Decizia penală nr. 224/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.224/R/2013

Ședința publică din 18 februarie 2013 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: ANA C., judecător JUDECĂTORI: L. M.

M. Ș.

GREFIER: M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin procuror VIOLETA TRĂISTARU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. N. împotriva sentinței penale nr.1584 din_ a Judecătoriei Gherla, pronunțată în dosar nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 grame la mie alcool în sânge, prev. și ped. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. N., asistat de către av. Bărbos C., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu av.Beșe G. și apărător ales, av. Ciacoi Alexandru, toți avocați din cadrul Baroului Cluj, cu delegații la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul în substituire, av. Bărbos C., solicită a se constata că mandatul său a încetat prin prezența apărătorului ales al inculpatului și a se acorda onorariul avocațial parțial, pentru colega sa.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul B. N., arată că își menține recursul declarat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului B. N. solicită admiterea recursului și în consecință reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

În susținerea recursului, referitor la împrejurarea în care a fost comisă fapta, solicită a se constata că la fila 20 din dosar există un certificat medical de încadrare în handicap grav pentru tatăl inculpatului și o prescripție eliberată de medicul de specialitate. De asemenea, solicită a se avea în vedere declarațiile martorilor (fila 15-16), coroborate cu cele ale inculpatului, din care rezultă în mod indubitabil că tatăl inculpatului suferă de o boală gravă neuropsihică, astfel încât, la acea dată, la ora 3.00 noaptea acesta a

avut o criză, care l-a determinat pe inculpat să urce la volanul autoturismului său, sub influența unei stări emoționale, pentru a-i aduce medicamentele din altă localitate. Susține că în mod greșit prima instanță nu a reținut acest aspect la individualizarea pedepsei, apreciind că nu are relevanță în cauză.

De asemenea, solicită a se reține că inculpatul nu are antecedente penale, anterior, desfășurându-și activitatea ca subofițer în cadrul Penitenciarului Gherla.

În această situație, apreciază că în favoarea inculpatului se puteau reține prev.art.74 lit.a și c și art.76 lit.e C.pen., aplicându-se o pedeapsă sub minimul special de 1 an, cu atât mai mult cu cât, pe întreg parcursul procesului penal inculpatul a recunoscut fapta comisă și a solicitat judecarea sa în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.pr.pen.

Solicită menținerea modalității de executare a pedepsei.

Reprezentantul M. ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele arătate de instanță în motivarea soluției recurate.

Apreciază că în mod corect s-au avut în vedere circumstanțele reale esențiale în cauză, aspectul relevant fiind alcoolemia de 1,50 grame la mie, instanța analizând corect, din perspectiva tuturor criteriilor juridice, circumstanțele arătate de inculpat în motivarea faptei.

Susține că aceste elemente nu sunt de natură să ofere o justificare juridică iar, pe de altă parte, situația de facto nu concretizează o împrejurare care ar fi fost de natură să genereze o conduită infracțională cu necesitate chiar dacă nu din perspectiva dispozițiilor Codului penal care relevă împrejurările de necesitate.

Pe de altă parte, în ce privește cuantumul pedepsei, apreciază că acesta a fost corect dozat, pornindu-se de la aceste premise și instanța a ales ca modalitate de executare forma cea mai puțin restrictivă de drepturi și libertăți, motiv pentru care și procesul de individualizare este corect.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Inculpatul B. N. , având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă. Solicită reducerea pedepsei aplicate.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.1584 din_ a Judecătoriei Gherla, pronunțată în dosar nr._, a fost condamnat inculpatul B. N. ( fiul lui N. și Varvara, născut la data de 21 martie 1963 în localitatea Cornești, județul Cluj, de cetățenie română, studii: postliceale, pensionar, căsătorit, fără antecedente penale, posesor al Cărții de identitate seria K.X. nr.2., eliberată de SPCLEP Gherla, codul numeric personal 1., domiciliat în municipiul Gherla, strada Clujului nr. 4B, scara 1, apartamentul 1, județul Cluj, locuind fără forme legale în comuna Cornești, satul B. numărul 49, județul Cluj, la pedeapsa de :

-1 an 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de articolul 87

alineatul 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani 2 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a) teza a II-a din Codul penal. Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii precizate.

A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. N. pentru săvârșirea

infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de articolul 87 alineatul 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002.

La termenul din data de_, inculpatul a declarat conform articolului 3201din Codul de procedură penală, că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, nu solicită administrarea de probe și cere ca judecata să aibă loc în baza probelor din faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește (fila 11).

Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare, instanța a reținuturmătoarele:

În noaptea de 19/20 mai 2012, inculpatul B. N. a consumat (potrivit propriilor declarații) 3 pahare cu țuică și 1000 mililitri bere cu alcool, la domiciliul părinților săi din comuna Cornești, satul B. .

În jurul orelor 2.00, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca "Fiat" cu numărul de înmatriculare_ și s-a deplasat pe drumul județean până în localitatea Bonțida, apoi și-a continuat deplasarea în direcția Cluj-Napoca pe drumul național IC. În autoturismul condus de inculpatul B. N. se afla și martorul Mircea Mirel-Valer (filele 6-7 și 16)

Pe raza localității Bonțida, inculpatul a fost oprit pentru control de către organele de politie și a fost testat cu aparatul "Drager", întrucât emana miros de alcool. În urma testului cu aparatul alcootest a rezultat, că la ora

2.00 inculpatul avea o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat (filele 3/A și 4).

La orele 405și 505, inculpatului i s-au recoltat două probe de sânge în cadrul Spitalului Municipal Gherla. Recoltarea s-a efectuat conform instrucțiunilor M. ui Sănătății și Familiei, utilizându-se ace și seringi de unică folosință. La dezinfectarea tegumentului nu s-a folosit alcool, benzen sau alte substanțe volatile. Cele două probe de sânge au fost depuse în flacoane curate (fila 19).

Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 861 din 25 mai 2012 la orele 405inculpatul avea o alcoolemie de 1, 50 grame alcool la 1000 mililitri

sânge, iar la orele 505, avea o alcoolemie de 1,40 grame alcool la 1000 mililitri sânge (fila 17).

Fiind ascultat în prezența apărătorului ales, la data de 17 octombrie 2012 inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, dar a susținut că a fost nevoit să conducă autoturismul sub influența alcoolului, pentru că tatăl său suferă de demență mixtă și a făcut o criză, fiind astfel nevoit să se deplaseze până în municipiul Gherla pentru a-i aduce medicamentele. Apărarea inculpatului este lipsită de relevanță juridică, deoarece chiar în această situație, inculpatul avea posibilitatea să contacteze telefonic serviciul național unic de urgență sau să solicite sprijinul unui alt conducător auto pentru a efectua deplasarea. Este de menționat, că în momentul în care a fost oprit, inculpatul se deplasa în direcția Cluj-Napoca, nu în direcția Gherla, iar cu ocazia audierilor din 20 mai 2012 nu a invocat nici o situație de urgență (filele 6-7 și 9).

Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: rezultatul testului cu aparatul

"Drager" (fila 3/A); procesul - verbal de constatare (fila 4); declarațiile inculpatului (filele 6-7 și 9); declarațiile martorilor (filele 15-16); buletinul de analiză toxicologică (fila 14); procesul-verbal de recoltare a probelor biologice(fila 17); buletinul de examinare clinică (fila 18); procesul verbal de prelevare a probelor biologice (fila 19) și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală(filele 21 - 22). Din coroborarea acestor probe reiese că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a

fost trimis în judecată.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului B. N., de a conduce în data de 20 mai 2012, pe drumul național 1C, autoturismul "Fiat" cu numărul de înmatriculare_ în timp ce avea o alcoolemie mai mare de 0,80 grame alcool la 1.000 mililitri sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge" prevăzută de articolul 87 alineatul 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată.

Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a recunoscut integral săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea dispozițiilor articolului 3201din Codul de procedură penală. Prin urmare, instanța a reținut la încadrarea

juridică a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și dispozițiile articolului 3201din Codul de procedură penală.

La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit inculpatului, instanța a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolului 72 din Codul penal:

  1. gradul de pericol social al faptei, care este relativ ridicat raportat la categoria de drum pe care a circulat inculpatul și raportat la ora la care a circulat, și la concentrația de alcool pe care o avea în sânge,

  2. persoana inculpatului, care nu a mai fost condamnat (fila 10), dar consumă frecvent băuturi alcoolice sub influența cărora manifestă o atitudine recalcitrantă; a fost sancționat de mai multe ori pentru abateri referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice (fila 11 din dosarul de urmărire penală);

  3. limitele speciale ale pedepsei, conform articolului 3201alineatul 7 din Codul de procedură penală.

Având în vedere conduita inculpatului, nu se pot reține circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, așa cum a solicitat apărătorul inculpatului.

În baza acestor elemente, instanța a stabilit inculpatului o pedeapsă de 1 an 2 luni închisoare.

Deoarece inculpatul nu a mai fost condamnat, pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani închisoare, iar inculpatul a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că, în temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 2 luni.

În temeiul articolului 359 alineatul 1 din Codul de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul articolului 71 din Codul penal, vâzând și hotărârea din 28 septembrie 2004 emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab împotriva României precum și decizia numărul 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, instanța a apreciat în baza criteriilor prevăzute de articolul 71 alineatul 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a) teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că a procedat în consecință.

În temeiul articolului 71 alineatul 5 din Codul de procedură penală, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de articolul 64 din Codul penal.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul B. N., solicitând casarea acesteia și, rejudecând, pronunțarea unei hotărâri prin care să se reducă cuantumul pedepsei aplicate de prima instanță.

În motivarea recursului, s-a arătat că - raportat la împrejurările concrete în care s-a comis fapta (tatăl inculpatului este încadrat într-un grad de handicap grav, suferă de o boală gravă neuropsihică, iar în noaptea respectivă a avuto criză, inculpatul fiind nevoit să se deplaseze cu autoturismul, pentru a-i aduce medicamente din altă localitate), precum și la conduita anterioară a inculpatului - i nu are antecedente penale, anterior, desfășurându-și activitatea ca subofițer în cadrul Penitenciarului Gherla - se pot reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit. a și c C.pen și să se dea eficiență dispoz. art.76 lit.e C.pen., aplicându-se o pedeapsă sub minimul special, cu atât mai mult cu cât, pe întreg parcursul procesului penal inculpatul a recunoscut fapta comisă și a solicitat judecarea sa în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.pr.pen.

Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, judecata a avut loc în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.pr.pen., inculpatul recunoscând comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, așa cum a fost reținută în actul de sesizare, solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Așa fiind, raportat și la motivele de recurs, instanța de control judiciar se va limita doar la analiza individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.

Sub acest aspect, se constată că judecătorul fondului a valorificat eficient criteriile prev. de art.72 C.pen., având în vedere: gradul de pericol social concret al faptei comise - relativ ridicat, raportat la natura infracțiunii comise, importanța relațiilor sociale lezate, gradul alcoolemiei; limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă (pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani - limite reduse cu 1/3 urmare a aplicării dispoz. art.320/1 alin.7 C.pr.pen., deci pedeapsa de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare); persoana inculpatului - fără antecedente penale, cu o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând și regretând fapta, dar nefiind la prima abatere la regimul circulației rutiere, fiind anterior sancționat contravențional de mai multe ori, pentru astfel de fapte.

S-a aplicat astfel, o pedeapsă în limite legale, aproape de minimul special ( redus cu 1/3), în măsură să asigure scopul prev. de art.52 C.pen.

Curtea apreciază că nu se impune în cauză, a se da o eficiență mai mare decât cea reclamată de dispoz. art.320/1 C.pr.pen. împrejurării că inculpatul a fost sincer și a recunoscut fapta, pentru că ar însemna, pe de o parte, a se da o dublă semnificație acestei împrejurări, iar pe de altă parte, a lipsi practic de conținut dispoz. art.52 C.pen. privind scopul pedepsei.

Din aceeași rațiune, a asigurării realizării scopului pedepsei, nu se impune valorificarea ca circumstanță atenuantă nici a atitudinii anterioare a inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, deoarece, aceasta este practic o atitudine firească, normală, a oricărui cetățean de bună credință și nu trebuie neapărat recompensată, făcut un titlu de glorie din acest lucru firesc, în lipsa unor evidențieri cu totul speciale, care să reclame acest tip de clemență, cu atât mai mult cu cât, inculpatul a mai fost sancționat, chiar dacă nu penal, pentru fapte la regimul circulației rutiere.

Totodată, Curtea apreciază oportună și eficientă și modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță, întrucât, raportat la natura

infracțiunii comise, relațiile sociale periclitate prin astfel de infracțiuni - relații privind siguranța circulației rutiere - se impune ca, pe perioada termenului de încercare al suspendării condiționate, inculpatul să adopte o conduită preventivă, care să nu se abată de la normele legale și sociale, în perspectiva asigurării scopului sancționator, dar și preventiv al pedepsei, precum și a conștientizării într-o mai mare măsură a faptei comise și a consecințelor acesteia pentru inculpat, a comportamentului viitor al acestuia.

Împrejurarea atenuantă invocată de inculpat - necesitatea de a procura anumite medicamente tatălui său bolnav - pe lângă faptul că nu a fost probată în cauză ( s-au depus doar acte medicale ce atestă afecțiunile tatălui, dar nu s-au produs și probe în sensul crizei din noaptea respectivă), așa cum corect a arătat și prima instanță, este lipsită de relevanță juridică,

pentru că, chiar reale fiind susținerile inculpatului, acesta avea posibilitatea să contacteze telefonic serviciul național unic de urgență sau să solicite sprijinul unui alt conducător auto pentru a efectua deplasarea. De asemenea, în momentul în care a fost oprit, inculpatul se deplasa în direcția Cluj-Napoca, nu în direcția Gherla, iar cu ocazia audierilor din 20 mai 2012 nu a invocat nici o situație de urgență.

Așa fiind, față de toate aceste considerente, se constată nefondat recursul în cauză, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.

În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 50ei, onorariu parțial pentru apărător din oficiu (avocat Beșe G. S.

), ce se va plăti din fondul M. ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. N., domiciliat în sat B. nr.49, comuna Cornești, jud. Cluj împotriva sentintei penale nr.1584 din 14 decembrie 2012 a Judecătoriei Gherla.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției, reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu, avocat Beșe G. S. .

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

ANA C.

L.

M.

M.

Ș.

Red.A.C./Tehnred.A.C. 3 ex./_

Jud. fond: G. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 224/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice