Decizia penală nr. 234/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.234/R/2013
Ședința publică din 19 februarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : V. | V. A. | . judecător |
JUDECĂTORI | : L. | H. | |
: I. | M. | ||
GREFIER | : L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul formulat de inculpatul Bozsodi I. L., împotriva sentinței penale nr.7/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 9475/P/2012 din data de_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplic. art. 40 alin. 1 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Boszdi I. L., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Chilea M. I.
, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța accordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului. Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună aplicarea unei pedepse mai mici în sensul reducerii acesteia, ținând cont de circumstanțele atenuante de care trebuie să beneficieze inculpatul, respectiv art.74 lit.b și c C.penal. cu onorar din
FMJ.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate apreciind că instanța de fond a redus pedeapsa aplicată ținând cont de disp.art.320/1 C.pr.pen.,însă, raportat la condamnările anterioare, nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul Bozsodi I. L., având ultimul cuvânt, arată că a dorit să-și angajeze un apărător ales însă termenul de 11 zile stabilit de instanță a fost prea scurt și nu a reușit. Cu privire la hotărârea ce se va pronunța în cauză, lasă la aprecierea instanței.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 7 din 8 ianuarie 2013 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă cererea inculpatului F. P.
- A. de judecare a cauzei în temeiul art. 320^1 din C.p.p. ca fiind neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F. P. - A. ca fiind neîntemeiată.
În baza art. 208 alin. 1 - art. 209 al. 1 lit. a, g și i din C.pen. cu aplicarea art. 40 alin. 1 din C.pen. și art. 320^1 din C.p.p. a fost condamnat inculpatul BOZSODI I. L. - zis "Bebe";, fiul lui L. si R., născut la data de_ în
C. N., jud. C., CNP 1., cetățenie română, studii 6 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, domiciliat in C. -N. str. Sobarilor nr.38, ap.8, jud. C., ffl în mun. C.
-N. str. Gârbău. nr.8 jud. C. la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a constatat starea de pluralitate intermediară raportat la condamnarea la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată în condițiile art. 110^1, 86^1 din C.pen. prin sentința penală nr. 699/1 iunie 2012 pronunțată de către Judecătoria Gherla, definitivă prin nerecurare la data de 7 august 2012.
În baza art. 83 din C.pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 699/1 iunie 2012 pronunțată de către Judecătoria Gherla, definitivă prin nerecurare la data de 7 august 2012, adaugă pedeapsa de 1 an și 10 luni pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare și aplică inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.
În baza art. 350 al. 1 din C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului BOZSODI I. L. .
În baza art. 88 al. 1 din C.pen. s-a dedus perioada reținerii și a arestării prevenetive a inculpatului BOZSODI I. L. începând cu data de 13 noiembrie 2012 la zi.
În baza art. 208 alin. 1 - art. 209 al. 1 lit. a, g și i din C.pen. a fost condamnat inculpatul F. P. - A. - zis "Pepe";, fiul P. și I., născut la data de_ în mun. C. -N. jud. C., CNP 1., cetățenie română, stagiul militar nesatisfăcut, studii 12 clase, mecanic vulcanizator în cadrul S.C. Vianor S.R.L. C. -N., necăsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în mun. C. -N., str. M., nr.24B, jud. C., în prezent locuind fără forme legale în mun. C. -N. str. P. Rât F.N. jud. C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.
În baza art. 81 și 82 din C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului inculpatul F. P. - A. și stabilește termenul de încercare de 5 ani.
În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii.
În baza 359 din C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
În temeiul art. 14 și la art. 346 din C.p.p rap. la art. 1357 al. 1 și 1370 C.civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă S.C. P. C.
S.R.L. cu sediul în C. -N., str. P., nr. 18, jud. C. și au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 11.064,41 de lei, reprezentând daune materiale.
În baza art. 191 al. 2 din C.p.p. au fost obligați inculpații la plata sumei de 200 lei, fiecare reprezentând cheltuieli de judecată avansate de către stat.
În baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu, respectiv d-na S. I. N ALEXANDER de 300 lei, d-na VĂLEAN ANA C. de 300 lei și d-na C. O. M. de 200 lei, au fost avansate din fondurile M. ui Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpatul B. I. L. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen. cu aplic. art.40 al.1 C.pen. și inculpatul F. P. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen.
S-a reținut fapta inculpatului BOZSODI L. I. care, în noaptea de 07/_, împreună cu învinuitul F. P. A. și o altă persoană rămasă neidentificată, a pătruns prin escaladarea gradului în incinta S.C. P. C.
S.R.L. din C. -N., de unde au sustras mai mulți colaci de cablu electric, cauzând un prejudiciu în sumă de 11.064,41 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen.
Totodată s-a reținut că fapta inculpatului F. P. A. care, în noaptea de 07/_, împreună cu inculpatul BOZSODI L. I. și o altă persoană rămasă neidentificată, a pătruns prin escaladarea gradului în incinta
S.C. P. C. S.R.L. din C. -N., de unde au sustras mai mulți colaci de cablu electric, cauzând un prejudiciu în sumă de 11.064,41 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen.
Instanța a reținut că prin decizia penala nr. 120/C/A/13 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus luarea masurii arestării preventive față de inculpatul B. I. L. pe o durata de 29 de zile, in temeiul art.1491, art.143, art.148 lit. a și f C.pr.pen., asigurandu-i-se drepturile procesuale cu ocazia luarii masurii arestului preventiv, prin ascultarea inculpatului in prezenta unui aparator ales. Legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate împotriva inculpatului BOZSODI L. I. a fost verificată, în temeiul art. 300^1 din C.p.p., prin încheierea din data de 10 decembrie 2012.
La termenul de judecată din data de 8 ianuarie 2012 inculpații au declarat că vor să beneficieze de disp. art. 320^1 din C.p.p.
Instanța a admis cererea inculpatului Bozsodi L., urmând să se pronunțe în urma deliberării și asupra cererii inculpatului F. P. A. .
Instanța a audiat inculpații, și a administrat proba testimonială și analizând actele din dosarul de urmărire penală reține următoarele:
Instanța a reținut că există probe certe că inculpații ar fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv declarațiile inculpaților BOZSODI
I. L. care se coroborează parțial cu declarațiile coinculpatului F. P. A. și a martorilor Fodorean I. și Bora C. l.
Astfel, la data de_ cei doi inculpați s-au deplasat împreună cu o persoană pe care inculpatul Bozsodi nu o cunoștea și pe care a identificat-o sub numele Jancsi, în cartierul Iris pentru a juca cărți. În jurul orei 4.00, când au decis să se deplaseze spre P. Rât cu autovehiculul marca Fiat condus de către inculpatul F., au trecut pe str. P. unde numitul Jancsi le-a cerut să-l ajute să ia niște colaci cu sârmă din cupru pe care i-a pus de o parte pe când a
lucrat la o societate comercială. Deși inculpatul Bozsodi a declarat că i s-a părut că la imobilul indicat funcționa o fabrică, numitul Jancsi a insistat asigurându-i că bunurile sunt ale sale. Astfel, inculpatul Bozsodi declară că a sărit peste gard împreună cu numitul Jancsi într-o curte luminată unde au văzut mai mulți colaci de cablu folosit la instalațiile electrice. A luat un colac de aproximativ 100 de kg pe care l-a târât aproximativ 15 metri până la gard și a început să arunce peste gard cablul pe bucăți. La un moment dat, numitul Jancsi a venit și i-a spus să se grăbească pentru că a fost văzut de către o persoană, iar cei doi au pus
cablul în mașina condusă de către inculpatul F. după care au plecat, nu
înainte ca inculpatul Bozsodi să-l fi văzut în curte pe martorul Fodorean pe care l-a descris ca fiind o persoană mai în vârstă care se uita prin curte și despre care a bănuit că ar fi paznicul acelui imobil. Apoi au ars cablurile și au valorificat cuprul pentru suma de 1500 de lei, din care inculpatul F. a primit suma de 230 de lei, iar inculpatul Bozsodi și numitul Jancsi au împărțit restul banilor. În zilele următoare, fiind sunat de organele de cercetare penală pentru a se prezenta la secția de poliție inculpatul a refuzat gândindu-se că va fi arestat. Pentru același motiv nu s-a prezentat la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj deși a fost programat pentru data de 22 octombrie 2012. inculpatul a fost prins la data de 13 noiembrie 2012 fiind împreună cu alte două persoane care erau bănuite că ar încerca să sustragă bunuri de la un punct de colectarea materialelor feroase și neferoase.
Martorul Fodorean I. a declarat că în noaptea de 8 octombrie 2012 era de serviciu în calitate de agent de securitate la sediul părții vătămate, iar când se afla la toaletă a auzit câinele lătrând. A ieșit și a văzut trei persoane care sustrăgeau cabluri, iar una dintre ele l-a împins în toaletă și a închis ușa. Văzându-l pe martorul că folosește telefonul mobil pentru a anunța organele de poliție acea persoană l-a amenințat cu moartea și a încercat să intre în toaletă însă martorul a blocat ușa. În fața instanței însă, martorul a declarat în mod expres că acea persoană care l-a blocat în toaletă nu i-a adresat nici un cuvânt, dar i s-a părut că a împins ușa ca intre. Când a considerat că acea persoană nu se mai afla în dreptul ușii a ieșit și a văzut că cele trei persoane plecau cu un autovehicul.
Reținem traseul parcurs de autovehiculul marca Fiat cu str. de înmatriculare_ condus de către inculpatul F. în noaptea zilei de 7/8 octombrie 2012: la ora 3.55 la intersecția str. Th. Mihaly la intersecția cu str. Dorobanților, la ora 3.55.40 pasajul Aurel Vlaicu, la ora 3.56.18 pe str. Aurel Vlaicu intersecție cu Siretului (direcția T. Vuia), ora 3.58.12 str. T. Vuia intersecție cu Branului îndreptându-se spre P., la ora 4.01.27 str. P. intersecție cu Câmpina și Fabricii de Zahăr și se întoarce spre P. după care, la ora 4.34.37 pe str. Meșterul Manole - Calea Someșeni îndreptându-se spre P. Rât. Din acest traseu se desprind două concluzii: prima că odată ajunși la ora
4.01.27 pe str. P. intersecție cu Câmpina și Fabricii de Zahăr și se întoarce spre P. au parcurs deja toată strada, adică au mers mai întâi în recunoașterea locurilor, căci altfel, numitul Jancsi ar fi trebuit să știe precis unde și-a lăsat cuprul de o parte, iar cea de a doua este legată de faptul că sustragerea bunurilor a avut loc în intervalul orar 4.01 - 4.34.
Inculpatul F. a fost identificat la data de 9 octombrie 2012 după autovehiculul marca Fiat cu str. de înmatriculare_ care a fost văzut de către martorul Bora C. l în apropierea sediului părții vătămate și fără să fie cunoscuți ceilalți participanți, declară că se afla împreună cu numitul Jancsi și cu numitul Bebe (adică inculpatul B. ) în mașină când au trecut pe P. iar Bebe mi-a spus că are niște cabluri în acea zonă și ar vrea să le ducă de acolo (fila 56 verso dos. UP). Ulterior, la data de 1 3 noiembrie 2012 este identificat și prins inculpatul B., care declară că numitul Jancsi le-a spus că la acea adresă și-a pus de o parte niște cupru și cu toate că inculpatul i-a spus că nu îl crede și că este imposibil deoarece acolo este o firmă care cel mai probabil este păzită, totuși acceptă la stăruințele numitului Jancsi și la jurămintele acestuia. În acest context la data de 16 noiembrie 2012 inculpatul F. declară că Bebe mi-a spus că are niște cabluri în acea zonă și ar vrea să le ducă de acolo (fila 55 verso dos. UP).
În fața instanței revine și declară că numitul Jancsi, despre care nu a aflat ulterior alte date, le-ar fi spus că are niște cupru ascuns în curtea părții vătămate și justifică această schimbare a declarațiilor anterioare pe împrejurarea că era sub presiune. Instanța reține că la data de 9 octombrie 2012 nu era identificat alt participant la săvârșirea faptei în afară de către inculpatul F., fiind astfel neverosimilă o eventuală presiune pentru ca inculpatul să identifice precis persoana care a avut ideea infracțională (respectiv inculpatul Bozsodi), iar despre declarațiile inculpatului Bozsodi a aflat cel mai devreme la prezentarea materialului de urmărire penală. Totodată, inculpatul F. a declarat, la întrebarea expresă a instanței, eu nu am auzit niciun fel de discuții între cei doi în mașină, atâta doar că mi-au spus insistent să opresc, ceea ce înseamnă că nu a existat o discuție aprinsă între inculpatul Bozsodi și numitul Jancsi prin care acesta din urmă să îl fi convins pe inculpatul Bozsodi că acele cabluri îi aparțineau, ci mai degrabă a fost un consens pentru sustragerea bunurilor. Concluzia necesară a celor de mai sus este aceea că inculpatul Bozsodi a fost persoana care a determinat pe celelalte două persoane, printre care și inculpatul
F. să sustragă bunurile.
Este cert că la săvârșirea faptei au participat trei persoane, în acest fiind relevantă declarația martorului Fodorean I. care nu ar fi avut cum să știe că au participat trei persoane, adică exact numărul de persoane indicat de către cei doi inculpați, decât dacă ar fi văzut trei persoane în curtea imobilului. Așadar cei doi inculpați au un interes major ca numitul Jancsi să rămână neidentificat, întrucât amândoi inculpații și-au construit apărări favorabile care conduc fie spre concluzia că nu inculpatul Bozsodi a avut ideea de a sustrage bunurile, fie că inculpatul F. a ajutat doar la transportarea cablurilor. Or, identificarea celei de a treia persoane ar conduce, cel mai probabil, spre concluzii contrare, dar coroborate cu declarațiile martorilor Fodorean și cu împrejurarea că un colac de cablu avea o greutate de peste 100 de kg ceea ce implică mai degrabă un efort colectiv având în vedere că au sustras un astfel de colac și încă doi mai mici
(sustrași de către numitul Jancsi).
Raportat la dinamica evenimentelor care a rezultat în urma coroborării probelor instanța a respins cererile inculpatului F. de aplicare a disp. art. 320^1 din C.p.p. și de schimbare a încadrării juridice ca fiind neîntemeiate, întrucât, pe de o parte nu a recunoscut fapta așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, iar pe de altă parte, din coroborarea probelor rezultă că acesta a participat la sustragerea bunurilor, fiind prezent în curtea imobilului aparținând părții vătămate, adică a participat la săvârșirea faptei în calitate de autor.
Inculpatul B. L. a suferit mai multe condamnările aplicate prin hotărâri judecătorești rămase definitive pentru săvârșirea unor infracțiuni chiar mai grave decât cea pentru care este trimis în judecată în prezent, fiind liberat la împlinirea vârstei de 18 ani, la data de 30 august 2012 din Centrul de reeducare Buziași, ceea ce denotă un dezinteres manifest față de normele
sociale ce ocrotesc patrimoniul altor persoane. Totodată, la data de 12 septembrie 2012 a început programul de supraveghere elaborat de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj în urma condamnării la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare în condițiile art. 81^6, 110^1 din C.pen.
Perseverența infracțională, indiferența și curajul inculpatului sunt relevate și de săvârșirea unei fapte grave la scurt timp după liberarea din centru de reeducare pentru săvârșirea unor fapte similare sau chiar mai grave. Din modul de executare a planului infracțional reținem că inculpatul nu manifestă nicio formă de empatie cu părțile vătămate sau vreo îndreptare a comportamentului infracțional, iar eventualele regretele sunt legate exclusiv de consecințele juridice ale faptelor sale.
Fapta inculpatului BOZSODI L. I. care, în cursul termenului de încercare de 3 ani și 10 luni stabilit în urma condamnării la pedeapsa de 1 an și
10 luni închisoare aplicată în condițiile art. 81^6, 110^1 din C.pen prin sentința penală nr. 699/1 iunie 2012 pronunțată de către Judecătoria Gherla, definitivă prin nerecurare la data de 7 august 2012, în noaptea de 07/_, împreună cu inculpatul F. P. A. și o altă persoană rămasă neidentificată, a pătruns prin escaladarea gradului în incinta S.C. P. C.
S.R.L. din C. -N., de unde au sustras mai mulți colaci de cablu electric, cauzând un prejudiciu în sumă de 11.064,41 lei, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen. cu aplicarea art. 40 al. 1 din C.pen.
La individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de prev. art. 72 din C.pen., va lua în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat și gradul ridicat al pericolului social al faptei relevat de modul de concepere și punere în operă a planului infracțional relevat mai sus, probe în condițiile art. 63 al. 1 din C.p.p. S-au avut în vedere toate argumentele cu privire la faptă și persoana inculpatului așa cum au fost reținute mai sus și în baza art. 208 alin. 1 - art. 209 al. 1 lit. a, g și i din C.pen. cu aplicarea art. 40 alin. 1 din C.pen. și art. 320^1 din C.p.p. a fost condamnat inculpatul BOZSODI
I. L. la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a constatat starea de pluralitate intermediară raportat la condamnarea la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată în condițiile art. 110^1, 86^1 din C.pen. prin sentința penală nr. 699/1 iunie 2012 pronunțată de către Judecătoria Gherla, definitivă prin nerecurare la data de 7 august 2012.
În baza art. 83 din C.pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 699/1 iunie 2012 pronunțată de către Judecătoria Gherla, definitivă prin nerecurare la data de 7 august 2012, s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 10 luni pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice, ori în funcții care implică exercițiul autorității de stat.
Constatând că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului BOZSODI I. L. s-au cristalizat în urma evaluării tuturor probelor și relevă un potențial criminogen real și concret care conduce spre concluzia rezonabilă că lăsarea sa în libertate la acest moment ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, raportat și la incidența disp. art. 148 lit. f din C.p.p., în temeiul art. 350 al. 1 din C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Cât privește incidența art. 148 al. 1 lit. a din C.p.p. s-a avut în vedere faptul că imediat după săvârșirea faptei inculpatul s-a ascuns pentru a se sustrage de la urmărire penală, fiind prins atunci cât au existat indicii cu privire la săvârșirea unei alte infracțiuni alături de alte persoane.
În baza art. 88 din C.pen. s-a computat perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului BOZSODI I. L. începând cu data de 13 noiembrie 2012 la zi.
Fapta inculpatului F. P. A. care, în noaptea de 07/_, împreună cu inculpatul BOZSODI L. I. și o altă persoană rămasă neidentificată, a pătruns prin escaladarea gradului în incinta S.C. P. C.
S.R.L. din C. -N., de unde au sustras mai mulți colaci de cablu electric,
cauzând un prejudiciu în sumă de 11.064,41 lei, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen.
La individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de prev. art. 72 din C.pen., a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat și gradul ridicat al pericolului social al faptei relevat de modul de punere în operă a planului infracțional relevat mai sus, disponibilitatea de a produce un prejudiciu disproporționat raportat la un eventual beneficiu, probe în condițiile art. 63 al. 1 din C.p.p. S-a avut în vedere că planul infracțional a fost elaborat de către inculpatul Bozsodi L. (motivul pentru care inculpatul F. a primit o sumă de bani mai mică decât ceilalți participanți) și excludea în principiu posibilitatea de a fi identificați, bazându-se pe avantajul întunericului. S-a avut în vedere prejudiciul ridicat și atitudinea nesinceră a inculpatului care a încercat să-și diminueze contribuția la săvârșirea faptei coroborându-și declarația din fața instanței de judecată cu cea a inculpatului Bozsodi și asigurându-se că va rămâne neidentificată cea de a treia persoană care a participat la săvârșirea faptei.
În baza art. 208 alin. 1 - art. 209 al. 1 lit. a, g și i din C.pen. a fost condamnat inculpatul F. P. - A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.
În baza art. 81 și 82 din C.pen., luând în considerare împrejurările ce țin de persoana inculpatului și faptul că este la prima abatere de la normele penale, împrejurări care îl pot face pe inculpat să conștientizeze impactul faptelor sale asupra sa și asupra familiei sale, apreciem că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, astfel că s-a dispus suspendarea condiționată a executării stabilind termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii.
În baza 359 din C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
S-a constatat că faptele ilicite săvârșite de către cei doi inculpați cu intenție directă au produs un prejudiciu materiale direct și nemijlocit în patrimoniul părții vătămate, respectiv contravaloarea bunurilor sustrase. În temeiul art. 14 și la art. 346 din C.p.p rap. la art. 1357 al. 1 și 1370 C.civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă S.C. P. C. S.R.L. și au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 11.064,41 de lei, reprezentând daune materiale.
În baza art. 191 al. 2 din C.p.p. au fost obligați inculpații fiecare la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat, iar în baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu au fost avansate din FMJ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul BOZSODI I.
L. , solicitând prin apărătorul său casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună aplicarea unei pedepse mai mici în sensul reducerii acesteia, ținând cont de circumstanțele atenuante de care trebuie să beneficieze inculpatul, respectiv art.74 lit.b și c C.penal.
Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului Curtea reține următoarele:
Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplic. art. 40 alin. 1 C.pen.
De altfel,inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei,solicitând a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.pr.pen.,pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor cf.al.7 al art.320/1 C.pr.pen.
Trecând apoi la sancționarea inculpatului ,instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C.pen. ,respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului respectiv gradul de pericol social relativ ridicat al infracțiunii,având în vedere valoarea mare a prejudiciului cauzat părții civile,modalitatea de comitere a faptelor,dar și circumstanțele personale ale acestuia ,respectiv antecedentele penale pe care acesta le posedă,dar și atutidinea sinceră în fața instanței,instanța analizând temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei.
Față de toate aceste aspecte,Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului,atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acesteia având în vedere că instanța de fond a redus pedeapsa aplicată ținând cont de disp.art.320/1 C.pr.pen.,însă, raportat la condamnările anterioare și la împrejurarea că a comis faptele în perioada termenului de încercare dintr-o pedeapsă anterioară, nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante,iar cuantumul pedepsei aplicate este rezultatul revocării suspendării condiționate a executării unei pedepse anterioare de 1 an și 10 luni închisoare
,pedeapsă care s-a adăugat conform art.83 C.pen. la pedeapsa aplicată pentru fapta ce face obiectul prezentului dosar ,ajungându-se astfel la pedeapsa de 4 ani închisoare,iar pedeapsa aplicată va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale.
Prin urmare,în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Va stabili în favoarea Baroului de Avocați C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M. ui Justiției.
Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul BOZSODI I. L. împotriva sentinței penale nr. 7 din 8 ianuarie 2013 a Judecătoriei C. -N. .
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M 4 ex./_
Jud.fond. L. M.
← Decizia penală nr. 1053/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 1480/2013. Furt calificat → |
---|