Decizia penală nr. 23/2013. Vătămare corporală gravă

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 23/2013

Ședința publică din 16 Ianuarie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: I. N. B.

Judecător: A. -L. I. Judecător: SS Grefier: Dan-P. O.

S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de SC Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA București împotriva sentinței penale nr.190/_ a Judecătoriei Huedin, cauza privind pe inculpatul D. V.

, pe parte civilă S. C. DE U. D. F., parte responsabilă civilmente S. P. J., și pe parte civilă K. F., având ca obiect vătămarea corporală gravă (art. 182) .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av. Maxim A., cu delegație la dosar și apărătorul ales al părții civile, av. S. Francisc, av. cu delegație la dosar, lipsă fiind restul părților.

Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: G. NTA PRUNEAN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.

Apărătorul părții vătămate solicită respingerea recursului formulat de asigurator ca nefondat, aratând că din probele administrate la dosar rezultă cu certitudine că partea vătămată a fost pusă în pericol și că inculpatul se face vinovat de producerea accidentului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului formulat, apreciind că daunele civile acordate sunt prea mari, raportat la fapta comisă, iar că acele complicații apărute nu s-au datorat accidentului produs. Suma de 8 mii de euro cu titlu de daune morale este prea ridicată, astfel că se aduce o îmbogățire nejustă a părții vătămate.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului formulat ca nefondat, apreciind că soluția dată de instanța de fond, atât pe latură penală cât și pe latură civile este legală și temeinică.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că prin sentința penală nr.190/_ a Judecătoriei Huedin, în baza art. 184 alin. 1 și 3 C.Pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D. V. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 71 C.Pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a C.Pen.

În baza art. 81 și 71 alin. final C.Pen. s-a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 2 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.Pen.

În baza art. 359 C.Pr.Pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C.Pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art.14 și 346 C.Pr.Pen. rap. la art. 998 C.Civ. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. "Progresul"; J., cu sediul în oraș J., str. S., nr. 35, jud. Sălaj, la plata sumei de 200.000 HUF cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale și a sumei de 8.000 euro cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale către partea civilă K.

F., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. M. V., nr. 28, jud. C., sume plătibile în lei la cursul oficial al BNR din ziua plății, respingând celelalte pretenții civile.

În baza art. 313 din OUG 72/2006 a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. "Progresul"; J. la plata sumei de 523,34 lei către S. C. de U. "Prof. dr. Octavian F. "; C. -N., cu sediul în C. -

N., str. C., nr. 5, jud. C., cu dobânda legală din prima zi următoare datei externării,_, până la achitarea integrală a debitului cu titlul de cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 193 C.Pr.Pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. "Progresul"; J. la plata sumei de 900 lei către partea civilă K. F. cu titlul de cheltuieli judiciare parțiale.

În baza art. 191 alin. 1 și 3 C.Pr.Pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 7 din legea 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în S. ul Național de Date Genetice Judiciare.

Această sentință este opozabilă asiguratorului SC "Asigurarea Românească"; ASIROM SA, cu sediul în C. -N., str. C. ilor, nr. 20-22, jud.

C. .

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, inculpatul D. V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 și 3 C.Pen., având în vedere faptul că la data de_, în timp ce conducea autoutilitara marca ROMAN, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 103 K din direcția Gârbău - Căpușu Mare, inculpatul a trecut pe contrasens, acroșând autoturismul marca SUZUKI, condus regulamentar de către partea vătămată K. F., care în urma

accidentului produs a suferit leziuni corporale ce au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea de asigurare, pe considerentul că toate daunele materiale și morale acordate părții civile sunt exagerat de mari, depășind o limită rezonabilă.

Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul apreciază că este nefondat și în temeiul art.385/15 pc. 1 lit.b C.pr.pen., îl va respinge. Aceasta deoarece prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică sub toate aspectele, adică atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.

Astfel, în mod corect s-a stabilit faptul că acest inculpat se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, concret că la data de_, în timp ce conducea autoutilitara marca ROMAN, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 103 K din direcția Gârbău - Căpușu Mare, a trecut pe contrasens, acroșând autoturismul marca SUZUKI, condus regulamentar de către partea vătămată K.

F., care în urma accidentului produs a suferit leziuni corporale ce au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța de fond a reținut faptul că, potrivit art. 15 alin. 2 C.Pr.Pen. constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare. Partea vătămată K. F. a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă, fără a indica însă cuantumul acestor despăgubiri. În faza de judecată partea vătămată a depus o constituire de parte civilă, arătând care sunt pretențiile civile pe care le are în procesul penal.

Instanța de fond a apreciat că cererea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 15 alin. 2 C.Pr.Pen. Partea vătămată a solicitat instanței obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente și cu asigurătorul la repararea următoarelor prejudicii: 10.000 euro cu titlul de daune morale și 5.000 euro contravaloarea daunelor cauzate autoturismului marca Suzuki, cu nr. de înmatriculare ISC - 973 și 3.000 euro reprezentând diferența de venit realizat de partea civilă în perioada_ -_, perioadă în care s-a aflat în concediu medical, precum și contravaloarea medicamentelor și a tratamentelor medicale.

În ceea ce privește solicitarea obligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente S. "Progresul"; J. la repararea prejudiciilor civile în urma accidentului rutier instanța a reținut faptul că potrivit art. 1000 alin. 3 C.Civ. în vederea antrenării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului trebuie să fie întrunite două condiții speciale: existența raportului de prepușenie și săvârșirea faptei ilicite și prejudiciabile de către prepus în cadrul funcțiilor încredințate de comitent.

Ambele condiții legale sunt întrunite în prezenta cauză, inculpatul fiind angajat al S. "Progresul"; J., iar în momentul săvârșirii faptei acesta era în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, având calitatea de conducător auto și fiind însărcinat de conducerea firmei să se deplaseze împreună cu martorii Maxim V. și Cornea I., colegi de serviciu, pentru a transporta material lemnos în C. -N.

.

Au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar daune materiale în sumă de 200.000 forinți maghiari reprezentând terapia de recuperare fizică, examinări, analize de sânge, așa cum rezultă din declarația martorei Nagyne Farago Katalin Eva. Partea vătămată nu a administrat însă nicio probă în dovedirea pretențiilor legate de daunele suferite de autoturismul marca Suzuki, cu nr. de înmatriculare ISC - 973, precum și diferența de venit nerealizat de partea civilă în perioada_ -_ .

În ceea ce privește daunele morale instanța de fond a reținut că în cauză se justifică acordarea de despăgubiri în cuantum de 8.000 euro ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice și fizice suferite de partea civilă ca urmare a faptei ilicite a inculpatului. Este de netăgăduit că partea civilă a suferit aceste traume, fiind internat în spital, având piciorul imobilizat cu atelă gipsată, suportând o intervenție chirurgicală și apoi tromboză care a necesitat tratament medicamentos. De asemenea potrivit declarațiilor testimoniale, coroborate cu înscrisurile depuse a dosar, partea civilă a fost obligat să rămână în concediu medical o lungă perioadă de timp.

În aceste condiții, sumele acordate cu titlu de daune materiale și daune morale sunt pe deplin justificate. În special daunele morale sunt menite să compenseze suferințele părții vătămate, pentru că acest tip de daune, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea lor, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 38515pc.1 lit.b Cod procedură penală, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group S.A. București împotriva sentinței penale nr. 190 din_ a Judecătoriei Huedin.

Va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare, ocazionate de soluționarea cauzei în recurs, în sumă de 150 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza dispozițiilor art. 38515pc.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group S.A. București, cu sediul procesual ales în C. -N., str. C. ilor, nr.20-22, jud. C., împotriva sentinței penale nr. 190 din_ a Judecătoriei Huedin.

Obligă pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, ocazionate de soluționarea cauzei în recurs, în sumă de 150 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

I.

N. B.

A.

-L.

I.

S.

S.

GREFIER Dan P. O.

Red. 3 ex./A.L.I./D.M. Jud.fond: Călin Tătar

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 23/2013. Vătămare corporală gravă