Decizia penală nr. 209/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA PENALĂ NR. 209/R/2013
Ședința publică din data de 29 mai 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: I. -N. B. JUDECĂTOR: R. M. JUDECĂTOR: L. C.
GREFIER: M. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurentul-condamnat
G. C. împotriva sentinței penale nr.544 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul- condamnat G. C., aflat în stare de detenție, asistat de av. Vomir-Bizo D., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. Crăciunescu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
La întrebarea instanței, recurentul-condamnat arată că își menține recursul declarat în cauză și depune la dosar un memoriu, cu solicitarea de a fi avut în vedere de către instanță la soluționarea cauzei.
Instanța întreabă participanții dacă au cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentanta Ministerului Public și apărătorul din oficiu al condamnatului arată că nu au cereri de formulat ori excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul, în temeiul art. 38513C.pr.pen., constată că recursul se află în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a acestuia.
Apărătorul din oficiu al recurentului-condamnat solicită admiterea recursului declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr.544 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla și, în urma rejudecării cauzei, să se pronunțe o hotărâre prin care să se admită cererea de liberare condiționată. În subsidiar, dacă instanța apreciază că nu se impune acordarea liberării condiționate la acest moment, solicită reducerea termenului de rediscutare a cererii în cadrul comisiei de liberări condiționate din cadrul P. ului G., termen care a fost fixat la data de_ .
În susținerea recursului, apreciază că sunt îndeplinite cerințele art. 59 C.pen., în sensul că recurentul a executat fracția de pedeapsă, așa cum rezultă
din raportul comisiei de liberări condiționate, acesta executând 4.165 de zile, cu aproape 1.000 de zile peste fracția de pedeapsă pe care ar fi trebuit să o execute din pedeapsa aplicată de Judecătoria Bacău. Mai învederează faptul că cererea condamnatului s-a respins de către instanța de fond pe considerentul că acesta nu a lucrat în perioada detenției, a fost sancționat de 30 de ori pentru abateri disciplinare și s-a considera că nu poate fi reintegrat în societate. Solicită instanței a avea în vedere faptul că abaterile disciplinare nu sunt atât de grave, astfel încât să justifice respingerea cererii de liberare condiționată, recurentul a fost recompensat de 8 ori, se află la a treia amânare în cadrul comisiei, în data de_, urmând a se împlini practic pedeapsa aplicată de către Judecătoria Bacău, iar termenul pentru formularea unei noi cereri a fost fixat pentru data de_, practic cu o lună înainte ca pedeapsa să fie executată în întregime. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că a participat la 15 programe de educație și asistență psihosocială. Mai arată faptul că neprestarea unei munci de către recurent nu se datorează acestuia, ci afecțiunilor de care suferă și care nu îi permit să practice decât munci ușoare.
Consideră că în cei 12 ani de pedeapsă executați, recurentul a dat dovezi temeinice de îndreptare, astfel că, în opinia sa, se poate acorda liberarea condiționată. Precizează că instanța de fond a reținut starea de recidivă în care a fost săvârșită infracțiunea pentru care a fost condamnat, această stare fiind oricum avută în vedere la momentul aplicării pedepsei de 12 ani și 6 luni închisoare, și apreciază că nu poate fi considerat încă un temei pentru respingerea cererii de liberare condiționată.
În subsidiar, solicită reducerea termenului de reexaminare, care este excesiv de mare, cu atât de mai mult cu cât este al treilea an în care se amână discutarea cazului în cadrul comisiei de liberări. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din FMJCL.
Reprezentanta Ministerului Public arată că, într-adevăr că cererea condamnatului este discutată a treia oară și, anumite aspecte, cum ar fi starea de recidivă și lipsa prestării muncii, nu trebuie avute în vedere la nesfârșit.
Solicită respingerea recursului recurentului-condamnat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, pentru sancțiunea disciplinară aplicată în data de_, în cea de-a doua perioadă de amânare, motiv pentru care s-a dat, în realitatea, și această a treia amânare. Consideră că acest motiv este întemeiat, fiind vorba despre o abatere gravă, respectiv lovirea unei persoane privată de libertate. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată, astfel că solicită respingerea recursului condamnatului.
Recurentul-condamnat G. C. , având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului penal de față
În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că prin sentința penală nr. 544/_ a Judecătoriei G., în temeiul art. 450 alin. 2 C.p.p. a fost respinsă cererea petentului G. C. privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 544/2004 a Judecătoriei Bacău, mandat de executare nr. 864/2004.
În baza art. 450 alin. 2 C. pen. s-a fixat termen la_, dată după care cererea va putea fi reexaminată.
În temeiul art. 189 C.p.p. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Ciacoi A. .
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, petiționarul G. C. a solicitat liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 544/2004 a Judecătoriei Bacău, mandat de executare nr. 864/2004, însă din probele dosarului a reținut că nu sunt întrunite cumulativ cerințele exprese ale art.59 C.penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea cererii sale de liberare condiționată, el susținând că în mod abuziv a fost amânat de comisia de liberări din cadrul penitenciarului, pentru că el întrunește condițiile speciale pentru a beneficia de liberare condiționată.
Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul apreciază că este nefondat și în temeiul art.385/15 pc.1 lit.b C.pr.pen., îl va respinge. Aceasta deoarece prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică sub toate aspectele.
Potrivit dispozițiilor art. 59 alineatul 1 din Codul penal pentru a fi liberată condiționată, persoana condamnată trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții: în primul rând să execute fracția de pedeapsă prevăzută de lege, în al doilea rând să fie stăruitor în muncă și în al treilea rând să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare. De asemenea, la soluționarea cererii, instanța trebuie să aibă în vedere și antecedentele penale ale persoanei condamnate.
Din procesul-verbal aflat la fila 8 a rezultat că persoana privată de libertate G. C. se află în executarea unei pedepse de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 544/2004 a Judecătoriei Bacău. În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute 3/4 din pedeapsă, respectiv 3425 zile. Până la data de_ când a fost discutat în cadrul comisiei din Penitenciarul Aiud, acesta a executat 4165 zile închisoare din care efectiv 4165 zile. Prin urmare, instanța de fond a constatat că această primă condiție este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv stăruința în muncă, condamnatului nu i se consideră executate zile de închisoare ca urmare a muncii prestate. Prin urmare, instanța de fond a constatat că deținutul nu îndeplinește cea de-a doua condiție necesară pentru a putea beneficia de liberare condiționată. Totodată, condamnatul nu îndeplinește nici cea de-a treia condiție
necesară pentru liberarea sa condiționată, respectiv disciplina și dovezile temeinice de îndreptare. Din caracterizarea comportamentului său în perioada detenției rezultă că a fost sancționat disciplinar în total de 30 ori, în repetate rânduri fiind pentru abateri grave, cum este autoagresiunea, atitudine necuviincioasă față de cadre, automutilare, consum de băuturi alcoolice, nerespectarea ROI, ș.a. În plus, starea de recidivă în care a săvârșit fapta pentru care i-a fost aplicată pedeapsa în executarea căreia se află nu reprezintă dovezi temeinice în sensul că petiționarul nu și-a îndreptat conduita. S-a apreciat că perioada executată nu și-a atins scopul, persistența infracțională și revenirea în penitenciar fiind relevante pentru acesta.
În consecință, instanța de fond a reținut că petiționarul nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat condiționat, motiv pentru care, în temeiul articolului 450, aliniatul 2 din Codul de procedură penală, a respins cererea de liberare condiționată.
Având în vedere abaterile disciplinare săvârșite și antecedentele penale ale petiționarului instanța de fond a apreciat că termenul de amânare de 12 luni stabilit de către Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul P. ului G. este justificată astfel încât a menținut termenul de_ după care condamnatul va putea reînnoi cererea de liberare condiționată și până la care va putea face dovada reeducării sale prin comportamentul corespunzător pe care-l va adopta.
Față de cele mai sus arătate, tribunalul, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul G. C. împotriva Sentinței penale nr.544/_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei G. .
În temeiul art. 192 al.2 C.pr.pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în sumă de 150 lei, din care în suma de
100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj - d-nei av. Vomir Bizo D. .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul G. C. fiul lui G. și E., născut la data de_, aflat în prezent în stare de deținere în Penitenciarul Gherla împotriva Sentinței penale nr.544/_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei G. .
În temeiul art. 192 al.2 C.pr.pen. obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în sumă de 150 lei, din care în suma de
100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va
avansa din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj - d-nei av. Vomir Bizo D. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. N. B. R. M. L. C.
GREFIER
M. S.
Red. 3 ex./R.M./D.M.
_
Jud. Fond: Gîlcă M. I.
← Decizia penală nr. 102/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 221/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|