Decizia penală nr. 187/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a1
DECIZIA PENALĂ NR. 187/R
Ședința publică din data de 8 august 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. O. M. - președintele Secției penale JUDECĂTORI: ALB C. VIOLETA
R. A. C. - vicepreședintele T. ui M.
GREFIER: B. -L. E.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. L.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este soluționarea recursului declarat de inculpatul M. D. (C.N.P. - 1., fiul lui S. și D., născut la data de_ în Groșii Țibleșului, județul M., domiciliat în comuna Groșii Țibleșului nr. 599, județul M., arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla) împotriva încheierii penale din 29 iulie 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-inculpat
M. D., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales - avocat C.
O., din cadrul Baroului M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța procedează la identificarea recurentului-inculpat M. D. .
La solicitarea instanței, recurentul-inculpat M. D. arată că își menține recursul declarat în cauză.
Instanța, nefiind formulate cereri și văzând actele și lucrările de la dosar, acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat M. D., domnul avocat C.
O., solicită instanței admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii instanței de fond și, în rejudecare, solicită a constata că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar temeiuri noi nu au apărut.
Arată că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a fost cel prevăzut la art. 148 lit. f Cod procedură penală, mai exact existența
pericolului social. Solicită instanței a observa că inculpatul este arestat de 3 luni și apreciază că sunt suficiente argumente pentru a convinge instanța că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, solicită instanței a avea în vedere că, până la data comiterii faptei, inculpatul a avut o conduită impecabilă, dovadă fiind și caracterizarea făcută de primărie și depusă la dosar și, de asemenea, arată că încă de la prima întrevedere cu organele de poliție, inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă. Mai arată că inculpatul are vârsta de 60 de ani, iar starea sa de sănătate este precară, fiind pensionat pe caz de boală și, de altfel, arată că acesta tocmai a fost transferat de la Penitenciarul-Spital Dej, unde a fost internat de urgență, suferind de o serie de afecțiuni, printre care cea mai gravă fiind hipertensiune arterială gradul II.
Solicită instanței a observa și faptul că și-a asumat responsabilitatea faptei încă de la bun început și consideră că există dovezi suficiente că inculpatul nu trebuie să rămână în arest pentru a fi reintegrat și reeducat. De asemenea, solicită instanței a avea în vedere și faptul că inculpatul a achitat toate pretențiile formulate în cauză, achitând inițial o anumită sumă de bani, apoi părțile civile și-au dublat pretențiile, însă și noua sumă a fost achitată.
Mai arată și faptul că a observat motivarea instanței de fond cu privire la faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea nemulțumiri în rândul comunității, însă apreciază că, dacă s-ar face un sondaj în rândul comunității în care trăiește inculpatul, atunci toată lumea ar dori ca inculpatul să fie liber. De asemenea, mai arată că la primul termen de judecată inculpatul a precizat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 3201Cod procedură penală și, totodată, la primul termen de judecată s-a prezentat și tatăl victimei, care a rugat instanța de judecată ca inculpatul să fie liber. În acest context, solicită
instanței a aprecia că menținerea măsurii arestării preventive nu folosește nimănui, considerând că menținerea acestei stări se transformă într-o măsură de condamnare. Solicită instanței, de asemenea, a avea în vedere și termenul rezonabil la care face referire C.E.D.O., termen despre care apreciază că a fost epuizat având în vedere data arestării, respectiv_ .
Apreciază că o nefericire a făcut ca în acel accident să-și piardă viața chiar cel mai bun prieten al inculpatului și arată că accidentul a survenit pe fondul neglijenței altui conducător auto. Solicită instanței a avea în vedere și faptul că inculpatul a predat actele autoturismului soției, mașina urmând să fie valorificată, astfel că inculpatul nu va mai conduce.
Solicită instanței ca, în cazul în care nu se va revoca măsura arestării preventive dispusă față de inculpat, să aibă în vedere una din măsurile prevăzute de art. 145 sau art. 1451Cod procedură penală, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Astfel, apreciază că împrejurările arătate mai sus pot forma convingerea instanței că nu este necesară menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat.
R. a Ministerului Public solicită instanței respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, apreciind că în mod corect prima instanță a constatat că există temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive și că se justifică menținerea acestei măsuri.
Recurentul-inculpat M. D., la ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă, că îi pare rău și că nu a vrut să se întâmple așa ceva cu intenție. Solicită instanței a-i acorda o șansă și să fie judecat în stare de libertate.
T.
Prin încheierea penală din 29 iulie 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulată de inculpatul M. D.
, prin apărător și, în temeiul art. 3002Cod procedură penală, raportat la art. 160bCod procedură penală, s-a dispus menținerea pe o perioadă de 60 de zile a măsurii arestării preventive a inculpatului M. D., trimis în judecată sub acuzația de comitere a infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 178, alin. 3 Cod penal, pentru care a fost emis mandatul de arestare
preventivă nr. 2/U/_ .
Pentru a dispune în acest sens prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. ecătoria Târgu Lăpuș nr. 287/P/2013 din data de 30 mai 2013, a fost trimis în judecată inculpatul M. D., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178, alin. 3 Cod penal.
În cursul urmăririi penale, prin Încheierea penală nr. 35/_ a Judecătoriei Târgu Lăpuș, s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 zile a inculpatului M. D., emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 2/U/_ .
Au fost avute în vedere temeiurile prevăzute de art. 148, lit. f Cod procedură penală.
În recursul declarat de inculpat, instanța de control judiciar, prin Încheierea Penală nr. 107/R/_, a respins ca nefondat recursul acestuia.
Prin Încheierea penală din data de 3 iunie 2013, a fost menținută pentru următoarele 60 de zile măsura arestării preventive față de inculpat, instanța procedând conform art. 300, indice 1 Cod procedură penală. Tribunalul Maramureș a respins ca nefondat recursul declarat de către inculpat împotriva acestei încheieri, în data de 7 iunie 2013.
Instanța de fond a avut în vedere faptul că, din actele efectuate de organele de urmărire penală și din probele administrate până în prezent, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost trimis în judecată.
Din probele existente la dosar (procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, buletinele de analiză toxicologică alcoolemie, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului), reiese faptul că, în data de 4 mai 2013, în jurul orei 17, inculpatul M. D. a condus pe drumurile publice, respectiv pe DJ 171A, autoturismul marca Volkswagen Passat, cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,75 g/l alcool pur în sânge, a surprins și accidentat mortal pe numitul H. Onișor, care se deplasa regulamentar cu bicicleta pe același sens de mers.
Prima instanță a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În cauză, judecătoria a apreciat că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul, este închisoarea mai mare de 4 ani.
De asemenea, este îndeplinită și cea de a doua condiție a art.148, lit. f Cod procedură penală, respectiv existența pericolului social concret pentru ordinea publică, acesta rezultând pe de o parte, din modalitatea și condițiile concrete în care se presupune că fapta a fost săvârșită, cât și din elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
Astfel, în ceea ce privește modul de comitere a faptei, instanța de fond a reținut faptul că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, după ce acesta ceruse dezlegarea preotului tocmai în acest sens. Inculpatul s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală la biserică, a cerut preotului să îi dea voia să consume alcool, iar, după obținerea acestei dezlegări, nu a lăsat autoturismul la domiciliu, ci s-a deplasat în diverse locații, pe distanțe mari, unde a consumat alcool.
Modul de comitere a faptei este în strânsă legătură cu elementele care caracterizează persoana inculpatului. Acesta, deși nu are antecedente penale, în trecut, a mai condus autoturismul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fiind sancționat contravențional. Instanța de fond a reținut faptul că inculpatul a dat dovadă în mod evident de dezinteres cu privire la posibilele consecințe negative ale faptelor sale; acesta a continuat să conducă autoturismul, deși era conștient că se află sub influența băuturilor alcoolice.
Sintagma "pericol concret pentru ordinea publică"; desemnează o stare, și nu un fapt, ce ar putea periclita în viitor normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice. Această stare de pericol se deduce din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, prima instanță a constatat că, în speță,
existența pericolului public rezultă și din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, avându-se în vedere reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unor reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori. Prin urmare, la stabilirea pericolului public, nu se vor avea în vedere doar date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, date care, în cauza de față, sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate în lipsa menținerii măsurii preventive.
Într-adevăr, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, însă chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin pentru o perioadă de timp.
Față de aceste împrejurări, judecătoria a apreciat că punerea inculpatului în libertate la acest moment, ar crea pericol pentru ordinea publică, reținând rezonanța negativă a unor astfel de fapte, precum cea de care este acuzat inculpatul, și frecvența lor în comunitate.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului, formulată prin intermediul apărătorului său, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, prima instanță nu a apreciat ca fiind oportună stabilirea la acest moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate, în raport de toate argumentele deja expuse. Potrivit art. 139, alin. 1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, or, nu este cazul în speța de față. În acest moment, interesul general al societății de a fi protejată cu privire la asemenea fapte primează față de interesul individual al inculpatului.
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, motiv pentru care, constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, a menținut această măsură pentru următoarele 60 de zile față de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M. D., care a solicitat să fie cercetat în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Procedând la examinarea recursului prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, tribunalul reține următoarele:
Recurentul-inculpat M. D. este trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 3 Cod penal, constând în aceea că la data de 4 mai 2013, în jurul orei 17, a condus pe drumurile publice, respectiv pe DJ 171A, autoturismul marca Volkswagen Passat, cu numărul de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,75 g/l alcool pur în sânge, a surprins-o și a accidentat-o mortal
pe victima H. Onișor, care se deplasa regulamentar cu bicicleta pe același sens de mers.
T. constată că, în acest moment, în cauză, condiția impusă de art. 148 lit. f Cod procedură penală cu privire la existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică nu mai subzistă.
În primul rând, condiția "pericolului pentru ordinea publică"; solicitat de lege a fost apreciat până în acest moment ca fiind dat de gravitatea sporită a faptei de care este acuzat inculpatul și de rezonanța în rândul opiniei publice, determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoanele asupra cărora planează astfel de acuzații sunt cercetate în stare de libertate.
Instanța apreciază că, dată fiind scurgerea unui interval de timp din momentul comiterii faptei de care este acuzat inculpatul și până în prezent, pericolul concret pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f Cod procedură penală s-a diminuat, sintagma conținută în cuprinsul textului legal menționat anterior presupune existența unor riscuri de natură a pune în primejdie funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora, elemente ce decurg atât din circumstanțele reale ale cauzei, cât și din cele personale privindu-l pe inculpat și care în prezent nu mai sunt reliefate.
Așa cum s-a arătat în literatura juridică, pericolul concret pentru ordinea publică este ulterior săvârșirii faptei și are un caracter limitat în timp.
Reacția promptă a organelor judiciare în momentul luării și menținerii măsurilor preventive trebuie să fie în deplină concordanță cu dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, unde se prevede scopul acestora, și anume "pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată, ori de la executarea pedepsei".
De altfel, inculpatul a recunoscut faptele așa cum ele sunt descrise în rechizitoriu și, în plus, a achitat toate despăgubirile, încercând să înlăture, măcar în parte, consecințele faptei sale.
În aceste condiții, criteriile ce trebuie avute în vedere de instanță în cursul judecății, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei arestării preventive, se apreciază în concret la fiecare moment procesual și nu prin raportare absolută la gradul de pericol social al infracțiunilor și amploarea fenomenului infracțional reținut prin rechizitoriu.
Pe de altă parte, având în vedere jurisprudența constantă a C.E.D.O. pe tărâmul articolului 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții obligatorii prin prisma prevederilor art. 20 din Constituția României, paragraful 3 al art. 5 din Convenție, instituie o garanție pentru o persoană arestată sau deținută de a fi judecată într-un termen rezonabil sau să fie eliberată în cursul procedurii.
Pentru toate considerentele de mai sus, întrucât în acest moment urmărirea penală este finalizată, buna desfășurare a procesului penal în faza judecății se poate realiza și cu inculpatul în stare de libertate, astfel că urmează a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În raport de soluția adoptată, în temeiul art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul M. D. împotriva încheierii penale din 29 iulie 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr._, pe care o casează în întregime și rejudecând cauza:
În temeiul art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, revocă măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul M. D. (C.N.P. - 1., fiul lui S. și D., născut la data de_ în Groșii Țibleșului, județul M.
, domiciliat în comuna Groșii Țibleșului nr. 599, județul M., arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla) și dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U/_ emis de J. ecătoria Târgu Lăpuș, dacă nu este arestat în altă cauză.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 8 august 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
G. | O. M. Alb C. | Violeta | R. A. C. | B. | -L. | E. |
red. G.O.M. / t-red. B.L.E. 3 ex. / 12 august 2013
J. ecător la fond: F. aș M. E.
Tribunalul Maramureș Cod operator - 2618 Secția penală Minută
Dosar nr._ /a1 Decizia penală nr. 187/R/_
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul M. D. împotriva încheierii penale din 29 iulie 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr._, pe care o casează în întregime și rejudecând cauza:
În temeiul art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, revocă măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul M. D. (C.N.P. - 1., fiul lui S. și D., născut la data de_ în Groșii Țibleșului, județul M.
, domiciliat în comuna Groșii Țibleșului nr. 599, județul M., arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla) și dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U/_ emis de J. ecătoria Târgu Lăpuș, dacă nu este arestat în altă cauză.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 8 august 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
Tribunalul Maramureș Cod operator - 2618 Secția penală Copie - Minută
Dosar nr._ /a1 Decizia penală nr. 187/R/_
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul M. D. împotriva încheierii penale din 29 iulie 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr._, pe care o casează în întregime și rejudecând cauza:
În temeiul art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, revocă măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul M. D. (C.N.P. - 1., fiul lui S. și D., născut la data de_ în Groșii Țibleșului, județul M.
, domiciliat în comuna Groșii Țibleșului nr. 599, județul M., arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla) și dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U/_ emis de J. ecătoria Târgu Lăpuș, dacă nu este arestat în altă cauză.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 8 august 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
s.s. indescifrabil s.s. indescifrabil s.s. indescifrabil
pt. conformitate
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Secția penală
Dosar nr._ /a1 din 8 august 2013
Către
PENITENCIARUL GHERLA
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin. 2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 187/R din 8 august 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe recurentul-inculpat M.
D. (fiul lui S. și D., născut la data de_ în Groșii Țibleșului, județul
M., arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla) și vă aducem la cunoștință că prin această decizie s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U/_ emis de J. ecătoria Târgu Lăpuș, dacă nu este arestat în altă cauză.
Menționăm că hotărârea este definitivă.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
G. O. M. | B. | -L. | E. |
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ
PROCES-VERBAL
încheiat astăzi, 8 august 2013
În dosarul nr. _ /a1 al T. ui M., cu termen de judecată fixat la data de 8 august 2013, repartizat aleatoriu completului penal nr. 5 R.U., constituit din judecătorii B. C., G. O. M. și S. -F. A. ,
Se constată că doamnele judecător B. C. și S. -F. A. lipsesc, fiind în concediu legal de odihnă.
Văzând prevederile art. 98 alin. 6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor J. ecătorești, potrivit căruia "în caz de absență, compunerea completului de judecată se va realiza prin participarea judecătorilor din planificarea de permanență…"; și verificându-se planificarea de permanență a judecătorilor la secția penală, se constată că în data de 8 august 2013 sunt planificați judecătorii: 1. G. O., 2. R. A. C., 3. Alb C. .
Prin urmare, dosarul mai sus menționat va fi soluționat de completul penal nr. 5 R.U. în componența căruia vor intra judecătorii G. O. M. ,
R. A. C. și ALB C. .
J. ecător desemnat cu repartizarea aleatorie
S. -F. A.
dact. B.L.E.
3 ex. / 8 august 2013
← Decizia penală nr. 1132/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 479/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|