Decizia penală nr. 314/2013. Cerere de liberare conditionata

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 314/R/2013

Ședința publică de la 18 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.

Judecător A. -L. I. Judecător R. M. Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul recurent

S. T. J. împotriva sentinței penale nr.1108 din_ a Judecătoriei G., având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul- recurent Staiț T. J., aflat în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av.Trif A., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, condamnatul recurent declară că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu. Depune la dosar un memoriu, pentru a fi avut în vedere la soluționarea recursului.

Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul condamnatului-recurent, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată, apreciind că cererea îndeplinește cumulativ condițiile prev.de art.59 Cod penal raportat la art.450 C.pr.pen., respectiv a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, a executat un număr de 994 zile din pedeapsă, a muncit, a avut un comportament bun pe durata detenției, a urmat cursuri de tâmplărie, a dat dovezi temeinice de îndreptare, astfel că, consideră că procesul de reeducare a condamnatului- recurent a fost atins. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentanta Parchetului, solicită respingerea recursului condamnatului

S. T. J. ca nefondat, menținerea hotărârii Judecătoriei G. ca fiind legală și temeinică, cu obligarea condamnatului-recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procedura recursului. Consideră că prima instanță în mod corect a respins cererea condamnatului și a fixat un nou termen pentru reînnoirea

cererii, raportat la actele dosarului din care rezultă că cererea condamnatului nu îndeplinește cumulativ dispozițiile art.59 Cod penal.

Condamnatul-recurent S. T. J., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, cu consecința reducerii termenului de amânare stabilit de Judecătoria Gherla.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr. 1108/_ a Judecătoriei G. a fost respinsă

cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul Ș. T. -J., născut la data de_, CNP 1., dom. în comuna Jucu, satul Jucu de Sus, nr. 470, jud. Cluj, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla.

S-a fixat termenul de_, după care cererea va putea fi reînnoită.

A fost obligat petiționarul să achite 150 lei cheltuieli judiciare statului. Suma de 100 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, doamnei avocate Ștef R. .

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată de petiționarul Ș. T. -J., a solicitat liberarea condiționată.

În motivarea cererii sale, petiționarul arată că a participat la programe de școlarizare, la 9 programe socio-educative și la un curs de calificare.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii. Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare,

instanța de fond a reținut următoarele:

Din procesul verbal întocmit de comisia de liberare condiționată și aflat la fila 4 reiese că petiționarul Ș. T. -J. se află în Penitenciarul Gherla, unde execută o pedeapsă de 4 ani 1 lună închisoare (adică 1.492 zile), aplicată prin sentința penală nr. 226/2013 a Judecătoriei G. . A executat până la data de _

, 1.000 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, el trebuie să execute, conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal 2/3 din pedeapsă, adică 994 zile închisoare. Mai reiese că deținutul a fost sancționat disciplinar de 6 ori. Sancțiunile nu au fost ridicate prin recompensare. A muncit în timpul detenției și s-a achitat de sarcinile primite. Nu a avut o comportare regulamentară și nu a dat dovezi de îndreptare. A fost receptiv la activitățile cultural-educative. Nu a fost recompensat cu suplimentarea drepturilor. Pentru abaterile săvârșite și antecedentele penale, comisia a amânat liberarea condiționată a condamnatului cu 12 luni, respectiv până la data de_ .

Persoana privată de libertate este recidivist, fiind condamnat anterior de 5 ori la pedeapsa închisorii și a mai fost liberat condiționat.

Conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal, După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Din textul de lege citat reiese că pentru a fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare). Din cele de mai sus reiese că deținutul îndeplinește numai prima și a treia condiție. Deoarece petiționarul nu îndeplinește toate condițiile pentru liberare condiționată, cererea acestuia a fost respinsă.

Deoarece petiționarul a avut 6 abateri și nu a fost recompensat, văzând și practica judiciară în sensul de a se acorda aproximativ o lună de amânare pentru fiecare abatere sau condamnare, instanța de fond a apreciat că perioada de amânare stabilită de comisie este justă și, în consecință, în temeiul articolului 450 din Codul de procedură penală, a respins cererea de liberare condiționată. A fixat data de_, după care petiționarul va putea depune o nouă cerere de liberare condiționată.

Se impune a fi subliniat, în mod deosebit, faptul că, pentru a-i fi acordat beneficiul solicitat, prin cererea dedusă judecății, condamnatul trebuie să facă dovada unei conduite exemplare în timpul executării pedepsei, instanța de judecată fiind suverană în a aprecia justețea unei astfel de cereri, singura în măsură să stabilească dacă reeducarea și îndreptarea acesteia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. Liberarea condiționată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocație, o posibilitate a instanței de executare ce trebuie să ia în considerare toți factorii ce țin de persoana condamnatului și comportamentul acestuia, simpla executare a fracției obligatorii de pedeapsă neputând atrage în mod automat acordarea beneficiului în discuție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul S. T. J., solicitând admiterea acestuia și pe cale de consecință, reducerea termenului de 1 an după care poate reînnoi cererea, arătând în motivare faptul că, a finalizat un curs de calificare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat.

Astfel, în mod just instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul S. T. J., întrucât, deși sus-numitul a executat fracția de pedeapsă obligatorie prev. de art.59 C.p., pe parcursul executării acesteia nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, fiind sancționat disciplinar pentru 6 abateri grave, nefiind recompensat, ținând cont și de antecedentele penale ale sus-numitului.

Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b C.p.p., va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul S. T. J. împotriva Sentinței penale nr. 1108/_ a Judecătoriei G. .

În baza art. 192 al. 2 C.p.p., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu.

În temeiul art. 189 C.p.p., va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Trif A., ce se va avansa din FMJ.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 385/15 pct.1 lit.b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul Ș. T. -J. , fiul lui Ș. și E., ns. la_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, deținut în prezent în PNT G. împotriva S.P. nr. 1108/_ a Judecătoriei G. .

În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu.

În temeiul art. 189 C.p.p., stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Trif A., ce se avansează din FMJ.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

I.

N. B.

A.

-L.

I.

R.

M.

GREFIER

L. B.

Red. 3 ex./I.N.B./D.M.

_

Jud.fond: G. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 314/2013. Cerere de liberare conditionata