Decizia penală nr. 162/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.162/R/2013

Ședința publică din 06 februarie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: I. C. M.

DP

GREFIER: DS

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror:

DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentinței penale nr.440 din 10 octombrie 2012 a Judecătoriei Turda, privind pe inculpatul P. A. M., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat prev si ped. de art .86 alin. 2 din OUG nr.195/2002, rep. și infracțiunea de fals privind identitatea prev si ped de art 293 C.pen., totul cu aplic.art. 33 lit a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Waldraf D., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a aplicării disp.art.76 lit.d C.pen., în condițiile în care s-au reținut circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a și c C.pen., iar în privința infracțiunii prev.de art.293 alin.1 C.pen., să se rețină aceleași circumstanțe atenuante care au în vedere persoana inculpatului, cu consecința pronunțării unei pedepse sub 3 luni închisoare. Dacă circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a și c C.pen. au fost reținute pentru una din cele două infracțiuni concurente pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv art.86 alin.2 din OUG 195/2002, se impunea reținerea lor și în cazul infracțiunii prev.de art.293 alin.1 C.pen.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului declarat de Parchet, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se rețină circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a și c C.pen. și pentru infracțiunea prev.de art.293 alin.1 C.pen. și să se dea eficiență art.76 C.pen. în cazul ambelor infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul. Susține că circumstanțele atenuante se răsfrâng asupra tuturor infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului și nu pot fi reținute doar în privința unora sau a altora. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate.

C U R T E A

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Turda prin sentința penală nr.440 din 10 octombrie 2012, în baza art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a, c

C. pen, 76 lit. d C. pen. și 3201al. 1 - 4 și al. 7 CPP, a condamnat pe inculpatul P. A. - M. - fiul lui V. și Paraschiva, născut la data de_ în Câmpia Turzii, jud. Cluj, cetățean român, studii medii, stagiul militar nesatisfacut, administrator la S.C. PH Cosntruct S.R.L. Câmpia Turzii, necăsătorit, posesor al CI seria KX nr. 5. eliberată de SPCLEP Câmpia Turzii, domiciliat în Câmpia Turzii, str. Memorandumului, nr. 19 A, jud. Cluj, fară antecedente penale, CNP: 1., la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În baza art. 293 alin. 1 C. pen cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 3201al. 1 - 4 și al. 7 CPP,a condamnat pe inculpatul P.

A. - M. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

In baza art. 33 lit. a art. 34 lit. b C.pen.,s-au contopit pedepsele de 6 luni, și de 3 luni stabilite prin prezenta, in final aplicand inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni inchisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen.,a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Gyori I. și care se va avansa din FMJ.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de_ în jurul orelor 08,43, un agent de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Turda, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu și actiona cu aparatul Radar din dotare, pe strada Constructorilor din Municipiul Turda, a oprit pentru control, autoturismul marca Renault Megane cu nr.de înmatriculare_ ,care circula, din direcția strada Aleea Plopilor, în direcția strada Ștefan cel Mare, fiind

înregistrat de aparatul Radar cu viteza de 72 km/h, limita maximă admisă fiind de 50 km/h, pe acel sector de drum (f.6 dos. u.p.).

La volanul autoturismului respectiv se afla un bărbat, care a afirmat că se numește P. V. -N., cu datele de stare civilă și este din municipiul Câmpia Turzii.

Totodată, inculpatul nu a prezentat pentru control documentele personale (permis de conducere și carte de identitate și nici documentele autoturismului condus).

În baza celor declarate verbal de conducătorul auto, agentul de politie rutieră a efectuat la fața locului, o verificare în baza de date privind persoanele domiciliate în România și cele posesoare de permis de conducere, fiind identificat în baza de date cu numele de P. V. - N., fără insă a se vizualiza fotografia acestuia, reiesind totodată că inculpatul figura ca deținător de permis, având reținut permisul de conducere, și având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

Pentru acest fapt, organele de poliție au întocmit la data de_ numitului P. V. - N. un dosar penal, pentru săvârșirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.Cu această ocazia numitul P. V. -N. a declarat în scris că, la data de_, ora 8,43 a condus autoturismul Renault,_, fiind depistat cu aparatul radar circulând cu o viteză de 72 km/h si fiind oprit pentru control, nu a putut prezenta permisul de conducere, deoarece nu îl avea asupra sa, întrucât l-a uitat acasă (f.25 dos u.p.).

La solicitarea organelor de cercetare, privind situația permisului de conducere apartinând numitului P. V. N., la data de_, S.

P. Comunitar -Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, a comunicat răspuns prin adresa (f.10 dos.u.p) din care rezultă că P. V. N. ,posedă permis de conducere categ. "B"; din _

, cu seria C003453511J eliberat la data de_, iar la data de_ a fost reținut pentru art OG 195.101.3 A, perioada de suspendare fiind de la data de_ -_, iar prin adresa (f.8) cu privire la P. A. M., s- a comunicat că,acesta figurează în baza de date cu persmisul de conducere seria C00226249J, eliberat la data de_ valabil până la data de_, permis de conducere în stare de- SUSPENDAT ,fiind reținut din data de_ de IPJ Mureș-dos.224314/_, fără dovadă de circulație.

La data de_ a început urmărirea penală împotriva numitului P.

V. - N. ,pentru săvârșirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

Inculpatul P. V. N., fiind citat si prezent la data de_ la Politia Mun Turda, si având asupra sa cartea de identitate personală, nu a recunoscut învinuirea ce i s-a adus si a dat o declaratie prin care arată că, la data de_ în jurul orelor 08,43 nu a condus autoturismul marca Renault cu nr. de inmatriculare_ pe strada Constructorilor din mun Turda sau pe alte drumuri, întrucât permisul său de conducere categoria B a fost reținut de Politia Rutieră Cluj Napoca la data de_, pentru comiterea unui accident rutier în mun. Cluj-Napoca, ocazie cu care i s-a adus la cunostintă faptul că, îi va fi suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.Totodată a arătat că, nu cunoaste cine este proprietarul acestui autoturism si că nu l-a condus niciodată, iar la data de_ nu a dat vreo declaratie în fața organelor de politie si nici in

perioada_ -_ și nu a fost oprit în trafic de organele de politie conducând vreun autoturism.

Pentru a se identifica persoana care intr- adevăr a condus la data de_ autoturismul marca Renault Megane cu nr.de înmatriculare _

,s-au efectuat de organel de politie verificari in baza de date autoturismul, fiind identificat ca fiind înmatriculat pe S.C. LT Prompt C. ing S.R.L. B. ești ,firmă care l-a înstrăinat numitei Chețan D. D. ,care fiind identificata si audiată în calitate de martoră,care a relatat că îl cunoaste pe inculpatul P. A. M., care este fratele învinuitului P. V. N. iar cu P. A. marcel a avut o relatie de prietenie și i-a împrumutat o sumă de bani si inmânat copia actului sau de identitate pentru a-i cumpăra un autoturism pe care să-l înregistreze pe numele său.La scurt timp respectiv in luna aprilie P. A. M. a cumpărat un autoturism marca Renault Megane Scenic RX4 având seria șasiu VF1JAA50E24725020 cu nr. de înmatriculare_ documentele de cumpărare a acesteia fiind încheiate pe numele martorei Chetan D. D. . Aceasta a declarat că, autoturismul a fost utilizat doar de învinuitul P. A.

M., care l-a folosit la deplasari în interesul firmei pe care o administra.Precizează martora că, în vara anului 2011 a încetat relatia cu învinuitul si nu știe cine a condus la data de_ acest autoturism.

În cursul cercetărilor efectuate a fost identificat învinuitul P. A.

-M., ( fiind arestat în altă cauză) care la data de_ a declarat în scris că, a folosit respectivul autoturism în decursul timpului, iar altă declaratie cu privire la fapta din_ și autoturism va da doar in prezenta apărătorului sau av. Spătariu A. Petrică.

Întrucât între declaratia olografă din data de_ pe numele de P.

V. - N. și declaratia olografă din data de_ dată de învinuitul P.

A. - M. exista o foarte mare asemănare, a fost solicitat S. ui Criminalistic Cluj- Biroul Expertize, efectuarea unei expertize grafoscopice pentru a se stabili persona care a scris cele două declarații, fiind pusă la dispozitie și declaratia olografă scrisă de invinuitul P. V. - N., la data de_ .

Din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit, s-a concluzionat că, scrisul de completare depus pe declaratia pe proprie răspundere din data de_ și pe declaratia olografă din data de_ a fost executată de aceeasi persoană, iar scrisul de completare de pe aceste declaratii mentionate, nu a fost executat de către aceeași persoană care a executat scrisul pe declaratia olografă din data de_ .In raport se arată mai arată că, declaratia olografă din data de_ la pozitia subsemnatul

- V., anterior textului V. a fost depus textul A. .

La solicitarea orgenelor de cercetare, prin adresa S. ui P. Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, s-a comunicat situatia permisului de conducere apaținând numitului

P. A. - M., la data de_, comunicându-se că, acesta posedă permis de conducere categoriile A,B,C,CE starea permisului fiind " suspendat";, fiindu-i întocmit la data de_ de I.P.J. Mureș dosar penal pentru comiterea de infractiuni la regimul rutier.

S-a început urmărirea penală împotriva învinuitului P. A. -M. pentru săvârșirea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i- a fost suspendat și fals privind identitatea, fapt confirmat prin Ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Turda, acesta luând la cunostintă de

învinuirile aduse, în prezenta apărătorului ales av. Spătariu A. Petrică, refuzând a da o declaratie.

În baza raportului de constatare tehnico-stiintifică si a materialului probator administrat, s-a constatat că, invinuitul P. A. - M. a fost persoana care, la data de_, orele 08,43 a condus pe strada Constructorilor din mun. Turda, autoturismul marca Renault Megane cu nr.de înmatriculare_, care la aceea dată, cunoscând că are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, s-a folosit de datele de stare civilă ale fratelui său, învinuitul P. V. - N., neavând însă cunostintă de faptul că, și acesta la rândul său, la data respectivă avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Din declaratia dată de învinuitul P. V. -N. dos u.p (f.27-28) reiese că acesta, nu a condus, la data de_ autoturismul în cauză, menținându-și declaratia data la data de_ .

Audiat fiind în faza de urmărire penala, inculpatul P. A. - M. în declaratia data, în dos. u.p.(f.23,24), recunoaște că, la data de_ a condus autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_ pe strada Constructorilor din Mun. Turda, în timp ce avea dreptul de a conduce suspendat și fiind oprit pentru control de organele de politie, a prezentat o identitate falsă, afirmând că se numește P. V. - N., declaratie de recunoastere ce se confirmă de întreg materialul probator administrat in cauză, instanța reținând că, probele existente în dosar, dovedesc săvârșirea fără nici un dubiu a infractiunilor de către inculpatul

P. A. M. . In drept :

Fapta inculpatului P. A. -M., care la data de_ a condus pe drum public, respectiv strada Constructorilor din Municipiul Turda, autoturismul marca " Renault Megane";, cu numar de înmatriculare_, având exercitarea dreptului de a conduce suspendat, întruneste elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin 2 din O.U.G. nr.195/2002 rep.

Fapta săvârșită de același inculpat- P. A. - M., care, la aceeasi dată,respectiv_, s-a prezentat sub o identitate falsă( a celuilalt invinuit P. V. - N. ) în fața organelor de politie rutieră, care l-au depistat în trafic, pentru a le induce în eroare pentru a scăpa de consecintele raspunderii sale juridice pe care fapta le atrage, întrunește elementele constitutive ale infractiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 C.pen, cu aplicarea art. 33 lit a) C.pen, pentru concursul real al infractiunilor.

Conform criteriilor generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72

  1. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a, c C. pen, 76 lit. d C. pen. și 3201al. 1 - 4 și al. 7 CPP, ținând cont și de atitudinea sinceră de recunoaștere a inculpatului P. A. - M., instanța îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prev. si ped. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

    În baza art. 293 alin. 1 C. pen cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 3201al. 1 - 4 și al. 7 CPP, va condamna pe inculpatul P.

    1. - M. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

In baza art. 33 lit. a art. 34 lit. b C.pen., s-au contopit pedepsele de 6 luni, și de 3 luni stabilite prin prezenta, in final aplicand inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni inchisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., va obliga inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Gyori I. și care se va avansa din FMJ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea soluției și rejudecând dosarul, a se recunoaște în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante vizate de art.74, 76 C.pen. pentru ambele infracțiuni deduse judecății și pe cale de consecință, scăderea pedepselor aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege.

Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:

Prima instanță a recunoscut în favoarea inculpatului P. A. M. circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a și c C.pen., dar le-a dat eficiență numai în privința infracțiunii vizată de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 fără ca acestea să devină operante și în privința infracțiunii prev.de art.293 C.pen.

Curtea reține că soluția apare în aceste condiții nelegală, deoarece în toate cazurile înc are inculpatul trebuie să răspundă pentru un concurs de infracțiuni, iar magistratul îi recunoaște circumstanțe atenuante, raportat la condițiile în care a fost derulată activitatea infracțională, acestea trebuie să fie operante pentru fiecare faptă, componentă a concursului de infracțiuni. Aceste cauze de atenuare a răspunderii penale trebuie recunoscute pentru fiecare infracțiune componentă a concursului real sau ideal de infracțiuni.

Așa fiind, recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda este fondat în baza art.38515pct.2 lit.d C.proc.pen., urmând a se admite împotriva sentintei penale nr. 440 din 10 octombrie 2012 a Judecătoriei Turda, pe care o va casa în latura penala si rejudecând în această limită, va condamna pe inculpat, în baza art. 86 al.2 din OUG 195/2002, cu art. 74, 76 Cod penal si art. 3201Cod penal, pentru infractiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la o pedeapsa de: 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 293 al.1 Cod penal cu art. 74,76 Cod penal si art. 320 ind. 1 Cod proc.penală, pentru infractiunea de fals privind identitatea, la o pedeapsă de: 2 (două) luni închisoare.

In baza art. 33 lit.a si 34 lit.b Cod penal se vor contopi pedepsele aplicate, inculpatul executând-o pe cea mai grea, aceea de 4 luni închisoare.

La dozarea și individualizarea pedepselor s-au avut în vedere disp.art.72, 52 C.pen., sinceritatea inculpatului, vârsta tânără a acestuia, lipsa antecedentelor penale, existând toate garanțiile că reinserția sa reală, socială și pozitivă se va realiza și fără executarea pedepsei rezultante.

Așa fiind, în baza art. 81 Cod penal se va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art. 82 Cod penal, acela de 2 ani si 4 luni.

Conform art. 359 Cod proc.penala se va atrage atenția asupra nerespectării art.83 Cod penal.

Se va face aplicarea art. 71 si 64 lit.a teza a-II-a Cod penal. Se va face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal.

Se vor mentine restul dispozițiilor sentintei.

Se va stabili onorariu apărător din oficiu la 200 lei ce se achită Baroului de Avocați Cluj din FMJ, în baza art.189 C.proc.pen.

Cheltielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului, în baza art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentintei penale nr. 440 din 10 octombrie 2012 a Judecătoriei Turda, pe care o casează în latura penala si rejudecând în această limită:

Condamnă pe inculpatul P. A. M., fiul lui V. si Paraschiva, născ.la 27 decembrie 1983 în Câmpia Turzii, CNP 1.

In baza art. 86 al.2 din OUG 195/2002, cu art. 74, 76 Cod penal si art. 3201Cod penal, pentru infractiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la o pedeapsa de :

-4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 293 al.1 Cod penal cu art. 74,76 Cod penal si art. 320 ind. 1 Cod proc.penală, pentru infractiunea de fals privind identitatea, la o pedeapsă de:

-2 (două) luni închisoare.

In baza art. 33 lit.a si 34 lit.b Cod penal contopește pedepsele aplicate, inculpatul executând-o pe cea mai grea, aceea de :

-4 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art. 82 Cod penal, acela de 2 ani si 4 luni.

Conform art. 359 Cod proc.penala atrage atenția asupra nerespectării art.83 Cod penal.

Face aplicarea art. 71 si 64 lit.a teza a-II-a Cod penal. Face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal.

Mentine restul dispozițiilor sentintei.

Stabilește onorariu apărător din oficiu la 200 lei ce se achită Baroului de Avocați Cluj din FMJ.

Cheltielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința pubică din 6 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER

V. G. I.

C.

M.

D.

P.

DS

red.PD/CA 4 ex. - _

jud.fond.T. H.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 162/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice