Decizia penală nr. 1619/2013. Furt calificat

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1619/R/2013

Ședința publică din 2 decembrie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: ANA C., judecător JUDECĂTORI: L. M.

M. Ș.

GREFIER: B. M.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul Ț. A. A. împotriva sentinței penale nr.1667 din_ a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1 și art.209 al.1 lit.a și i C.pen., cu aplic.a37 lit.a și art.75 al.1 lit.c C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Ț. A. A., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.Driha D. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își menține recursul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul Ț. A. A. , solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, a se dispune reducerea pedepsei aplicate de către prima instanță, pentru motivele expuse în memoriul depus la dosar.

De asemenea, solicită a se avea în vedere starea economică familială precară a inculpatului precum și vârsta fragedă a acestuia.

În susținerea recursului arată că la individualizarea pedepsei instanța de fond reține ca și argumente pentru pedeapsa finală aplicată, faptul că în relațiile cu organele judiciare, inculpatul a avut o atitudine de refuz de a se prezența în fața organelor de urmărire penală și instanță, îngreunând derularea proceselor penale în care este implicat.

Consideră că nu se pot da eficiență juridică în cauza în care a fost cercetat inculpatul deoarece se referă la alte cauze penale. Ori, în prezenta cauză inculpatul și-a recunoscut fapta, a colaborat cu organele de urmărire penală, a indicat bunurile sustrase și chiar și-a asumat obligația de a repara prejudiciu.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului formulat de inculpat. Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Reprezentantul M. ui P. , consideră că soluția dată în cauză este temeinică sub aspectul individualizării pedepsei, prima instanță ținând cont de toate împrejurările recunoscute de către inculpat, atât cele de natură favorabilă cât și cele cu caracter obiectiv agravant, respectiv starea de recidivă și comiterea

faptei împreună cu două persoane minore pe care le-a implicat în câmpul infracțional.

Consideră că dozarea pedepsei și efectuarea operațiunilor juridice ce au dat în final rezultatul constând în cuantumul pedepsei pe care inculpatul trebuie să îl execute sunt date corect în temeiul legii și nu se impune a fi modificate.

În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Inculpatul Ț. A. A., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 1667 din 1 noiembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei G. a fost condamnat inculpatul Ț. A. -A. , fiul lui Z. și A., născut la 21 noiembrie 1991 în municipiul C. -N., județul C.

, de cetățenie română, studii: 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, posesor al cărții de identitate seria K.X., nr. 6. eliberat de SPCLEP C. -N., codul numeric personal 1., domiciliat în comuna Vultureni, satul Băbuțiu, nr. 55, județul C., la pedeapsa de :

-- 3 ani 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de articolul 208 alineatul 1, articolul 209 alineatul 1 literele a) și i) din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a) și articolul 75 alineatul 1 litera c) din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

  1. A fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 726/2011 a Judecătoriei G. și a fost obligat inculpatul să execute această pedeapsă, alături de pedeapsa de la punctul 1; în final, 6 ani 2 luni închisoare.

  2. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.

  3. S-a menținut măsura arestării inculpatului și s-a scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de_ până la zi.

  4. A fost obligat inculpatul să achite părții civile C. G., despăgubiri civile în sumă de 300 lei.

  5. A fost obligat inculpatul să achite 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondurile M. ui Justiției, domnului avocat Ciacoi Alexandru. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul numărul 1329/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ț. A. -A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de articolul 208 alineatul 1, articolul 209 alineatul 1

literele a) și i) din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a) și articolul 75 alineatul 1 litera c) din Codul penal.

La termenul din data de_, inculpatul a declarat conform articolului 3201din Codul de procedură penală, că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, nu solicită administrarea de probe și cere ca judecata să aibă loc în baza probelor din faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește (fila 14).

Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare, instanța a reținut următoarele:

Inculpatul Ț. A. -A., în vârstă de 21 ani, a comis două furturi pentru care a fost sancționat administrativ în perioada minorității, iar după ce a devenit major a mai săvârșit o infracțiune de furt calificat pentru care a fost condamnat

la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare, prin sentința penală nr. 726 din 9 mai 2011 a Judecătoriei G., rămasă definitivă prin nerecurare la data de 24 mai 2011.

Cariera infracțională a inculpatului este întregită de o infracțiune continuată de "act sexual cu un minor";, pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla nr. 822/P/2011 din 13 septembrie 2012 și o infracțiune de "furt calificat"; pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr.1310/P/2012 din 31 octombrie 2012. Cele două cauze fac obiectul dosarelor penale nr._ al Judecătoriei G. și_ al Judecătoriei C. -N., soluționarea lor fiind obstrucționată prin refuzul nejustificat al inculpatului de a se prezenta la termenele stabilite.(filele 54-56 și 102-106)

În perioada termenului de încercare inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune de furt calificat în următoarele împrejurări:

În data de 21 septembrie 2012, pe timp de zi, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul major Ț. A. -A. s-a deplasat împreună cu învinuitul minor P. I. -Doris, în vârstă de 15 ani, și făptuitorul minor P. Alexandru- Cristian, în vârstă de 13 ani, la imobilul cu numărul 46A din localitatea Băbuțiu cu scopul de a sustrage bunuri. Profitând de faptul că proprietarul imobilului -C.

G. - nu se afla în incintă, precum și de faptul că imobilul nu era îngrădit în totalitate, susnumiții au pătruns în curte.

Inculpatul Ț. A. -A., ajutat de cei doi minori, a scos din pământ țevile metalice de susținere a gardului, după care a adunat panourile metalice rezultate din dezmembrarea gardului.

În continuare,inculpatul Ț. A. -A. i-a solicitat învinuitului P. I. -Doris să forțeze ușile de acces de la două anexe aflate în curtea imobilului, pentru a sustrage și alte bunuri.

Învinuitul minor a luat o bucată de fier din curtea părții vătămate și a încercat fără succes forțarea ușii de acces într-o anexă, după care cei trei participanți au sustras din spatele altei anexe un număr de 6 table din metal cu dimensiunea de 1,50x2 metri.

Inculpatul Ț. A. - A. împeună cu învinuitul minor P. I. -Doris și făptuitorul minor P. Alexandru-Cristian, în cinci sau șase rânduri, au transportat pedestru o parte din gardul metalic, țevile și cele 6 bucăți de tablă în afara proprietății părții vătămate pe un teren viran la o distanță de aproximativ 140 - 150 metri, unde l-au ascuns în tufișuri. O altă porțiune din gard, precum și bunurile scoase din cele două anexe au rămas în curte, pregătite pentru a fi sustrase a doua zi, când cei trei urmau să le transporte la un centru de colectare a fierului din municipiul C. - N. pentru a fi valorificate.

În timp ce minorii se aflau la locul unde au depozitat bunurile sustrase, inculpatul Ț. A. - A. s-a întors din nou în curtea imobilului părții vătămate, iar cu ajutorul unui fier a forțat ușa anexei pe care anterior a încercat s-o forțeze și învinuitul minor P. I. - Doris, iar din interior a scos mai multe unelte, pe care le-a pus lângă anexă cu intenția de a le însuși, împrejurare ce rezultă din declarațiile părții vătămate, care se coroborează cu procesul verbal de cercetare la locul faptei.

Inculpatul Ț. A. - A. a adunat aproximativ jumătate din gardul metalic demontat și făcut sul, l-a pus în apropierea drumului comunal, dar în curtea părții vătămate, cu intenția de a-l sustrage.

În după masa zilei de_, inculpatul Ț. A. - A. a luat legătura telefonic cu o persoană din municipiul C. - N., care nu a putut fi identificată și a convenit ca aceasta să-i transporte toate obiectele din metal sustrase și

pregătite pentru a fi sustrase la un centru de colectare a fierului din municipiul

C. - N. pentru a fi valorificate.

În data de_ inculpatul Ț. A. - A., i-a trimis pe cei doi minori să pună în portbagajul autoturismului bunurile sustrase și cele aflate în curtea părții vătămate pregătite pentru a fi sustrase.

Cei doi minori s-au deplasat cu autoturismul condus de persoana neidentificată în locul unde au depozitat bunurile sustrase, dar conducătorul auto a renunțat la efectuarea transportului după ce a văzut volumul mare de bunuri.(filele 57-58; 64-77 și 79-81)

Cu ocazia cercetării la fața locului au fost găsite atât bunurile pregătite pentru a fi sustrase, precum și bunurile ce au fost sustrase în mod efectiv.(filele 19-46)

Organele de cercetare penală l-au identificat pe martorul Prodan Alexandru

- Cristian, care i-a văzut pe cei doi minori lângă autoturism la data de_, în timp ce intenționau să încarce obiectele sustrase, aspect ce a fost confirmat și de martorii C. Cristian - Teodor și C. F. - A. .(filele 94-97)

Cu ocazia audierii inculpatului Ț. A. - A. și a celor doi minori, aceștia și-au recunoscut în mare parte fapta comisă, iar cu ocazia reconstituirii au indicat momentele și împrejurările în care au acționat. Partea vătămată C. G.

, care a asistat la reconstituire, a confirmat corectitudinea celor relatate de către învinuiți și făptuitor, iar aceste declarații se coroborează și cu procesul verbal de cercetare la locul faptei (filele 15-18 și 82-93)

Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: plângerea părții vătămate (fila 14); declarațiile părții vătămate (filele 15-18); procesul-verbal de cercetare la locul faptei (filele 19-21); planșele fotografice (filele 22-41 și 84-93); declarațiile inculpatului și ale învinuiților (filele 57-77 și 79-81); copia certificatului de naștere al minorului P. Alexandru-Cristian (fila 78); procesul verbal de reconstituire (filele 82-83); declarațiile martorilor (filele 94-98) și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 111-112).

Din coroborarea acestor probe reiese că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În drept, fapta inculpatului Ț. A. -A., care în data de 21 septembrie 2012, a însușit pe nedrept, împreună cu minorii P. I. -Doris și P. Alexandru-Cristian, pe timp de zi, prin efracție, mai multe bunuri din imobilul părții vătămate C. G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

"furt calificat";, prev. de art.208 alineatul 1 și art.209 alineatul 1 literele "a"; și "i"; din Codul penal.

Întrucât, inculpatul Ț. A. -A. a săvârșit din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, înainte ca pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare, aplicată prin sentința penală nr. 726 din 9 mai 2011 a Judecătoriei G. să fi fost considerată ca executată, față de cel în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 37 lit.";a"; din Codul penal, privind recidiva postcondamnatorie.

Sunt de asemenea aplicabile, față de inculpatul Ț. A. -A., prevederile art. 75 alin.1 lit.";c"; din Codul penal, întrucât a comis infracțiunea de furt calificat împreună cu minorii P. I. -Doris și P. Alexandru-Cristian.

Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a recunoscut integral săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea dispozițiilor articolului 3201din Codul de procedură penală. Prin urmare, instanța a reținut la încadrarea juridică a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și dispozițiile articolului 3201din Codul de procedură penală.

La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit inculpatului, instanța a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 din Codul penal:

  1. gradul de pericol social al faptei, care este relativ ridicat raportat la valoarea prejudiciului și la faptul că acesta nu a fost recuperat decât parțial;

  2. persoana inculpatului Ț. A. - A., care a fost condamnat la o pedeapsă de

    3 ani închisoare cu suspendare; inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune continuată de "act sexual cu un minor";; de asemenea, a fost trimis în

    judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de "furt calificat"; (filele 54-56 din dosarul de urmărire penală); din caracterizarea întocmită de Primăria Vultureni rezultă, că inculpatul a creat o stare de teamă și neliniște în rândul persoanelor vârstnice din comună din cauza numărului mare de fapte cu caracter antisocial pe care acesta le-a săvârșit (fila 53 din dosarul de urmărire penală); în relațiile cu organele judiciare inculpatul are o atitudine obstrucționistă, refuzul său de a se prezenta în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată îngreunând în mod semnificativ desfășurarea proceselor penale în care este implicat (filele 93-95 din dosarul de urmărire penală)

  3. limitele speciale ale pedepsei, conform articolului 3201alineatul 7 din Codul de procedură penală.

Avocatul inculpatului a solicitat a se reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a recunoașterii faptelor. Instanța a reținut că, în cauză a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile articolului 3201alineatul 7 din Codul de procedură penală (alineatul 7). Prin urmare, aceeași împrejurare, nu poate fi reținută de două ori în favoarea inculpatului, astfel că instanța nu va reține această circumstanță atenuantă.

În baza acestor elemente, instanța a stabilit inculpatului o pedeapsă de 3 ani 2 luni închisoare.

Din cazierul aflat la fila 55, reiese că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală numărul 726/2011 a Judecătoriei G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani. Reiese că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar, în perioada termenului de încercare a suspendării condiționate, astfel că în temeiul articolului 83 alineatul 1 din Codul penal, instanța va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei precizate mai sus și va dispune ca pedeapsa a cărei executare a fost suspendată să se execute alături de pedeapsa de 3 ani 2 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință; în final 6 ani 2 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de articolul 64 litera a) teza a II-a din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, motiv pentru care exercitarea acestuia va fi interzisă pe durata executării pedepsei.

Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabău și Pârcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Celeași aspecte au fost avute în vedere de instanța supremă în decizia numărul 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii. Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze nu au conotație electorală, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales s-a impus a fi

interzis deoarece inculpatul nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii săi față de care alege să aibă comportamentul anterior analizat.

În consecință, în temeiul articolului 71, alineatul 2 și alineatul 3 din Codul penal instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a) teza a II-a din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate.

Prin ordonanța din_, organele de cercetare penală au dispus reținerea pe timp de 24 ore a inculpatului (fila 61 din dosarul de urmărire penală).

Prin încheierea penală numărul 30/2013 a Judecătoriei G. (fila 109 din dosarul de urmărire penală) s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_ . Această măsură a fost menținută de către instanță până în prezent. Având în vedere că împrejurările care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat și în temeiul articolului 350 alineatul 1 din Codul de procedură penală, instanța a menținut măsura arestării inculpatului. În temeiul articolului 88 din Codul penal s-a scăzut din durata pedepsei pronunțate, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de_ până la zi.

Persoana vătămată C. G. s-a constituit parte civilă pentru suma de

300 lei (fila 17 verso din dosarul de urmărire penală) reprezentând pagubele produse prin distrugerea ușilor de la anexele gospodărești cu ocazia forțării acestora în timpul realizării infracțiunii. Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel că în temeiul articolului 14 alineatul 3 litera b) din Codul de procedură penală și articolelor 1381, 1385 și 1386 din Noul Cod Civil, inculpatul a fost obligat să achite părții civile, despăgubirile civile precizate mai sus. Dealtfel, inculpatul recunoscut la termenul de azi, pretențiile părții civile. Prin urmare, reiese că inculpatul a achiesat la pretențiile părții civile, astfel că în temeiul articolelor 1204 și 1206 din Codul civil raportat la articolul 721 din Codul de procedură civilă, s-a admis acțiunea civilă a părții civile, așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul Ț. A. A. solicitând instanței de control judiciar a casa în parte hotărârea atacată, și rejudecând cauza, a dispune reducerea pedepsei aplicate de prima instanță, având în vedere atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal, situația familială dificilă în care se află și vârsta fragedă.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Instanța fondului, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate în condiții de legalitate probe suficiente din care rezultă fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului, având în vedre și poziția procesuală din ședința publică din 1 noiembrie 2013 când a arătat că recunoaște în întregime fapta pentru care a fost trimis în judecată prin actul de sesizare al instanței, nu contestă probele administrate și nu solicită administrarea de probe noi, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 320 1Cod procedură penală.

Astfel, din probele administrate de către organele de urmărire penală, respectiv din: declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la locul faptei și planșele foto aferente, declarațiile inculpatului și ale invinuiților P. I. Doris și P. Alexandru Cristian, ambii minori, declarațiile martorilor Prodan Alexandru Cristian,

C. F. A. și C. Cristian Răzvan, din procesual verbal de reconstituire, și planșa foto aferentă, rezultă fără urmă de dubiu, că inculpatul în data de 21 septembrie 2012, împreună cu minorii P. I. Doris și P. Alexandru Cristian și- a însușit pe nedrept pe timp de zi și prin efracție, mai multe bunuri din imobilul părții vătămate C. Ghedeon, așa cum corect a reținut și instanța ierarhic

inferioară, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de furt calificat prev de art 208 alin 1, 209 alin 1 lit a și i Cod penal, cu aplicarea art 37 lit a și 75 alin 1 lit c Cod penal.

S-a reținut că inculpatul a comis fapta din prezentul dosar în stare de recidivă postcondamnatorie, raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, pedeapsă ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 726 din 2011 a Judecătoriei G. .

Apreciem însă că pedeapsa aplicată de instanța fondului nu a fost just individualizată având în vedere gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, împrejurările în care aceasta a fost comisă, prejudiciul cauzat, care este relativ mic, doar 300 lei, inculpatul arătându-și disponibilitatea de a repara paguba părții civile C. Ghedeon, conduita sinceră a inculpatului pe parcursul întregului

proces penal și apelarea la dispozițiilor art. 3201Cod procedură penală, aspect ce a contribuit la reducerea semnificativă a duratei procesului penal,o pedeapsa de 2 ani închisoare este mai aptă să contribuie la reeducarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât la această pedeapsă se adiționează, urmare a revocării suspendării condiționate și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr 726

/2011 a Judecătoriei G., urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Din pedeapsa aplicată conform dispozițiilor art. 88 Cod penal, se va deduce timpul reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 12 septembrie 2013 - la zi.

Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate, Curtea va admite recursul declarat de inculpatul Ț. A. A., în baza art. 38515pct 1 lit d Cod procedură penală conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În baza art.385/15 pct.1 lit.d C.pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul Ț. A. A. - fiul lui Z. și A., născut la 21 noiembrie 1991, deținut preventiv în Penitenciarul Gherla - împotriva sentinței penale nr.1667 din_ a Judecătoriei G., pe care o casează în parte, cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului.

Rejudecând în aceste limite,

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Ț. A. -A. , pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) și i) din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 lit. a) și art.75 alin. 1 litera c) din Codul penal, art. 3201din Codul de procedură penală, de la 3 ani și 2 luni închisoare la 2 ani închisoare.

Menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 726/2011 a Judecătoriei G. și obligă pe inculpat să execute această pedeapsă, alături de pedeapsa nou aplicată

, în final de executat 5 ani închisoare.

Deduce din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de_ până la zi.

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

În baza art.189 C.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu ( avoc. Driha D. T. ), sumă ce se va plăti din FMJ.

În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

ANA C.

L.

M.

M.

Ș.

GREFIER

M. B.

Red. M.Ș./M.N.

3 ex./_

Jud.fond.- G. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1619/2013. Furt calificat