Decizia penală nr. 449/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA PENALĂ NR.449/R/2013
Ședința publică din 11 DECEMB. 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: A. I.
Judecător: I. N. B. Judecător: L. F. Grefier: M. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către petentul condamnat P. V.
I., împotriva Sentinței penale nr.1634/_ a Judecătoriei G., având ca obiect cerere de liberare condiționată(art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul condamnat P. V. I.
, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.Ceapa I., cu delegație avocațială la dosarul cauzei.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ PRODAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la solicitarea instanței, petentul condamnat P. V. I., arată că își menține recursul declarat și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri ori excepții de formulat, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru petentul condamnat P. V. I., solicită instanței admiterea recursului formulat de petentul condamnat, în consecință solicită casarea hotărârii primei instanței în ceea ce privește termenul de discutare a liberării condiționate. Având în vedere toată situația de fapt, chiar dacă petentul condamnat nu a muncit, acesta a participat la mai multe activități educaționale, pe care le-a și absolvit. Abaterea disciplinară datează din 2012, în anul 2013 are doar o singură abatere disciplinară, însă aceste abateri nu justifică acordarea unui termen așa de lung, de 8 luni. Consideră că un astfel de termen îl privează pe condamnat de vocația liberării condiționate.
Reprezentanta Ministerului Public, solicită instanței respingerea recursului declarat de petentul condamnat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind una temeinică și legală.
Petentul condamnat P. V. I., având ultimul cuvânt, învederează instanței faptul că recunoaște că a greșit, însă solicită instanței reducerea termenului, considerând că este prea mare.
T R I B U N A L U L
Prin Sentința penală nr.1634/_ a Judecătoriei G., în temeiul art. 450 alin. 2 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de petentul P. V. I., fiul lui N. și L., născut la data de_, CNP 1., privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2837/2012 a Judecătoriei Baia Mare.
În temeiul art. 450 alin. 2 C. proc. pen. s-a stabilit termenul de reînnoire a cererii de liberare condiționată la data de_ .
În temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat B. M. .
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Din procesul-verbal nr. 421/2013 emis de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de liberate din cadrul P. ului G. rezultă că deținutul P. V. -I. se află în executarea unei pedepse de 3 închisoare (1096 zile) aplicată prin sentința penală nr. 2837/2012 a Judecătoriei Baia-Mare.
Potrivit dispozițiilor articolului 59, aliniatul 1 din Codul penal, "După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei";.
Iar potrivit dispozițiilor art. 60, alin. 1, C. pen. "Condamnatul care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiționat după executarea fracțiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 591, dacă dă dovezi temeinice de disciplină și de îndreptare";.
În consecință, în principiu, pentru a fi liberat condiționat, un condamnat trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții: 1. să execute fracția din pedeapsă prevăzută de lege; 2. să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare 3. să fie stăruitor în muncă. De asemenea se va ține cont de antecedentele penale ale condamnatului. În cazul în care condamnatul nu a putut munci din motive independente de voința lui (stare de sănătate, imposibilitatea folosirii la muncă), nu mai trebuie să îndeplinească cea de-a treia condiție, pentru a fi liberat condiționat. În lumina acestor dispoziții legale liberarea condiționată apare ca și o instituție menită a încuraja persoanele private de libertate de a-și revizui conduita și totodată de a le recompensa în ipoteza în care au realizat acest lucru. Instituția trebuie privită ca una excepțională având în vedere și formularea legiuitorului "poate fi liberat condiționat";, ceea ce înseamnă că în ipoteza constatării ca îndeplinite a condițiilor prevăzute de lege, instanța nu este obligată a dispune liberarea condiționată, putând aprecia de la caz la caz dacă această măsură este benefică condamnatului și societății.
În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute o fracțiune de 2/3 din pedeapsă, ceea ce corespunde unui număr de 730 zile. Până la data de_ a executat 735 zile închisoare. Instanța constată că această primă condiție este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.
În ceea ce privește cea de-a două condiție, respectiv stăruința în muncă, condamnatului i se consideră executată ca urmare a muncii prestate un număr de 0 de zile, astfel că această condiție nu este îndeplinită.
Condamnatul nu îndeplinește cea de-a treia condiție necesară pentru liberarea sa condiționată. Condamnatul are multiple antecedente penale (4) și trei abateri disciplinare grave. Nu a înregistrat nici o recompensă. A mai beneficiat de liberare condiționată însă nu a apreciat acordarea acesteia, persistând în comportamentul infracțional. Toate acestea relevă că persoana condamnată nu s-a îndreptat prezentând în continuare pericol pentru societate.
Având în condamnările anterioare și abaterile disciplinare ale condamnatului, instanța apreciază că termenul de amânare de 8 luni stabilit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul P. ului Baia-Mare este cât se poate de justificat.
În consecință, constând neîndeplinite condițiile prevăzute de art. 450, aliniatul 2 din Codul de procedură penală, instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de petent.
În temeiul art. 450 alin. 2 C. proc. pen. a stabilit termenul de reînnoire a cererii de liberare condiționată la data de_ .
În temeiul art. 189 C. proc. pen. a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs în termen legal petentul condamnat P. V. I. , solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza, admiterea cererii de liberare condiționată, apreciindu-se ca fiind îndeplinite toate condițiile impuse de art. 59 alin. 1 C.pen.
Analizând hotărârea recurată pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a normelor legale incidente în cauză, tribunalul constată că recursul declarat de petentul-condamnat este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, prima instanță a reținut în mod judicios că deși este îndeplinită prima condiție impusă de art. 5 și cea a stăruinței în muncă), totuși, nu sunt îndeplinite condițiile stăruinței în muncă (condamnatul neavând zile câștigate ca urmare a muncii prestate) și a dovezilor temeinice de îndreptare.
În acest sens, constatăm că petentul-condamnat, recidivist cu 4 condamnări anterioare, care a mai beneficiat de liberare condiționată, aflat la prima analiză a comisiei, a săvârșit un număr de 3 abateri disciplinare, referitoare la deținere obiecte interzise, nerespectare regulament de ordine interioară și respectiv atitudine necuviincioasă față de cadre, abateri disciplinare care vădesc în mod evident că
petentul nu a înțeles să își revizuiască atitudinea față de valorile sociale ocrotite de legea penală, nefiind îndeplinită cerința dovezilor temeinice de îndreptare.
Nefiind identificate motive de nelegalitate sau de netemeinicie ale sentinței penale atacate, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.pr.pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul-condamnat P. V. I., fiul lui N. și L.
, ns. la data de_, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 1634 din_ a Judecătoriei G. .
Văzând și dispozițiile art. 189 alin. 1, art. 192 alin. 2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat recursul declarat de petentul-condamnat P. V. I., fiul lui N. și L., ns. la data de_, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 1634 din_ a Judecătoriei G. .
În baza art. 189 alin. 1 C.pr.pen., stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. Ceapa I., care se va avansa din FMJLC.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs, sumă care include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,_ .
Președinte | Judecători | ||
A. I. | I. -N. B. | L. | F. |
Grefier
M. B.
Red.L.F./C.B.
3 ex./_
Jud. fond: Gîlcă M. -I.
← Decizia penală nr. 54/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 201/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|