Decizia penală nr. 422/2013. Vătămare corporală gravă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 422/R/2013

Ședința publică din data de 29 martie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: I. C. M. JUDECĂTORI: C. I.

: V. C. GREFIER: A. B. H.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare recursul declarat de către partea vătămată B. S.

F. împotriva sentinței penale nr.308 din 22 octombrie 2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., inculpatul E. A. fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej dat în dosarul nr. 217/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 al.2 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul E. A. asistat de avocat Secară I. Diana în substituirea apărătorului desemnat din oficiu

- avocat Sîrbu Timea și apărătorul ales - avocat Vascan F. Silviu, ambii din cadrul Baroului C., cu delegații la dosar, partea vătămată B. S. F.

, în stare de deținere în Penitenciarul Baia Mare, asistată de apărător ales - avocat Dulămiță O., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că partea vătămată B. S.

  1. înțelege să își retragă recursul promovat în cauză, sens în care s-a procedat la consemnarea poziției sale procesuale în cuprinsul procesului verbal depus la dosar după citire și semnare - fila 29.

    Apărătorul desemnat din oficiu solicită a se constata încetat mandatul său și a se dispune asupra acordării onorariului parțial.

    Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra retragerii recursului.

    Apărătorul părții vătămate solicită instanței a lua act de retragerea recursului părții vătămate, urmând a se pronunța în consecință.

    Apărătorul inculpatului solicită instanței a lua act de retragerea recursului, urmând a aplica dispozițiile procedurale în materie.

    Reprezentantul M. ui P. solicită a se lua act de retragerea recursului și a se dispune obligarea părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

    Inculpatul E. A., având ultimul cuvânt, regretă fapta și arată că a despăgubit partea vătămată. Lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

    C U R T E A

    Prin sentința penală nr.308 din 22 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul E. A.

    , la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin.2 Cod penal cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod proc. penală;

    În temeiul art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza II Cod penal, pe durata pedepsei pronunțate.

    În temeiul art. 86 ind.1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

    În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat și pedeapsa accesorie pe durata termenului de încercare.

    În temeiul art. 359 Cod proc. penală, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 86 ind. 4 Cod penal;

    În temeiul art. 86 ind. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

    1. se va prezinta la datele fixate la S. de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor din cadrul Tribunalul Cluj;

    2. să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

    3. să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă. În temeiul art. 347 Cod proc. penală, s-a disjuns acțiunea civilă.

În temeiul art. 189 și 191 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei pentru apărător din oficiu în faza urmăririi penale, av. Abrudan Petruța.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 19 februarie 2011, partea vatmata B. S. F. s-a deplasat împreună cu mai mulți prieteni la discoteca Miv-Tom din localitatea Sălișca, județul C., ajungând în jurul orei 1,oo. În prealabil, în cursul serii, acesta participase la serbarea zilelor de naștere a unor prieteni, prilej cu care a consumat bauturi alcoolice.

Partea vatamata a intrat în partea dreaptă a barului, unde cântau lăutarii. La un moment dat, s-a intalnit cu inculpatul E. A., care se afla in timpul serviciului, fiind angajat ca agent de pază în cadrul societății SC S. N. S. . Aceștia au avut un schimb de replici, legate de faptul că inculpatul ar avea o relație de prietenie cu fosta prietena a partii vatamate. Dupa o perioada de timp, cei doi s-au reintalnit la usa de la intrare in bar, inculpatul fiind insotit de catre martorul Teglasi Paul, angajat al aceleiasi societati de paza, respectiv SC S. N. S. . Intre partea vatamata, aflata sub influenta bauturilor alcoolice, si inculpat a izbucnit un conflit spontan, motiv pentru care, inculpatul E. A. a incercat sa o imobilizeze pe partea vatamata B. S. impreuna cu martorul Teglasi Paul. Astfel, inculpatul a reusit sa o scoata din local pe partea vatamata B. S., iar dupa ce a iesit in zona scarilor a aplicat acesteia lovituri cu bastonul, pumnii și picioarele, context in care partea vatamata, fiind si sub influenta bauturilor alcoolice s-a dezechilibrat, rostogolindu-se pe scari. Apoi, inculpatul, impreuna cu colegul sau, ajutati si de catre martorul Muntean Augustin care face parte din personalul de ordine al clubului, au scos

partea vatamata din incinta discotecii si au asezat-o afara, sprijinita de un zid, intrucat se afla sub influenta bauturilor alcoolice. Partea vatamata a devenit recalcitranta si a intentionat sa intre din nou in disocteca, fortand intrarea. In acest context, inculpatul E. Elexandru a scos din nou bastonul din dotare si a aplicat lovituri partii vatamate peste picioare. Imobilizand partea vatamata, inculpatul, ajutat de catre martorul Muntean Augustin au condus din nou partea vatamata catre locul unde fusese asezata anterior. In momentul cand cei doi au ajuns la usa, partea vatamata B. S. a revenit la ușa clubului cu intenția de a intra, fiind recalcitrant. În aceste condiții, inculpatul a aplicat un jet de spray lacrimogen partii vatamate. In acel moment, conform declaratiei inculpatului, a observat ca zona ochiului drept al partii vatamate era foarte umflata incat nu i se mai vedea globul ocular (fila 40 verso). Ulterior a sosit ambulanta insa partea vatamata a refuzat îngrijirile medicale.

Conform raportului de constatare medico-legala, partea vatamata B.

  1. a suferit leziuni ce au necesitat ingrijiri medicale de peste 60 de zile. Potrivit concluziilor raportului, leziunile au fost urmatoarele: - cicatrice roz frontala stanga la nivelul limitei de intersectie a parului, echimoza pariorbitala OD pe fond usor tumefiat, sufuziune hemoragica subconjunctivala OD, cicatrice palpebrala superioara dreapta de culoare roz, cicatrice alba sidefie pe fata vestibulara a buzei superioare, paramedian stanga, escoriatie acoperite de cruste brun-galbui pe cale de detasare la nivelul marginii cubitale a antebratului stang, echimoza brun-galbuie palida situata lateral pe genunchiul drept. Leziunile constand in echimoza pariorbitala OD pe fond usor tumefiat, sufuziune hemoragica subconjunctivala OD, cicatrice palpebrala superioara dreapta de culoare roz, cicatrice alba sidefie pe fata vestibulara a buzei superioare, paramedian stanga, s-au putut produce prin lovire cu corp dur, cele constând în cicatrice roz frontala stanga la nivelul limitei de intersectie a parului, echimoza brun- galbuie palida situata lateral pe genunchiul drept, s-au putut produce prin cadere, neputandu-se exclude mecanismul de lovire activa, iar escoriatiile acoperite de cruste brun-galbui pe cale de detasare la nivelul marginii cubitale a antebratului stang mai probabil prin cadere (fila 17).

    Potrivit suplimentului la raportul de constatare medico-legala, in urma agresiunii din data de 20 februarie 2011, partea vatamata a suferit leziuni traumatice ale ochiului drept cu pierderea functionalitatii acestuia, reprezantand o pierdere partiala a unui simt si constituirea unei infirmitati.

    Fiind audiat, inculpatul E. A. nu a recunoscut fapta comisă. Astfel, acesta declară că în cursul lunii februarie se afla de serviciu ca și agent de pază la barul " Miv-Tom"; din localitatea Sălișca. La un moment dat, s-a întâlnit cu partea vătămată B. Spetimiu care a început să îi reproșeze faptul că are o relație cu fosta sa prietenă. În același context, inculpatul susține că deși partea vătămată i-a adus amenințări cu moartea a încercat să evite conflictul, plecând de la fața locului. Ulterior, s-a întâlnit din nou cu partea vătămată la ușa barului, unde aceasta a încercat să îl lovească. Astfel, martorul Teglași Paul a imobilizat partea vătămată, după care au încercat să o scoată afară. În zona scărilor ce duc către parterul barului, partea vătămată s-a smucit din mâinile sale și ale martorului Teglași, astfel că a căzut pe scări. În aceste momente, contrar probatoriului, inculpatul susține că nu a lovit-o pe partea vătămată. A încercat să ridice de jos partea vătămată însă aceasta s-a opus, iar după ce s-a ridicat, s-a dezechilibrat și a

    căzut din nou pe scări, rostogolindu-se până la parter, unde a apărut și agentul de ordine Muntean Augustin. Inculpatul declară că a coborât spre partea vătămată, iar când a ridicat-o de jos, împreună cu martorul Muntean Augustin, a observat că aceasta avea o tăietură deasupra ochiului drept, care sângera. Apoi au așezat-o lângă un perete în afara localului. Întrucât partea vătămată a încercat să intre din nou în local, inculpatul declară că a scos bastonul din dotare și i-a aplicat mai multe lovituri peste mâini și picioare. În încercarea de a se disculpa, inculpatul susține că, tot în acel context, martorul Muntean Augustin a aplicat mai multe lovituri cu pumnii părții vătămate, în zona capului, existând posibilitatea ca aceasta să fi fost lovită în acel moment în zona ochiului. Inculpatul E. A. mai arată că în momentul în care l-a lovit pe B. Spetimiu, bastonul s-a rupt, cauza fiind o fisură pe care bastonul o avea de mai multă vreme. Întrucât partea vătămată a încercat încă odată să intre în bar, inculpatul a aplicat un jet de spray lacrimogen, iar atunci a observat că zona din jurul ochiului drept era foarte umflată încât nu i se mai vedea globul ocular.

    Cu prilejul audierilor în faza de cercetare penală, martorul Muntean Augustin susține că nu a aplicat lovituri părții vătămate, ci doar a încercat să aplaneze conflictul dintre inculpat și partea vătămată. Martorul declară că partea vătămată a încercat să lovească la un moment dat pe agenții de ordine, iar în acest context, inculpatul E. A. a aplicat cu bastonul mai multe lovituri peste mâini și picioare părții vătămate, B. S. . Tot din declarațiile martorului reiese că atunci când a ajuns la ușa de la intrarea în local, a observat că partea vătămată căzuse pe scări, având sânge pe față.

    Martorul Varga Petru M., infirmă declarațiile inculpatului și a susținut că, aflându-se în partea inferioară a scărilor, a observat că inculpatul E. A. o trăgea de haine pe partea vătămată. După ce partea vătămată a căzut în zona intrării din bar, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu picioarele și pumnii părții vătămate, atât în zona capului cât și în zona feței. Martorul arată că și celălalt agent de pază a aplicat lovituri părții vătămate însă cu o intensitate redusă. Din declarația martorului mai reiese că inculpatul l-a lovit pe B. S. și în afara discotecii cu bastonul din

    dotare. Martorul susține că deși l-a văzut și pe agentul de ordine Muntean Augustin implicat în altercație, acesta nu a aplicat lovituri părții vătămate. Văzând că partea vătămată avea fața plină de sânge, a sesizat organele de poliție, care ulterior, au sosit la fața locului.

    Declarațiile martorilor de mai sus se coroborează și cu declarațiile martorilor B. Alexandra A. și Teglași Paul, care confirmă starea de fapt.

    Audiat fiind în instanță, inculpatul E. A. recunoaște comiterea infracțiunii asupra părții vătămate B. S. și regretă sincer cele întâmplate.

    Vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită și se probează cu următoarele mijloace de probă: declarație parte vătămată (fila 26 - 31), raport de constatare medico legala (fila 15), supliment la raportul de constatare medico-legala (fila 13), planse fotografice (fila 24 - 25, 81-85), declarații martori (filele 43- Muntean Augustin, filele 48 - Varga Petru M., filele 51 - B. Alexandra, filele 55 - Teglasi Paul Alin, filele 59 - Cozma Gbriel, filele 62 - Bujor A., filele 65 - Balint I., filele 68 - Balint S., filele 71- Manzat Cosmin), proces verbal de confruntare (fila 88), declarațiile inculpatului (filele 33 - 42, 136).

    În drept, fapta inculpatului E. A., care la data de 20 februarie 2011, pe fondul unui conflict spontan, a aplicat părții vătămate B. S., aflată sub influența băuturilor alcoolice, mai multe lovituri, provocându-i leziuni ce au necesitat un număr de peste 60 zile îngrijiri medicale, precum si leziuni traumatice ale ochiului drept cu pierderea functionalitatii acestuia, reprezantand o pierdere partiala a unui simt si constituirea unei infirmitati, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.(2) cod penal.

    La termenul de astăzi, partea vătămată declară că se constituie parte civilă cu suma de 20.000 euro și pentru a-și putea dovedi pretențiile precizate azi în instanță, solicită disjungerea laturii civile, solicitare pe care instanța în temeiul art. 347 Cod proc. penală, o va admite și va disjunge acțiunea civilă.

    La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului E. A., s- a ținut seama de criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 Cod penal, respectiv: limitele de pedeapsă prev. de lege pentru această

    infracțiune, împrejurările concrete în care a fost săvârșită, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului care are vârsta de 24 de ani, cetățenia română, studii - 8 clase, este angajat la SS N. - S.R.L., nu are antecedente penale (cazier judiciar - f. 32), a recunoscut și regretat comiterea faptei și a manifestat disponibilitate pentru recuperarea în parte a prejudiciului.

    Raportat la aceste elemente de individualizare, va condamna pe inculpatul E. A. la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod proc. penală.

    În temeiul art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza II Cod penal, pe durata pedepsei pronunțate.

    În temeiul art. 86 ind.1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

    În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat și pedeapsa accesorie pe durata termenului de încercare.

    În temeiul art. 359 Cod proc. penală, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 86 ind. 4 Cod penal;

    În temeiul art. 86 ind. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

    1. se va prezinta la datele fixate la S. de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor din cadrul Tribunalul Cluj;

    2. va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

    3. va comunica si va justifica schimbarea locului de muncă. În temeiul art. 347 Cod proc. penală, s-a disjuns acțiunea civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal partea vătămată B. S. F. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate având în vedere gravele vătămări suferite de partea vătămată, respectiv pierderea unui simț - vederea la ochiul drept și numărul foarte mare de zile de îngrijiri medicale.

La termenul de astăzi partea vătămată B. S. F. prezentă în instanță a declarat că înțelege să-și retragă recursul formulat.

Raportat la manifestarea de voință exprimată de către partea vătămată Curtea în baza art.385/4 rap. la art.368 C.p.p. va lua act de retragerea recursului declarat de partea vătămată B. S. F., deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 308 din 22 octombrie 2012 a Judecătoriei D. .

În baza art.189 C.p.p. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Sârbu Timea.

În baza art.192 alin.2 C.p.p. va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial partial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de partea vătămată B. S.

  1. , detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 308 din 22 octombrie 2012 a Judecătoriei D. .

    Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Sârbu Timea.

    Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial partial.

    Definitivă.

    Pronunțată în ședință publică, azi, 29 martie 2013 .

    PREȘEDINTE

    JUDECĂTORI

    I.

    C. M.

    C.

    I.

    V.

    C.

    GREFIER

    1. B. H.

Red.I.C.M./S.M.D.

2 ex./_ Jud.fond.R. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 422/2013. Vătămare corporală gravă