Decizia penală nr. 1737/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R. IA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1737/R/2013

Ședința publică din 18 decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: SS

V. V. A.

GREFIER: DS

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror:

DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul O. T.

împotriva sentinței penale nr.1058 din 10 octombrie 2013 a Judecătoriei C. N.

, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie în sânge peste limita legală fapta prevazută si pedepsită de art.87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul O. T., asistat de apărător ales, av.C. P. Vanda, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că-și menține recursul promovat în cauză.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, cu reținerea și aplicarea disp.art.320/1 C.pr.pen., a circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.a,b și c C.pen. coroborat cu art.76 C.pen. Inculpatul este o persoană pașnică, apreciat de colegi, așa cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar, prejudiciul a fost recuperat, nu are antecedente penale, este integrat în societate și are loc de muncă. Pedeapsa aplicată de prima instanță este disproporționată în raport de fapta comisă și persoana inculpatului. De asemenea, solicită să se aibă în vedere practica instanțelor în cauze similare, pedepsele aplicate inculpaților pentru același gen de infracțiuni fiind mai reduse. Susține că o pedeapsă în cuantum mai redus cu suspendarea condiționată a executării, conform art.81 C.pen. este suficientă pentru a se asigura scopul prev.de art.52 C.pen.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată acestuia este pe măsura gravității faptei comise, a alcoolemiei avute la momentul depistării în trafic și la cazierul auto, inculpatul fiind sancționat de 12 ori la regimul circulației rutiere.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei și solicită reducerea pedepsei aplicate.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 1058 din 10 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei C. -N., în temeiul articolului 87, aliniatul 1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul O. T. , fiul lui M. și M., născut la data de _

, în localitatea C. -N., jud.C., cu domiciliul în C. -N., str. E. T., nr.17, jud.C., posesor al CI seria KX, nr.4., CNP 1., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

În temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 3 luni și în temeiul dispozițiilor articolului 359, aliniatul 1 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64, aliniatul 1, litera a, teza a doua din Codul penal.

În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la articolul 64, aliniatul 1, litera a, teza a doua din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 100 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Aștileanu V. și se va avansa din FMJ în favoarea Baroului C.

.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, inculpatul O. T. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.226/P/_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, infracțiune prevăzută de articolul 87, aliniatul 1 din OUG nr.195/2002, reținându-se în sarcina inculpatului că în data de_, în jurul orei 03,05 a condus pe drumurile publice din municipiul C. -N. autoturismul marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g %o.

La termenul de judecată din data de_, anterior citirii actului de sesizare, avocatul inculpatului a solicitat aplicarea art. 320/1 din Codul de procedură penală.

Inculpatul a arătat personal că recunoaște în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat aplicarea art. 320/1 din Codul de procedură penală.

Admițând cererea formulată de către inculpat, în temeiul art. 320/1 din Codul de procedură penală, instanța nu a mai administrat probe noi în cursul cercetării judecătorești.

Prin sentința penală nr. 1058/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ , în temeiul articolului 87, aliniatul 1 din OUG nr.195/2002

cu aplicarea articolului 320/1 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul O. T., fiul lui M. și M., născut la data de_, în localitatea C. -N., jud. C., cu domiciliul în C. -N., str. E. T. nr. 17, jud. C., posesor al CI seria KX, nr.4., CNP 1., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 3 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

În temeiul articolului 81 și articolului 82 Codul penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 3 luni și în temeiul dispozițiilor articolului 359, aliniatul 1 din Codul de procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64, aliniatul 1, litera a, teza a doua din Codul penal.

În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la articolul 64, aliniatul 1, litera a, teza a doua din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 100 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Aștileanu V., avansat din FMJ în favoarea Baroului C. .

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și coroborând declarațiile de recunoaștere a săvârșirii faptei date de către inculpat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată cu toate celelalte probe aflate la dosar, respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii (f 7), buletinul de examinare clinică (f 11), procesul verbal de prelevare de probe biologice (f 10), buletinul de analiză toxicologică alcoolemie (f 9) și declarația martorului Mesaros Ionel O. (f 12) instanța a reținut:

În fapt că în data de_ inculpatul a consumat băuturi alcoolice constând în 6 pahare a câte 200 ml vin fiecare, iar apoi, a condus autovehiculul marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare CJ 07 TD, de pe str. Daicovici spre str. E.

T., dar în Piața Gării, neadaptând viteza la condițiile de drum, într-o curbă spre stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și derapând, a intrat în impact cu autoturismul marca Opel Zafira, cu nr._ care a fost proiectat în autovehiculul marca Audi, cu nr._, ambele fiind într-o parcare amenajată. În jurul orei 03,05, lucrători de poliție din cadrul Poliției municipiului C. -N. au fost sesizați cu privire la accidentul rutier cauzat de inculpat și deplasându-se la locul faptei, l-au supus pe inculpat testului cu aparatul electronic etilotest rezultatul afișat pe ecranul acestuia fiind de 0,75 mg/l (f 8), motiv pentru care inculpatul a fost condus la IML C. -N. unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Alcoolemia acestuia a fost astfel stabilită la valoarea de 1,65 g %o alcool pur în sânge la ora 04,06 și 1,50 g %o alcool pur în sânge la ora 05,06 (f 9).

În drept, fapta inculpatului așa cum a fost descrisă, recunoscută și probată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație

alcoolică peste limita legală admisă prevăzută de articolul 87, aliniatul 1 din OUG nr.195/2002 și pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Prin urmare, instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă la individualizarea judecătorească a căreia vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 72 din Codul penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială OUG 195/2002 reduse însă potrivit art.320/1 Codul de procedură penală, gradul de pericol social al faptei raportat evident și la gradul de alcoolemie, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei pentru aprecierea căruia ține seama de faptul că inculpatul nu are antecedente penale (f 25), că acesta este apreciat de colegi (f 11), că a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și și-a exprimat regretul pentru încălcarea legii penale, că valoarea alcoolemiei inculpatului stabilită în urma analizelor efectuate este destul de ridicată, dar și

împrejurarea că inculpatul a pierdut controlul direcției, lovind un alt autovehicul care la rândul său a fost proiectat într-o altă mașină, iar din fișa de evidență auto rezultă că inculpatul a fost sancționat în mai multe rânduri pentru contravenții privind regimul circulației rutiere pe drumurile publice (f 23-24). Instanța a avut în vedere în favoarea inculpatului și împrejurarea că în prezent este angajat în muncă (f 12-15) și că a reparat prejudiciile materiale cauzate celorlalte două vehicule.

În consecință, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

Față de circumstanțele sus-menționate instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție și constatând îndeplinite celelalte două condiții impuse de articolul 81, literele a și b din Codul penal pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani și 3 luni, conform articolelor 81-82 din Codul penal și în temeiul dispozițiilor articolului 359, aliniatul 1 din Codul de procedură penală, instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolelor 83 și 84 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în articolul 64, literele a-c din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, iar conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Dar prin decizia nr.74/2007 a ÎCCJ pronunțată în recursul în interesul legii, obiect al dosarului nr.45/2007, s-a decis că dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) din Codul penal nu se va face în

mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.

În consecință, considerând că infracțiunea comisă de inculpat generează o incompatibilitate morală cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal, instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, aliniatul 1, litera a, teza a doua din Codul penal, iar în temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, aliniatul 1, litera a, teza a doua din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.

Conform articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală, în caz de condamnare inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Prin urmare, întrucât inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre, în temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală instanța a fost obligat pe inculpat la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 100 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Aștileanu V. și s-a avansat din FMJ în favoarea Baroului C. .

Împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs inculpatul.

Criticile aduse de acesta hotărârii primei instanțe vizează cuantumul pedepselor aplicate, ce în opinia inculpatului este excesiv de severă.

În argumentarea cereri sale de a-i fi redusă pedeapsa, inculpatul a arătat că se află la prima confruntare cu legea penală, este integrat în societate și are loc de muncă, a recunoscut și regretat fapta comisă.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Reținând vinovăția inculpatului, care la data de_ a condus un autoturism pe drumurile publice, având o alcoolemie de 1,65 gr.%0, prima instanță a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare.

La stabilirea cuantumului pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, că este apreciat de colegi, că a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și și-a exprimat regretul pentru încălcarea legii penale.

Susținerile inculpatului referitoare la faptul că i s-a aplicat o pedeapsă excesiv de severă sunt nefondate.

Pe lângă criteriile arătate mai sus, prima instanță a avut în vedere că valoarea alcoolemiei inculpatului, stabilită în urma analizelor efectuate, este destul de ridicată, dar și împrejurarea că inculpatul a pierdut controlul direcției, lovind un autovehicul, care la rândul său a fost proiectat într-o mașină, iar din fișa de evidență auto rezultă că acesta a fost sancționat în mai multe rânduri pentru contravenții la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O. T. împotriva sentinței penale nr. 1058 din 10 octombrie 2013 a Judecătoriei C. N. .

În baza art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE M. IVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O. T.

împotriva sentintei penale nr. 1058 din 10 octombrie 2013 a Judecătoriei C.

N. .

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

V. G.

S.

S.

V.

V. A.

GREFIER

DS

Red.SS/dact.MN 2 ex./_

Jud.fond: M.G.Moț

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1737/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice