Decizia penală nr. 166/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 166/R/2013
Ședința publică din 07 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R., judecător JUDECĂTORI: A. D. L.
: M. B.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. T. împotriva sentinței penale nr. 1447 din data de 16 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr._, privind pe inculpatul S. T., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, dat în dosar nr. 250/P/2010, pentru comiterea infracțiunilor de: ";conducere a unui autovehicul neînmatriculat ";, faptă prev. de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal; ";conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare ";, faptă prev. de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal; ";conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere ";, faptă prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal; ";părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei";, faptă prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal și ";vătămare corporală din culpă ";, faptă prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată lipsa părților, respectiv lipsa inculpaților S. T., B. A., a părților vătămate B. M. R.
, S. C. J. de U. C., S. de A. al J. C., a părții responsabile civilmente F. de P. a V. S., precum și a apărătoarei desemnate din oficiu în favoarea inculpatului-recurent S. T., avocat Perța
B., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 11 ). Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea, raportat la absența apărătoarei desemnate din oficiu în favoarea inculpatului-recurent S. T. și, respectiv necesitatea prezentării avocat Perța
B., în baza dispozițiilor art. 104 alin. (12) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, va striga din nou această cauză.
La cea de-a două strigare a cauzei se constată lipsa părților, respectiv lipsa inculpaților S. T., B. A., a părților vătămate B. M. R., S. C.
de U. C., S. de A. al J. C., a părții responsabile civilmente F. de P. a V. S., precum și a apărătoarei desemnate din oficiu în favoarea inculpatului-recurent S. T., avocat Perța B., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 11 ).
Reprezentanta M. ui P. solicită sancționarea cu amendă judiciară a apărătorului desemnat din oficiu, pentru lipsa nejustificată, precum și acordarea unui nou termen în cauză.
Curtea, în baza art. 198 alin. 3 Cod procedură penală, pentru lipsa nejustificată la acest termen de judecată se dispune amendarea apărătorului cu suma de 1000 lei. De asemenea, se va acorda un alt termen de judecată pentru data de 28 februarie 2013, pentru când se va reveni cu adresă la Baroul Cluj în vederea numirii unui alt apărător raportat la neprezentarea în cauză a apărătorului desemnat.
Raportat la prezentarea în ședința de judecată a avocatei Petre C. A. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat Perța B. Veronica, care depune la dosar delegație de substituire și solicită revenirea cu privire la amenda dispusă în cauză, se procedează la reluarea dezbaterilor și nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului arată că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală recurată la pedeapsa de 3 ani închisoare, rezultantă a contopirii pedepselor pentru cele 5 infracțiuni. Astfel, solicită admiterea recursului declarat în termen, casarea sentinței penale atacate nr. 1447/2012 a Judecătoriei Gherla, în baza art. 38515pct. d Cod procedură penală. Solicită reindividualizarea pedepselor aplicate, cu consecința unei rezultante mai reduse având în vedere faptul că inculpatul a optat pentru judecarea sa în baza disp. art. 3201Cod procedură penală, înlăturarea sporului aplicat, pe care-l apreciază ca fiind nejustificat. De asemenea, solicită să se dispună contopirea pedepsei rezultante cu restul de pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 422/2012 a Judecătoriei B. .
Cu privire la latura civilă a cauzei solicită să se ia act de disjungerea acesteia. Cu onorariu FMJ.
Reprezentanta M. ui P. apreciază că recursul inculpatului este nefondat. Solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate. Raportat la solicitarea de reindividualizare a pedepsei, de reducerea a acesteia și de înlocuirea a sporului de pedeapsă consideră că instanța de fond a efectuat o corectă individualizare a pedepsei având în vedere art. 72 din Codul penal. Astfel, solicită a se avea în vedere numărul mare de infracțiuni pentru care inculpatul a fost cercetat și condamnat, respectiv 4 infracțiuni la legea circulației, precum și o infracțiune de vătămare corporală din culpă.
Mai arată că din toate probele administrate în cauză rezultă faptul că accidentul de circulație s-a comis din vina exclusivă a inculpatului, victima având în număr mare de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în pericol viața, aspecte ce reprezintă circumstanțele reale ale faptei.
Cu privire la circumstanțele personale arată că inculpatul este recidivist, că acesta s-a sustras urmăririi penale în cauză, precum și executării pedepselor, fiind emise mai multe mandate de executare pe numele său pentru infracțiunii de același gen, respectiv la regimul circulației.
Raportat la împrejurările evidențiate solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.1447 din 16 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul S. T.
, porecla B., la pedepsele de :
1 an 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, prevăzută de articolul 85 alineatul 1 din Ordonanța de U. a Guvernului numărul 195/2002, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
1 an 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare, prevăzută de articolul 85 alineatul 2 din Ordonanța de U. a Guvernului numărul 195/2002, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
1 an 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană fără permis de conducere, prevăzută de articolul 86 alineatul 1 din Ordonanța de U. a Guvernului numărul 195/2002, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
2 ani 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale unei persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă, prevăzută de articolul 184 alineatele 2 și 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
Au fost contopite pedepsele de la punctul 1 în pedeapsa mai grea de 2 ani 3 luni închisoare, pe care o sporește cu 9 luni închisoare; în final 3 ani închisoare.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.
A fost condamnat inculpatul B. A. , porecla M. la pedepsele de :
4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de articolul 292 din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de articolul 264 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
Au fost contopite pedepsele de la punctul 1 în pedeapsa mai grea de 5 luni închisoare, fără spor; în final 5 luni închisoare.
S-a suspendat condiționat executarea pedepsei precizate la punctul 1, pe durata termenului de încercare de 2 ani 5 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, dreptul prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal. Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendă și executarea pedepsei accesorii precizate.
A fost obligat inculpatul S. T. să achite 1.800 lei iar pe inculpatul
A. să achite 700, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 300 lei reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondurile M. ui Justiției, domnului avocat B. M. și domnului avocat Șinca R. -Teodor.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de_ inculpatul S. T. și partea vătămată B. M. R. s-au deplasat la locuința inculpatului K. D. Petru din satul Răscruci, comuna B., cu intenția de a cumpăra un autoturism.
În cursul nopții de 28/_ inculpații S. T. și K. D. Petru au perfectat vânzarea autoturismului marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207. Inculpatul S. T. a plătit prețul de 750 euro și a primit cheile și actele mașinii.
Conform evidenței S. ui P. Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor C., inculpatul S. T. nu deținea permis de conducere.
Din declarațiile învinuitului K. D. Petru și din înscrisurile aflate la dosar (contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul rulat și actele autoturismului) reiese că la data de_ învinuitul K. D. Petru a cumpărat dintr-un parc auto din Munchen - Germania, un autoturism rulat marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207, pe care 1-a adus în România cu intenția de a-1 revinde. În Germania, anterior radierii din circulație, autoturismul a avut numărul de înmatriculare M-UR 1249. Învinuitul K. D. Petru nu a înmatriculat autovehiculul în România și nici nu a încheiat o asigurare pentru răspundere civilă obligatorie RCA.
Din verificările efectuate de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională INTERPOL în baza de date "EUCARIS" - sistemul european de informații referitoare la vehicule și permise de conducere rezultă că autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207 a fost radiat din circulație la data de_ .
Din adresa S. ui P. Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor C. reiese că autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207 nu a fost înmatriculat pe teritoriul României și nici nu i s-au atribuit numere provizorii.
La data de_, în jurul orelor 0330, exercitându-și prerogativele de proprietar, inculpatul S. T. s-a urcat la volanul autoturismului pe care 1-a cumpărat de la K. D. Petru, în timp ce partea vătămată B. M. R. a luat loc pe bancheta din spate, și l-a condus pe drumul național DN IC, apoi pe drumul județean DJ 161, din satul Răscruci, până în satul B., județul C. .
La intrarea în localitatea B., după trecerea la nivel de cale ferată, în dreptul imobilului cu nr. 20, inculpatul S. T. nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum acoperit cu zăpadă bătătorită, a pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă, lovind cu partea lateral stânga a autoturismului un stâlp de electricitate aflat pe partea dreaptă a direcției de mers, ocazie cu care a fost accidentat grav pasagerul B. M. R., acesta suferind leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120-130 zile de îngrijire medicală și care i-au pus viața în pericol.
Inculpatul S. T. a încălcat următoarele dispoziții legale privind circulația pe drumurile publice:
- art. 20 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:
"Pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să posede permis de conducere corespunzător ...".
- art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:
"Conducătorii de autovehicule ... trebuie să aibă cunoștințele și îndemânarea necesare conducerii și să fie apți din punct de vedere medical și psihologic ".
- art. 23 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:
"Dreptul de a conduce un autovehicul . . . pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere ... ".
- art. 35 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:
"Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor ...".
- art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:
"Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță ".
- art. 101 alin. 1 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:
Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
9. nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament".
- art. 123 din Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep., aprobat prin H.G. nr. 1391/2006:
"Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități ..., în următoarele situații:
e) când partea carosabilă este acoperită cu ... gheață, zăpadă bătătorită, ...".
Inculpatul S. T. 1-a contactat telefonic pe K. D. Petru, căruia i-a spus că a fost implicat într-un accident de circulație și i-a cerut ajutor. După câteva minute, învinuitul K. D. Petru s-a deplasat la fața locului cu un autoturism proprietate personală, iar la cererea lui S. T. l-a transportat pe acesta și pe B. M. R. până la domiciliul lui S. T. din satul B., nr. 507.
Inculpatul S. T. a încălcat obligațiile legale în caz de accident soldat cu victimă: de a anunța imediat poliția, de a apela numărul național unic pentru apeluri de urgență 112 pentru ca victimei să-i fie acordată asistența medicală de urgență și de a nu părăsi locul accidentului până la finalizarea cercetărilor efectuate de poliție.
În aceeași zi, în jurul orelor 1100S. T. a luat legătura cu inculpatul B.
A. și i-a spus că a produs un accident de circulație care nu s-a soldat cu victime. La propunerea lui S. T., inculpatul B. A. a acceptat să se prezinte la Poliția Comunală B. și să declare că el a condus autoturismul implicat în accident, în vederea întocmirii documentelor de constatare și a obținerii autorizației de reparație și pentru ca S. T. să nu fie tras la răspundere penală pentru că a condus fără permis.
Tot în ziua de_, S. T. s-a înțeles cu K. D. Petru ca acesta să declare la poliție, dacă va fi întrebat, că B. A. a condus autoturismul implicat în accident, pentru ca S. T. să nu fie tras la răspundere penală pentru fapta de conducere fără permis. Există indicii că învinuitul K. D. Petru a fost contactat telefonic de către organele de poliție în aceeași zi și a declarat verbal că B. A. a condus autoturismul implicat în accident.
La data de_, orele 1205inculpatul B. A. s-a prezentat la Poliția Comunală B. unde a dat o declarație pe propria răspundere, susținând în mod neadevărat că la aceeași dată, în jurul orelor 03 a condus pe raza localității B. autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207, cu numărul de înmatriculare M-UR 1249, în care se mai aflau S. T. și B. M.
R. și că a produs un accident de circulație care nu s-a soldat cu victime, ci numai cu pagube materiale. Declarația a fost semnată în calitate de martor asistent de
către S. T. .
Declarația a fost înregistrată cu nr. 16 în Registrul de accidente ușoare aflat la Poliția Comunală B. . în cuprinsul acesteia, pe formularul tipizat, este menționat faptul că "declararea necorespunzătoare a adevărului sau inducerea în
eroare a organului de poliție cu privire la accident în scopul obținerii de foloase materiale necuvenite, se pedepsește conform Codului penal (art. 292, 215, 229)".
Organele de poliție s-au deplasat la fața locului împreună cu inculpații S.
T. și B. A. și au constatat avariile autoturismului, după care au întocmit pe numele lui B. A. procesul-vebal de constatare a contravenției seria AX nr. 0112183 din data de_, orele 1215și în baza art. 101 alin. 1 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. și art. 123 pct. e) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep. i-au aplicat sancțiunea amenzii. De asemenea, i-au eliberat lui
A. autorizația de reparație a autovehiculului.
În cursul zilei de_ inculpatul B. A. și învinuitul K. D. Petru s- au deplasat la domiciliul lui S. T. și au constatat că B. M. R. era întins pe pat și nu se putea mișca. În după-masa aceleiași zile, B. M. R. a fost transportat cu o sanie la domiciliul său din B., iar de acolo, cu ambulanța, la S. C. de U. din C. -N. - U.P.U. 1.
Din biletul de ieșire din spital F.O. 37703/2010 al C. ii Neurologie C. - Secția Neurologie II, reiese că B. M. R. a fost internat în perioada 29.01 -_ cu diagnosticul: "TCC mediu cu leziune anxională difuză. Hemoragie intraparenchimatoasă în focare multiple (emisfer cerebelos drept. Fronto-parietal drept și nucleu caudat stâng. Hemipareză stânga). Traumatism toracic. Accident rutier. Sindrom psihoorganicposttraumatic. Bronșită cronică acutizata.
Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 1852/II/b/53 din_ întocmit de Institutul de Medicină Legală din C. -N., B. M. R. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce în cadrul unui accident rutier, leziunile au necesitat 120-130 zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viața victimei și pot data din 28/_ .
După ce victima a fost transportată la spital, lucrătorii Poliției Comunale B. au fost anunțați că în urma accidentului de circulație care a fost înregistrat în aceeași zi, a rezultat o victimă care se află internată în spital.
La orele 1900, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la
săvârșirea de către B. A. a faptei prev. de art art. 184 alin. 1 din C. pen. și a faptei
prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
La orele 2200inculpatul B. A. a fost adus de la S. C. de U. din
-N. - U.P.U. 1 (unde s-a deplasat anterior pentru a se interesa despre starea victimei accidentului) și a fost audiat în calitate de făptuitor la Poliția Comunală B. . B. A. a scris personal o declarație în care și-a menținut atitudinea nesinceră, susținând în mod nereal că el a condus autoturismul implicat în accident, pentru a îngreuna urmărirea penală față de inculpatul S.
T., în ceea ce privește săvârșirea faptelor de conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
La indicațiile lui B. A., organele de poliție au identificat autoturismul avariat, care se afla în curtea imobilului din satul B., nr. 507, comuna B., aparținând familiei inculpatului S. T. . Autovehiculul avea demontate plăcuțele de înmatriculare și prezenta urme de accident pe partea stângă: la roata din față, uși, stâlpul dintre uși, aripi, pavilion și prag - aspecte consemnate în procesul-verbal de constatare încheiat la orele 2230semnat inclusiv de proprietarul imobilului S. E. și de B. A. - în calitate de făptuitor și de conducător al autovehiculului implicat în accident.
Cu prilejul investigării locului accidentului, activitate care a început la orele 23 și la care a participat martorul asistent Sigmărean Cristian, inculpatul B. A. a declarat (conform înțelegerii avute cu S. T. ) că el a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier, semnând în această calitate procesul-verbal
încheiat de lucrătorii de poliție. În acest înscris s-a precizat că nici autoturismul și nici victima nu se mai aflau la fața locului, că au fost identificate și fixate prin fotografiere urme de adâncime în zăpadă aflate pe acostamentul de pe marginea din dreapta a drumului județean DJ 161, precum și urme de frecare aflate pe stâlpul electric aflat la intersecția DJ 161 cu str. T. . S-a constatat că suprafața părții carosabile era din asfalt, avea o lățime de 6,70 m, lățimea spațiilor verzi era de 3,40 m, drumul era prevăzut cu o bandă de circulație pe un sens, iar suprafața carosabilă era acoperită cu zăpadă. A fost întocmită o schiță a accidentului, care a fost anexată procesului-verbal.
La orele 2353B. A. a fost testat cu aparatul Drager Alcotest, care a indicat valoarea 0,00 mg/L alcool pur în aerul expirat.
După efectuarea cercetării la fața locului, la data de_, în intervalul orar 0000-0100B. A. a fost reaudiat în calitatea de făptuitor la sediul Poliției Comunale
B., în prezența martorului Sigmărean Cristian, ocazie cu care a revenit asupra declarației anterioare și a precizat că autovehiculul implicat în accident a fost condus de către S. T. . Inculpatul B. A. a recunoscut că în ziua anterioară a dat declarații care nu erau conforme realității, pentru a-l ajuta pe inculpatul S. T. .
Din declarația părții vătămate B. M. R. reiese că S. T. a condus autoturismul implicat în accident. Partea vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului S. T. pentru vătămare corporală din culpă, urmând să-și precizeze pretențiile civile ulterior.
Inculpatul B. A. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Declarația lui se coroborează, inclusiv în ceea ce privește existența faptele de care este acuzat inculpatul S. T., cu celelalte mijloace de probă menționate în cuprinsul stării de fapt și cu declarațiile martorilor S. I., Tătar N. și B. Gyula.
Inculpatul S. T. nu a putut fi audiat de către organele de poliție deși s- au efectuat investigații și demersuri în acest scop. Din raportul-sinteză întocmit de lucrătorii Poliției Comunale B., prin care s-a solicitat I.PJ. C. darea în urmărire a inculpatului, reiese că acesta a părăsit domiciliul pentru a se sustrage urmăririi penale în prezenta cauză și executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 772/_ a Judecătoriei Gherla, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 817/2009 din data de_ . Aceste informații se coroborează cu declarația martorului S. I. - tatăl inculpatului.
După ce a fost găsit, inculpatul S. T. a fost audiat de către procuror și a recunoscut săvârșirea faptelor de care este acuzat.
Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de sesizare din oficiu (f 3), procese-verbale de cercetare la fața locului, planșe fotografice, schiță (f. 10-15, 16, 17-30, 31-46,47), rezultat testare B. A. cu Drager Alcotest (f. 50), proces- verbal de constatare și efectuare acte premergătoare (f. 51), acte autoturism marca Renault Clio (f. 48, 49, 133-145), raport de expertiză medico-legală (f. 54-55), adresă S.P.C.R.P.C.Î.V. C. - permis de conducere (f. 59), adresă S.P.C.R.P.C.Î.V. C.
- înmatriculare autoturism (f.130), adresă Centrul de Cooperare Polițienească Internațională INTERPOL - verificare în baza de date "EUCARIS" (f. 128), declarație pe propria răspundere B. A., proces-verbal de constatare contravenție rutieră, copie Registrul de accidente ușoare (f. 69, 73, 74), declarație parte vătămată B. M. R. (f. 52-53), declarație inculpat S. T. (f. 150-152), declarații făptuitor/inculpat B. A. (f. 66-68, 70-71, 71-72, 165-166), declarații martor/inculpat K. D. Petru (f. 77-78, 79-81, 115-116), declarație martor B. Aurelia (f. 82-83), declarație martor S. loan (f. 84-85), declarație martor Tătar N. (f. 86), declarație martor B. Gyula (f. 87),
demersuri căutare inculpat S. T. (f. 61-62) și procese-verbale prezentare material de urmărire penală inculpați (167, 168). Din coroborarea acestor probe reiese că inculpații se face vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
În drept, fapta inculpatului S. T. care la data de_ a condus autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207, pe drumul național DN IC și pe drumul județean DJ 161, pe raza județului C., care nu era înmatriculat în circulație, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat,
faptă prev. de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Fapta inculpatului S. T. care la data de_ a condus autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207, pe drumul național DN IC și pe drumul județean DJ 161, pe raza județului C., având numărul de înmatriculare M-UR 1249 a cărui valabilitate era expirată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prev. de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Fapta inculpatului S. T. care la data de_ a condus autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207, pe drumul național DN IC și pe drumul județean DJ 161, pe raza județului C., fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Fapta inculpatului S. T., care la data de_, în jurul orelor 0330, în calitate de conducător al autoturismului marca Renault Clio cu seria șasiu VF1B57R0509875207 implicat în accidentul de circulație produs pe drumul județean DJ 161, în dreptul imobilului cu nr. 20 din localitatea B. - accident produs ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis și care a fost soldat cu o victimă ce a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 120-130 zile de îngrijiri medicale și care au pus în pericol viața acesteia, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează
cercetarea la fața locului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, faptă prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Fapta inculpatului S. T. care la data de_, în jurul orelor 0330în timp ce conducea autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207 pe drumul județean DJ 161, în dreptul imobilului cu nr. 20 din localitatea B., încălcând normele de circulație rutieră (art. 20 alin. 1, art. 21 alin. 1, art. 23 alin. 1, art. 35 alin. 1, art. 48, art. 101 alin. 1 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. și art. 123 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep.) a cauzat un accident în urma căruia B. M. R. - pasagerul aflat în autoturism, a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 120-130 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. de art. 184 alin. 2 și alin. 4 din C. pen.
Fapta prev. de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., fapta prev. de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., fapta prev. de art. 86 alin. 1 din
O.U.G. nr. 195/2002 rep. și fapta prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. - care sunt intenționate și sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 1 an,
au fost comise după executarea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată învinuitului S. T. prin sentința penală nr. 1404/2005 a Judecătoriei Oradea pentru infracțiuni care nu fac parte din cele menționate în art. 38 din C. pen. (a fost arestat la data de_, eliberat la data de_, rest rămas neexecutat 505 zile), dar înaintea împlinirii termenului de reabilitate, astfel că față de aceste 4 fapte sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b) din C. pen. privind recidiva postexecutorie.
Cele 5 fapte reținute în sarcina inculpatului S. T. au fost comise înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) din C. pen., privind concursul de infracțiuni.
Fapta inculpatului B. A. care la data de_, orele 1205, a dat o declarație necorepunzătoare adevărului la Poliția Comunală B., constând în aceea că în calitate de conducător al autoturismului marca Renault Clio cu seria șasiu VF1B57R0509875207 și cu numărul de înmatriculare M-UR 1249 a fost implicat într-un accident de circulație pe raza localității B. din care au rezultat numai pagube materiale, în vederea producerii de consecințe juridice constând în întocmirea actelor de constatare și eliberarea autorizației de reparație a autovehicului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, faptă prev. de art. 292 din C. pen.
Fapta inculpatului B. A. care la data de_ 1-a ajutat pe S. T. - conducătorul autoturismului marca Renault Clio cu seria șasiu VF1B57R0509875207 implicat într-un accident de circulație soldat cu victimă pe raza localității B., furnizând organelor de poliție date inexacte cu privire la persoana infractorului și la împrejurările cauzei în vederea îngreunării sau zădărnicirii urmăririi penale pentru săvâșirea infracțiunilor de conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, faptă prev. de art. 264 alin. 1 din C. pen.
Cele 2 fapte reținute în sarcina inculpatului B. A. au fost comise înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) din C. pen., privind concursul de infracțiuni.
Așa cum s-a arătat mai sus, inculpații au recunoscut integral săvârșirea infracțiunilor și au solicitat aplicarea dispozițiilor articolului 3201din Codul de procedură penală. Prin urmare, instanța a reținut la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, și dispozițiile articolului 3201din Codul de procedură penală.
La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit fiecărui inculpat și pentru fiecare infracțiune, instanța a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 din Codul penal:
gradul de pericol social al faptelor, care este relativ ridicat raportat la condițiile concrete în care au fost săvârșite și la urmările acestora;
persoana inculpatului S. T., care a mai fost condamnat la numerose pedepse cu închisoare pentru fapte de furt calificat (fila 64 din dosarul de urmărire penală) și are o comportare necorespunzătoare în familie și societate (fila 41din dosarul de urmărire penală); este o persoană violentă, vulgară și agresivă; a mai fost condamnat și sancționat contravențional;
persoana inculpatului B. A., care a mai fost condamnat la amendă penală dar este reabilitat (fila 65 din dosarul de urmărire penală) și are o comportare relativ bună în familie și societate și nu a fost sancționat contravențional (fila 41din dosarul de urmărire penală);
limitele speciale ale pedepsei pentru fiecare infracțiune, conform articolului 3201alineatul 7 din Codul de procedură penală.
În baza acestor elemente, instanța a stabilit inculpatului S. T., o pedeapsă de 1 an 2 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, o pedeapsă de 1 an 4 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, o pedeapsă de 1 an 4 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, o pedeapsă de 2 ani 3 luni
închisoare pentru infracțiunea de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident și o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
În temeiul articolului 33 litera a) și articolului 34 litera b) din Codul penal, au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa mai grea de 2 ani 3 luni închisoare, care a fost sporită cu 9 luni închisoare; în final 3 ani închisoare.
În temeiul articolului 71 din Codul penal, văzând și hotărârea din 28 septembrie 2004 emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab împotriva României precum și decizia numărul 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, instanța a apreciat în baza criteriilor prevăzute de articolul 71 alineatul 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că a procedat în consecință.
În baza acestor elemente, instanța a stabilit inculpatului B. A., o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în declarații și o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru infracțiunea de favorizarea infractorului.
În temeiul articolului 33 litera a) și articolului 34 litera b) din Codul penal, au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa mai grea de 5 luni închisoare, fără spor; în final 5 luni închisoare.
Deoarece inculpatul nu a mai fost condamnat, pedeapsa aplicată este mai mică de 2 ani închisoare iar inculpatul a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că, în temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei de ani închisoare, pe durata termenului de încercare de ani.
În temeiul articolului 359 alineatul 1 din Codul de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul articolului 71 din Codul penal, văzând și hotărârea din 28 septembrie 2004 emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab împotriva României precum și decizia numărul 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, instanța apreciază în baza criteriilor prevăzute de articolul 71 alineatul 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea dreptului prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că a procedat în consecință.
În temeiul articolului 71 alineatul 5 din Codul de procedură penală, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de articolul 64 din Codul penal.
Din rechizitoriu reiese că inculpatul S. T. este arestat în altă cauză, astfel că în temeiul articolului 350 Codul de procedură penală această situație se va menționa în dispozitiv.
Prin încheierea din data de_ (filele 53-55) s-a disjuns latura civilă a prezentului dosar penal și s-a stabilit termen pentru judecarea acesteia, la data de_ .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.
T., criticând soluția ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursului său, inculpatul a învederat faptul că, raportat la conduita sa procesuală de recunoaștere a comiterii faptelor conform art.320 ind.1 C.p.p., se impune reducerea cuantumului pedepselor stabilite acestuia și înlăturarea sporului aplicat, întrucât acesta nu se justifică.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În urma administrării unui vast probatoriu și a analizei atente și detaliate a acestuia coroborate cu declarația e recunoaștere a comiterii faptelor dată în condițiile art.320 ind.1 C.p.p., instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care, care la data de_ a condus autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207, pe drumul național DN IC și pe drumul județean DJ 161, pe raza județului C., care nu era înmatriculat în circulație și având numărul de înmatriculare M-UR 1249 a cărui valabilitate era expirată și fără a poseda permis de conducere și în aceste condiții a produs un accident de circulație pe drumul județean DJ 161, în dreptul imobilului cu nr. 20 din localitatea B., soldat cu o victimă ce a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 120-130 zile de îngrijiri medicale și care au pus în pericol viața acesteia, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează
cercetarea la fața locului
Faptele mai sus arătate au fost comise după executarea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată învinuitului S. T. prin sentința penală nr. 1404/2005 a Judecătoriei Oradea pentru infracțiuni care nu fac parte din cele menționate în art. 38 din C. pen. (a fost arestat la data de_, eliberat la data de_, rest rămas neexecutat 505 zile), dar înaintea împlinirii termenului de reabilitate, fiind aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b) din C. pen. privind recidiva postexecutorie.
Raportat la starea de fapt expusă mai sus, la gravitatea deosebită a faptelor comise, la perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul, care este recidivist, suferind mai multe condamnări anterioare și care s-a sustras urmăririi penale în prezenta cauză, dar care în fața instanței a recunoscut și regretat comiterea faptelor, solicitând judecarea sa în procedura simplificată prevăzută de art.320 ind.1 C.p.p. apreciem că instanța de fond a făcut o corectă și judicioasă individualizare a pedepselor, clemența instanței reflectându-se mai ales în faptul că aceasta s-a orientat spre minimul special prevăzut de textele incriminatoare și redus conform art.320 ind.1 alin.7 C.p.p. apoi, raportat la numărul mare de infracțiuni comise, considerăm că se justifică aplicarea unui spor, în urma contopirii efectuate, astfel că pedeapsa rezultantă este în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.
Față de cele de mai sus, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică și ca urmare criticile aduse acesteia sunt neîntemeiate, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat.
Va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Perța B. .
Va reveni, în baza art.199 C.p.p. asupra amenzii judiciare aplicate avocatei Perța B., întrucât aceasta și-a asigurat substituirea.
Va obliga pe recurentul S. T. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. T. împotriva sentinței penale nr. 1447 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Gherla.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Perța B. .
Revine asupra amenzii judiciare aplicate.
Obligă pe recurentul S. T. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 februarie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. R. | A. | D. | L. | M. B. |
GREFIER
L. A. S.
Red.M.R./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond. G. I.
← Decizia penală nr. 1341/2013. Infractiuni rutiere-circulația... | Decizia penală nr. 1368/2013. Infractiuni rutiere-circulația... → |
---|