Decizia penală nr. 237/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 237/R/2013

Ședința publică din data de 12 Iunie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: S. T.

Judecător: A. Ț. Judecător: M. L. Grefier: Dan-P. O.

S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de petentul condamnat

C. G. A. împotriva sentinței penale nr.719/_ a Judecătoriei G., cauza având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.) .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al petentului condamnat, av. Demeter Ida, acesta din urmă fiind lipsă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ PRODAN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei în data de_, prin registratura instanței, un script din partea P. ului Bistrița, din care rezultă că petentul condamnat C. G. A. a fost pus în libertate condiționată în data de_ .

Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul părților.

Apărătorul petentului condamnat solicită a se constata că recursul formulat a rămas fără obiect.

Reprezentanta Parchetului solicită de asemenea se constata că recursul formulat a rămas fără obiect.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr.719/_ a Judecătoriei G., a fost respinsă propunerea de liberare condiționată formulată de comisia de liberare condiționată din cadrul P. ului G. privind pe condamnatul C. G. -

A., născut la data de_ .

A fost fixat termenul de_, după care propunerea poate fi reînnoită.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Suma de 100 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, domnului avocat Șinca R. -Teodor.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Prin propunerea formulată de comisia de liberare condiționată din cadrul

P. ului G., se solicită liberarea condiționată a persoanei private de libertate C. G. -A. .

Conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal, După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește

10 ani, sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Din procesul verbal aflat la filele 3-4 și actele anexate, reiese că deținutul

C. G. -A. se află în Penitenciarul Gherla, unde execută o pedeapsă de 5 luni închisoare (151 zile), aplicată prin sentința penală nr. 1456/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca. A executat până la data de_, 103 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, el trebuie să execute, conform articolului 59 alineatul 1 din Codul penal 2/3 din pedeapsă, adică 100 zile închisoare. Mai reiese că deținutul nu a fost sancționat disciplinar. A muncit și s-a achitat de sarcinile primite. A avut o comportare regulamentară și a dat dovezi de îndreptare. A fost receptiv la activitățile cultural-educative și s-a încadrat în program.

Nu a fost recompensat.

Din textul de lege citat reiese că pentru a fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare).

Instanța trebuie să țină cont și de antecedentele penale. În speță condamnatul, a fost sancționat de 3 ori cu pedeapsa închisorii și a mai fost liberat condiționat. Totuși, acesta a săvârșit alte infracțiuni și astfel a dovedit că nu a înțeles să aibă o comportare conformă cu normele sociale;

Deoarece persoana privată de libertate nu a avut abateri și nu a fost recompensat, văzând și practica judiciară în sensul de a se acorda aproximativ o lună de amânare pentru fiecare abatere sau condamnare iar condamnatul a executat doar fracția necesară pentru liberare, instanța apreciază că propunerea comisiei nu este oportună, astfel că, în temeiul articolului 450 din Codul de procedură penală, va respinge propunerea de liberare condiționată și va fixa data de_, după care comisia va putea depune o nouă propunere de liberare condiționată.

Se impune a fi subliniat, în mod deosebit, faptul că, pentru a-i fi acordat beneficiul solicitat, prin propunerea dedusă judecății, condamnatul trebuie să facă dovada unei conduite exemplare în timpul executării pedepsei, instanța de judecată fiind suverană în a aprecia justețea unei astfel de propuneri, singura în măsură să stabilească dacă reeducarea și îndreptarea acesteia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. Liberarea condiționată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocație, o posibilitate a instanței de executare ce trebuie să ia în considerare toți factorii ce țin de persoana condamnatului și comportamentul acestuia, simpla executare a fracției obligatorii de pedeapsă neputând atrage în mod automat acordarea beneficiului în discuție.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs în termen legal condamnatul C. G. -A., însă având în vedere împrejurarea că acesta a fost pus în libertate condiționată în data de_, tribunalul urmează să

constate ca rămas fără obiect recursul declarat împotriva sentinței penale nr.719/_ a Judecătoriei G. .

În baza art. 189 C.p.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial cuvenit apărătorului din oficiu av. Demeter Ida, care se va avansa din FMJ.

În baza art. 192 al .3 C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, în care se include și suma reprezentând onorariul avocațial, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Constată ca rămas fără obiect recursul declarat de condamnatul C. G.

A. , fiul lui G. și L., născut la data de_, dom. în Cluj-Napoca, str. Ghe. M. escu nr. 11,ap.5, jud. Cluj împotriva sentinței penale nr.719/_ a Judecătoriei G. .

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial cuvenit apărătorului din oficiu av. Demeter Ida, care se avansează din FMJ.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, în care se include și suma reprezentând onorariul avocațial, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte Judecător Judecător

S. T. A. Ț. M. L.

Grefier Dan-P. O.

Red.A.Ț./C.B./2 ex. Jud. fond: G. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 237/2013. Cerere de liberare conditionata