Decizia penală nr. 1715/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1715/R/2013
Ședința publică din 16 decembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: M. Ș., judecător
JUDECĂTORI: ANA C.
L. M.
G.: B. M.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. G.
O. împotriva sentinței penale nr.2380 din 7 octombrie 2013 a Judecătoriei B.
M., pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.a,g,i C.pen., cu aplic.art.41 al.2 și art.37 lit.a C.pen., art.192 al.2 C.pen., cu aplic.art.41 al.2 și art.37 lit.a C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. G. O., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.Abrudan Viviana, din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, lipsă fiind părțile civile B.
A., V. M., N. V. și A. R. D. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul M. G. O., arată că a fost în imposibilitate de a-și angaja un apărător ales, întrucât mama sa a plecat din țară.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul M. G. O., în temeiul art.385/6 al.3 rap.la art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen., solicită admiterea recursului formulat de inculpat, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, a se dispune reducerea pedepselor aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în concurs cu infracțiunea de violare de domiciliu.
În susținerea recursului arată că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de dom.
Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră, motiv pentru care în raport de circumstanțele reale și personale incidente în speță, solicită redozarea pedepsei, ținându-se cont de prev.art.320/1 C.pr.pen., art.74 lit.c C.pen., rap.la art.76 lit.d C.pen., respectiv faptul că inculpatul a dat dovadă de sinceritate și regret iar o parte din prejudiciu a fost recuperat.
De asemenea, solicită înlăturarea sporului de 6 luni aplicat de prima instanță, întrucât pedeapsa este suficientă pentru reeducarea inculpatului.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Reprezentantul M. ui P. , solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că procesul de individualizare este corect în sensul că prima instanță a avut în vedere activitatea infracțională a inculpatului în condițiile unei fapte de
furt în formă continuată de o gravitate care se reflectă în cuantumul pedepsei chiar în condițiile art.320/1 C.pr.pen., instanța raportându-se în mod corect la modul de comitere a faptelor imputate inculpatului, cu urmările produse și în condițiile în care inculpatul este recidivist.
De altfel, și operațiunile juridice efectuate de prima instanță sunt corecte și în final cuantumul pedepsei reflectate în aceste operațiuni, generate de antecedența penală a inculpatului determină și modul în care acesta urmează să execute pedeapsa.
În consecință, solicită menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Inculpatul M. G. O. , având ultimul cuvânt solicită reducerea pedepselor aplicate.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 2380 din 7 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei B. -M., a fost condamnat inculpatul M. G. O.
CNP 1., fiul lui N. și M. G., născut la data de_ în Bistrița, județul Bistrița Năsăud, cetățean român, studii 5 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, un copil minor, recidivist, domiciliat în B. M., str. Hija, nr. 22A, județul Maramureș și fără forme legale în B. M., str. Horea, nr. 46B/108, județul Maramureș, în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
furt calificat prevăzută de art. 208, alin.1, art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal (7 acte materiale), art. 37, lit. a Cod penal și art. 3201Cod procedură penală la pedeapsa de 4 ani închisoare;
violare de domiciliu prevăzută de art. 192, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal, art. 37, lit. a Cod penal și art. 3201Cod procedură penală la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a constatat că infracțiunile ce fac obiectul prezentului dosar sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 1337/_ a Judecătoriei B.
, definitivă prin Decizia 990/R/_ a Curții de Apel C., pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1863/_ a Judecătoriei B. M., definitivă în privința inculpatului prin Decizia 1222/R/_ a Curții de Apel C. și cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1868/_ a Judecătoriei B. M., definitivă în privința inculpatului prin Decizia 1214/R/_ a Curții de Apel C. .
S-a descontopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1337/_ a Judecătoriei B. M., definitivă prin Decizia 990/R/_ a Curții de Apel C., în componentele de 4 ani, 3 ani și 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., cu privire la care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate, revocare pe care
o menține.
S-a descontopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1863/_, definitivă în ceea ce îl privește pe inculpat prin Decizia 1222/R/_ a Curții de Apel C., în componentele de 4 ani, 4 ani, 3 ani și 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., cu privire la care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate.
S-a descontopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1868/_, definitivă în ceea ce îl privește pe inculpat prin Decizia 1214/R/_ a Curții de Apel C., în componentele de 4 ani, 4 ani, 3 ani și 1 an închisoare,
aplicată inculpatului prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., cu privire la care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate.
În temeiul art. 83 Cod penal, s-au cumulat:
pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală1337/_ a Judecătoriei B. M. cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare;
pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală1337/_ a Judecătoriei B. M. cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 4 ani închisoare;
pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1863/_ cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare;
pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1868/_ cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare;
pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare;
pedeapsa de 3 ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 33, lit. a, art. 34, lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de mai sus, în cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.
Cu consecințele prevăzute de art. 71, art. 64, lit. a, teza a II-a Cod penal.
În temeiul art. 36 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare perioada executată din_ la zi.
Au fost anulate mandatele de executare emise în baza sentințelor 1863/_ și 1868/_ și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri.
A fost condamnat inculpatul M. G. I. - CNP 1., fiul lui G. și I., născut la data de_ în Satu M., județul Satu M., cetățean român, studii 5 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, un copil minor, domiciliat în comuna Poumbești, nr. 333, județul Satu M. și fără forme legale în B. M., str. Horea, nr. 46A/106, județul Maramureș, în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
furt calificat prevăzută de art. 208, alin.1, art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal (7 acte materiale) și art. 3201Cod procedură penală la pedeapsa de 4 ani închisoare;
violare de domiciliu prevăzută de art. 192, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal și art. 3201Cod procedură penală la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a constatat că infracțiunile ce fac obiectul prezentului dosar sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 1337/_ a Judecătoriei B.
M., definitivă prin Decizia 990/R/_ a Curții de Apel C., pedeapsa de 4 ani
închisoare aplicată prin sentința penală 1863/_ a Judecătoriei B. M., definitivă în privința inculpatului în data de_ și cu pedeapsa de 4 ani
închisoare aplicată prin sentința penală 1868/_ a Judecătoriei B. M., definitivă în privința inculpatului în data de_ .
S-au descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1337/_ a Judecătoriei B. M., definitivă prin Decizia 990/R/_ a Curții de Apel C., în componentele de 4 ani și 3 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1863/_, definitivă în ceea ce îl privește pe inculpat la data de_, în componentele de 3 ani, 4 ani și 3 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1868/_, definitivă în ceea ce îl privește pe inculpat la data de 0_, în componentele de 3 ani, 4 ani și 3 ani închisoare.
În temeiul art. 33, lit. a, art. 34, lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele de mai sus, în cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.
Cu consecințele prevăzute de art. 71, art. 64, lit. a, teza a II-a Cod penal.
În temeiul art. 36 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare perioada executată din_ la zi.
Au fost anulate mandatele de executare emise în baza sentințelor 1863/_ și 1868/_ și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, au fost obligați inculpații în solidar la despăgubiri civile astfel:
- 2.000 lei către partea civilă B. A., domiciliată în B. M., str. 8 M.
, nr. 17A, județul Maramureș;
- 2.500 lei către partea civilă V. M., domiciliată în B. M., str. Ferenci
, nr. 37/20, județul Maramureș;
1.100 lei, către partea civilă N. V., domiciliată în C., str. N. T.
, nr. 12/2, județul Maramureș;
2.800 lei, către partea civilă A. R. D., domiciliat în B. M., str.
Prundului, nr. 3, județul Maramureș.
S-a constatat că părțile vătămate R. A. Ș., domiciliat în B. M., str. George E., nr. 2/3, județul Maramureș și B. V., domiciliată în B. M.
, str. Colonia T., nr. 11, județul Maramureș, nu s-au constituit părți civile în cauză.
S-a constatat că partea vătămată S. I. Z. D., domiciliat în B.
M., str. 22 D., nr. 21, județul Maramureș, a renunțat la constituirea de parte civilă formulată.
În baza art. 191, alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul
M. G. O. la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, sumele de 300 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale către av. D. M. și 300 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul judecății către av. Ciucă Sever, urmând a fi avansate din fondurile M. ui Justiției.
În baza art. 191, alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul
M. G. I. la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, sumele de 300 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale către av. D. M. și 300 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul judecății către av. Dan S., urmând a fi avansate din fondurile M. ui Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare din 25 iunie 2013 - dosar 232/P/2013, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 27 iunie 2013 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: - M. G. O. ,
pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2, și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2, art. 33, lit. a și art. 37, lit. a Cod penal;
- M. G. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2, și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2, art. 33, lit. a Cod penal.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că, în fapt, în cursul lunii februarie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au comis mai multe furturi din locuințe de pe raza municipiului B. M., faptele fiind comise pe timp de noapte și prin efracție, cauzând prejudicii părților vătămate.
La termenul de judecată din data de 30 septembrie 2013, inculpații au
solicitat judecarea lor în procedura simplificată prevăzută de art. 320,
indice 1 Cod procedură penală, recunoscând săvârșirea faptei și solicitând
ca judecarea să se facă pe baza prob elor administrate în cursul urmăririi penale. Nu au fost administrate alte probe și nu au fost depuse nici înscrisuri în circumstanțiere.
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 14/15 februarie 2013, după o prealabilă înțelegere, cei doi inculpați s-au deplasat pe str. 22 D. din B. M., cu intenția de a sustrage bunuri.
Au decis să pătrundă în imobilul cu nr. 16, întrucât nu era aprinsă nicio
lumină. Au escaladat gardul, au luat o scară din curte, pe care au rezemat-o de garajul amplasat lângă casă. Au urcat pe garaj, iar de acolo, pe acoperișul casei, de unde au scos câteva țigle, și au pătruns în casă prin spărtura creată.
Inculpații au sustras din interior flori de mină, patru pachete de țigări, pahare, cabluri electrice și o bicicletă marca Mountainbike, apoi, au părăsit imobilul pe ușa de la intrare pe care au deschis-o cu o cheie găsită pe sobă. Ulterior, au vândut bunurile sustrase. Prejudiciul cauzat părții vătămate R. A. Ș. este de 500 lei, însă aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În noaptea de 15/16 februarie 2013, inculpații au escaladat gardul și au pătruns în imobilul nr. 21 de pe strada 22 D. din B. M. . Cu ajutorul unei dălți, au dislocat un geam al ușii de acces. Inculpatul M. a intrat în casă și a deschis fereastra din dreapta ușii, pe unde a pătruns și inculpatul M. . Cei doi au răvășit lucrurile, căutând bunuri de valoare. Partea vătămată S. I. Z.
D. se afla în imobil la acel moment, iar inculpații, auzind zgomot, au părăsit casa, având asupra lor câteva flori de mină, pe care au reușit să le sustragă. Bunurile sustrase le-au vândut ulterior. Partea vătămată a renunțat în cursul judecății la constituirea de parte civilă în cauză.
În seara zilei de 17 februarie 2013, în jurul orei 22:40, inculpații s-au deplasat pe str. 8 M. din B. M. . Au escaladat gardul și au pătruns în curtea imobilului de la nr. 17A. Apoi, au escaladat fereastra de la baie, aflată la parter, și au intrat prin forțarea geamului în interior.
De la parterul casei, inculpații au sustras un TV LCD și un DVD. Când se pregăteau să sustragă un alt televizor LCD, au observat o persoană în apropierea casei și au părăsit locul faptei, abandonând acest bun. Au transportat apoi bunurile sustrase la domiciliu.
În cursul cercetărilor, DVD-ul a fost recuperat și restituit părții vătămate B.
A., pe bază de dovadă. La cercetarea la fața locului, au fost găsite urme de
încălțăminte sub fereastră, precum și pe gresia din baie, iar panoul sistemului de alarmă de la parter a fost descoperit spart.
Întrucât o parte a prejudiciului a fost recuperată, partea vătămată s-a constituit parte civilă doar cu suma de 2000 lei.
În noaptea de 16/17 februarie 2013, inculpații au pătruns în curtea imobilului cu nr. 8 de pe str. 8 M. din B. M., prin escaladarea gardului. Apoi, au forțat ușa de acces și au intrat în casă, de unde au sustras tacâmuri din inox și două pânze pictate pe care le-au scos din ramă. Au părăsit locul cu bunurile sustrase.
Una dintre pânze și o parte din tacâmuri au fost găsite depozitate în apartamentul închiriat de mama inculpatului M. G. O., de unde au fost ridicate și restituite părții vătămate. Partea vătămată V. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2500 lei.
În noaptea de 20/21 februarie 2013, inculpații au pătruns în curtea imobilului cu nr. 11 de pe str. Colonia T. din B. M., prin escaladarea gardului și au pătruns în imobil prin forțarea geamului. Negăsind bunuri sau bani, au părăsit locul faptei. Partea vătămată B. V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În aceeași noapte, inculpații au pătruns în imobilul cu nr. 33 de pe str. Barajului din B. M. . Folosind același mod de operare, cei doi au sustras din interior un cuptor cu microunde, un casetofon, o trusă de scule pentru pescuit și o mașină de tăiat gresie și faianță. Din curte, prin forțarea lacătului, cei doi au pătruns într-o anexă, de unde au sustras două biciclete. Mai multe bunuri au fost recuperate în cursul urmăririi penale și restituite părții vătămate.
Partea vătămată N. V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1100 lei, prejudiciu nerecuperat.
În perioada 16-25 februarie 2013, într-o noapte, inculpații s-au deplasat în cartierul Ferneziu din B. M., au escaladat gardul de la curtea imobilului cu nr. 3 de pe str. Prundului și prin forțarea unui geam, au pătruns în locuință. De acolo, au sustras mai multe bunuri (un cuptor cu microunde, un calculator, o combină muzicală cu boxe, o mașină de tuns, o legătură de chei de la un scuter, trei geamantane, o bicicletă, un aparat foto, un DVD, cheile apartamentului, o mașină de bărbierit). O parte din bunurile sustrase au fost recuperate și restituite părții vătămate A. R. D., pe bază de dovadă. Pentru prejudiciul cauzat, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2800 lei.
Fiind audiați în fața instanței de judecată, inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor și au fost de acord să achite sumele de bani cu care părțile vătămate s-au constituit părți civile în cauză.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentată în actul de sesizare a instanței și cum a fost recunoscută de către inculpat, a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:
plângerile și declarațiile părților vătămate (filele 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14,
96, 97-98, 99, 100, 101, 102, 103-104 din dosarul de urmărire penală);
procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele cu fotografiile judiciare aferente acestora ( filele 15-21, 22-30, 31-45, 46-54, 55-61, 62-74, 75-95 din dosarul de urmărire penală);
procesul verbal de reconstituire și planșa cu fotografiile judiciare aferente (filele 120-131 din dosarul de urmărire penală);
declarațiile martorilor (filele 132-134, 135-137 din dosarul de urmărire penală);
dovezi de ridicare - predare a bunurilor și procese verbale în același sens (filele 141, 142, 143, 144-145, 146, 147, 148, 150, 151, 152, 153, 154,
155 din dosarul de urmărire penală);
declarațiile inculpaților (filele 107-109, 110-112, 115-117, 118-119 din dosarul de urmărire penală).
În drept, faptele inculpatului M. G. O. care, în cursul lunii februarie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe timp de noapte și prin efracție, a pătruns fără drept și a sustras mai multe bunuri din șapte imobile situate pe raza localității B. M., în scopul însușirii pe nedrept, împreună cu o altă persoană, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal, și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33, lit. a Cod penal.
În drept, faptele inculpatului M. G. Ioszef care, în cursul lunii februarie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe timp de noapte și prin efracție, a pătruns fără drept și a sustras mai multe bunuri din șapte imobile situate pe raza localității B. M., în scopul însușirii pe nedrept, împreună cu o altă persoană, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal, și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33, lit. a Cod penal.
Sub aspectul elementului material al laturii obiective, faptele au fost săvârșite de inculpați prin pătrunderea fără drept, prin efracție în cele șapte imobile, și prin luarea pe nedrept a bunurilor din posesia părților vătămate, fără a avea consimțământul acestora. Urmarea imediată a fost cauzarea unui prejudiciu în patrimoniul părților vătămate, prejudiciu cu privire la care unele dintre părțile vătămate s-au constituit părți civile, solicitând despăgubiri materiale.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, instanța a reținut că inculpații au acționat cu intenție, cunoscând faptul că pătrund în locuințe care nu le aparțin fără a avea consimțământul părților vătămate, iar bunurile au fost sustrase în scopul însușirii lor pe nedrept.
De asemenea, instanța a reținut că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 41, alin. 2 Cod penal. Astfel, este îndeplinită condiția unității de subiect activ, inculpații fiind autori ai tuturor acțiunilor infracționale. Apoi, este îndeplinită și condiția unității de conținut a infracțiunii, respectiv acțiunile concrete ale inculpaților prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, lezând același obiect juridic.
Instanța a reținut că este îndeplinită și exigența unității de rezoluție infracțională, inculpații având reprezentarea concretă a ansamblului activităților infracționale înainte de comiterea primului act de executare, rezoluția acestora menținându-se pe parcursul întregii activități infracționale. Acest aspect rezultă din modul de operare aproape identic în toate cazurile utilizat de inculpați, din
intervalul de timp relativ scurt în care aceștia au acționat, precum și din scopul urmărit, respectiv acela de a își asigura obținerea unor venituri facile.
Nu în ultimul rând, este îndeplinită și condiția ca pluralitatea de acte să fie săvârșite la diferite intervale de timp, nefiind comise în neîntrerupt în cadrul unui singur act material de sustragere, dar nici la interval de timp prea mare pentru a se ajunge la concluzia existenței unei pluralități de infracțiuni.
Faptele de furt calificat și de violare de domiciliu au fost săvârșite în forma concursului real, fiind aplicabile prevederile art. 33, lit. a Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpaților, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, raportate la prezenta cauză,
respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite concretizat în valorile sociale care au fost vătămate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite (de la 3 la 15 ani, respectiv de la 3 la 10 ani, limite ce urmează a fi reduse conform prevederilor specifice procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției), împrejurările comiterii faptelor (respectiv pe timp de zi, prin efracție, împreună cu alte persoane), dar și persoana inculpaților, respectiv faptul că inculpatul M. G. O. a comis faptele de fac obiectul prezentului dosar în stare de recidivă postcondamnatorie.
Primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., definitivă la data de_ . inculpatul a săvârșit faptele ce fac obiectul prezentului dosar în cursul termenului de încercare.
Constatând că faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpați, așa cum prevăd dispozițiile art. 345, alin. 2 Cod procedură penală, dar și având în vedere dispozițiile art. 320, indice 1 Cod procedură penală și constatând că inculpații au recunoscut în totalitate faptele pentru care au fost trimiși în judecată, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 320, indice 1, alin.
7 Cod procedură penală , astfel că i-a condamnat pe inculpați, după cum
urmează.
Instanța l-a condamnat pe inculpatul M. G. O. , pentru săvârșirea infracțiunilor de:
furt calificat prevăzută de art. 208, alin.1, art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal (7 acte materiale), art. 37, lit. a Cod penal și art. 3201Cod procedură penală la pedeapsa de 4 ani închisoare;
violare de domiciliu prevăzută de art. 192, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal, art. 37, lit. a Cod penal și art. 3201Cod procedură penală la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Instanța a constatat că infracțiunile ce fac obiectul prezentului dosar sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 1337/_ a Judecătoriei B.
M., definitivă prin Decizia 990/R/_ a Curții de Apel C., pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1863/_ a Judecătoriei B. M., definitivă în privința inculpatului prin Decizia 1222/R/_ a Curții de Apel C. și cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1868/_ a Judecătoriei B. M., definitivă în privința inculpatului prin Decizia 1214/R/_ a Curții de Apel C. .
Pe cale de consecință, s-a descontopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1337/_ a Judecătoriei B. M., definitivă prin Decizia 990/R/_ a Curții de Apel C., în componentele de 4 ani, 3 ani și 1 an
închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei
B. M., cu privire la care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate, revocare pe care a menținut-o.
Apoi, s-a descontopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1863/_, definitivă în ceea ce îl privește pe inculpat prin Decizia 1222/R/_ a Curții de Apel C., în componentele de 4 ani, 4 ani, 3 ani și 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., cu privire la care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate.
Nu în ultimul rând, s-a descontopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1868/_, definitivă în ceea ce îl privește pe inculpat prin Decizia 1214/R/_ a Curții de Apel C., în componentele de 4 ani, 4 ani, 3 ani și 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală 1513/_ a
ecătoriei B. M., cu privire la care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate.
În temeiul art. 83 Cod penal, instanța a cumulat:
pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală1337/_ a Judecătoriei B. M. cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare;
pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală1337/_ a Judecătoriei B. M. cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 4 ani închisoare;
pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1863/_ cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare;
pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1868/_ cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare;
pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare;
pedeapsa de 3 ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an, aplicată prin sentința penală 1513/_ a Judecătoriei B. M., rezultând pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 33, lit. a, art. 34, lit. b Cod penal, constatând că faptele sunt concurente, s-au contopit pedepsele de mai sus, în cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a din Codul penal, apreciind, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite precum și de persoana acestuia, că este incompatibil să-și exercite drepturile arătate mai sus.
În temeiul art. 36 Cod penal, instanța a dedus din pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare perioada executată din_ la zi.
Ca o consecință a contopirii pedepselor stabilite pentru faptele concurente, instanța a anulat mandatele de executare emise în baza sentințelor 1863/_ și 1868/_ și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri.
Instanța nu a dispus anularea mandatului de executare emis în baza Sentinței penale 1337/_ a Judecătoriei B. M., întrucât acest mandat a fost deja anulat prin Sentința penală 1863/_ a Judecătoriei B. M. și prin Sentința penală 1868/_ a Judecătoriei B. M. .
Instanța l-a condamnat pe inculpatul M. G. I. , pentru săvârșirea infracțiunilor de:
furt calificat prevăzută de art. 208, alin.1, art. 209, alin. 1, lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal (7 acte materiale) și art. 3201Cod procedură penală la pedeapsa de 4 ani închisoare;
violare de domiciliu prevăzută de art. 192, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal și art. 3201Cod procedură penală la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Instanța a constat că infracțiunile ce fac obiectul prezentului dosar sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 1337/_ a Judecătoriei B.
M., definitivă prin Decizia 990/R/_ a Curții de Apel C., pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1863/_ a Judecătoriei B. M. ,
definitivă în privința inculpatului în data de_ și cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1868/_ a Judecătoriei B. M., definitivă în privința inculpatului în data de_ .
Astfel, s-a descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1337/_ a Judecătoriei B. M., definitivă prin Decizia 990/R/_ a Curții de Apel C., în componentele de 4 ani și 3 ani închisoare.
Apoi, s-a descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1863/_, definitivă în ceea ce îl privește pe inculpat la data de_, în componentele de 3 ani, 4 ani și 3 ani închisoare.
Nu în ultimul rând, s-a descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1868/_, definitivă în ceea ce îl privește pe inculpat la data de 0_, în componentele de 3 ani, 4 ani și 3 ani închisoare.
În temeiul art. 33, lit. a, art. 34, lit. b Cod penal, constatând că toate faptele sunt concurente, s-au contopit pedepsele de mai sus, în cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a din Codul penal, apreciind, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite precum și de persoana acestuia, că este incompatibil să-și exercite drepturile arătate mai sus.
În temeiul art. 36 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare perioada executată din_ la zi.
Instanța a anulat mandatele de executare emise în baza sentințelor 1863/_ și 1868/_ și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri.
Instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74, alin. 1, lit. c Cod penal,
așa cum au solicitat inculpații prin apăr ători . În cazul aplicării art. 320, indice 1 Cod procedură penală, comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu a putut fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 Cod penal, întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i s-a putut acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74, alin. 1, lit. c Cod penal pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 320, indice 1 Cod procedură penală numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea
infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74, alin. 1, lit. c Cod penal, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite, a unui prejudiciu care este urmarea directă a faptelor inculpaților (deci și condiția raportului de cauzalitate), precum și a vinovăției acestora sub forma intenției directe.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, instanța i-a obligat pe inculpați la despăgubiri civile astfel:
- 2.000 lei către partea civilă B. A., domiciliată în B. M., str. 8 M.
, nr. 17A, județul Maramureș;
- 2.500 lei către partea civilă V. M., domiciliată în B. M., str. Ferenci
, nr. 37/20, județul Maramureș;
1.100 lei, către partea civilă N. V., domiciliată în C., str. N. T.
, nr. 12/2, județul Maramureș;
2.800 lei, către partea civilă A. R. D., domiciliat în B. M., str.
Prundului, nr. 3, județul Maramureș.
Instanța a constatat că părțile vătămate R. A. Ș., domiciliat în B.
M., str. George E., nr. 2/3, județul Maramureș și B. V., domiciliată în B.
M., str. Colonia T., nr. 11, județul Maramureș, nu s-au constituit părți civile în cauză.
De asemenea, s-a constatat că partea vătămată S. I. Z. D., domiciliat în B. M., str. 22 D., nr. 21, județul Maramureș, a renunțat la constituirea de parte civilă formulată.
În baza art. 191, alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul
M. G. O. la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, sumele de 300 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale către av. D. M. și 300 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul judecății către av. Ciucă Sever, urmând a fi avansate din fondurile M. ui Justiției.
De asemenea, în baza art. 191, alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul M. G. I. la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, sumele de 300 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale către av. D. M. și 300 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul judecății către av. Dan S.
, urmând a fi avansate din fondurile M. ui Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul M. G. , fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.
În ședința publică din data de 16 decembrie 2013, prin apărător din oficiu, inculpatul a solicitat, în esență, admiterea recursului, cu consecința reducerii
pedepselor stabilite pentru infracțiunile de furt calificat și violare de domiciliu, prin reținerea circumstanței atenuante prev.de art.74 lit.c Cod penal, inculpatul având o conduită sinceră, o parte din prejudiciu fiind recuperată.
De asemenea s-a solicitat înlăturarea sporului de 6 luni închisoare aplicat de prima instanță.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 Cod procedură penală, Curtea de Apel C. constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele existente la dosarul cauzei, administrate în cursul urmăririi penale.
A rezultat din ansamblul probator că în cursul lunii februarie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe timp de noapte și prin efracție, inculpatul recurent M. G. O. a pătruns fără drept și a sustras mai multe bunuri din șapte imobile situate pe raza localității B. M., în scopul însușirii pe nedrept, împreună cu o altă persoană.
Analiza obiectivă a probelor administrate în cauză relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptelor și a vinovăției inculpatului recurent M. G. O. în comiterea acestora, vinovăție de altfel recunoscută de inculpați, care a solicitat să fie judecat în procedura reglementată de art.320/1 Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare.
Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepselor, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptelor comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor care au fost aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptelor, persoana inculpatului, care este recidivist.
Prima instanță a manifestat suficientă clemență față de inculpat stabilind pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, ținând seama de atitudinea sinceră a acestuia în cursul procesului penal și de împrejurarea că prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial.
Nu poate fi primită solicitarea inculpatului recurent de reținere de circumstanțe atenuante și de înlăturare a sporului de contopire de 6 luni închisoare, întrucât, deși inculpatul a dat dovadă de sinceritate și s-a recuperat în parte prejudiciul cauzat, nu se poate omite perseverența infracțională a acestuia, faptele fiind comise în formă continuată, iar din fișa de cazier de la
f.160 dosar u.p., reieșind că după ce a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiționată prin sentința penală nr.1513/_ a Judecătoriei B. M., s-a implicat în comiterea prezentelor infracțiuni.
De asemenea în cursul anului 2013 au rămas definitive alte trei hotărâri de condamnare pentru infracțiuni concurente, cu privire la care instanța de fond a efectuat în mod corect operațiunile de contopire, prin fiecare dintre acestea fiind aplicate pedepse rezultante de câte 5 ani închisoare.
Raportat la multitudinea de infracțiuni comise, în mod corect s-a aplicat inculpatului un spor de 6 luni închisoare, în caz contrar inculpatul urmând să suporte aceeași pedeapsă cu cele aplicate anterior, sancțiunea fiind lipsită de eficiență.
Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefundat recursul declarat de inculpatul M. G., fiul lui M. G.
, născ.la 23 iulie 1993, aflat in Penitenciarul Gherla împotriva sentintei penale nr. 2380 din 7 octombrie 2013 a Judecătoriei B. M. .
În baza art.385/17 alin.4, art.383 alin.2 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului perioada executată, începând cu data de 21 martie 2013 și până în prezent.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Abrudean Viviana.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. G., fiul lui
M. G., născ.la 23 iulie 1993, afat in Penitenciarul Gherla împotriva sentintei penale nr. 2380 din 7 octombrie 2013 a Judecătoriei B. M. .
Deduce din pedeapsa aplicata inculpatului perioada executată, începând cu data de 21 martie 2013 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Abrudean Viviana.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |
M. S. | ANA C. | L. M. |
G.
M. B.
Red. L.M./M.N.
2 ex./_
J. .fond: Fărcaș M. E.
← Decizia penală nr. 738/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 129/2013. Furt calificat → |
---|