Decizia penală nr. 1626/2013. Înșelăciune
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P. LĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA P. LĂ NR.1626/R/2013
Ședința publică din 3 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : V. | V. A. | , judecător |
JUDECĂTORI | : L. | H. | |
: I. | M. | ||
G.: L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, împotriva sentinței penale nr.389/_ a Judecătoriei S. M., pronunțată în dosar nr._, privind pe inculpatul H.
I. B., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art. 215 alin. 2 c.p. cu aplic. art. 41 al. 2 c.p. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art. 290 c.p. cu aplic. art. 41 al. 2 c.p. și art. 33 lit.";a"; c.p.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Ceapa I., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și partea D. D., lipsă fiind inculpatul H. I. B.
, părțile civile P. C., S. M., B. M., C. V., I. B. M. M. ,
V., R. M. și partea responsabilă civilmente SC HB C. SRL. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului, arată că actul de sesizare respectă cerințele prevăzute de art.262, art.263 și art.264 C.pr.pen., ori, în lipsa cazurilor de nulitate prev.de art.197 și 331 C.pr.pen., nu se poate dispune nici restituirea în vederea refacerii urmăririi penale și nici restituirea în vederea refacerii actului de sesizare al instanței. Prima instanță, în cuprinsul hotărârii, face o serie de aprecieri care sunt specifice unei hotărâri judecătorești și de asemenea face trimitere la practica CEDO și la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului care nu ar fi putut să-și facă apărarea dar, inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală și a luat la cunoștință de toate actele de la dosar. Face trimitere la decizia nr.3827 din_ a ÎCCJ care este relevantă în acest sens și care privește o speță similară în care ÎCCJ a casat hotărârea instanței. Pentru toate acestea, solicită admiterea recursului cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe. Arată că i s-a oferit parchetului posibilitatea complinirii actului de sesizare cu elementele lipsă sesizate de către instanță însă, nici prin notele de completare a rechizitoriului nu s-a respectat disp.art.263 C.pr.pen., privind elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de inculpare. Rechizitoriul, ca ultim act de urmărire penală este cel mai important act de procedură, fiind actul de acuzare și sesizare al
instanței care, pe lângă mențiunile prev.de art.203 C.pr.pen., trebuie să cuprindă elemente care să asigure dreptul la apărare al inculpatului. Din lecturarea actului de sesizare și completărilor aduse, consideră că nu sunt respectate dispozițiile art.263 C.pr.pen., în sensul că rechizitoriul nu cuprinde elementele de fapt pe care se sprijină învinuirea ci se mărginește la a descrie o stare de fapt generică. Astfel, s-a afirmat că s-ar fi comis infracțiunile de înșelăciune și înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, ori, practica judiciară a apreciat că în situația în care se reține și forma continuată a infracțiunii, parchetul este obligat să descrie pentru fiecare act în parte care sunt elementele de fapt și de drept pe care se sprijină învinuirea. Mai mult, parchetul nu a analizat mijloacele de probă pe care se sprijină învinuirea și nu se fac aprecieri asupra apărărilor. În concluzie, consideră că nici cantitativ și nici calitativ rechizitoriul nu satisface exigențele prev.de art.263 C.pr.pen., sens în care solicită respingerea recursului parchetului. Cu onorar din FMJ.
Partea vătămată D. D., lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 389 din 5 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei S. M., în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de Procedură P. lă, s-a constată neregularitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 1642/P/2011 din_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, privind pe inculpatul H. I. -B. fiul lui I. și S., născut la data de_, în localitatea Bistra, județul Maramureș, cetățenie română, studii superioare, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, inginer, CNP 1., fără antecedente penale, domiciliat în localitatea S. M., str. D. nr. 23/A, județul Maramureș, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.2 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal și respectiv de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 33 litera a cod penal .
S-a dispus refacerea actului de sesizare și respectarea dispozițiilor art. 263 și următoarele din Codul de Procedură penală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1642/P/_ întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, s-a dispus în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a C.proc.pen. punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului H. I. B. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
înșelăciune prev. de art.215 alin.2 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. și
fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
În fapt, în partea expozitivă a rechizitoriului s-au reținut următoarele aspecte:
-"învinuitul H. începând cu anul 2004 a colaborat cu arhitectul P. C.
, care îi viza proiectele, fiind autorizat O.A,R.";
în perioada ianuarie-martie 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, a semnat în fals la rubrica "viza arhitect"; și a ștampilat cu o ștampilă falsă, confecționată în Ucraina, un nr. de 7 proiecte pentru autorizarea construcțiilor";
"proiectele astfel întocmite au stat la baza eliberării pe seama părților vătămate-titularii beneficiari ai proiectelor, a autorizațiilor de construire";,
"pentru proiectele întocmite, învinuitul a beneficiat de circa 24.100 lei încasate de la părțile vătămate";
Referitor la încadrarea juridică atribuită faptelor, la rubrica ";În drept";, în conținutul rechizitoriului, se reține că "faptele învinuitului, care în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat un nr. de 7 proiecte, în baza cărora părțile vătămate au obținut autorizații de construire, obținând o sumă totală de 24.100 lei, constituie infracțiunile de înșelăciune și fals de înscrisuri sub semnătură privată";.
Prin încheierea penală emisă în data de 30 mai 2013 în dosar nr._, instanța a apreciat că actul de sesizare prezintă anumite vicii sub aspectul condițiilor de fond și de formă pe care ar trebui să le conțină, sens în care, în condițiile art. 300 al 2 în scopul înlăturării neregularităților semnalate, a acordat un termen pentru a se oferi posibilitatea complinirii lipsurilor.
Orientarea către o astfel de soluție, s-a fundamentat pe o analiză ce a pornit de la conținutul dispozițiilor art. 263 c.pr.pen., ce stipulează că rechizitoriul trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată.
În raport de specificul speței, s-a apreciat că, în cauză relevanță prezintă, fapta reținută în sarcina inculpatului, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea.
Cu privire la primul element dintre cele indicate în paragraful precedent, și anume, fapta reținută în sarcina inculpatului, instanța a constatat că în actul de sesizare se face o descriere absolut generică, pentru ambele infracțiuni, fără să existe particularizări în funcție de elementele constitutive specifice infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune.
S-a considerat că mențiunea din actul de sesizare conform căreia "în perioada ianuarie 2011- martie 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, învinuitul pe un număr de 7 proiecte la rubrica șef proiect a aplicat o ștampilă falsă, confecționată în Ucraina, de persoane necunoscute, după care a semnat în fals viza de control a arhitectului P. C. ";, nu poate fi apreciată ca fiind suficientă pentru descrierea corespunzătoare a elementelor constitutive a celor două infracțiuni.
S-a constatat astfel o insuficientă individualizare a acțiunilor în concret comise, ce caracterizează elementul material specific laturii obiective a infracțiunilor prev. de art. 290 și 215 al. 2 c.p.
Totodată, s-a emis observația conform căreia, nu se face nicio diferențiere sub aspectul subiectului pasiv al fiecărei infracțiuni în parte, acest lucru impunându-se cu atât mai mult cu cât natura celor două infracțiuni este diferită.
S-a specificat de către instanță că o apărare eficientă și nu doar strict formală în scopul satisfacerii exigențelor prev. de art. 6 din CEDO și respectiv art. 6 c.pr.pen., nu se poate realiza prin simpla înșiruire a mijloacelor de probă fără a se face minime aprecieri cu privire la relevanța acestora, sub aspectul elementelor constitutive a celor două infracțiuni.
Instanța a considerat că o apărare eficientă nu poate avea loc decât în prezența unor elemente certe, clare și predictibile ale actului de sesizare și nu în baza unor eventuale supoziții pe care se sprijină actul de inculpare.
În raport de considerațiile în precedent expuse, s-a amânat pricina pentru ca actul de sesizare să îndeplinească în mod cumulativ, cerințele prev. art. 263 c.pr.pen., sens în care s-a dispus expedierea unui exemplar din încheierea emisă la data de 30 mai 2013, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației în scopul complinirii neregularităților semnalate, sub aspectul descrierii
corespunzătoare a elementelor materiale, ce caracterizează latura obiectivă pentru fiecare infracțiune ce formează obiectul concursului de infracțiuni, pentru indicarea relevanței fiecărui mijloc de probă, în reținerea elementelor constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 215 al 2 și art. 290 c.p. pentru indicarea subiectului pasiv în raport de fiecare infracțiune în parte.
Consecința încheierii penale emise în data de 30 mai 2013 a fost reprezentată de atașarea dosarului cauzei a notelor scrise, înregistrate la instanță în data de 17 iunie 2013 (fila 78) prin care s-au adus noi precizări în legătură cu actul de sesizare inițial întocmit.
Analiza rechizitoriului inițial dar și a completării ulterioare ce i-a fost adusă, permite desprinderea concluziei nerespectării prevederilor art. 263 cod procedură penală, în lumina considerațiilor mai jos expuse.
Elocvență privind conținutului actului de sesizare prezintă prevederile art. 263, în conformitate cu care, rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată.
Rechizitoriul este actul procesual prin care procurorul, după ce constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și că există probele necesare și legal administrate din care rezultă că infracțiunea pentru care a fost efectuată urmărirea penală există, a fost săvârșită de învinuit sau de inculpat și că acesta răspunde penal, dispune fie punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată (act de inculpare și de sesizare), fie trimiterea în judecată (act de sesizare).
Rechizitoriul trebuie să descrie în mod detaliat, precis și complet acuzațiile formulate împotriva inculpatului, fiind necesar să cuprindă:
prezentarea situației de fapt cu care va fi sesizată instanța
Procurorul trebuie să analizeze detaliat mijloacele de probă administrate pentru reținerea situației de fapt pe care este întemeiată acuzarea (cauza acuzării), să prezinte motivele pentru care sunt reținute unele mijloace de probă sau pentru care sunt înlăturate altele.
În cadrul acestei analize procurorul trebuie să antameze și apărările făcute de învinuit sau inculpat, combătând sau reținând apărările acestuia.
În cauza dedusă judecății, rechizitoriul nu a fost întocmit cu respectarea art. 263 alin 1 și 2 Cod procedură penală, întrucât nu cuprinde o descriere detaliată și precisă a faptelor imputate inculpatului prin enumerarea acțiunilor sau inacțiunilor efectuate de acesta cu nerespectarea legii și care vatămă ordinea juridică, limitându-se la inserarea unei stări de fapt cu un grad pronunțat de generalizare, total insuficientă în vederea aprecierii modalității de întrunire a elementelor constitutive a celor două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului.
Mai mult, actul de sesizare nu realizează o analiză a mijloacelor de probă administrate, o triere - clasificare a acestora în funcție de eventualele concluzii ce se pot desprinde, nu conține minime aprecieri privind importanța fiecărui mijloc de probă în parte, nu include un proces de comparare a probelor, de identificare a prevalenței acestora ci doar se mărginește la o enumerare a mijloacelor de probă administrate.
încadrarea juridică completă
Secțiunea în drept a rechizitoriului presupune analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală, respectiv latura obiectivă și latura subiectivă. Tot astfel se analizează stările de agravare
(recidiva, forma continuată, concursul de infracțiuni, pluralitatea intermediară) sau de atenuare a pedepsei.
În realitate, actul de sesizare și completările ulterioare aduse acestuia, nu individualizează și nu detaliează elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, preferând a integra elementelor constitutive definiția cuprinsă în textele de lege ce incriminează cele două infracțiuni.
Instanța a apreciat ca fiind corectă aserțiunea apărătorului inculpatului privind confuzia existentă în actul de sesizare între obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 290 cod penal și elementul material al faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condițiile în care, se precizează în completarea adusă rechizitoriului că elementul material ce caracterizează latura obiectivă este reprezentat de actul falsificat.
Pe de altă parte, completarea adusă actului de sesizare generează confuzie sub aspectul încadrării juridice, prin întrebuințarea termenului de "concurs";, în legătură cu infracțiunea de înșelăciune, astfel încât risipește certitudinea dacă se optează pentru pluralitatea infracțională ce îmbracă forma concursului de infracțiuni sau se apreciază incidente condițiile unității legale reprezentată de infracțiunea continuată.
Mai mult, în ipoteza în care se susține aplicabilitatea prevederilor art. 41 alin. 2 cod penal, actul de sesizare nu operează distincții-caracterizări ale acțiunilor materiale ce determină forma continuată a infracțiunilor (nu specifică numărul acțiunilor, modalitatea concretă de comitere a acestora, forma consumată sau tentată, subiectul pasiv al fiecărei acțiuni, momentul epuizării infracțiunii continuate).
Nu se poate ignora includerea unor elemente de noutate în completarea adusă rechizitoriului, în sensul emiterii afirmației conform căreia, subiectul pasiv al infracțiunii prevăzute de art. 290 cod penal este Primăria S. M., astfel încât se pune problema respectării garanțiilor procesuale în raport de noul subiect pasiv identificat.
latura civilă
Pentru ca învinuitul sau inculpatul să își poată face o apărare efectivă atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile, procurorul trebuie să menționeze în rechizitoriu dacă partea vătămată s-a constituit sau nu parte civilă, cuantumul determinat al prejudiciului, obiectul pretențiilor, precum și dacă a fost sau nu recuperat.
În condițiile în care infracțiunea de înșelăciune se integrează în sfera infracțiunilor de rezultat iar elementul material al faptei prevăzute de art. 215 cod penal este condiționat de producerea unei pagube, s-ar fi impus a se proceda, în actul de sesizare la o evidențiere a prejudiciului efectiv produs individualizat pentru fiecare parte vătămată, nefiind suficientă sub acest aspect indicarea cuantumului total al folosului obținut de inculpat, respectiv suma de 24.100 lei.
mijloacele administrate în cursul urmăririi penale
date privind persoana învinuitului sau inculpatului
date privind urmărirea penală
temeiul trimiterii în judecată-al punerii în mișcare a acțiunii penale și al trimiterii în judecată
partea dispozitivă: dispoziția de trimitere în judecată-de punere în mișcare a acțiunii penale și trimitere în judecată.
Dispozițiile art. 317 cod procedură penală stipulează că, judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea.
Efectul principal al actului de sesizare rezidă în trasarea limitelor judecății, aspect ce fortifică necesitarea întocmirii unui rechizitoriu complet, precis și predictibil, apt a reprezenta fundamentul inițierii cercetării judecătorești, cu respectarea tuturor principiilor și garanțiilor procesuale expres consacrate, ce guvernează desfășurarea procesului penal.
Articolul 6 paragraf 3 lit. a din Convenția europeană recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa.
În doctrină, s-a apreciat că obiectul informării prevăzute de art. 6 paragraf 3 lit. a îl constituie acuzațiile oficiale formulate prin actul de trimitere în judecată.
Articolul 6 paragraf 3 lit. a din Convenția europeană recunoaște acuzatului dreptului de a fi informat, în mod detaliat, nu numai cu privire la cauza acuzării, adică faptele materiale de care este acuzat și pe care este fondată acuzația dar și cu privire la natura acuzării, adică încadrarea juridică a faptelor.
Această prevedere trebuie apreciată în lumina dreptului la un proces echitabil în forma cea mai generală, garantat de art. 6 paragraf 1.
În materie penală, o informație precisă și completă asupra acuzațiilor formulate împotriva unei persoane, precum și asupra încadrării juridice ce ar putea fi reținută, este o condiție esențială a caracterului echitabil al procedurii.
În acest sens, în cauza Mattocia contra Italiei, Curtea Europeană a constatat că informațiile conținute în acuzație cu privire la detaliile esențiale privind locul și timpul săvârșirii infracțiunii erau vagi și contradictorii, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil care ar fi trebuit să garanteze reclamantului oportunitatea și posibilitatea de a se apăra într-o modalitate concretă și efectivă.
Curtea Europeană a arătat că una din exigențele unui proces echitabil este egalitatea armelor, ce implică obligația de a oferi fiecărei părți posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza sa în asemenea condiții care să nu o plaseze într- un net dezavantaj în raport cu adversarul său.
Noțiunea de egalitate a armelor ca parte a dreptului la un proces echitabil implică, de asemenea, dreptul fiecărei părți de a lua cunoștință de toate piesele dosarului sau a observațiilor, a rapoartelor prezentate judecătorului și de a le discuta în fața acestuia în vederea influențării deciziei instanței într-o procedură contradictorie care să nu o plaseze pe vreuna dintre părți într-o situație dezavantajoasă, în scopul păstrării justului echilibru între părți.
Domeniul de aplicabilitate a principiului egalității armelor include atât relațiile dintre părțile din cadrul unui proces penal cât și în relațiile dintre acestea și Ministerul Public.
Art. 6 alin. 3 cod procedură penală, ce consacră garantarea dreptului de apărare, stipulează că, organele judiciare au obligația să-l încunoștințeze, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.
Modalitatea concretă și actuală de întocmire a actului de sesizare, răpește inculpatului posibilitatea realizării unei apărări efective raportat la învinuirile aduse, neputându-se astfel clădi situația premisă în vederea respectării principiilor egalității armelor, contradictorialității, dreptului la apărare, drept componente ale dreptului la un proces echitabil.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept în precedent expuse, instanța a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii actului de sesizare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, solicitând casarea sentinței atacate și
trimiterea cauzei spre judecare Judecătoriei S. M. ,arătând în motivare următoarele:
Actul de sesizare respectă cerințele prevăzute de art.262, art.263 și art.264 C.pr.pen., ori, în lipsa cazurilor de nulitate prev.de art.197 și 331 C.pr.pen., nu se poate dispune nici restituirea în vederea refacerii urmăririi penale și nici restituirea în vederea refacerii actului de sesizare al instanței. Prima instanță, în cuprinsul hotărârii, face o serie de aprecieri care sunt specifice unei hotărâri judecătorești și de asemenea face trimitere la practica CEDO și la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului care nu ar fi putut să-și facă apărarea dar, inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală și a luat la cunoștință de toate actele de la dosar.
Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea va constata că recursul este neîntemeiat.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor continuate de înșelăciune prev. de art. 215 al 2 Cp. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cp.
Pentru a pronunța soluția de desesizare, instanța de fond în mod corect a reținut faptul că este nelegal sesizată întrucât rechizitoriul nu descrie în mod detaliat, precis și complet acuzațiile formulate împotriva inculpatului, nu cuprinde o descriere detaliată și precisă a faptelor imputate inculpatului prin enumerarea acțiunilor efectuate de acesta cu nerespectarea legii, nu realizează o analiză a mijloacelor de probă administrate, nu individualizează și nu detaliază elementele constitutive ale infracțiunilor, nu evidențiază prejudiciul efectiv produs fiecărei părți vătămate, toate acestea conducând la imposibilitatea realizării unei apărări efective raportat la învinuirile ce i se aduc inculpatului, neputându-se respecta principiile egalității armelor, contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.
Deși s-a solicitat Parchetului completarea actului de sesizare,se constată că nici acea completare a rechizitoriului (f.79) nu respectă disp.art.263 C.pr.pen. și nu acoperă toate cerințele necesare pentru ca actul de sesizare a instanței să fie procedural,aceasta limitându-se tot la o descriere la modul general a faptelor inculpatului, fără a descrie fiecare act de executare a infracțiunii continuate de înșelăciune în parte,fără a indica în ce constă prejudiciul cauzat părților vătămate
prin fiecare act în parte,precum și valoarea acestuia .Astfel, s-a afirmat că s-ar fi comis infracțiunile de înșelăciune și înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, ori, practica judiciară a apreciat că în situația în care se reține forma continuată a infracțiunii, parchetul este obligat să descrie pentru fiecare act de executare în parte, care sunt elementele de fapt și de drept pe care se sprijină învinuirea. Astfel,în ipoteza în care se susține aplicabilitatea prevederilor art. 41 alin. 2 cod penal, actul de sesizare trebuie să cuprindă distincții-caracterizări ale fiecărei acțiuni materiale ce determină forma continuată a infracțiunilor (ori în speță axesta nu specifică numărul acțiunilor, modalitatea concretă de comitere a acestora, forma consumată sau tentată, subiectul pasiv al fiecărei acțiuni, momentul epuizării infracțiunii continuate).
Mai mult, parchetul nu a analizat mijloacele de probă pe care se sprijină învinuirea și nici nu s-au făcut aprecieri asupra apărărilor inculpatului.
În acest context în mod corect prima instanță a apreciat că pentru a se acoperi toate aceste deficențe, este necesară refacerea actului de sesizare a instanței.
În consecință ,Curtea, având în vedere și restul argumentelor primei instanțe,va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă J. ecătorie S. M. împotriva sentinței penale nr. 389 din 5 septembrie 2013 a
Judecătoriei S. M. .
Va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă J. ecătorie
S. M. împotriva sentinței penale nr. 389 din 5 septembrie 2013 a Judecătoriei S. M. .
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
G. ,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M 4 ex./_
J. .fond. P. M. - R.
| ← Decizia penală nr. 1447/2013. Înșelăciune | Sentința penală nr. 522/2013. Înșelăciune → |
|---|
