Decizia penală nr. 233/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 233/R/2013
Ședința publică din 12 Iunie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: S. T.
Judecător: A. Ț. Judecător: M. L.
Grefier: Dan-P. O.
S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de petentul condamnat L. B. împotriva sentinței penale nr. 766/_ pronunțată de Judecătoria Gherla, cauza având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul condamnat, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. Linca A. C., cu delegație la dosar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ PRODAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, petentul condamnat arată că își menține recursul formulat.
Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat, sau excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul petentului condamnat, față de motivele pentru care a fost respinsă cererea în fața instanței de fond, solicită admiterea recursului formulat de petent.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului formulat.
Petentul condamnat, având ultimul cuvânt arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată.
T. UL
Prin sentința penală nr.766/_ pronunțată de Judecătoria Gherla, a fost Admisă excepția autorității de lucru judecat și pe cale de consecință respinge cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat L. B., fiul lui M. și C., născut la data de_ în oraș Cluj-Napoca, jud. Cluj, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1145/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, mandat de executare nr. 1510/2011.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 250/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G., definitivă prin respingerea recursului promovat, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de același condamnat cu privire la aceeași pedeapsă și s-a fixat termenul de_, după expirarea căruia cererea poate fi reînnoită.
În baza art. 189 C.p.p. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărător desemnat din oficiu, av. Ștef R. .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Din adresa primită de la Penitenciarul Gherla rezultă că persoana privată de libertate L. B. se afla în Penitenciarul Gherla la momentul analizării în comisie, în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aplicată prin sentința penală nr. 1145/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, mandat de executare nr. 1510/2011. Cu ocazia primei analize în comisia de liberare condiționată, s-a dispus amânarea analizării îndeplinirii condițiilor pentru o perioadă de 8 luni, (până la data de_ ) datorită comportamentului necorespunzător, fiind și sancționat disciplinar de mai multe ori. (filele 12-14)
Instanța, din verificările ECRIS, reține că petentul condamnat a contestat decizia comisiei, formulând cerere de liberare condiționată, înregistrată sub dosar numărul _
.
Prin sentința penală nr. 250/_ a Judecătoriei G. pronunțată în dosar nr. _
, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul L. B. cu privire la aceeași pedeapsă și s-a fixat termenul de_, după expirarea căruia cererea poate fi reînnoită. Sentința a rămas definitivă la data de_ prin respingerea recursului ca nefondat. (f. 9-10).
Prin urmare, prezenta cerere de liberare condiționată este a doua cerere cu acest obiect formulată de condamnat în decurs de cca. 2 luni.
În aceste condiții, o nouă cerere de liberare condiționată formulată de același condamnat este inadmisibilă întrucât prima cerere de liberare condiționată a fost soluționată cu putere de lucru judecat.
Astfel, dacă s-ar soluționa pe fond și această nouă cerere, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat de care se bucură prima hotărâre pronunțată în cauza cu același obiect. Ba mai mult, condamnatul, ce nu a fost mulțumit cu soluția dată de instanță, a atacat cu recurs hotărârea pronunțată, aceasta rămânând definitivă prin respingerea recursului ca nefondat.
Prin urmare, o nouă cerere de liberare condiționată, care se va analiza pe fond, se poate formula după data de_, așa cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr. 250/_ a Judecătoriei G. .
Având în vedere aceste motive, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat, a respins pe acest temei cererea de liberare condiționată formulată, potrivit dispozitivului prezentei.
Instanța nu a fixat însă alt termen pentru reînnoirea cererii așa cum prevăd dispozițiile legii procedural penale pentru cazul respingerii unei cereri de liberare condiționată, întrucât acest termen a fost deja fixat printr-o hotărâre judecătorească definitivă la data de_ prin respingerea recursului ca nefondat, respectiv prin sentința penală nr. 250/_ a Judecătoriei G. .
Cu privire la cheltuielile de judecată, văzând disp. art. 189 C.p.p., instanța a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărător desemnat din oficiu, av. Ștef R. și în baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs în termen legal petentul condamnat L. B. care solicită să fie pus în stare de libertate condiționată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, deoarece în mod corect a stabilit instanța de fond că în cauză există autoritate de lucru judecat față de sentința penală nr. 250/_ a Judecătoriei G., rămasă definitivă, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că termenul de reînnoire a cererii de liberare condiționată este după data de_, termen care încă nu s-a împlinit.
Prin urmare, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul L. B. împotriva sentinței penale nr. 766/_ a Judecătoriei G., aceasta urmând a fi menținută în totalitate.
În baza art.192 alin.2 din Codul de procedură penală va fi obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
PENTUR ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de petentul condamnat L. B., fiul lui M. și C., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 766/_ a Judecătoriei G. .
În baza art.189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Linca A. C. ) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.2 din Codul de procedură penală obligă petentul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | |||
S. | T. | A. | Ț. | M. L. |
(C.O. semn pr. compl.)
GREFIER DAN-P. O.
Red.S.T./C.B./2 ex./_
Jud. fond: Gîlcă M. I.
← Decizia penală nr. 201/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 70/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|