Decizia penală nr. 70/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 70/R/2013 Ședința publică de la 26 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. D.
JUDECĂTOR: G. A. JUDECĂTOR: L. M. V.
GREFIER: N. L.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal, formulat de recurentul G. I. , împotriva Sentinței penale nr. 1839/_, pronunțată de către Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă, pentru recurentul lipsă, av. Burlă A., din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta parchetului și apărătorul recurentului arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat, instanța declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbateri.
Av. Burlă A. solicită respingerea recursului declarat, ca rămas fără obiect, raportat la faptul că recurentul a fost liberat condiționat la_ .
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a hotărârii instanței de fond, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare, în favoarea statului.
Cauza a rămas în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1839/_, pronunțată de către Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiționată, formulată de petentul-condamnat G. I., fiul lui I. și S., născut la data de_, în C. -N., județul C., CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, în executarea pedepsei de 3 ani și 10 luni, aplicată prin Sentința penală nr.2266/2011 a Judecătoriei Baia-Mare.
Potrivit art. 450 alin. 2 Cod procedură penală, s-a stabilit termen de reiterare a cererii pe data de 16 ianuarie 2013.
În baza art.192 Cod procedură penală, a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru av. Mândru M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, petentul condamnat G. I., deținut în Penitenciarul Bistrița, a solicitat liberarea condiționată, din executarea pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 2266/2011 a Judecătoriei Baia-Mare, motivat de faptul că a îndeplinit fracțiunea din pedeapsă necesară pentru a se putea dispune liberarea condiționată, arătând că îndeplinește condițiile legale în acest sens, are 3 copii minori și o soție bolnavă.
Prima instanță a mai reținut că petentul G. I., a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 10 luni, aplicată prin Sentința penală nr. 2266/2011 a Judecătoriei Baia-Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, executare care a început la data de_ .
Analizând susținerile petentului, precum și concluziile Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Bistrița, potrivit cărora petentul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, având în vedere și caracterizarea acestuia, din care rezultă că petentul a fost recompensat o singură dată, însă a fost și sancționat disciplinar, pentru comiterea abaterii disciplinare de nerespectare a R.O.I., nu a desfășurat activități productive, a participat la programe socio-educative, a avut manifestări oscilante în ceea ce privește adaptarea la mediu și valorificarea potențialului personal, ținând seama și de faptul că este recidivist, a beneficiat de clemența instanței de judecată, de două ori, prin instituția liberării condiționate, a ignorat îngăduința instanței, continuând să persevereze în câmpul infracțional - instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite, cumulativ, condițiile prev. de art. 59 Cod penal, deși fracțiunea de 2/3 din pedeapsă a fost executată, considerent pentru care a respins cererea petentului, ca fiind neîntemeiată și, în baza art. 450 Cod procedură penală, a stabilit termen de reiterare a cererii pe data de 16 ianuarie 2013.
In baza disp. art. l92 Cod procedură penală, a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru av. Mândru M. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurentul G.
I., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și, rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată. În subsidiar, recurentul a solicitat reducerea termenului de reiterare a cererii.
În motivarea recursului, condamnatul petent a invocat că familia sa se confruntă cu grave greutăți materiale și că soția sa, bolnavă de cancer, nu mai poate să mai îngrijească de cei trei copii minori.
Până la primul termen de judecată acordat de tribunal, condamnatul-recurent s- a liberat condiționat. Legal citat de la domiciliu, recurentul nu s-a mai prezentat în fața tribunalului, astfel că apărătorul său din oficiu a solicitat respingerea recursului, ca fiind rămas fără obiect.
Recursul declarat este nefundat și urmează a fi respins ca atare, cu motivarea de mai jos:
Condamnatul-recurent G. I. s-a aflat încarcerat în Penitenciarul Bistrița, în vederea executării pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 2266/2011 a Judecătoriei Baia-Mare, pedeapsă care urmează să expire la termen cu data de_ .
Întrucât a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, cel în cauză a fost discutat în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate, în ședința din_, ocazie cu care s-a constatat că nu îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 59 Cod penal pentru a beneficia de liberare condiționată, stabilindu-se ca situația acestuia să fie rediscutată începând cu data de_ .
Din cuprinsul procesului-verbal nr. 632/_, emis de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și înscrisul intitulat "Caracterizare"; (f. 4-5 dos. de fond), care-l însoțește, rezultă că recurentul este recidivist și că, deși a mai beneficiat de liberare condiționată, nu a înțeles clemența instanței, continuând să comită alte fapte penale. De asemenea, din înscrisurile menționate, rezultă că recurentul a avut o conduită neadecvată în raport cu mediul carceral și a avut manifestări oscilante în ce privește adaptarea la mediu și valorificarea potențialului personal în direcția echilibrării psiho-comportamentale. În fine, se relevă și că recurentul, pe durata detenției, a fost recompensat dar, în același timp, și sancționat disciplinar.
Raportat la datele existente la dosar, care caracterizează persoana recurentului, asemenea primei instanțe, tribunalul apreciază că acesta nu a prezentat dovezi temeinice de îndreptare și nici garanții că, liberat condiționat anterior datei de_, nu va săvârși și alte infracțiuni.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată că cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul-recurent nu a fost întemeiată și nu se justifică nici reducerea termenului de reiterare stabilit de Comisie.
Așa fiind, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G. I., împotriva Sentinței penale nr. 1839 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar penal nr._ .
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petentul recurent va fi obligat să plătească, în favoarea statului, 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu, în favoarea av. Burlă A. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G. I. , fiul lui I. și S., născut la data de_, în C. -N., jud. C., domiciliat în C. -N., str. G. B., nr. 15, ap. 4, jud. C., CNP - 1. împotriva Sentinței penale nr. 1839/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._ .
Obligă condamnatul recurent să plătească, în favoarea statului, 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu Burlă A. .
Definitivă. Pronunțată în ședința publică din _ | . | |
PREȘEDINTE, B. D. G. A. L. | M. | JUDECĂTORI, V. |
GREFIER,
N. L.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 70/R/2013
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
B. D. | G. | A. | L. | M. | V. |
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 70/R/2013
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
B. D. | G. | A. | L. M. V. |
GREFIER,
N. L.
← Decizia penală nr. 233/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 237/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|