Decizia penală nr. 1756/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ NR.1756/R/2013
Ședința publică din data de 20 decembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: C. I., judecător JUDECĂTORI: I. C. M.
: V. C.
GREFIER: G. I. -B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin
procuror V. GĂZDAC
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat spre examinare recursul declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva sentinței penale nr.1081 din 17 octombrie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napova, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr.11028/P/2010 pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoana având in sânge o îmbibație alcoolica peste limita legala, fapta prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. u I. S. asistat de către apărătorul desemnat din oficiu avocat P. a A. D. din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,
Inculpatul arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul M. ui P. susține recursul declaratde către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
În baza art.38515pct.2 lit.d C.pr.pen. rap. la art.3856C.pr.pen. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate în ceea ce privește modul greșit de soluționare a laturii penale, în concret privind individualizarea gresiță a pedepsei aplicate inculpatului prin reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuate reținute în favoarea acestuia. Procedând la rejudecarea cauzei, solicită majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoana având in sânge o îmbibație alcoolica peste limita legala, fapta prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea disp. art.81 C.pen.
Apreciază că pedeapsa a fost greșit individualizată de către instanța de judecată deoarece nu s-a avut în vedere gradul ridicat al alcoolemie, și că intenșia acestuia a fost aceea de a se deplasa de pe str. Zambilei din municipiul Cluj-Napoca în comuna Florești, respectiv pe o distanță mare de drum.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că instanța de fond în mod corect a aplicat în mod corect disp art.
72 C.pen. individualizând în mod corect pedeapsa aplicată inculpatului. De asemenea, au fost reținute în mod corect circumstanțele atenuante având în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale și a avut o atitudine sinceră pe tot cursul procesului penal. Instanța a reținut în mod corect circumstanțele în care s-a săvârșit fapta, respectiv la o oră târzie când traficul era redus, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care este căsătorit, are doi copii minori în
întreținere și este încadrat în câmpul muncii.
Raportat la cele expuse solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Inculpatul T. I. S. având ultimul cuvânt regretă faptă comisă, solicită respingere recursului formulat și menținerea soluției pronunțată de prima instanță.
CURTEA
Deliberând că prin sentința penală nr.1081 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul_, în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind 1 Cpp si art 74 lit. a,c - 76 lit. e C.pen. a fost condamnat inculpatul T. I. S., la 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe 2 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare.
S-a pus in vedere disp. art. 83 C.pen.
In baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat; onorariul avocatului din oficiu Mărginean SA, in sumă de 200 lei, sa avansat din FMJ.
Pentru a pronunța această soluție instanța analizând întregul material probator a reținut că, în fapt, la data de_, in jurul orei 01,30 inculpatul T.
I. S. a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe str. Republicii din mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj, având in sânge o imbibatie alcoolica de 1,90 gr %o (prima probă de sânge a fost recoltată la ora 2,00) respectiv de 1,75 gr
%o (a doua probă de sânge a fost recoltată la ora 3,00).
În drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoana având in sânge o imbibatie alcoolica peste limita legala, fapta prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 republicata.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a tinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, art. 320 ind.1 C.pr.pen. și in acest context, de poziția sincera a inculpatului, de lipsa antecedentelor penale (f 21 dup), de gradul de pericol social mediu al infracțiunii săvârșite, care rezulta din valoarea medie a alcoolemiei, din
împrejurarea că autovehiculul a fost condus la ora 1,30 - în condițiile unui trafic rutier redus specific nopții și din neimplicarea inculpatului în vreun eveniment rutier.
Poziția sincera a inculpatului și lipsa antecedentelor penale au fost avute în vedere și ca circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepsei potrivit art. 76 lit. e Cp.
În speță sunt aplicabile prevederile art. 81 - 82 Cp, instanța apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, a condamnat inculpatul la 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe 2 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiționate in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe ]n motivarea lângă Judecătoria Cluj -Napoca solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate în ceea ce privește modul greșit de soluționare a laturii penale, în concret privind individualizarea gresiță a pedepsei aplicate
inculpatului prin reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuate reținute în favoarea acestuia.
În motivarea recursului se arată că pedeapsa a fost greșit individualizată de către instanța de judecată deoarece nu s-a avut în vedere gradul ridicat al alcoolemie, și că intenția acestuia a fost aceea de a se deplasa de pe str. Zambilei din municipiul Cluj-Napoca în comuna Florești, respectiv pe o distanță mare de drum.
Ca atare se solicită majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoana având in sânge o îmbibație alcoolica peste limita legala, fapta prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea disp. art.81 C.pen
Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este fondat.
Instanța de fond ca urmare a poziției procesuale adoptată de către inculpat, respectiv recunoașterea vinovăției în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le-a cunoscut și și le-a însușit a acordat eficiență disp. art. 320 indice 1 Cp.p.
Astfel în esență s-a reținut că în la data de_, in jurul orei 01,30 inculpatul T. I. S. a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe str. Republicii din mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj, având in sânge o imbibatie alcoolica de 1,90 gr %o (prima probă de sânge a fost recoltată la ora 2,00) respectiv de 1,75 gr %o (a doua probă de sânge a fost recoltată la ora 3,00).
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, adică gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și poziția sinceră, de recunoaștere și regret a faptei pe tot parcursul procesului penal, reținându-i circumstanțe atenuante și în consecință coborârea pedepsei sub minimul special.
Conducerea unui autoturism pe timp de noapte având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai grave pentru viața sănătatea sau integritatea corporală a altor persoane, ca și pentru integritatea unor bunuri, ceea ce îi conferă un caracter grav .
Numai lipsa antecedentelor penale și conduita anterioară bună a inculpatului, singurele date pozitive dintre criteriile de apreciere reținute de instanța de apel, nu sunt de natură sa conducă la reținându-i circumstanțe atenuante și în consecință coborârea pedepsei sub minimul special, astfel că pedeapsa aplicată se impune a fi majorată.
În contextul celor expuse mai sus, Curtea , în baza art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d ) C.p.p. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă JUDECĂTORIA CLUJ NAPOCA împotriva sentintei penale nr. 1081 din 17 octombrie 2013 a Judecătoriei Cluj Napoca pe care o va casa cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului si a termenului de încercare si rejudecând cauza în aceste limite va dispune condamnarea inculpatului T. I. SORIN (la pedeapsa de 1 an si 2 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii prev. si ped. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc. penala.
În baza art. 81,82 Cod penal va suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani si 2 luni.
În baza art. 359 Cod proc.penala va atrage atentia inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării
Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată și fără privare de libertate având în vedere conduita procesuală manifestată de către inculpat, absența antecedentelor penale, astfel că fiind îndeplinite condițiile prev.de art. 81 C.pen., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 2 luni și se va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen..
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În baza art. 189 C.pr.pen., se va dispune avansarea din FMJ a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocațial cuvenit apărătorului din oficiu, av. P. C. .
În baza art. 192 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă JUDECĂTORIA CLUJ NAPOCA împotriva sentintei penale nr. 1081 din 17 octombrie 2013 a Judecătoriei Cluj Napoca pe care o casează cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului si a termenului de încercare si rejudecând cauza în aceste limite:
Condamna pe inculpatul T. I. SORIN ( fiul lui I. și Gafta născut în_ în Lusuș jud. Mureș, CNP 1. ) la pedeapsa de 1 an si 2 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii prev. si ped. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc. penala.
În baza art. 81,82 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani si 2 luni.
În baza art. 359 Cod proc.penala atrage atentia inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei atacate.
În baza art. 189 Cod proc.penala stabilește in favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu pentru d-na avocat P. a A.
D. ce se avansează de la FMJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 decembrie 2013 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. I. I. C. M. V. C.
GREFIER
G. - I. -B.
red.I.C.M./S.M.D.
3 ex./_ jud.fond.L. B.
← Decizia penală nr. 1343/2013. Infractiuni rutiere-circulația... | Decizia penală nr. 1417/2013. Infractiuni rutiere-circulația... → |
---|