Decizia penală nr. 1640/2013. Furt calificat

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 1640/R/2013

Ședința publică din 04 decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: DP

GREFIER: DS

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. A. împotriva sentinței penale nr.732 din 07 iunie 2013 a Judecătoriei C. N., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i alin. 2 lit. b C.penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.penal, art. 75 alin. 1 lit. c si art. 37 lit. a C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.N. Andra, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru judecarea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat, având în vedere cuantumul relativ redus al prejudiciului cauzat și faptul că acesta a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 732 din 7 iunie 2013 a Judecătoriei C. N. pronunțată în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul B. A. pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. a, e, g si i alin. 2 lit. b C.penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 (9 acte materiale) C.penal, cu art. 75 alin. 1 lit. c si art. 37 lit. a C.penal, cu art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de: 2 ani inchisoare.

In baza art. 61 C.penal s-a evocat liberarea conditionata a restului de 915 zile inchisoare ramase de executat din pedeapsa de 7 ani inchisoare aplicata pentru infractiunea de talharie, pervazuta de art. 211 alin. 2 lit. b si alin. 2 ind. 1 lit. a si c C.penal, prin SP 199/2003 a T. ului C. definitive prin DP nr. 5237/_ a I., din a carei executare a fost liberat conditionat la data de _

. Au fost contopite pedepsele urmand ca inculpatul B. A. sa execute pedeapsa de: 915 zile inchisoare.

In baza art.71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, pedeapsa urmand a fi executata in regim de detentie.

În temeiul art. 104 și 106 al. 1 din C.pen. s-a dispus luarea măsurii internării într-un centru de reeducare a inculpatului minor V. A., pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. a, e, g si i alin. 2 lit. b C.penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 (9 acte materiale) C.penal, cu art. 99 alin. 2 C.penal, 3201C.pr.penala, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că faptele deduse judecatii au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni fata de faptele care au facut obiectul SP nr. 800/2010 a J. i C. N. si SP 558/2012 a J. i C.

N. .

Au fost contopite cele două măsuri educative de internare în centru de reeducare și cu masura aplicata in cauza dedusa judecatii si s-a aplicat inculpatului minor V. A. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În temeiul art. 490 al. 1 din C.p.p. s-a dispus punerea în executare de îndată a măsurii internării inculpatului V. A., asa cum a fost stabilita prin SP 558/2012 a J. i C. N. .

A fost condamnat inculpatul R. A. pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. a, e, g si i alin. 2 lit. b C.penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 (9 acte materiale) C.penal, cu art. 99 alin. 2 C.penal, la pedeapsa de:1 an si 6 luni inchisoare.

In baza art. 110 C.penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, cu un termen de incercare de 2 ani, rezultand un termen total de incercare 3 ani si 6 luni.

In baza art.71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, dupa implinirea varstei majoratului.

In temeiul art. 110 ind. 1 Cod penal s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art. 83 si art. 84 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

S-a constatat lipsa pretentiilor civile.

In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat pe fiecare inculpat in parte, sa plateasca statului suma de cate 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariile de cate 300 lei fiecare, pentru aparatorii din oficiu a inculpatilor av. Linca A. C., av. K. Oszkar si av. Lucaci Aurel R., onorarii ce se v-or plati din FMJ.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în noaptea de 29/_ înculpatii B. A., Korosi Petru, Raț A., V. A. și făptuitorul B. Alin-E., după o înțelegere prealabilă, au comis un număr de 9 acte materiale de furt calificat, sustrăgând prin efracție bunuri din mai multe autoturisme parcate pe diferite străzi din mun. C. -N. .

La data de_, in jurul orei 0310, organele de politie i-au depistat pe str. T. Vuia din C. -N., in apropiere de imobilul cu nr. 118, pe numitii B.

A., R. A., V. A. si B. Alin E., având asupra lor un rucsac ce continea aparatura electronica și alte produse, bunuri care nu au putut fi justificate, fiind condusi la politie s-a stabilit ca bunurile aflate asupra lor provin din comiterea de către aceștia, în noaptea de 29/_, a mai multor furturi din autoturisme, parcate pe strazi din cartierul Someseni din C. -N., la comiterea

faptelor penale participand si numitul Korosi Petru. Bunurile au fost ridicate pe bază de dovadă.

La fel în noaptea de 29/_ înculpatii și făptuitorul s-au deplasat pe str.

O. din C. -N., unde au spart geamul triunghiular al portierei dreapta față a autoutilitarei marca Iveco cu nr. de înmatriculare_, proprietatea numitului

S. I. -M., parcat în dreptul imobilului cu nr. 3, de unde au sustras un CD Player marca Grunding, un modulator FM cu telecomandă marca Big Shot, 4 sticle cu parfum SRT8 și două carduri de memorie, bunuri restituite părții vătămate pe bază de dovadă. În același mod au operat numitii B. A., R. A.

, V. A., Korosi Petru si B. Alin E., sustrăgând din autoturismul marca Opel Tigra cu nr. de înmatriculare_, proprietatea numitei M. A., un aparat GPS Marbella care a fost recunoscut de către partea vătămată și restituit acesteia.

La aceeași dată și în aceleași împrejurări înculpatii și făptuitorul au sustras prin efracție din autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare_, proprietatea numitului Capalnas Dorin, un portofel care conținea acte de identitate, un modulator FM marca Big Shot și un stik de memorie marca Kingston, ultimele două fiind recunoscute de către partea vătămată și restituite acesteia pe bază de dovada, iar din autoturismul marca Dacia Break cu nr. de înmatriculare_, proprietatea părții vătămate L. I., au sustras un CD Player marca Blaupunkt care a fost restituit părții vătămate în urma recunoașterii. Ambele autoturisme erau parcate pe str. P. din C. -N., în dreptul imobilelor cu nr. 1A și respectiv nr. 1.

Inculpatii B. A., R. A., V. A., Korosi Petru si făptuitorul B. Alin E. au comis un număr de trei acte materiale de sustragere prin efracție de pe str. Z. din mun. C. N. . Astfel acestia au spart geamurile dreapta față a autoturismului marca Mercedes Sprinter cu nr. de înmatriculare_, de unde au sustras un telefon mobil marc Nokia un modulator FM și un stik de memorie și a autoturismului marca Opel Astra cu nr. de înmatricualre_ de unde au sustras un detector radar marca Cobra, ambele autovehicule fiind proprietatea numitului D. A. . Toate bunurile sustrase au fost ridicate de la autori și restituite pe bază de dovadă părților vătămate.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului s-au ridicat de pe suprafața exterioară a portierei stânga față, sub geamul spart, a autoturismului marca Opel Astra cu nr. de înmatricualre_ mai multe urme papilare, iar la examinarea acestora in programul Afis a rezultat că acestea au fost create de către numitul B. Alin- E. .

Tot de pe aceeasi strada înculpatii și făptuitorul au sustras prin spagerea geamului de la portierea stânga față a autoutilitarei marca Mercedes Sprinter cu nr. de înmatriculare_ un radar marca Cobra și cabluul de alimentare aferent, bunuri recuperate de la aceștia, recunoscute de către partea vătămată L.

N. și restituite acesteia.

În noaptea de 29/_ înculpatii B. A., R. A., V. A., Korosi Petru si făptuitorul B. Alin E. au spart geamul stânga față a autoutilitarei marca Man cu nr. de înmatriculare_, aflat în posesia numitului D. A. de unde au sustras un detector radar marca Cobra, un modulator FM împreună cu telecomanda aferentă, două geci, un difuzor cu cască și geamul de la portiera dreapta fața a autoturismului marca Peugeot cu nr. de înmatriculare E 9212 CXC, proprietatea numitului R. R. -R. de unde au sustras un radio-casetofon marca Pioneer, un CD Player marca Simens și două telefoane mobile marca Simens și respectiv Sagem, unele dintre bunuri fiind recunoscute de către părțile vătămate și restituite acestora pe bază de dovadă. Ambele autoturisme erau

parcate la data comiterii faptelor pe str. T. Vuia din C. -N., în dreptul imobilului cu nr. și respectiv, nr. 24.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului s-au ridicat de pe suprafața unei cutii inscripționată "Hico";, aflată în cabina autoutilitarei marca Man cu nr. de înmatriculare_ mai multe urme papilare, iar la examinarea acestora in programul Afis a rezultat că acestea au fost create de către numitul B. A. .

Totodată, de pe suprafața husei de plastic transparent descoperite pe scaunul din partea dreapta fața a autoturismului marca Peugeot cu nr. de înmatriculare E 9212 CXC s-au ridicat cu ocazia efectuării cercetării la fața locului mai multe urme papilare, iar la examinarea acestora in programul Afis a rezultat că acestea au fost create de către numitul B. Alin-E. .

Săvârșirea faptelor de către înculpatii B. A., R. A., V. A., rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante coroborat cu declarațiile părților vătămate, ale martorilor asistenți, ale înculpatilor R. A., V. A., Korosi Petru, și ale făptuitorului B. Alin E., cu procesele-verbale de recunoaștere și ridicare-predare ale bunurilor sustrase, cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și cu imaginile inregistrate de camerele de supraveghere de pe str. T. Vuia și str. O. din C. -N. .

Inculpatii B. A. si V. A. au fost judecati conform art. 320 ind. 1 C.pe.panala, recunoasterea lor coroborandu-se cu probele administrate in faza de urmarire penala, respectiv:

  • procese-verbale de cercetare la fața locului (f.15, 44-45, 66-68, 119-120, 140-

    141, 166, 181, 224)

  • proces-verbal de constare a infracțiunii flagrante ( f.272-278)

  • procese-verbale de ridicare ( f.279, 282, 284)

  • procese-verbale de percheziție corporală ( f.286-290)

    - procese-verbale de recunoaștere ( f.28, 53, 105, 113, 130, 175, 213, 254)

    - procese-verbale de predare ( f.41, 60, 116, 137, 163, 178, 221, 271)

  • procese-verbale de constatare (f.293, 298)

  • CD-uri imagini surprinse în data de 29/_ (f.297, 301)

  • raport de constatare tehnico-științifică nr. 259862/_ (f.94-101)

  • raport de constatare tehnico-științifică nr. 259206/_ (f.205-212)

  • raport de constatare tehnico-științifică nr. 259345/_ (f.246-253)

  • declarație părte vătămata S. I. -M. (f. 24-27)

  • declarație părte vătămata Capâlnas Dorin (f. 50-52)

  • declarație părte vătămata D. A. (f.63-65 )

  • declarație părte vătămata L. I. (f.127-129 )

  • declarație părte vătămata L. N. -V. (f.166)

  • declarație părte vătămata M. A. (f.171-174)

  • declarație părte vătămata D. A. (f.194-196 )

  • declarație părte vătămata R. R. -R. (f.239-241)

  • declarație martor asistent H. h Levente (f.36-37, 266-268)

  • declarație martor asistent P. Lăcrămioara (f.58-59)

  • declarație martor asistent L. N. -V. (f.158-160)

  • declarație martor asistent Cioltea Iosif (f.103,104)

  • declarație martor asistent Canta M. -Dorin (f.114)

  • declarație martor asistent Vereș Dragoș-S. (f.135-136)

  • declarație martor asistent D. A. (f.157)

  • declarație martor asistent D. M. (f. 156)

  • declarație martor asistent Dordea V. -A. (f.176)

  • declarație martor asistent Cheregi G. (f.200)

  • declarație martor asistent Sîrb Petrică (f.219-220)

  • declarație martor asistent U. Dumitru (f.235)

  • declarație martor asistent Sabău C. (f.291)

  • declarație martor asistent P. Tudor (f.292)

  • declarație martor L. Otilia (f.126)

  • declarație martor Zagrai M. (f.238)

  • declarație învinuit R. A. (f.316-318, 323-325)

  • declarație învinuit V. A. (f.333-335, 337-339)

  • declarație învinuit Korosi Petru (f.351, 353)

  • declarație învinuit B. A. ( f.304, 308-312)

  • declarație făptuitor B. Alin E. (f.363-366)

  • procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (f.369-371)

    - fișe cazier judiciar ( f.313-315, 326, 343, 352, 355 )

  • raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 2787/IV/a/56 din_ ( f.327-328)

  • raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 2788/IV/a/57 din_ ( f.344-345)

  • raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 2774/IV/a/50 din_ ( f.356-357)

De asemenea au fost retinute de catre instanta referatele de evaluare iar pentru dovedirea vinovatiei inculpatului R. A. instanta a retinut inafara probelor din timpul urmaririi penale declaratiile celorlalti coinculpati si depozitia partii vatamate S. Iacob M., din faza cercetarii judecatoresti.

Faptele înculpatului R. A. care în noaptea de 29/_, după o înțelegere prealabilă cu coinculpatii B. A., V. A., Korosi Petru si cu

făptuitorul B. Alin E., s-a deplasat pe str.O., str. P., str. Z. și respectiv pe str. T. Vuia din C. -N., unde, cu intenție, a sustras prin efracție, bunuri electonice, obiecte de îmbrăcăminte, ochelari de soare, portofele și bani, din diferite autoturisme aparținând părților vătămate S. I. -M., Capâlnas Dorin, D. A., L. I., L. N. -V., M. A., D. A. și

R. R. -R. cauzând un prejudiciu total de aproximativ 5660 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, e, g, i, alin. 2 lit. b C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2

C. pen. ( 9 acte materiale) cu aplic. art. 99 alin. 2 C. pen.

Faptele înculpatului Berchi A. care în noaptea de 29/_, după o înțelegere prealabilă cu coinculpatii R. A., V. A., Korosi Petru si cu făptuitorul B. Alin E., s-a deplasat pe str.O., str. P., str. Z. și respectiv pe str. T. Vuia din C. -N., unde, cu intenție, a sustras prin efracție, bunuri electonice, obiecte de îmbrăcăminte, ochelari de soare, portofele și bani, din diferite autoturisme aparținând părților vătămate S. I. -M., Capâlnas Dorin, D. A., L. I., L. N. -V., M. A., D. A. și

R. R. -R. cauzând un prejudiciu total de aproximativ 5660 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, e, g, i, alin. 2 lit. b C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. ( 9 acte materiale) cu aplic. art. 75 lit. c și art. 37 lit. a C. pen (potrivit fișei de cazier f. 313-315).

Faptele înculpatului V. A. care în noaptea de 29/_, după o înțelegere prealabilă cu coinculpatii R. A., V. A., Korosi Petru, B. A. si cu făptuitorul B. Alin E., s-a deplasat pe str.O., str. P., str. Z. și respectiv pe str. T. Vuia din C. -N., unde, cu intenție, a sustras prin efracție, bunuri electonice, obiecte de îmbrăcăminte, ochelari de soare, portofele și bani, din diferite autoturisme aparținând părților vătămate S. I. -M., Capâlnas Dorin, D. A., L. I., L. N. -V., M. A., D. A. și

R. R. -R. cauzând un prejudiciu total de aproximativ 5660 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de furt calificat prev. și

ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, e, g, i, alin. 2 lit. b C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. ( 9 acte materiale) cu aplic. art. 99 alin. 2 C. pen.

Parțile vătămate S. I. -M., Capâlnas Dorin, D. A., L. I., L.

N. -V., M. A., D. A. și R. R. -R., nu sau constituit părți civile în procesul penal.

Instanta a retinut vinovatia inculpatilor si tinand seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor l-a condamnat pe inculpatul B. A. - pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. a, e, g si i alin. 2 lit. b C.penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 (9 acte materiale) C.penal, cu art. 75 alin. 1 lit. c si art. 37 lit. a C.penal, cu art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de: 2 ani inchisoare.

In baza art. 61 C.penal a revocat liberarea conditionata a restului de 915 zile inchisoare ramase de executat din pedeapsa de 7 ani inchisoare aplicata pentru infractiunea de talharie, pervazuta de art. 211 alin. 2 lit. b si alin. 2 ind. 1 lit. a si c C.penal, prin SP 199/2003 a T. ului C. definitive prin DP nr. 5237/_ a I., din a carei executare a fost liberat conditionat la data de _

. instanta a contopit pedepsele urmand ca inculpatul B. A. sa execute pedeapsa de: - 915 zile inchisoare.

In baza art.71 C.pen., a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, pedeapsa urmand a fi executata in regim de detentie.

În temeiul art. 104 și 106 al. 1 din C.pen. a dispus luarea măsurii internării într-un centru de reeducare a inculpatului minor V. A., penale savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. a, e, g si i alin. 2 lit. b C.penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 (9 acte materiale) C.penal, cu art. 99 alin. 2 C.penal, 3201C.pr.penala, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. a constatat că faptele deduse judecatii au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni fata de faptele care au facut obiectul SP nr. 800/2010 a J. i C. N. si SP 558/2012 a J. i C.

N. .

Instanta va contopi cele două măsuri educative de internare în centru de reeducare și cu masura aplicata in cauza dedusa judecatii si aplică inculpatului minor V. A. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În temeiul art. 490 al. 1 din C.p.p. a dispus punerea în executare de îndată a măsurii internării inculpatului V. A., asa cum a fost stabilita prin SP 558/2012 a J. i C. N. .

Instanta a condamnat pe inculpatul R. A. pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. a, e, g si i alin. 2 lit. b C.penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 (9 acte materiale) C.penal, cu art. 99 alin. 2 C.penal, la pedeapsa de: 1 an si 6 luni inchisoare.

In baza art. 110 C.penal a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, cu un termen de incercare de 2 ani, rezultand un termen total de incercare 3 ani si 6 luni, apreciind ca scopul preventiei generale si speciale poate fi atins si daca pedeapsa nu va fi executata in regim de detentie.

In baza art.71 C.pen., a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, dupa implinirea varstei majoratului.

In temeiul art. 110 ind. 1 Cod penal a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art. 83 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, respectiv asupra consecintelor ce rezulta din savarsirea unei noi infractiuni intentionate, inlauntrul termenului de incercare, fapta acre are ca rezultat, executarea in regim de detentie atat a pedepsei dispusa in prezenta cauza, cat si a pedepsei ce se va aplica pentru infractiunea viitoare care nu se cumuleaza ci se executa separat.

Instanta a constata lipsa pretentiilor civile.

In baza art.191 Cod pr. penala, a obligat pe fiecare inculpat in parte, sa plateasca statului suma de cate 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariile de cate 300 lei fiecare, pentru aparatorii din oficiu a inculpatilor av. Linca A. C., av. K. Oszkar si av. Lucaci Aurel R., onorarii ce s-au platit din FMJ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul B. A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, cu motivare că s-a cauzat un prejudiciu relativ redus și că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă.

Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că în noaptea de 29/30 septembrie 2009 după o înțelegere prealabilă cu coinculpații R. A., V. A. și Korosi Petru, inculpatul B. A. s-a deplasat pe străzile O., P., T. Vuia, de unde cu intenție și prin efracție au sustras bunuri electronice, obiecte de îmbrăcăminte, ochelari de soare, portmonee cu bani, din diferite autoturisme aparținând părților vătămate

S. Iacob, Căpâlnaș Dorin, D. A., L. I., Lupsescu N., M. A., Dânc A. și R. R. cauzând acestora un prejudiciu de cca. 5.660 lei.

Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,e,g,i alin.2 lit.b C.p. cu aplicarea art.41 alin.2 C.p., art.75 lit.c și art.37 lit.a C.p. (nouă acte materiale).

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, prevalându-se de disp. art.320/1 C.p.p..

Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate acestuia pe motiv că s-a cauzat un prejudiciu relativ mic, că a recunoscut și regretat fapta comisă, este neîntemeiată, raportat la modalitatea săvârșirii infracțiunii, respectiv inculpatul însoțit de ceilalți coinculpați s-au deplasat pe mai multe străzi din municipiul C. -N., așa cum s-a arătat mai sus, iar din autoturismele parcate, prin efracție, au sustras toate bunurile găsite care puteai fi valorificate ulterior de inculpați, iar instanța de fond reținând dispozițiile art.320/1 C.p.p. a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu executarea în regim de detenție, singura modalitate posibilă, deoarece inculpatul este recidivist, pedeapsă care a fost stabilită la limita minimă prevăzută de lege, după reducerea acesteia cu o treime potrivit art.320/1 alin.7 C.p.p.

Pe de altă parte, inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior de mai multe ori la pedeapsa închisorii cu executarea în regim de detenție, iar executarea acestor pedepse nu au condus la reeducarea inculpatului.

Având în vedere că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b

C.p.p. recursul formulat de inculpatul B. A. împotriva sentinței penale

nr.723 din 7 iunie 2013 a Judecătoriei C. -N. urmează să fie respins, ca nefondat.

În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. A., domiciliat în C. str. Cantonului f. nr. împotriva sentinței penale nr. 732 din 7 iunie 2013 a Judecătoriei C. -N. .

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat N. Andra.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2013 .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

V. G.

D.

P.

SS

GREFIER

DS

red.V.G./SMD 2 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1640/2013. Furt calificat