Decizia penală nr. 164/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 164/R/2013

Ședința publică de la 25 Iunie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: P. A. D., președinte secția penală

: L. M. V., Judecător

: B. D., Judecător

GREFIER: C. M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, reprezentat prin: SÎNGEORZAN ANGELA, procuror

Pe rol fiind pronunțarea recursului penal declarat de condamnatul K. I. D., împotriva sentinței penale nr. 552 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care .

Se constată că recursul s-a judecat la termenul din 11 iunie 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin sentința penală nr. 552 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul K. D., fiul lui I. și E., născut la data de_, în Huedin, județul C.

, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița.

În baza art. 450 alin. 2 s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de_, dată care poate fi devansată ca urmare a zilelor câștigate prin muncă.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a fost obligat petentul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorar apărător din oficiu pentru av.Vintilă Rafila.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, petentul condamnat K. D., deținut în Penitenciarul Bistrița, a solicitat liberarea condiționată, motivat de faptul că a îndeplinit fracțiunea din pedeapsă necesară pentru a se putea dispune liberarea condiționată, arătând că este nemulțumit de amânarea de 4 luni aplicată de comisia pentru liberări condiționate din cadrul penitenciarului.

Petentul prezent fiind în instanță, a declarat că își menține cererea de liberare condiționată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Din cuprinsul procesului-verbal nr. 195/_ întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Bistrița reiese că petentul se află în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată prin S.p. 133/2012 a Judecătoriei Huedin, executare începută la_ și, întrucât a executat 2/3 din pedeapsă, respectiv 731 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din data de_ . Apreciindu-se însă de către membrii Comisiei că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, s-a propus rediscutarea sa la data de _

Din caracterizarea aflată la dosar, rezultă că pe parcursul executării pedepsei petentul-condamnat K. D. a fost sancționat disciplinar în data de_ pentru furt între deținuți sancțiunea nefiind ridicată, a fost recompensat de 2 ori cu suplimentarea dreptului la vizită și că a participat la activități productive.

Deși pe perioada detenției petentul a participat la activități și programe socio- educative și de asistență psiho-socială, raportat la faptul că este recidivist, a mai beneficiat de liberare condiționată și a continuat să comită noi fapte de natură penală, cu toate că a executat fracțiunea de pedeapsă de 2/3 prevăzută de art.59 Cod penal, instanța de fond a apreciat că acesta nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care a respins cererea de liberare condiționată ca fiind neîntemeiată și a stabilit termen pentru reiterarea ei începând cu data de 17 iulie 2013.

La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere faptul că executarea fracțiunii de pedeapsă nu atrage automat liberarea condiționată a deținutului, fiind necesare dovezi care să ateste faptul că petentul a fost constant, stăruitor în muncă, disciplinat și că s-a îndreptat. Având în vedere că atitudinea adoptată de petent nu a fost una constant corespunzătoare (dovadă fiind raportul de sancționare care nu este ridicat) instanța de fond a considerat ca fiind optimă și oportună rediscutarea situației acestuia la data de_ în vederea determinării adoptării pe viitor a unei atitudini sociale corespunzătoare (care să denote îndreptarea petentului) și la conștientizarea clemenței acordate în procedura individualizării administrative a pedepsei.

Totodată, la examinarea cererii s-a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, cuantumul pedepsei aplicate, astfel că instanța de fond a apreciat că executarea efectivă a 731 zile, coroborată cu celelalte motive sus menționate nu fac admisibilă cererea petentului.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu în favoarea av. Vintilă Rafila.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul- condamnatul K. D., solicitând admiterea recursului casarea sentinței atacate și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată.

În motivarea recursului petentul-condamnat a invocat că îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată, că a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, a participat la activitățile socio-educative organizate în penitenciar, a urmat cursurile profesionale și este pregătit pentru reintegrare în societate.

Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins cu motivarea de mai jos.

Recurentul K. D. se află încarcerat în Penitenciarul Bistrița în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 133/2012 a Judecătoriei Huedin, pedeapsă începută la data de_ și care urmează să expire la data de_ .

Întrucât a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, recurentul a fost discutat în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în ceea ce privește acordarea liberării condiționate.

Din cuprinsul Procesului-verbal nr. 195 din data de_ întocmit de Comisie și din înscrisul intitulat "Caracterizare"; care îl însoțește (f. 4-5 dosar fond) rezultă că recurentul nu îndeplinește cumulativ cerințele art. 59 Cod penal pentru a beneficia de liberare condiționată. În concret recurentul petent a fost sancționat disciplinat pentru "furt între deținuți"; iar raportul întocmit de cadrele penitenciarului nu a fost ridicat. De asemenea, pe parcursul executării pedepsei cel în cauză a avut o conduită neadecvată în raport cu normele mediului carceral, nu a depus eforturi în direcția reechilibrării socio-comportamentale și nu a manifestat constant interes și receptivitate față de activitățile de resocializare desfășurate la locul de detenție.

Față de cele reținute mai sus, asemenea primei instanțe, tribunalul apreciază că recurentul nu îndeplinește cumulativ cerințele art. 59 Cod penal pentru a beneficia de liberare condiționată și că nu oferă garanția că, lăsat în libertate, nu va continua săvârșirea de alte fapte penale, dat fiind trecutul său infracțional.

Așa fiind, tribunalul apreciază hotărârea primei instanțe legală și temeinică astfel că în baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b"; Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de petentu-condamnat K. D. împotriva Sentinței penale nr. 552 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală condamnatul-recurent va fi obligat să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariu avocatului din oficiu Vintilă Rafila.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul K. D. , împotriva Sentinței penale nr. 552 din_ în pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Obligă condamnatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Vintilă Rafila.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

P. A. D. L. M.

V.

-B.

D. C. M.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 164/R/2013

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul K. D. , împotriva Sentinței penale nr. 552 din_ în pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Obligă condamnatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Vintilă Rafila.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

IER,

P. A. D.

L. M.

V.

-B.

D. C. M.

Pentru conformitate cu originalul,

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 164/R/2013

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul K. D. , împotriva Sentinței penale nr. 552 din_ în pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Obligă condamnatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Vintilă Rafila.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

P.

A. D. L.

M.

V.

-B.

D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 164/2013. Cerere de liberare conditionata