Decizia penală nr. 211/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 211/R/2013
Ședința publică din 14 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : A. | D. L., judecător |
JUDECĂTORI | : M. | Ș. |
: V. | V. A. | |
G.: L. | A. | S. |
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. M. V. împotriva sentinței penale nr. 2414 din data de 31 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._, privind pe inculpatul R. M.
V. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, dat în dosar nr. 3434/P/2011, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art. 87 alin.1 din
O.U.G. nr. 195/2002 modificată și republicată.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă pentru inculpatul R. M. V. avocat Rațiu S. în substituirea apărătorului ales, avocat M. D., ambele din cadrul Baroului Maramureș, cu delegații la dosar ( f. 16, 17 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătorul ales al inculpatului Remuveș M. V., depune la dosar delegații, un înscris intitulat "precizare a motivelor de recurs";, precum și un înscris din care rezultă faptul că inculpatul se află sub supraveghere medicală în Spania, următorul consult fiind programat pentru data de 18 februarie 2013. De asemenea, precizează faptul că inculpatul are cunoștință despre acest termen de judecată, raportat la înscrisurile comunicate.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului R. M. V., solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând să se dispună aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special al legii și cu aplicarea art. 81 Cod penal.
Susține că prin sentința penală atacată s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare și, în temeiul art. 861și 862Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Apreciază că pedeapsa este exagerată raportat la modalitatea de executare dispusă, având în vedere poziția de recunoaștere a inculpatului, solicitarea acestuia de judecare conform prevederile art. 3201Cod procedură penală, precum și faptul că acesta nu are antecedente penale. Astfel, solicită aplicarea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, reținerea faptului că alcoolemia nu este exagerat de
mare și că a fost un eveniment singular, întâmplat cu ocazia celebrării nunții fiicei sale. Susține că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei și că acesta suferă de o boală cronică, având nevoie de un tratament pe care-l efectuează în Spania, cu precizarea că întreaga familiei a inculpatului este stabilită în acea țară, că acesta beneficiază de suportul moral al membrilor
familiei și că are un loc de muncă stabil.
Consideră că se impune efectuarea aplicării art. 81 Cod penal în cauză.
Reprezentanta M. ui P. arată că a remarcat atitudinea avută în cauză de către inculpat, care nu a fost audiat în faza de urmărire penală, nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală, acesta nefiind prezent în fața instanței de judecată. Confirmă transmiterea unei declarații notariale în sensul recunoașterii faptei și aplicarea disp. art. 3201Cod procedură penală în favoarea inculpatului. În acest sens, evidențiază atitudinea inculpatului, precum și faptul că acesta a condus cu o alcoolemie mare, de 1, 65 g ‰, aspect care semnifică un pericol pentru siguranța circulației rutiere, care a existat și în concret, raportat la accidentul de circulație comis din culpă exclusivă, fiind avariate autoturismele și vătămate corporală persoana din autoturism, chiar dacă instanța a fost sesizată doar pentru infracțiunea privind conducerea cu alcoolemie peste limita legală.
Cu privire la cererea de reducere a pedepsei în sensul aplicării circumstanțelor atenuante și suspendarea condiționată a pedepsei arată că aceasta a fost formulată și în fața instanței de fond, care a respins-o în mod corect și apreciază că, raportat la gravitatea faptei și atitudinea inculpatului, se impune existența unor anumite restricții, respectiv a unui anumit control asupra inculpatului, pentru a putea conștientiza cu adevărat urmările faptelor sale. În concluzie, consideră că se impune suspendarea sub supraveghere, cu stabilirea măsurilor obligatorii de supraveghere impuse de instanța de judecată și solicită respingerea recursului ca nefondat.
După finalizarea dezbaterilor în cauză se prezintă în ședința de judecată apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat Pușcă A. E., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 8 ). Aceasta solicită instanței să ia act de încetarea delegației sale și să se dispună plata onorariului parțial din fondul M. ui Justiției și i se aduce la cunoștință faptului că la acest termen de judecată cauza a rămas în pronunțare, urmând a se dispune prin hotărâre asupra onorariului.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 2414 din data de 31 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ a fost condamnat inculpatul R.M. V. - CNP 1., fiul lui V. și I., născut la data de_ în Seini, jud. Maramureș, cetățean român, pensionar, domiciliat în sat I., nr.152 A, com. Cicârlău, jud. Maramureș, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin.
1 din O.U.G nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an ș i 4 lun i înc h iso are .
În temeiul art. 861și 862Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni.
În baza art. 863Cod penal, pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș;
să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
Datele prevăzute la literele b), c) și d) se comunică serviciului menționat la litera a).
În temeiul art. 863alin. 3 lit. e Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatului obligația de a nu conduce niciun vehicul.
Supravegherea executării obligației prevăzute de art. 863alin. 3 lit. e Cod penal se face de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 71 al. 1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II Cod penal și, în baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 900 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, din _
- dos. nr. 3434/P/2011 a fost trimis în judecată inculpatul R. M. V., pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G nr. 195/2002, republicată.
Inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată prin actul de inculpare.
Trecând la soluționarea cauzei, instanța a reținut în fapt următoarele:
În seara zilei de_, în jurul orei 22:30, inculpatul R. M. V. a condus autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare 2300 CFP, înmatriculat în Spania, pe DE 58, pe direcția Satu M. - B. M., fiind însoțit în autoturism de către numitul Nuțu L. - ginerele său și proprietarul autoturismului, care ocupa loc pe scaunul din dreapta față.
La intrarea în localitatea I., în dreptul imobilului cu nr. 251, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta ( semnalizată corespunzător), datorită neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, inculpatul a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu autoutilitara marca Man, cu numărul de înmatriculare SV - 07 - YCK, care tracta semiremorca marca Koegel, cu numărul de înmatriculare SV - 80 - JPS, condusă regulamentar din sensul opus de martorul Sidor Constantin.
Impactul s-a produs între partea din stânga față a autoturismului și roata stângă - axa I a semiremorcii marca Koegel, având ca urmare avarierea celor două autovehicule și vătămarea corporală a inculpatului R. M. V., care a fost transportat la Spitalul J. ețean de Urgență "Dr. Constantin Opriș"; B. M. pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Inculpatul R. M. V. a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultând o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat - ora 00:29 ( fila 13 dos. urm. pen.).
Potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 1. din_ al Serviciului Medico-Legal J. ețean Maramureș, inculpatul R. M. V. a avut în sânge o îmbibaie alcoolică de 1,65 g%o la prima probă recoltată la ora 00:35, respectiv 1,50 g%o la cea de-a doua probă recoltată la ora 01:35. ( fila 14 dos. urm. pen.).
Fapta și vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cursul procesului penal, respectiv: procesul verbal de sesizare din oficiu ( fila 6 dos. urm. pen.), procesul verbal de cercetare la fața locului ( filele 7-9 dos. urm. pen.), planșa cu fotografiile judiciare cuprinzând aspecte de la cercetarea la fața locului ( filele 32-40 dos. urm. pen.), procesele verbale de verificare a stării tehnice a celor două autovehicule implicate în accident ( filele 41-46 dos. urm. pen.), buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1. din_ ( fila 14 dos. urm. pen.), declarațiile martorilor Sidor Constantin, Nuțu L. ( filele 24, 24/B, 31 dos. urm. pen.), toate coroborate cu declarațiile inculpatului (fila 10 dos. urm. pen. și fila 8 dos.inst.), din care rezultă recunoașterea faptei.
În drept: Fapta inculpatului R. M. V. care, în seara zilei de_, în jurul orei 22:30, a condus pe DE 58 autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare 2300 CGP, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din
nr.195/2002, republicată.
Având în vedere dispozițiile art. 3201Cod procedură penală introdus prin Legea nr. 202/2010 și constatând că inculpatul la termenul din_, prin apărătorul său, a depus la dosar declarația autentificată prin Încheierea de autentificare nr. 1372/_ încheiată la Biroul Notarial Firizan, prin care a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 3201Cod procedură penală, astfel că l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, din O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 861Cod penal, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni, în conformitate cu prevederile art. 862Cod penal, atrăgându-i atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal.
La individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, instanța a avut în vedere gravitatea faptei ce rezultă din împrejurările concrete în care s-a comis, valoarea foarte mare a alcoolemiei precum și evenimentul rutier, determinat de conduita inculpatului, în urma căruia au rezultat pagube materiale, prin avarierea celor două autovehicule implicate, dar și vătămarea corporală a inculpatului.
Ținând seama de aceste aspecte, instanța a apreciat că modalitatea simplă de suspendare condiționată a executării pedepsei nu ar fi suficientă pentru atingerea scopului pedepsei, ci doar o suspendare sub supraveghere ar constitui un avertisment serios și eficient pentru conștientizarea inculpatului asupra faptei și consecințelor comportamentului său.
Astfel, în baza art. 863Cod penal, pe durata termenului de încercare, instanța a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș;
să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
Datele prevăzute la literele b), c) și d) se comunică serviciului menționat la litera a).
În temeiul art. 863alin. 3 lit. e Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatului obligația de a nu conduce niciun vehicul.
Supravegherea executării obligației prevăzute de art. 863alin. 3 lit. e Cod penal se face de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Întrucât inculpatul prin fapta sa a adus atingere valorilor sociale apărate de legea penală, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal în sensul interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, iar în temeiul art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii arătate mai sus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul R. M. V. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând să se dispună schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea prevederilor art. 81 Cod penal.
S-a arătat că pedeapsa aplicată este exagerată prin prisma modalității de executare dispusă, având în vedere poziția de recunoaștere a inculpatului, solicitarea acestuia de judecare conform prevederile art. 3201Cod procedură penală, precum și faptul că acesta nu are antecedente penale. S-a mai solicitat reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, având în vedere că prezenta infracțiune a fost un eveniment singular, întâmplat cu ocazia celebrării nunții fiicei sale.
Analizând recursul declarat în cauză, Curtea apreciază că acesta este fondat.
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și în condițiile în care la judecata în fond inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 320/1 C.pr.pen., sens în care printr-o declarație notarială a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (f. 8, dosar fond).
Procedând însă la individualizarea modalității de executare a pedepsei, prima instanță a apreciat că pentru reeducarea efectivă a inculpatului este necesară suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, raportat la valoarea ridicată a alcoolemiei și la împrejurarea că în cauză a existat și un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a inculpatului, pericolul social al faptei fiind deci unul ridicat.
Curtea apreciază însă, raportat la toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal și având în vedere și dispozițiile art. 52 Cod penal, că în cauză reeducarea inculpatului se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată condiționat, având în vedere împrejurarea că inculpatul a recunoscut sincer comiterea faptei, se află la prima confruntare cu legea penală, a fost singura persoană vătămată în urma accidentului rutier și are domiciliul stabil și un loc de muncă în Spania, astfel încât aplicarea măsurilor de supraveghere pe care le impune art. 86/3 C.penal nu ar fi proporțională cu gravitatea concretă a faptei comise și cu persoana inculpatului, ci oarecum exagerată.
În plus, Curtea va constata că lipsa inculpatului de la judecată nu se datorează relei sale credințe, ci stării de sănătate.
Inculpatul și-a angajat pe tot parcursul cauzei un apărător ales care să îi reprezinte interesele, neputându-se deci afirma că acesta a manifestat dezinteres față de soarta acestui proces.
Din actele depuse la acest termen de apărătorul ales reiese că într-adevăr inculpatul suferă de unele afecțiuni și este sub supraveghere medicală permanentă la un spital din Madrid (f.21-24), împrejurare față de care se poate afirma că lipsa sa a fost nejustificată. În plus, întreaga familiei a inculpatului este stabilită în Spania astfel încât acolo beneficiază de suportul moral al membrilor familiei.
Cu toate acestea, Curtea apreciază și prin prisma celorlalte criterii prevăzute de art. 72 Cod penal că nu se impun a fi reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, tocmai având în vedere valoarea alcoolemiei și faptul că a avut loc un eveniment rutier, din fericire nesoldat cu urmări pentru integritatea fizică a celorlalți participanți la trafic, astfel încât se poate concluziona că pedeapsa aplicată de prima instanță a fost, ca și cuantum, corespunzător dozată, neimpunându-se reducerea ei.
Față de aceste aspecte, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. Curtea va admite recursul declarat de inculpatul R. M. V. împotriva sentinței penale nr. 2414/_ a Judecătoriei B. - M. pe care o va casa în parte doar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului.
Rejudecând în aceste limite, va menține pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare stabilită de prima instanță iar în baza art. 81 C.penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, înlăturând aplicarea prevederilor art. 86/3 Cod penal.
Se va atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art.83 C.pen.
În cauză urmează a se face aplicarea art. 71 alin. 5 și art. 64 lit.a teza a II-a Cod penal.
Vor fi menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.
În baza art. 189 C.pr.pen. se va stabili onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului (av.Pușcă A. E. ) în sumă de 100 lei, care se avansează din FMJ Baroului de avocați C. .
Văzând și prev. art. 192 alin. 2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul R. M. V. (CNP 1., fiul lui V. și I., născut la data de_ în Seini, jud. Maramureș, cetățean român, pensionar, domiciliat în sat I.
, nr.152 A, com. Cicârlău, jud. Maramureș, cu reședința în Spania, P-ța Blimea nr. 4 et. 1 ap. D, 28523 Rivas-Vaciamadrid, Madrid, fără antecedente penale) împotriva sentinței penale nr. 2414/_ a Judecătoriei B. - M. pe care o casează în parte în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului.
Rejudecând în aceste limite, menține pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare stabilită de prima instanță iar în baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni.
Atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art.83 C.pen.
Face aplicarea art. 71 alin. 5 și art. 64 lit.a teza a II-a Cod penal. Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
În baza art. 189 C.pr.pen. stabilește onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului (av.Pușcă A. E. ) în sumă de 100 lei, care se avansează din FMJ Baroului de avocați C. .
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
A. | D. L. M. | Ș. | V. | V. | A. |
G. ,
L. A. S.
Red.A.D.L./dact.L.C.C.
3 ex./_
J. .fond: M. C. S.
← Decizia penală nr. 1680/2013. Infractiuni rutiere-circulația... | Decizia penală nr. 409/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... → |
---|