicită a se avea în vedere gradul de pericol social al săvârșirii acesteia și să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. b1Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni administrative.
Apărătorul ales al părții civile F. I. solicită respingerea recursului formulat de către inculpat și menținerea în integralitate a sentinței penale atacate, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de transport.
Astfel, susține, în concordanță și cu reținerile primei instanței, că infracțiunea de tulburare de posesie există în ambele variante alternative, respectiv atât ocuparea fără drept a imobilului proprietatea părții vătămate, cât și refuzul de a nu părăsi la solicitarea expresă a acesteia.
În consecință, apreciază că, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii a fost dovedită fără putință de tăgadă în fața primei instanțe prin toate probele existente la dosar, respectiv declarații de martori, înscrisuri și chiar prin declarația inculpatului, care a recunoscut că folosește acel teren. În acest sens, confirmă posibilitatea ca inculpatul să aibă o reprezentare greșită asupra realității, însă, datorită asistenței judiciare asigurate, acestuia i s-au explicat în mod cert riscurile la care se supune prin săvârșirea faptei.
De asemenea, mai arată că dreptul de proprietate al părții vătămate nu a fost contestat, cu precizarea că grănițuirea s-a efectuat în prezent doar cu privire la teren, iar cu privire la imobilul litigios s-a solicitat revendicarea, respectiv lăsarea de către partea vătămată în deplină proprietate în favoarea inculpatului, petit care a fost respins tocmai pe considerentul că acela este dreptul de proprietate dovedit incontestabil al părții vătămate.
Prin urmare, apreciază că săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie este clară și arată că dreptul de proprietate a fost stabilit cu putere de lucru judecat prin sentințele anterioare pe care inculpatul a înțeles să nu le respecte, motiv pentru care acesta a mai fost anterior condamnat tot pentru comiterea infracțiunii de tulburare de posesie în raport cu aceeași parte vătămată. Astfel, acesta nu a respectat sentința dată, motiv pentru care a fost condamnat și pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, pedepse care au fost contopite și s-a aplicat o pedeapsă de 1 an de închisoare, cu suspendare, iar în termenul de încercare inculpatul a săvârșit noua infracțiune. În acest context, susține că nu este vorba de un act material al vechii infracțiuni de tulburare de posesie, întrucât a survenit o condamnare, iar noile acte săvârșite reprezintă acte materiale ale unei noi infracțiuni de tulburare de posesie.
Totodată, precizează că s-a încercat orice alternativă și soluționare pe latură civilă, însă arată că inculpatul nu recunoaște nicio autoritate a justiției în sensul evidențiat, motiv pentru care o condamnare cu executare ar putea atrage atenția acestuia, atât cu privire la gravitatea faptei, la consecințele produse cât și la autoritatea justiției, în genere.
Mai mult, susține că ulterior ultimului termen de judecată partea civilă s-a deplasat la teren și a comunicat că nu era demolat gardul.
Apărătorul ales al inculpatului C. E. susține că demolarea gardului a fost efectuată între cele două termene de judecată și apreciază forțată susținerea cu privire la care a depus fotografii la dosar. În acest sens, precizează că se vizează o cale de acces și nu un teren ocupat efectiv, cu mențiunea că partea vătămată utilizează acea cale de acces de 3-4 ori pe an raportat la destinația de vie a terenului, care nu presupune folosirea cotidiană a acestuia. De asemenea, inculpatul utilizează imobilul cu aceeași destinație de cale de acces și arată că
triunghiul era grădina arătoare a inculpatului, iar susținerea contrară demolării o apreciază ca fiind una exagerată.
În consecință, apreciază ca fiind vizibil faptul că o parte din gard a fost demolată anterior, pentru că zona din preajma acelei porțiuni este verde, precum și porțiunea rămasă și demolată ulterior.
Apărătorul ales al părții civile F. I. arată că doar a învederat informațiile deținute de la clientul său și că inculpatul a binevoit să elibereze o cale de acces a părții vătămate pe terenul său, cu mențiunea că partea vătămată deține dreptul de proprietate cu privire la acesta, lucru deja stabilit.
În ceea ce privește intenția de împăcare a părților arată că, anterior formulării plângerii penale, chiar partea vătămată a încercat discutarea și înțelegerea cu inculpatul în vreun sens, pentru a nu se finaliza în modalitatea atacată, dar acesta a menționat că el se consideră proprietar și că nu renunță la dreptul pe care el considera că îl are. Mai mult, pe parcursul procesului penal, apărătorul inculpatului a încercat încheierea unei tranzacții, respectiv a unui
înscris prin care inculpatul să își ia angajamentul că nu ar mai avea nicio pretenție și că nu ar mai tulbura posesia părții vătămate, dar care s-a refuzat a fi semnat.
Prin urmare, susține că partea vătămată a avut disponibilitatea de a se împăca și reiterează că interesul părții vătămate nu este de a-l vedea pe inculpat la închisoare, ci acela de a-și folosi în deplină proprietate terenul său.
Apărătorul ales al inculpatului C. E., raportat la susținerile anterior expuse, conform cărora inculpatul nu respectă nicio autoritate judecătorească, apreciază afirmația ca fiind una nesăbuită câtă vreme acțiunea în revendicare și grănițuire a fost promovată de către inculpat tocmai pentru a lămuri în mod definitiv și irevocabil granița dintre cele două imobile și, implicit, dreptul de proprietate asupra căii de acces, cu acel triunghi. Astfel, în considerarea faptului că aspectele sunt clarificate din punct de vedere juridic, l-a determinat pe inculpat să nu recureze hotărârea, urmând ca el să se împace cu ideea.
Astfel, susține că grănițuirea a fost promovată în cursul anului anterior, iar la momentul anului 2008, în care s-ar fi săvârșit cea de-a doua infracțiune de tulburare de posesie, imobilele părților nu erau grănițuite.
De asemenea, mai arată că nu a existat nicio altă condamnare a inculpatului pentru tulburare de posesie, ci cu privire la anul 2010 și de infracțiunea realizată acolo, care din perspectiva expusă, este una și aceiași, conform aspectelor reținute și de către Parchet într-una dintre variante, cu un moment de epuizare la momentul pronunțării hotărârii și continuarea a ei pentru imobilul în triunghi.
Totodată, raportat la susținerile anterior redate și buna-credință a părții vătămate, apreciază ca fiind nejustificat motivul pentru care aceasta nu s-a prezentat azi în instanță pentru realizarea împăcării prin prisma demolării gardului de către inculpat.
Reprezentanta M. ui P. opinează că recursul inculpatului este fondat în parte, respectiv raportat la cererea privind aplicarea achitării în baza art. 181din Codul penal
Astfel, susține că sentința nr. 1404/2013 a Judecătoriei T., prezentată astăzi, rămasă definitivă, a avut ca obiect grănițuire și revendicare, iar în concordanță și cu susținerile apărătoarei părții vătămate, aceasta a reglementat situația proprietății, dar prezentul proces penal, cât și cel anterior, soldat cu o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare a inculpatului, au fost pentru infracțiunea de tulburare de posesie, ceea ce înseamnă că legiuitorul a înțeles să reglementeze situația în care terenul se află în posesia părții vătămate și este ocupat fără drept de către o persoană.
În consecință, raportat la situația incidentă, consideră că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b sau 10 lit. d din Codul de procedură penală, privind achitarea pentru faptul că fapta nu este prevăzută de legea penală sau îi lipsesc elementele constitutive. Astfel, din întreaga probațiune a cauzei rezultă faptul că au fost ocupate cele două loturi mici de teren în anul 2008, respectiv unul de 50 de m2și altul de 64 de m2, pentru primul lot fiind procesul penal soldat cu hotărârea judecătorească definitivă de condamnare, urmare a căruia inculpatul a fost obligat să demoleze o poartă. În cele din urmă acesta s-a conformat și a demontat acea poartă, lăsând părții vătămate accesul la acea primă fâșie de teren, dar din păcate a montat un alt gard, împiedicând partea vătămată să folosească cel de-al doilea lot, motiv pentru care s-a formulat de către partea vătămată cea de-a doua plângere penală, respectiv în data de 17 aprilie 2011, practic, după întocmirea procesului-verbal emis de către executorul judecătoresc. Prin urmare, reiterează considerarea că toate probele administrate în cauză sunt în sensul că există infracțiunea de tulburare de posesie.
În acest context, apreciază ca fiind evident ca instanța de judecată să aibă în vedere situația personală a inculpatului și consideră că nu se poate face abstracție de situația concretă, motiv pentru care împărtășește punctul de vedere al apărătoarei inculpatului în sensul că acesta, în cele din urmă, a înțeles să se conformeze hotărârii instanței de fond, pentru că practic s-a conformat dispoziției primei instanțe de judecată privind restabilirea situației anterioare și obligației de eliberarea a suprafeței de teren de 64 de m2.
În consecință, raportat la executarea de bună-voie a laturii civile a procesului penal, la vârsta de 80 de ani a inculpatului, la starea precară a sănătății acestuia, aspecte care rezultă din dosarul cauzei, consideră că se impune clemență, precum și necesitatea ca inculpatul să înțeleagă consecințele faptelor sale și, respectiv faptul că nu poate acționa în mod discreționar și justițiar.
În concluzie, consideră că se impune aplicarea art. 181din Codul penal, motiv pentru care solicită admiterea recursului inculpatului.
Inculpatul C. E., având ultimul cuvânt, subscrie concluziilor expuse de către apărătorul său ales.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 329 din_ pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr._ Conform art. 335 alin 2 C.pr.pen. s-a respins cererea de reunire a prezentului dosar cu dos. nr._ al Judecătoriei T. .
Conform art. 334 C.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, reținând prev, art. 37 lit. a C.pen., recidiva mare postcondamnatorie.
În baza art. 220 alin 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., art. 74 alin.
2 C.pen., art. 76 lit. d C.pen. tulburare de posesie în stare de recidivă mare postcondamnatorie a fost condamnat inculpatul C. E. - fiul lui Iacob și Eudochia, născut în data de_, în Frata, Cluj, român, dom. T., str. M., nr. 18/B, Cluj, CNP 1., cu antecedente penale - la o pedeapsă de 4 luni inchisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C.pen., art. 64 lit. a teza a doua C.pen.
În baza art. 83 C.pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin SP 470/2010 a Judecătoriei
T., pe care o va executa alăturat prezentei pedepse, aplicând în final 1 an 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C.pen., art. 64 lit. a teza a doua C.pen.
S-a dispus restabilirea situației anterioare, eliberarea de către inculpat a terenului în suprafata de 64,2 mp, CF 11043 T., nr. top 3879/2/2, str. M., nr. 18 E, T., prin demontarea gardului care împiedică accesul părții civile F. I.
În baza art. 14 C.pr.pen., art. 346 C.pr.pen., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă alăturată în procesul penal formulate de partea civilă F. I. - T.
, str. I., nr. 2 A, Cluj.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 193 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli de judecata către partea civilă F. I. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 778/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, înregistrat în data de_ la Judecătoria Turda, cu nr._, inculpatul C. E. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de
tulburare în posesie prev. de art. 220 alin 1 C.pen. arătându-se ca acesta, începând cu anul 2008 a ocupat și o împiedică pe partea vătămată F. I. să
folosească o suprafata de teren de 64,2 mp.
Această stare de fapt s-a reținut conform următoarelor probe: declarații părții vătămate - 5-12; SP 470/2010 a Judecătoriei T. (f 17), proces-verbal executare silita (20), SC 1979/2003 (f 21), plan situație, fotografii teren - 24-27, extras CF - 29, 30, 45-50, raport expertiză - 31-38, declarații inculpat - 39-44,
martori - 64, 65, 73-76, acte de proprietate - 99-108.
Partea vătămată F. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei daune morale.
S-a comunicat fisa de cazier judiciar a inculpatului (f 4).
În faza cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul (18), partea civilă (72), martorii M. V. (45), Mureșan M. Teofil (49), Beian N. (50), C.
Sofia (62),
Analizând materialul probator al cauzei, coroborând extrasul CF 11043 T.
, nr. top 3879/2/2, str. M., nr. 18 F, T. (fila 29), cu schița - fila 30, cu declarațiile martorilor M. V. (45), Mureșan M. Teofil (49), Beian N. (50), cu declarația părții civile (5-12), instanța a reținut că partea civilă este proprietara imobilului înscris în CF 3879/2/2, str. M., nr. 18 F, T., în prezenta cauza fiind vorba despre o fracțiune din acel imobil, în suprafață de aproximativ 64 mp., situată între proprietatea inculpatului și a părții vătămate, evidențiate în schiță printr-un triunghi, format din punctele CDF.
Raportat la această schiță instanța a reținut că accesul la proprietatea părții civile se face din strada M., pe un drum dreptunghiular, situate între proprietățile lui Beian N. și a inculpatului, drum care se sfârșește la limita proprietății dintre Beian și F., pe o latură, pe cealaltă continuând pe lângă proprietatea inculpatului, iar în față având triunghiul de teren, proprietate a părții civile.
Inculpatul a recunoscut că din anul 2008 a folosit terenul în formă de triunghi arătat anterior, având montat un gard, partea civilă neputând pătrunde pe acest teren (care face legătura dintre str. M. - prin unirea cu restul drumului de acces - cu restul proprietății sale).
Chiar în urma Sentinței penale nr. 470/2010, puse în executare (filele 17, 20), inculpatul a continuat să folosească terenul în forma de triunghi, abia de curând permițând accesul părții civile pe teren, prin demontarea în parte a
gardului edificat de către inculpat la limita dintre triunghi și drumul dreptunghiular.
Mai trebuie subliniat că partea civilă a avut, anterior anului 2008, posesia acestui teren, așa cum rezulta din declarațiile martorilor audiați.
Instanța a reținut că fapta inculpatului care începând cu anul 2008 a ocupat fără drept imobilul înscris în CF 3879/2/2, str. M., nr. 18 F, T., în suprafata de 64,2 mp, situat între proprietățile părții civile, a lui Beian și a inculpatului (evidențiat prin punctele CDF în schița de la fila 30), aflat anterior în posesia părții civile, proprietatea acesteia constituie infracțiunea de tulburare în posesie, prev. de art. 220 alin. 1 C.pen., infracțiunea comisă cu intenție, cunoscând că nu are dreptul de a folosi acel imobil.
Raportat la infracțiunea de tulburare în posesie pentru care inculpatul a fost condamnat prin SP 470/2010 a Judecătoriei T., instanța a reținut că aceasta privește terenul limitrof celui din prezenta cauza, fiind vorba de dreptunghiul menționat anterior, drumul de acces situate intre proprietățile lui Beian N. și a inculpatului, care pornește din str. M., nr. 18F. Întrucât ambele infracțiuni sunt continue, în cauză nu se poate face aplicarea art. 335 alin 2 C.pr.pen., care face referire la infracțiunile continuate, compuse din mai multe acte materiale.
Văzând natura prezentei infracțiuni, care presupune atât un moment de consumare,cat și unul de epuizare, raportat la Sentința penala nr. 470/2010 a Judecătoriei T., instanța a constatat că prezenta infracțiune nu a fost epuizată anterior pronunțării respectivei pedepse de 1 an închisoare, suspendată condiționat pentru 3 ani, conform art. 81 C.pen., art. 82 C.pen., termenul de încercare împlinindu-se la data de_ . Ca urmare, instanța a reținut incidența prev. art. 37 lit. a C.pen. recidiva mare postcondamnatorie.
La individualizarea judiciara a pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C.pen. și anume prevederile părții generale a codului penal, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al infracțiunii comise, persoana inculpatului, împrejurările concrete ale comiterii infracțiunii: urmare grava asupra securității circuitului civil, referitoare la imobile, dar, raportat la vârsta inculpatului, atitudinea sincera a acestuia, acestea au fost avute în vedere conform art. 74 alin 2 C.pen., circumstanțe atenuante judiciare.
Conform art. 335 alin 2 C.pr.pen. s-a respins cererea de reunire a prezentului dosar cu dos. nr._ al Judecătoriei T. .
Conform art. 334 C.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, reținând prev. art. 37 lit. a C.pen., recidiva mare postcondamnatorie.
În baza art. 220 alin 1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., art. 74 alin.
2 C.pen., art. 76 lit. d C.pen. tulburare de posesie în stare de recidiva mare postcondamnatorie a condamnat inculpatul C. E. - la o pedeapsa de 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C.pen., art. 64 lit. a teza a doua C.pen.
În baza art. 83 C.pen. a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin SP 470/2010 a Judecătoriei
T., pe care o va executa alăturat prezentei pedepse, aplicând în final 1 an 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C.pen., art. 64 lit. a teza a doua C.pen.
S-a dispus restabilirea situației anterioare, eliberarea de către inculpat a terenului în suprafață de 64,2 mp, CF 11043 T., nr. top 3879/2/2, str. M., nr. 18 E, T., prin demontarea gardului care împiedică accesul părții civile F. I.
În baza art. 14 C.pr.pen., art. 346 C.pr.pen., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă alăturată în procesul penal formulate de partea civilă F. I., acesta nefăcând dovada că deteriorarea sănătății sale s-a făcut urmare a acțiunii inculpatului, ori se datorează vârstei înaintate a părții civile (lipsind astfel dovada raportului de cauzalitate specifică răspunderii civile delictuale).
În baza art. 191 alin 1 C.pr.pen. a obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 193 C.pr.pen. a obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli de judecată către partea civilă F. I. .(f 51, onorar avocat).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C. E. solicitând admiterea acestuia și, în principal, achitarea sa în baza prevederilor art. 10 lit. b C.pr.pen., pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind vorba de un litigiu civil, în subsidiar achitarea sa în baza prevederilor art. 10 lit. d C.pr.pen. pe motivul lipsei laturii subiective a infracțiunii și, în final, achitarea sa în baza prevederilor art. 10 lit. b/1 C.pr.pen. deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Analizând recursul declarat în cauză, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, fiind real că începând cu anul 2008 inculpatul C. E. a ocupat fără drept imobilul înscris în CF 3879/2/2, str. M., nr. 18 F, T., în suprafață de 64,2 mp, situat între proprietățile părții civile, a lui Beian și a inculpatului (evidențiat prin punctele CDF în schița de la fila 30), imobil aflat anterior în posesia părții civile.
Cu toate acestea, având în vedere particularitățile litigiilor dintre părți și perioada îndelungată de timp de când acestea persistă, Curtea va reține că, prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de art. 18 indice 1 Cod penal, fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, neimpunându-se în cauză aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
Astfel, prin sentința civilă nr. 1404/_ a Judecătoriei T. (f. 21-26), rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă în parte cererea reclamanților
C. E. și C. Sofia, cerere având ca obiect grănițuire și revendicare și s-a stabilit linia de hotar între proprietatea părții civile, a numitei H. h S. și a inculpatului, respingându-se capătul de cerere privind lăsarea de către pârâți în deplină proprietate și posesie a unei suprafețe de 211 mp.
În cursul judecării recursului, potrivit fotografiilor depuse la dosar, inculpatul a demolat în totalitate gardul respectiv, conformându-se ultimei sentințe civile sus-menționate și dovedind astfel că rolul educativ al prezentului proces penal a avut efect asupra conduitei sale.
Prin urmare, în acest moment, acesta a reglementat situația proprietății, chiar dacă la momentul anului 2008 și anterior, prin prisma hotărârii pronunțate în anul 2010, inculpatul C. E. folosea atât calea de acces asupra căreia instanța a dispus în anul 2010, cât și triunghiul care era îngrădit în proprietatea sa. Astfel, gardul exista din punct de vedere faptic chiar și la momentul anului 2010, respectiv în momentul pronunțării primei hotărâri.
În consecință, raportat la situația incidentă, nu se poate aprecia că ar fi aplicabile în cauză dispozițiile art. 10 lit. b sau 10 lit. d din Codul de procedură penală privind achitarea inculpatului pentru faptul că fapta nu este prevăzută de legea penală sau îi lipsesc elementele constitutive.
Din întreaga probațiune a cauzei rezultă faptul că au fost ocupate de către inculpat cele două loturi mici de teren în anul 2008, respectiv unul de 52 de m2și altul de 64 de m2, pentru primul lot derulându-se procesul penal soldat cu hotărârea judecătorească definitivă de condamnare, urmare a căruia inculpatul a fost obligat să demoleze o poartă. În cele din urmă acesta s-a conformat și a
demontat acea poartă, lăsând părții vătămate accesul la acea primă fâșie de teren, dar a montat un alt gard, împiedicând partea vătămată să folosească cel de-al doilea lot, motiv pentru care s-a formulat de către partea vătămată cea de-a doua plângere penală, respectiv în data de 17 aprilie 2011, practic, după întocmirea procesului-verbal emis de către executorul judecătoresc. Prin urmare, toate probele administrate în cauză sunt în sensul că există fapta de tulburare de posesie.
În acest context, Curtea va avea în vedere situația personală a inculpatului, faptul că acesta, în cele din urmă, a înțeles să se conformeze hotărârii instanței de fond, pentru că practic s-a conformat dispoziției primei instanțe de judecată privind restabilirea situației anterioare și obligației de eliberare a suprafeței de teren de 64 de m2.
În consecință, raportat la executarea de bună-voie a laturii civile a procesului penal, având în vedere vârsta de 80 de ani a inculpatului, starea precară a sănătății acestuia, aspecte care rezultă din dosarul cauzei, Curtea apreciază că faptei îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel încât în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C. p.p. va admite recursul declarat de inculpatul C. E. împotriva sentinței penale nr. 329/_ pe care o va casa sub aspectul soluționării laturii penale a cauzei și rejudecând.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b/1 C.p.p. va dispune achitarea inculpatului C. E. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută. de art. 220 alin. 1 C.p. și în temeiul art. 18/1
C.p. raportat la art. 91 C.p. va aplica inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 200 lei.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Curtea va respinge cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare constând în onorariul avocațial, având în vedere soluția de admitere a recursului acestuia.
Se va stabili onorariu avocațial parțial în sumă de 100 lei, sumă ce se va avansa din FMJ (av. Mazzolini Stanca).
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C. p.p. admite recursul declarat de inculpatul C. E., domiciliat în T. strada M. nr. 18 B jud. Cluj împotriva sentinței penale nr. 329/_ pe care o casează sub aspectul soluționării laturii penale a cauzei și rejudecând.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b/1 C.p.p. achită pe inculpatul C. E. fiul lui Iacob și Eudochia, născut în_ în comuna Frata jud. Cluj de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută. de art. 220 alin. 1 C.p. și în temeiul art. 18/1 C.p. raportat la art. 91
C.p. aplică inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 200 lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Respinge cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Stabilește onorariu avocațial parțial în sumă de 100 lei, sumă ce se va avansa din FMJ (av. Mazzolini Stanca).
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
M. B. | A. | D. | L. | V. | G. |
GREFIER,
L. A. S.
C.O. semnează Grefier șef
Red.A.D.L./dact.L.C.C.
3 ex./_ Jud.fond: C. P.
| ← Decizia penală nr. 929/2013. Tulburare de posesie | Sentința penală nr. 83/2013. Tăinuire → |
|---|
