Decizia penală nr. 1598/2013. Vătămare corporală gravă
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 1598/R/2013
Ședința publică din 28 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | B., judecător |
JUDECĂTORI | : A. | D. L. |
: V. | G. | |
GREFIER | : L. | A. S. |
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarate de către inculpatul P.
F. împotriva sentinței penale nr. 111 din data de 18 iunie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, privind pe inculpatul P. F., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, dat în dosar nr. 21/P/2010, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă pentru inculpatul P. F. avocat Benea Liana M. în substituirea apărătorului ales, avocat Bratiloveanu Ionel A., ambii din cadrul Baroului
C., cu împuterniciri avocațiale la dosar ( f. 19, 20 ), lipsă fiind inculpatul P.
F. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul substituent al inculpatului P. F. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea în întregime a sentinței penale nr. 111/2013 a Judecătoriei Huedin și pronunțarea unei decizii care să aibă în vedere redozarea pedepsei aplicate în sensul coborârii acesteia.
Pe scurt, arată că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare, respectiv cu aplicarea art. 81 din Codul penal, instanța de fond reținând în sentința pronunțată faptul că s-a efectuat aplicarea dispozițiilor art. 3201Cod procedură penală și s-a ținut cont de aspectele în circumstanțiere în ceea ce privește atât circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.
În acest context, consideră că se impune acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor reținute și evidențiază faptul că, deși zilele de îngrijiri medicale sunt ridicate, se menționează foarte clar în raportul de constatare medico-legal că acestea se datorează căderii și nicidecum susținerilor părții vătămate și ale martorilor adverși, conform cărora partea vătămată a fost
lovită cu o botă în cap. Astfel, acest aspect nu este confirmat de raportul medico-legal și, mai mult, dacă partea vătămată ar fi fost de bună-credință aceasta s-ar fi prezentat pentru efectuarea unei reverificări, aspect solicitat de către inculpat tocmai pentru a se constata și pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la acest aspect.
În consecință, apreciază că instanța trebuia să aibă în vedere că altercația a intervenit în urma certurilor care au existat între cele două grupuri și confirmă că inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată, care a căzut, aspect ce a generat lovirea acesteia de gheață, rezultând astfel numeroasele zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, este tânăr și apreciază că acesta merită clemența instanței.
În concluzie, consideră că, reanalizând toate documentele de la dosarul cauzei, se poate și se impune admiterea recursului și redozarea pedepsei în sensul coborârii acesteia sub cuantumul de 1 an închisoare.
Reprezentanta M. ui P. arată că, raportat la pedeapsă, instanța a aplicat concomitent atât dispozițiile art. 3201din Codul de procedură penală cât și dispozițiile art. 74 lit. a din Codul penal, privind circumstanțele atenuante, pedeapsa fiind astfel coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
În acest sens, consideră că nu se impune reducerea și mai mult a pedepsei având în vedere natura și gradul de pericol social al infracțiunii, care este una de vătămare corporală gravă, dar și împrejurările concrete de comitere a acesteia.
În concluzie, solicită respingerea recursului inculpatului.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.111 din 18 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr._, în baza art. 182 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 3201C.pr.pen. și art. 74 a C.pen, rap. la art. 76 lit.d C.pen. a fost condamnat inculpatul P. F. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
În baza art. 71 C.Pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.
64 lit. a teza a II- a C.Pen.
În baza art. 81 și 71 alin. final C.Pen. s-a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.Pen.
În baza art. 359 C.Pr.Pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C.Pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 313 din OUG 72/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1214,64 lei către S. C. de U. C., cu sediul în C. -N., str. C. nr. 3-5, jud. C., cu titlul de cheltuieli de spitalizare.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă C. S. T.
, dom. în com. Bănișor, sat P., nr. 210, jud. Sălaj, ca fiind fără obiect.
În baza art. 7 din legea 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în S. ul Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 191 C.Pr.Pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 100 lei onorariu parțial avocatului din oficiu, dna M. Lotica, s-a avansat din fondurile M. ui Justiției în contul Baroului C., cf .delegației din data de_ .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în seara zilei de_, în jurul orelor 21,30-22,30, un grup de tineri, petreceau Revelionul la o casă de vacanță situată pe raza localității Lunca V., com. Poieni, printre aceștia aflându-se și partea vătămată C. S. -T. . La un moment dat, pe drumul care trece prin apropierea cabanei respective, a intenționat să treacă un autoturism, în care se aflau martorul P. Florin Pasc și prietena acestuia, care, nu putea trece întrucât în fața cabanei se afla parcat un autoturism care bloca drumul.
Martorul P. Florin Pasc a bătut la gemul cabanei pentru a solicita proprietarului să-și mute mașina, însă grupul de tineri a arătat că nu este autoturismul lor. Martorul P. Florin Pasc, în momentul în care a împins din drum acel autovehicul, a lovit ușor autoturismul martorului Danciu Petru Florin, care făcea parte din acel grup de tineri, între acele persoane și martorul P. Florin Pasc, izbucnind un conflict.
Martorul P. Florin Pasc a abandonat autoturismul și a fugit la căminul cultural aflat în apropiere, unde fratele său, inculpatul P. F., petrecea Revelionul împreună cu mai multe persoane.
Inculpatul P. F., însoțit de martorul P. Florin Pasc și celelalte persoane care se aflau în căminul cultural, au venit la autoturism, iscându-se din nou un conflict între cele două tabere, inculpatul lovind-o pe partea vătămată C. S. -T., cu pumnul în partea stângă a capului, aceasta căzând la pământ.
Martorii Sule C., Sule Călin, Pantiș Călin, Pantiș A. -Florin și Danciu Petru Florin ( care făceau parte din grupul de prieteni ai părții vătămate), au relatat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în cap cu o bâtă, acest lucru fiind infirmat atât de inculpat, cât și de concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 86/II/a/1 din_, al IML C. -
N., din care rezultă că leziunile corporale ale părții vătămate C. S. -T.
, ";s-au putut produce prin cădere de la același nivel în cadrul unei auto sau heteropropulsii";, leziunile necesitând 65-70 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile nu au pus în primejdie viața victimei, astfel încât, apreciez că varianta corespunzătoare situației reale este cea conform căreia inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în partea stângă a capului, aceasta căzând la pământ.
Întrucât partea vătămată C. S. -T., se simțea din ce în ce mai rău, a fost transportată la S. Orășenesc Huedin și apoi la S. C. de
U. C., unde a rămas internat în perioada 01.01-_ .
Inculpatul, în prima fază a cercetărilor a negat comiterea faptei, însă ulterior a recunoscut că i-a aplicat părții vătămate un pumn, aceasta căzând la pământ, arătând însă că apreciază prea mare numărul zilelor de îngrijire medicală care i-au fost acordate părții vătămate, solicitând reexpertizarea
acestuia. Partea vătămată C. S. -T., a refuzat să se prezinte la Institutul de Medicină -Legală, astfel încât acest institut a comunicat că se află în imposibilitatea de a efectua raportul de expertiză. ( f.60 d.u.p).
În drept, Fapta inculpatului P. F., care în seara zilei de_, în jurul orelor 21,30-22,30, în timp ce se afla pe raza localității Lunca V.
, com. Poieni, a avut un conflict cu un grup de tineri, printre care se afla și partea vătămată C. S. -T., căruia i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului, aceasta căzând la pământ, suferind leziuni care au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin.1 Cod penal, faptă pentru care instanța va aplica inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare.
La individualizarea și dozarea pedepsei instanța a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, astfel cum reiese din fișa de cazier, aspect pe care instanța l-a reținut ca și circumstanță atenuantă prev. de art.
74 lit. a C.pen., poziția sinceră a acestuia, colaborarea cu organele de cercetare penală, prezentarea în fața instanței de judecată, înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, precum și celelalte criterii prev. de art. 72 C.Pen.
De asemenea instanța a făcut aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.Pr.Pen., text introdus prin Legea 202/2010, care prevede că instanța a pronunțat condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Or, inculpatul beneficiază de această prevedere legală întrucât până la începerea cercetării judecătorești, a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, astfel că pedeapsa aplicate inculpatului este sub minimul special, redus ca urmare a aplicării dispoz. art. 320 1C.pr.pen., aplicându-se totodataă dispoz. art. 76 lit. d C.pen.
În baza art. 71 C.Pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a C.Pen.
În baza art. 81 și 71 alin. final C.Pen., apreciind că nu se impunea executarea în regim de detenție și sunt întrunite condițiile legale, a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.Pen.
În baza art. 359 C.Pr.Pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C.Pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 313 din OUG 72/2006 a obligat inculpatul la plata sumei de 1214,64 lei către S. C. de U. C., cu sediul în C. -N., str. C. nr. 3-5, jud. C., cu titlul de cheltuieli de spitalizare.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în cursul urmăririi penale partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă în cauză (f. 16) urmând să indice ulterior suma de bani, sens în care a fost citat pentru termenul din data de_ (f.11dosar), însă partea civilă nu a depus nici un înscris la dosar și nu s-a prezentat în fața instanței.
Prin urmare, instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă C. S. T., dom. în com. Bănișor, sat P., nr. 210, jud. Sălaj, ca
fiind fără obiect.
În baza art. 7 din legea 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în S. ul Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 191 C.Pr.Pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 100 lei onorariu parțial avocatului din oficiu, dna M. Lotica, s-a avansat din fondurile M. ui Justiției în contul Baroului C., cf .delegației din data de_ .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, inculpatul, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică.
În motivarea recursului său, inculpatul a învederat faptul că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate acestuia ca urmare a acordării unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante favorabile acestuia, mai exact a împrejurării că, a existat un conflict mai vechi între părți iar vătămarea părții vătămate s-a datorat în primul rând căderii acestuia pe gheață.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în vigoare curtea reține următoarele:
În urma administrării în condiții de legalitate, a unui probatoriu util pertinent și concludent în faza de urmărire penală, probatoriu ce se coroborează cu declarația de recunoaștere a vinovăției dată în conformitate cu dispozițiile art.320 ind.1 C.p.p. de către inculpat, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care în seara zilei de_, în jurul orelor 21,30-22,30, în timp ce se afla pe raza localității Lunca V., com. Poieni, a avut un conflict cu un grup de tineri, printre care se afla și partea vătămată C. S. -T., căruia i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului, aceasta căzând la pământ și suferind leziuni care au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale.
Individualizarea judiciară a pedepsei s-a realizat cu respectarea criteriilor prev. de art.72 C.p., instanța de fond ținând seama în mod judicios de împrejurările concrete de comitere a faptei, de starea conflictuală dintre părți, de faptul că partea vătămată a căzut la pământ ca urmare a loviturii de pumn primite de la inculpat, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală și care a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.
În acest context, apreciem că instanța de fond a dat dovadă de suficientă clemență, coborând cuantumul pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator și redus conform art.320 ind.1 alin.7 C.p.p., astfel că nu se impune o reindividualizare a pedepsei.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, apreciem, în consens cu instanța de fond, că, în cazul inculpatului, sancționarea și reeducarea inculpatului se poate realiza și fără executarea efectivă a pedepsei, astfel că în mod corect s-a dispus aplicare art.81 C.p.
Așa fiind, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat.
Va constata că au fost achitate cheltuielile de spitalizare în cuantum de 1214,64 lei- chitanță depusă la fila 21 dosar instanța de recurs.
Obligă pe recurentul P. să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. F. (fiul lui I. și R., născut la data de_ în Huedin, jud. C., cetățean român, posesor al C.I. seria KX nr. 7. eliberată de Poliția Huedin, CNP 1., studii medii, fără antecedente penale, domiciliat în com. Poieni, sat Lunca V.
, nr. 12, jud. C. ) împotriva sentinței penale nr. 111 din 18 iunie 2013 a Judecătoriei Huedin.
Constată că au fost achitate cheltuielile de spitalizare în cuantum de 1214,64 lei.
Obligă pe recurentul P. să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. B. | A. | D. | L. | V. G. |
GREFIER
L. A. S.
← Decizia penală nr. 621/2013. Vătămare corporală gravă | Decizia penală nr. 514/2013. Vătămare corporală gravă → |
---|