Decizia penală nr. 855/2013. Mentinere arest preventiv

ROMA. A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /A1

DECIZIA PENALĂ NR.855/R/2013

Ședința publică din 12 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: DP

SS

GREFIER: DS

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror:

DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul H. D. A. împotriva încheierii penale din 01 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Comănoiu M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a recurentului. Susține că la dosar nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Starea de arest este excepția, regula fiind judecarea în libertate a inculpatului. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.

C U R T E A

Asupra recursului declarat în cauză,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la Curtea de Apel Cluj în data de 6 iunie 2013, instanța constată că prin Sentința penală din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în același dosar, în baza art.300/2 rap. la art. 160/b al.3 C. pr. pen., s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul H. D. A., având porecla Bradea, fiul

1

lui I. și A., ns. la data de_ în mun. Dej, jud. Cluj, CNP 1., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla și s-au respins implicit cererile de revocare și înlocuire a măsurii formulate în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, sens în care, potrivit art. 3002rap. la art. 160balin. 3 C. proc.pen., se impune menținerea stării de arest a inculpatului.

Împotriva încheierii pronunțate de către Tribunalul Cluj a declarat recurs inculpatul H. D. A. .

Acesta a solicitat casarea hotărârii primei instanța ca fiind nelegală, în opinia inculpatului, la dosar nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul H. D. A., prin prisma dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f

C. proc. pen., prima instanță a constatat în mod corect că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive.

Astfel, din probele administrate până în prezent în cauză, respectiv procesul-verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral; procesul- verbal de conducere la fața locului și planșe foto aferente; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto aferente; declarațiile părții vătămate F.

A. ; declarațiile numitei F. I. -mama minorului; raportul de evaluare psihologică a victimei; rapoartele de constatare medico-legală întocmite de

I.M.L. Cluj-Napoca; declarațiile martorilor audiați în cauză; raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat al inculpatului; toate coroborate cu declarațiile date de inculpatul H. D. A.

, au rezultat indicii în sensul disp. art.681C. proc. pen. și chiar probe temeinice în sensul disp. art.63 C. proc. pen. care fac rezonabilă presupunerea că, inculpatul este autorul pretinselor fapte pentru care este cercetat.

Totodată, infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani; probele certe că, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acestora, din împrejurările în care au fost comise (inculpatul a profitat de vârsta redusă a minorului, amenințându-l cu acte de violență majoră ce urmau a fi comise asupra lui, în cazul în care nu ar fi dat curs cererii sale de a fi satisfăcut prin acte sexuale orale, punând astfel în pericol integritatea corporală și dezvoltarea psihică ulterioară a unui copil în vârstă de doar 9 ani); precum și din faptul că, lăsarea în libertate a unei persoane care a comis o astfel de infracțiune, ce a ajuns la cunoștința opiniei publice producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat (lăsarea în libertate a inculpatului putând reprezenta și o

încurajare a săvârșirii unor fapte similare, atât de către inculpat, cât și de către alte persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a

justiției față de cei bănuiți ca fiind autori ai unor astfel de fapte).

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H. D. A. împotriva încheierii penale din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj.

2

Se va stabili onorariu apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea avocat Comănoiu I. din cadrul BCAJ Cluj, sumă ce va fi avansată din fondurile M. ui Justiției.

Va obliga pe recurentul H. D. A. să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de H. D. A.

, fiul lui I. și

A.

, născut la_, în municipiul Dej, jud. Cluj, CNP 1.

, deținut în

prezent în penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Comănoiu I. .

Obligă pe recurentul H. D. A. să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

V. G.

D.

P.

SS D.

S.

Red.S.S./dact V.R. 2 ex./ _

Jud.fond: I. N. B.

3

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 855/2013. Mentinere arest preventiv