Decizia penală nr. 1616/2013. Rejudecare după extrădare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1616/R/2013
Ședința publică din 2 decembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: ANA C., judecător JUDECĂTORI: L. M.
M. Ș.
GREFIER: B. M.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR - V. TRAISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou împotriva sentinței penale nr.106 din_ a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect rejudecare după extrădare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul P. G., în stare de arest, asistat de către av.G. Dan, din cadrul Baroului Cluj, cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, condamnatul P. G. arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul M. ui P. , susține recursul așa cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a sentinței atacate și a încheierii
f.n. de admitere în principiu a cererii formulate de inculpat, în temeiul art.522/1 C.pr.pen., ambele fiind date cu încălcarea principială a dispozițiilor prevăzute de lege.
În esență, consideră că nu au fost niciodată îndeplinite condițiile principiale pentru a se dispune în cauză rejudecarea după predarea persoanei aflată în fața instanței, întrucât interpretarea făcută de prima instanță în ceea ce privește sintagma pentru persoane judecate în lipsă instanța va putea dispune rejudecarea, a fost făcută în modalitatea în care nu corespunde intenției legiuitorului.
Apreciază că soluția constituie chiar un precedent periculos pentru că se pune semnul egalității între cele două noțiuni și se expune pe larg ideea primei instanțe exprimată în încheierea de admitere în principiu că practic toate persoanele care se sustrag de la judecată și implicit lipsesc de la judecată vor avea parte în urma predării de rejudecare.
În cauză s-a făcut dovada că inculpatul a fost pus sub învinuire pentru comiterea unor fapte penale în condiții procesuale, a fost adusă la cunoștință învinuirea, a fost prezentat materialul de urmărire penală față de care inculpatul a avut o opinie exprimată legal, aceea de a nu recunoaște învinuirile și a nu se declara vinovat. După acest moment procesual, cauza a fost trimisă în fața instanței conform regulilor de competență în vigoare la data sesizării instanței,
toate fazele procesuale derulându-se în condițiile lipsei inculpatului de la judecată dar cu respectarea tuturor principiilor care constituie noțiunea de proces echitabil.
După cum rezultă din dosarul cauzei, judecata s-a desfășurat după prealabila citare a inculpatului la adresa comunicată organului de urmărire penală și pe care nu a schimbat-o conform dispozițiilor ce au fost aduse la cunoștință de a încunoștiința organele judiciare, din procesele verbale de căutare a rezultat că această persoană a părăsit țara fără a comunica o adresă de unde poate fi contactată în vederea comunicării operațiunilor ce se desfășoară împotriva sa, fiind vădit că acesta urma să fie trimis în judecată, aspect ce i s-a adus la cunoștință cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. Ulterior, drepturile procesuale i-au fost garantate prin intermediul unui apărător din oficiu, care a și declarat recurs împotriva soluției dată în primă instanță alături de recursurile celorlalți coinculpați și ale parchetului.
In final, soluția a rămas definitivă fără a exista vreo încălcare care să lezeze dreptul la apărare a persoanei, care a fost adusă apoi și prezentată instanțelor române în condițiile unor predări realizată pe baza legii de cooperare judiciară.
Mai mult, solicită a se observa că de fapt demersul pe care inculpatul l-a solicitat în fața instanței nu a vizat critica modului în care s-a derulat procesul din perspectiva dreptului său la apărare, ci doar pentru a beneficia de disp.art.320/1 C.pr.pen., care puteau fi îndeplinite printr-o declarație autentică pe care să o fi dat înainte de plecarea din țară.
În consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul P. G. , solicită respingerea recursului declarat de parchet, apreciind că hotărârea primei instanțe de admitere în principiu a cererii este dată în deplinul temei al legii conform art.522/1 C.pr.pen.
Solicită a se avea în vedere faptul că condamnatul a fost judecat și condamnat în lipsă pe când se afla în Marea Britanie, de unde ulterior a fost extrădat iar acesta nu a cunoscut despre judecarea sa în fața unei instanțe în România. De asemenea, solicită a se avea în vedere și faptul că condamnatul nu a fost prezent la nici un termen pe parcursul judecării cauzei iar recursul declarat precum și cererea de amânare existentă la dosar, nu au fost semnate de către condamnat.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat. Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Condamnatul P. G. , având ultimul cuvânt, arată că nu a avut cunoștință de existența procesului. Solicită respingerea recursului declarat de parchet.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 106 din 11 septembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Jibou, în baza art. 5221Cod procedura penala raportat la art 406 Cod procedura penala s-a anulat în parte sentința penală nr. 105/_ pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Jibou numai cu privire la latura penală privind pe inculpatul P. G. .
După rejudecare, în baza art.208 alin.1- art. 209 alin.1 lit. a), g), alin. 3 lit.
h) Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit.b) Cod penal și art. 3201 Cod procedura penala a fost condamnat inculpatul P. G. , fiul lui I. și R., născut la data de_ in Baia Mare, jud. Maramureș, cetățean român, studii
10 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorit, recidivist,, domiciliat în Baia Mare, str. Petofi Sandor, nr.13, bl.19, ap.2, județul Maramureș, cu reședința
în Baia Mare, str. Vlad Țepeș, bl.2 ap.90, județul Maramureș, CNP: 1. la pedeapsa de :
4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 217 alin. 3 Cod penal cu aplicarea art.75 alin. 1 lit.a) Cod penal și art. 37 alin.1 lit. b) Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal și art. 3201Cod procedura penala a fost condamnat inculpatul P. G. la pedeapsa de :
2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de distrugere.
În baza art. 33 lit.a) Cod penal și art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, aplică inculpatului P. G. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare ce va fi executată cu privare de libertate.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus durata reținerii de 24 ore și a arestului preventiv începând cu data de_ până la zi .
S-au revocat vechile forme de executare emise pentru inculpatul P. G. în temeiul sentinței penale nr. 105/_ a Judecătoriei Jibou .
În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 191 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei va fi avansată din fondul M. ui Justitiei către Baroul de Avocati S. pentru apărătorul din oficiu - av. P. M. .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou din data de_ au fost trimiși în judecată inculpații A. cuț C. V., P. G. pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și distrugere prev de art.208 alin.1- art. 209 alin.1 lit. a), g), alin.3 lit.h) Cod penal și art.217 alin.3 Cod penal cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a) Cod penal cu aplicare art.37 alin.1 lit.b) Cod penal în cazul inculpatului P. G., cu aplic. Art.33 Cod penal și inculpatul Tunyogy Csaba pentru complicitate la furt calificat și distrugere prevazuta de art. art.26 Cod penal raportat la art.208 alin.1- art. 209 alin.1 lit. a), g), alin.3 lit.h) Cod penal cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b) Cod penal, și art.217 alin.3 Cod penal cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a) Cod penal și art.37 alin.1 lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.
În sarcina inculpaților A. cuț C. V. și P. G. s-a reținut că în noaptea de 20/_ au tăiat și sustras cablu telefonic în stare de funcționare dintre localitățile Gura Vlădesei și Gîlgău, în timp ce inculpatul Tunyogy Csaba a asigurat paza locului faptei.
Prin sentinta penala nr. 105/_ pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Jibou instanta a solutionat cauza pe fond condamnandu-i pe inculpati . Inculpatul P. G. a fost judecat si condamnat in lipsa, iar dupa ce a fost prins si incarcerat a formulat prezenta cerere de rejudecare in temeiul art. 5221 Cod procedura penala .
Cererea petentului a fost admisa in principiu, iar cu ocazia rejudecarii pe fond a cauzei inculpatul P. G. a recunoscut comiterea faptelor retinute in sarcina sa, solicitand aplicarea art. 3201Cod procedura penala .
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de judecată a reținut următoarea situație de fapt.
La data de_, în jurul orei 01,25 martorii Gavriș I. Darie și Blenche Lucrețiu, se aflau împreună cu agentul de poliție Noje Stelian când acesta din urmă a fost anunțat pe telefonul mobil că a fost tăiat cablul telefonic dintre localitățile Gura Vlădesei și Gîlgău.
Toți trei, împreună și cu alți lucrători de poliție s-au deplasat în zona situată între localitățile Gura Vlădesei și Gîlgău, împărțindu-se în trei echipe și începând căutările de-a lungul liniei de telefonie fixă.
În urma verificărilor lucrătorii de poliție au observat o persoană necunoscută care trăgea un cablu telefonic, având unul dintre capete înfășurat în jurul corpului. Au fost anunțați și cei doi martori cărora li s-a solicitat ajutorul, iar lucrătorii de poliție au trecut la somarea și imobilizarea persoanei necunoscute, aceasta intenționând să scape. Bărbatul depistat a strigat către alte persoane "Săriți că sunt numai doi";, însă nici martorii și nici polițiștii nu au observat prezența altor persoane la fața locului.
Bărbatul depistat nu avea nici un document de identitate asupra sa, în urma verificărilor stabilindu-se că se numește A. cuț C. V. .
În apropierea locului unde a fost depistat inculpatul A. cuț au fost găsite un bomfaier, o scară confecționată artizanal din trei segmente metalice și aproximativ 100 m de cablu înfășurat în trei baloți.
Au fost găsite și două autoturisme, unul marca Mazda de culoarea verde cu nr. de înmatriculare_ și unul marca Crysler cu nr. de înmatriculare 907CLZ31.
Lucrătorii de poliție și martorii asistenți au constatat lipsa cablului telefonic de pe trei porțiuni a câte 50 m fiecare.
În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul marca Mazda este proprietatea inculpatului A. cuț C. V. .
Autoturismul marca Crysler era proprietatea inculpatului Tunyogy Csaba.
Învinuiții P. G. și Tunyogy Csaba au fugit de la locul faptei apoi i-au telefonat martorului I. Cosmin Nicușor din municipiul Baia Mare căruia i-au solicitat să se deplaseze în comuna Gîlgău, județul S. deoarece li s-a defectat autoturismul. În jurul orei 06,00 martorul a ajuns în comuna Gâlgău și l-a sunt pe P. G., acesta spunându-i că se află în localitatea Poiana Blenchii. Martorul i-a întâlnit pe inculpați și i-a luat în autoturism. Între localitățile Poiana Blenchii și Gâlgău autoturismul condus de martor a fost oprit de lucrătorii de poliție, iar cele trei persoane au fost legitimate. În autoturism a fost găsită și o geacă de culoare maro ce aparținea inculpatului P. G. .
Îmbrăcămintea inculpatului P. G. a fost examinată cu lampa cu ultraviolete, pe pantalonii și pe geaca sa fiind evidențiate pete de culoare galben
fluorescent create de capcana chimică aplicată în luna februarie 2009 (fila 87) pe stâlpii de telefonie, pe cablu și pe barele de prindere a coronamentului stâlpilor, din zona unde a fost comisă fapta.
În autoturismul marca Mazda aparținând inculpatului A. cuț au fost găsite documente de identitate, telefonul mobil și alte bunuri personale care au fost ridicate pentru cercetări și apoi restituite inculpatului. De menționat că autoturismul era încuiat însă cheile se aflau pe roata stânga față.
Autoturismul marca Crysler era descuiat. În interiorul acestuia se afla un segment de scară asemănător cu cele găsite la locul depistării inculpatului A. cuț. În torpedou s-au găsit pașaportul și permisul de conducere ale inculpatului Tunyogy Csaba, două carduri, iar pe bord un telefon mobil marca Motorola. Bunurile au fost ridicate și apoi predate inculpatului.
Conform Raportului de constatare tehnico științifică nr.39279/_ urma papilară ridicată de pe oglinda retrovizoare interioară din autoturismul marca Crysler aparține inculpatului Tunyogy Csaba.
Conform raportului de constatare tehnico științifică nr.39282/_, segmentul de scară artizanală găsit în autoturismul marca Crysler face corp comun cu cele găsite lângă stâlpul de telefonie comună, prin urmare sunt părți componente ale aceleiași scări.
La fața locului a fost găsită și o urmă de încălțăminte creată de pantoful sport al inculpatului P. G., conform raportului de constatare tehnico științifică traseologică nr.39820/_ .
Învinuiții nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, încercând pe să inducă în eroare organele de urmărire penală.
Nu au putut fi reținute afirmațiile inculpatului A. cuț care în apărarea sa a invocat că se afla la locul comiterii faptei întrucât căuta liță pentru a repara sistemul de iluminare al autoturismului său. În primul rând în interiorul autoturismului său, pe banchetă a fost găsit un cablu cu mai multe lițe, astfel că inculpatul nu avea nici un motiv să caute liță pe timpul nopții și mai ales într-un loc neiluminat. Pe de altă parte, în momentul depistării sale inculpatul înfășura o bucată din cabul tăiat, iar în momentul depistării a încercat să scape și a solicitat ajutorul unor alte persoane strigând "Săriți că sunt numai doi";, de unde se deduce că inculpatul A. cuț nu era singur, așa cum a afirmat, ci însoțit de cel puțin două persoane, fapt dovedit și prin prezența lângă autoturismul său a autoturismului prietenului său, Tunyogy Csaba.
Comiterea faptelor de către inculpatul P. G. este dovedită în principal de rapoartele de constatare tehnico științifică care dovedesc că pe geaca și pe pantalonii săi au fost găsite urme de praf galben fluorescent cu care s-au capcanat stâlpii și cablul de telefonie, aceste urme fiind evidențiate și pe bomfaierul găsit la fața locului, iar urma de încălțăminte ridicată de la fața locului a fost creată de pantoful său. De observat și că inculpatul a declarat că în dimineața zilei de_ a plecat din Baia Mare împreună cu martorul I. și inculpatul Tunyogy pentru a căuta viței, aspecte ce nu se coroborează cu declarațiile acestora din urmă.
Participarea inculpatului Tunyogy în calitate de complice rezultă din prezența autoturismului său la fața locului, lângă autoturismul inculpatului A. cuț. În interiorul autoturismului marca Crysler ce aparținea inculpatului Tunyogy a fost găsit un fragment din scara ce se afla lângă stâlpul de unde a fost tăiat cablul telefonic, precum și acte de identitate ale inculpatului și telefonul său mobil. Reținând faptul că în momentul depistării inculpatul A. cuț a strigat
"Săriți…"; ceea ce presupune prezența a cel puțin încă două persoane și prezența în autoturismul său a documentelor de identitate și a telefonului său mobil, bunuri ce sunt purtate în permanență de către proprietari asupra lor, rezultă cu certitudine prezența sa la locul și în momentul comiterii faptelor și plecarea sa în grabă în momentul prinderii inculpatului A. cuț. De reținut că inculpatul Tunyogy Csaba a declarat că în dimineața zilei de_ a plecat din Baia Mare
împreună cu martorul I. pentru a căuta viței și întâmplător s-au întâlnit cu inculpatul P. G., împrejurări susținute și de martorul I. . Însă, având în vedere cele precizate anterior este certă prezența inculpatului Tunyogy la fața locului și în timpul comiterii faptelor, asigurând paza locului faptei după ce anterior a transportat scara confecționată artizanal folosită de ceilalți doi inculpați pentru escaladarea stâlpului de telefonie.
În drept, faptele inculpaților A. cuț C. V. și P. G. care, în noaptea de 20/_ au escaladat cu o scară stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras cablu de fibră optică din rețeaua de telefonie dintre Gâlgău și Gura Vlădesei, aducând în stare de neîntrebuințare rețeaua de telefonie, în timp ce inculpatul Tunyogy Csaba asigura paza locului faptei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat și distrugere prev de art.208 alin.1- art. 209 alin.1 lit. a), g), alin.3 lit.h) Cod penal și art.217 alin.3 Cod penal cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. Din fișa de cazier a inculpatului P. G. rezultă că a comis infracțiunile în stare de recidivă postexecutorie conform art.37 alin.1 lit.b) Cod penal.
Faptele inculpatului Tunyogy Csaba de a-i însoți pe inculpații A. cuț C.
V. și P. G. cu autoturismul proprietate personală, de a transporta scara artizanală folosită pentru escaladarea stâlpilor și de a asigura paza locului faptei în timp ce ceilalți doi inculpați tăiau și sustrăgeau cablul telefonic în stare de funcționare constituie complicitate la comiterea infracțiunilor de furt calificat și distrugere conform art.26 Cod penal raportat la art.208 alin.1- art. 209 alin.1 lit. a), g), alin.3 lit.h) Cod penal și art.26 raportat la art.217 alin.3 Cod penal cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. Din fișa de cazier rezultă că inculpatul a comis faptele în stare de recidivă postexecutorie, conform art.37 alin.1 lit.b) Cod penal
Instanța a constatat că inculpatul P. G. beneficiază de prevederile art. 3201Cod procedura penala privind reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul recunoașterii vinovătiei .
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvirșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța a stabilit pentru inculpat o pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat si o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de distrugere, iar in urma contopirii pedepselor susmentionate s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare .
În temeiul art. 88 Cod penal instanta a dedus durata reținerii de 24 ore și a arestului preventiv începând cu data de_ până la zi si a revocat vechile forme de executare emise pentru inculpatul P. G. în temeiul sentinței penale nr. 105/_ a Judecătoriei Jibou .
Totodata s-a făcut si aplicarea art. 71 Cod penal interzicand inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 171 (3) Cod procedură penală asistenta juridica obligatorie a inculpatului în cursul judecății a fost asigurată prin apărător desemnat din oficiu ( f. 9 ) .
Văzând și prevederile art. 189 și art. 191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat apreciate la suma de 400 lei, pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea și conservarea mijloacelor materiale de probă și retribuirea apărătorului din oficiu . Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
JUDECĂTORIA JIBOU solicitând instanței de control judiciar admiterea căii de atac promovată, casarea integrală a sentinței atacate și a încheierii fn prin care a fost admisă în principiu cererea de rejudecare după extrădare, formulată de condamnatul P. G., deoarece nu sunt îndeplinite condițiile principale pentru a se dispune în cauză, rejudecarea după predarea persoanei condamnate, deoarece inculpatul a avut cunoștință de învinuirea penală formulată împotriva sa, i s-a prezentat materialul de urmărire penală, având cunoștință de faptul că urmează a fi trimis în judecată.
Citarea în fața instanțelor a fost legal efectuată, de la adresa indicată de către inculpat, a avut un apărător din oficiu, nefiindu-i astfel încălcate drepturile procesuale.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Inculpatul P. G. a fost trimis în judecată prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou emis în dosarul nr. 1291/P/2009 sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat prev de art 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit a și g alin 3 lit h Cod penal, și respectiv distrugere prev de art 217 alin 3 Cod penal cu aplicarea art 75 lit a Cod penal, și aplicarea art 37 lit b Cod penal.
În faza de urmărire penală inculpatul a fost audiat la data de 21 octombrie 2009 în prezența unui apărător desemnat din oficiu.
De asemenea, la data de 26 aprilie 2010 inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, prilej cu care a indicat ca citarea sa să se facă la adresa din Baia-Mare str Vlad Țepes bl 2 ap 90.
Inculpatul pe parcursul procesului penal a fost citat de la această adresă, însă nu s-a prezentat niciodată în fața instanței, cauza judecându-se în lipsa, cu un apărător care i-a fost desemnat din oficiu.
Prin sentința penală nr. 105 din 12 iulie 2011 a fost condamnat inculpatul P.
G. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și 2 ani închisoare pentru comitere a infracțiunii de distrugere, pedepsele fiind contopite, în baza art 34 lit b Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, cât și inculpatul P. G., recursurile fiind însă respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 201/R/7 februarie 2012.
Nici în fața instanței de recurs inculpatul nu s-a prezenta personal, fiindu-i desemnat un apărător din oficiu care să-i reprezinte interesele.
În aceste condiții interpretarea dată de instanța fondului dispozițiilor art. 5221Cod procedură penală este eronată urmând a fi respinsă cererea de rejudecare a cauzei după extrădare, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele acestui articol.
Din cele expuse anterior, rezultă că judecarea cauzei a avut loc în lipsa inculpatului însă, această lipsă a sa în fața instanțelor nu se datorează unei culpe a organelor judiciare, ci atitudinii sale.
Astfel, inculpatul a avut cunoștință de faptul că împotriva sa a început un proces penal, fiind audiat în faza de urmărire penală în prezența unui apărător ales, fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală, știind că urmează a fi trimis în judecată, și-a exercitat dreptul procesual de a promova calea de atac a recursului și nu a adus la cunoștința organelor judiciare faptul că și-a schimbat adresa și nu a indicat noua adresă pentru a putea fi citat de acolo.
Este evident în contextul celor expuse anterior că inculpatul s-a sustras de la judecată.
Reamintim că drepturile procesuale nu sunt drepturi absolute rămânând la latitudinea participanților la procesul penal, dacă aceștia doresc să se prezinte în fața instanței sau nu.
În condițiile în care s-au făcut toate demersurile legale pentru a asigura prezența inculpatului în fața instanțelor, însă acesta nu s-a prezentat, pentru a putea fi audiat și pentru a putea propune probe, nu se impune rejudecarea cauzei după extrădare, deoarece nu s-a adus nici o atingere drepturilor procesuale ale inculpatului, nu i s-a cauzat acestuia nici o vătămare și ca atare nu se impune rejudecarea cauzei.
Pentru aceste considerente, va fi admis recursul declarat de către Ministerul Public, împotriva sentinței penale nr. 106 din 11 septembrie 2013 a Judecătoriei Jibou pe care o casează în întregime împreună cu încheierea din data de 14 august 2013 și rejudecând cauza, respinge în principiu cererea condamnatului P. G. de rejudecare după extrădare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 38515pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou împotriva sentinței penale nr.106 din_ a Judecătoriei Jibou, pe care o casează în întregime, împreună cu încheierea din data de_ .
Rejudecând cauza, respinge în principiu cererea condamnatului P. G., fiul lui I. și R., născut la_, aflat în Penitenciarul Gherla, de rejudecare după extrădare.
În baza art.189 Cod procedură penală stabilește suma de 100 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al condamnatului, av.G. Dan, sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
ANA C. | L. | M. | M. | Ș. |
GREFIER
M. B.
Red. M.Ș./M.N.
3 ex./_
Jud.fond.-A. F.
← Decizia penală nr. 1485/2013. Rejudecare după extrădare | Decizia penală nr. 450/2013. Rejudecare după extrădare → |
---|