Decizia penală nr. 263/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 263/R2013
Ședința publică de la 03 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.
Judecător R. M. Judecător S. T. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpata SA R. împotriva Încheierii penale nr. din pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata recurentă S.
A. R., aflată în stare de arest preventiv, asistată de apărătorul ales av.T. R., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Crăciunescu
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, inculpata recurentă
A. R., arată că înțelege să își însușească recursul formulat în cauză de către apărătorul ales.
Instanța întreabă participanții dacă sunt cereri de formulat sau excepții de
ridicat.
Atât reprezentanta M. ului Public cât și apărătorul ales al inculpatei recurente arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul ales al inculpatei recurente, susține recursul declarat în cauză, solicită admiterea acestuia, casarea încheierii penale atacate, și rejudecând cauza, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatei. Apreciază că cererea îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, la dosar neexistând date sau indicii din care să rezulte că lăsarea în libertate inculpata prezintă pericol concret pentru ordinea publică sau că pe viitor acesta va comite alte fapte antisociale, astfel cu prevede și CEDO, starea de libertate este regula iar starea de arest este o stare excepțională. Mai arată că, prima instanță a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar invocând în motivare faptul că există riscul ca inculpata să nu se mai prezinte la proces, având în vedere arestarea acesteia s-a făcut în lipsă, inculpata părăsind teritoriul României plecând în Italia. Însă, solicită instanței a se avea în vedere adevăratele motive pentru care inculpata a plecat din țară, respectiv mama sa este plecată de 12 ani în Italia și având sănătatea precară în urma unei intervenții chirurgicale, inculpata s-a deplasat pentru a fi alături de mama sa. Apoi, s-a arătat faptul că inculpata va comite alte infracțiuni, însă instanța nu face o motivare certă, determinantă, în ce împrejurări ar comite alte fapte și în ce condiții ar influența în mod negativ desfășurarea procesului penal, condiții în care urmărirea
penală s-a finalizat, urmând ca la data de 8 iulie 2013 să fie dezbaterile pe fond. Apoi s-a mai arătat faptul că, există riscul tulburării liniștii și ordinii publice, că inculpații ar fi acționat cu un aparat de bruiaj, că au comis infracțiunea cu premeditare, fiind o acțiune pregătită, deși singurul vinovat este soțul inculpatei, ea fiind antrenată de acesta. In ceea ce privește existenta pericolului social care să justifice privarea de libertate a inculpatei solicită a se avea în vedere persoana inculpatei, care este
intelectuală, fostă sportivă de performanță, fără antecedente penale, mama unui copil minor în vârstă de doar 1 an și 1 lună care se află în grija bunicilor și pentru care, pe viitor nu se știe care va fi statutul acestuia. Arată că este regretabilă starea în care a ajuns inculpata și care, impropriu spus, a fost antrenată în situația respectivă de către soțul său. Garanțiile pe care le prezintă inculpata sunt caracterizările bune ale acesteia ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, împrejurări de natura a aprecia persoana inculpatei care poate benefica de clemența instanței. De asemenea, arată că inculpata cunoaște consecințele și urmările comiterii altor fapte antisociale. Raportat la considerentele expuse apreciază ca inculpata poate să fie cercetată în stare de libertate, inculpata fiind la prima abatere si nu s-a mai confruntat nici odată cu legea penala.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului formulat de către inculpata SA R., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procedura recursului. Apreciază că măsura arestului preventiv dispusa fata de inculpată este una legala si temeinică, în cauză existând indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpată a infracțiunii pentru care s-a propus luarea măsurii arestului preventiv, în cauză fiind incidente dispozițiile prev. de art. 148 lit. "f"; C.p.p., dispoziții care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de aceasta, în sensul că pedeapsa prevăzuta de lege pentru infracțiunile pentru care s-a propus luarea măsurii arestării este mai mare de 4 ani si exista probe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. In ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică solicita instanței a avea în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, respectiv cu premeditare, după o înțelegere prealabilă între inculpați, aceștia deplasându-se dintr-o altă localitate. De asemenea pericolul concret pentru ordinea publică, rezultă și din modul în care cei doi au conceput și au pus în aplicare comiterea faptei. Mai arata că, chiar dacă inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, lăsarea acesteia în libertate ar crea un sentiment de teamă și insecuritate pentru cei din jur, cu privire la bunurile lor, având în vedere modalitatea de săvârșire a faptei, posibilitatea ca aceasta să săvârșească în continuare asemenea fapte, având în vedere că nu a fost găsită la domiciliu iar familia nu cunoștea locul unde se afla inculpata și soțul acesteia, de unde rezultă faptul că aceștia încercau să nu fie depistați de către organele de urmărire penală.
Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează cu fermitate, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Raportat la considerentele expuse apreciază că se impune privarea de libertate a inculpatei și pentru buna desfășurare a procesului penal solicita menținerea măsurii arestării preventive.
Inculpata recurentă SA R., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului ales.
UL
Prin sentința penală nr. 806/_ a Judecătoriei C. -N. s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpata SA R. de liberare sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 65/_ emis de Judecătoria Cluj-Napoca în baza încheierii penale nr. 50/C/A/_
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de
17 mai 2013, prin încheierea penală nr. 50/C/A/2013, pronunțată de judecătorul detenției din cadrul Judecătoriei C. -N., definitivă prin încheierea penala nr. 60/R/_ a T. ului C. s-a dispus arestarea preventiva în lipsă a inculpaților
S. GELU V. sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e și i Cod P. și SA R. sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. și ped. de art. 26 Cod P. rap. art. 208 alin.1 - art.209 alin. 1 lit. a, e și i Cod P. pe o perioada de 30 de zile începând cu data punerii in executare a mandatelor, reținându-se în esență îndeplinirea condițiilor cumulative impuse de prevederile art.143 și 148 lit. f) Cod Procedura P. ă.
La data de 12 iunie 2013 prin încheierea penala din sedinta camerei de consiliu din data de_ judecătorul a confirmat mandatele de arestare preventiva emise in privinta celor doi inculpati.
În prezenta cauză s-au apreciat îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160/2 alin. 1 Cod Procedură P. ă potrivit cărora liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infractiunilor savârsite din culpă precum și în cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depaseste 18 ani, întrucât fata de inculpata SA R. se desfasoara cercetari penale sub aspectul comiterii infractiunii de complicitate la furt calificat prev și ped de art. 26 Cod P. rap la art. 208 alin.1 - art. 209 alin.1 lit.a), e) și i) Cod P., fapta pentru care legea prevede limitele de pedeapsă mai mici decât cele impuse de textul legal, respectiv, închisoarea de la 3 la 15 ani.
Mijloacele de proba administrate in dosar nr. 3872/P/2013 al Parchetului de pe langa Judecatoria C. -N. pana la acest moment al urmaririi penale constand in plangerea penala si declaratiile partii vatamate OMER ABDEL HADI, procesul verbal de cercetare la fata locului si plansele foto aferente, dar mai ales imaginile video stocate de camerele video amplasate in incinta magazinului Polus Center ( exterior și interior ) redate in procesul verbal intocmit de catre organele de cercetare penala si plansele foto corespunzatoare au scos in evidenta existenta indiciilor temeinice din care rezulta bănuiala legitimă ca, in data de _
, in jurul orei 14:10, inculpatul S. GELU V. impreuna cu sotia sa coinculpata SA R., aflandu-se pe platforma Centrului Comercial Polus - Floresti, jud. C. cu autoturismul marca Mercedes avand numarul de inmatriculare _
, au urmarit partea vatamata care se deplasa cu autoturismul marca Mercedes ML, cu numarul de inmariculare_, iar in momentul in care partea vătămată a parcat autovehiculul, inculpatii au parcat lângă autoturismul părții vătămate, iar când aceasta a coborât din autoturism și a acționat telecomanda pentru a închide autoturismul, inculpatii, cu ajutorul unui dispozitiv electronic, i-au bruiat sistemul de închidere al autoturismului, care a rămas neasigurat chiar daca acesta a actionat butonul de închidere. Imediat după ce partea vătămată a părăsit autoturismul și s-a îndreptat spre Centrul Comercial Polus, inculpata S. a coborât din mașină urmărind partea vătămată, pe jos, prin parcare si prin centrul comercial, timp în care sotul sau, inculpatul S., a mutat autoturismul său într-un alt loc, după care s-a deplasat direct
la autoturismul părții vătămate, a deschis portiera, a pătruns înăuntru, de unde a sustras suma de 5.000 euro si un ceas de mana marca E.S.Q., a coborât din autoturism, a căutat și în portbagajul acestuia, după care s-a deplasat în interiorul Centrului Comercial Polus.
Inculpatul S. având cunoștință de faptul că zona este supravegheată cu camere de filmat, în momentul în care a trecut pe lângă soția sa - inculpata S., i-a făcut un semn discret pentru a-l urma, iar in timpul deplasării lor, cei doi (cunoscând ca zona este supravegheata cu camere video), aveau un comportament disimulat încercand sa pară ca nu se cunosc, până în momentul în care au ajuns în zona unui coridor retras si nesupravegheat video care duce la toaletă. La scurt timp inculpata
S. a revenit și a ieșit din Centrul Comercial Polus urmată la câteva secunde de inculpatul S. care, la ieșirea din Centrul Comercial Polus, s-a urcat într-un taxi, cu care s-a deplasat aproximativ 500 de metri pana la intrarea în mun. C. -N., loc din care a fost preluat de soția sa, care a părăsit parcarea centrului comercial la volanul autoturismului Mercedes cu numărul de înmatriculare_, autovehicul cu care aceștia veniseră.
Prin prisma dispozițiilor constituționale - art.23 din Constituția României dar și a normelor conventionale europene în materia dreptului la libertate și sigurantă - art.5 paragraf 3 din Conventia E.D.O. instanța a reținut că orice persoană arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Pe de altă parte liberarea provizorie sub control judiciar presupune existenta măsurii arestării preventive care a fost luată în conditii de legalitate si temeinicie si care eventual a fost mentinuta în aceleasi conditii, astfel incât apreciază că cererea dedusa judecatii trebuie examinata independent de existenta temeiurilor care au determinat arestarea preventiva si independent de pozitia inculpatei de recunoastere totală sau partiala sau negare a faptelor imputate, atata timp cat aceasta beneficiaza in continuare de prezumtia de nevinovătie in aceasta faza procesuala.
Atata timp cât institutia liberării sub control judiciar pleaca de la premisa existentei unei stări de arest preventiv luata cu respectarea legii si in mod temeinic instanta sesizata cu o astfel de cerere de liberare provizorie este chemata să analizeze subzistenta temeiurilor avute in vedere la luarea sau mentinerea masurii arestarii preventive.
În cazul unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar instanta este chemata să examineze daca sunt intrunite cerintele legale pentru admiterea unei astfel de cereri si daca, prin instituirea obligatiilor constituind controlul judiciar se poate atinge scopul prevăzut de art.136 alin.1 Cod Procedura P. ă, acela de a se asigura buna desfăsurare a procesului penal și de a impiedica inculpatul de a se sustrage de la judecata, in acest sens pronuntându-se si I. in Decizia RIL nr. 17/2011.
Or, atata timp cât dispozitiile art. 136 alin. 2 Cod Procedura penală prevad că scopul măsurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, s-a apreciat că nu poate fi exclusa de la vocatia liberării provizorii inculpata S. care este cercetată in prezenta cauza in stare de arest preventiv având ca temei dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod Procedură P. ă. M. ivele legale care atrag netemeinicia cererii de liberare provizorie sunt reglementate de art. 160/2 alin. 1, 2 Cod Procedură P. ă, iar acestea nu pot fi extinse si la ipoteza în care măsura arestarii preventive se întemeiaza pe incidenta cazului prev. de art. 148 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, deoarece s-ar adauga o conditie suplimentara celor reglementate de dispozitiile procesual penale.
Într-adevăr, pericolul concret pentru ordinea publica constituie un element de fapt în aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, dar nu poate atrage automat respingerea cererii, ci este necesar a se aprecia în ce masura trebuie acordata prevalență protejării ordinii publice, în raport de natura acuzației aduse inculpatei, reacția care ar putea fi stârnită de punerea sa în libertate, conduita procesuală a acesteia, precum si orice alte circumstante reale sau personale care pot contura un grad mai sporit sau mai scazut al pericolului concret pentru ordinea publica.
Astfel, potrivit art. 160/2 Cod Procedura P. ă liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda la cerere în cazul infractiunilor savârsite din culpă, precum și în cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depaseste 18 ani, ea nu se acorda in cazul in care exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe inculpat să săvârseasca alte infractiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probe sau prin alte asemenea fapte.
Chiar daca se apreciază indeplinite in cauza conditiile pozitive cerute de textul legal mentionat, nu pot fi considerate indeplinite conditiile negative înscrise in art. 160/2 alin.2 Cod Procedura P. ă, intrucât din examinarea pieselor dosarului de urmărire penală rezulta cel putin la acest moment procesual, inainte de finalizarea urmaririi penale si trimiterea in judecata a inculpatei, date care să justifice temerea că, lasata in libertate, inculpata S. va continua comiterea de infractiuni, chiar daca nu exista indicii ca aceasta ar incerca să zădărniceasca aflarea adevarului, prin influentarea unor părti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probe .
In acest context Curtea EDO a statuat in cazul Wemhoff c Germaniei (27 iunie 1968) cu titlu de principiu general in aceasta materie, că detentia preventiva trebuie să aiba un caracter exceptional (Labita împotriva Italiei, Neumeister împotriva Austriei și Stasaitis împotriva Lituaniei ), starea de liberate fiind regula, iar persistenta motivelor plauzibile de a bănui că persoana privata de liberate ar fi comis o
inf ractiune, după o a nu mita perioa da nu mai este suf icienta, autor itatile trebuin d să
analizeze situati a perso nala a acuzatului mai i n detaliu si să gaseasca motive spe cif ice pentru mentinerea sa in detentie (cauza Khudoyorov c R. iei ) .
Curtea Europeana a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, riscul ca, in cazul eliberarii, acuzatul să impiedice desfăsurarea procesului sau să comită alte infractiuni, riscul să tulbure ordinea publica.
In privinta riscului ca inculpata să nu se prezinte la proces, in prezenta cauza, instanța a considerat ca acesta este unul real si actual in conditiile in care față de aceasta s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv în lipsă la data de 17 mai 2013 întrucât, astfel cum rezulta din procesele verbale de executare incheiate de organele de politie, aceasta nu a fost gasita la adresele de domiciliu cunoscute, iar rudele apropiate nu au putut da relații concrete despre locul in care aceasta ar putea fi identificata, abia ulterior la data de 12 iunie 2013 măsura preventivă fiind pusă efectiv in executare, iar obligațiile care ar putea fi instituite in sarcina inculpatei, a căror nerespectare ar atrage revocarea liberarii si arestarea din nou a acestuia nu sunt suficiente.
Curtea Europeana, in acelasi caz Wemhoff c Germanie,i a arătat că riscul ca acuzatul să se sustragă anchetei nu poate fi apreciat doar in raport de gravitatea pedepsei ce ar putea să o primeasca acuzatul, ci si in raport de circumstanțele personale ale acestuia (moralitatea, domiciliul, profesia, resursele financiare, legăturile familiale, etc), circumstanțe care, coroborate in cauza de față, nu pledează pentru
existența unui risc minim in acest sens in conditiile in care cu privire la inculpata
S. a existat suspiciunea ca aceasta se sustrage urmaririi penale.
Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel șide legislatia natională, riscul de a impiedica desfăsurarea procesului sau de a comite alte infractiun , s-a apreciat de asemenea că datele de la dosar, referitoare la profilul inculpatei și atitudinea acesteia imediat după comiterea faptei constituie factori care ar putea influenta in mod negativ conduita sa procesuala sau sociala.
In ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice chiar in accepțiunea instanței europene, cauza Letellier c Frante din 26 iunie 1991 , s-a stabilit că prin gravitatea lor, si prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare sociala de natura a justifica o detentie provizorie, cel puțin o perioada de timp (Hotarârea Goral c. Poloni, Al Akidi c. Bulgariei și Klyakhin c. R. iei). Insă trebuie demonstrat ca punerea in libertate ar tulbura in mod real ordinea publica, iar mentinerea măsurii este legitima doar daca ordinea publica este efectiv amenintata, cauza Kemmache c Frantei din 24 noiembrie 1994.
S-a apreciat la momentul arestării preventive că pericolul pentru ordinea publica a lăsării in libertate a inculpatei este unul real, derivând din natura faptei și gravitatea acesteia, rezonanța socială negativă a acesteia, respectiv a unei eventuale lipse de reacție a autorităților judiciare relativ la comiterea acestor fapte antisociale.
În legătură cu protejarea ordinii publice, instanța a apreciat că organele judiciare au intervenit ferm la momentul la care au fost identificați prezumtivul autor al faptei si coparticipanții, luarea măsurii arestării preventive având printre altele și rolul de a restabili climatul de siguranță, de ordine care trebuie să caracterizeze orice societate civilizată. Este evident că luarea măsurii arestării preventive are implicit un rol de prevenție generală, în sensul că persoanele care au tendința manifestării unui comportament infracțional, cunoscând modul de reacție a organelor judiciare, renunță la comiterea de fapte antisociale. Odată cu trecerea timpului însă rezonanța socială a faptei, care la un anumit moment justifica luarea unei astfel de măsuri, scade, iar instanțele de judecată au obligația de a aprecia și în funcție de acest aspect dacă se impune sau nu arestul preventiv.
În speța de față, de la momentul punerii in executare față de inculpata S. a măsurii preventive privative de libertate, a trecut o perioadă de aproximativ 13 zile, durată de timp care nu poate fi apreciata nicidecum ca excesivă raportat la complexitatea cauzei si comportamentul procesual al inculpatilor, astfel incat considera ca temeiurile care au servit la luarea măsurii arestării nu au suferit modificări, de natura a conduce la alegerea unei masuri alternative, cum este liberarea provizorie sub control judiciar (cauzele Khudoyorov c. R. iei, hotărârea din 8 noiembrie 2005; Vrencev c. Serbiei, hotărârea din 23 septembrie 2008; Lelievre c. Belgiei, hotărârea din 8 noiembrie 2007; Kankowski c. Poloniei, hotărârea din 4 octombrie 2005 ).
Fara a nega posibilitatea oricarui inculpat de a cere liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, în tot cursul procesului penal, potrivit art.5 din Codul de procedura penala sau art.5 paragraful 3 din CEDO, instanța este de părere de parere ca, în primul rând, aceasta posibilitate constituie o facultate pentru organul judiciar, iar masura trebuie atent analizata, asa cum o cer dispozitiile art.136 alin.8 Cod de Procedura P. a.
Ca este asa, rezulta din dispozitiile exprese ale art.160/1 si urmatoarele Cod de procedura penala, care statueaza asupra posi bilității de acordare a liberarii provizorii de catre organul judiciar, iar garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula o atare cerere nu echivaleaza cu însasi admiterea cererii în orice conditii.
Prin urmare, pe lânga vocatia legala pe care ar avea-o un anumit inculpat, vocatie ce se analizeaza prin prisma dispozitiilor art.160/2 si art.160/4 Cod de procedura penala, instanta trebuie sa analizeze si oportunitatea unei astfel de cereri, în raport de prevederile art.136 alin.2 si 8 Cod de procedura penala, având posibilitatea de a admite cererea sau, dimpotriva, de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu serveste scopului recunoscut de legea procesual penala.
Solutia contrara ar conduce la admiterea automata a oricarei cereri, prin simpla îndeplinire a conditiilor de admisibilitate, ceea ce nu corespunde nici vointei legiuitorului, dar nici atributiilor functionale ale instantei de judecata care, în desfasurarea procesului, este suverana în aprecierea tuturor masurilor necesare bunei desfasurari a instructiei penale, printre care si cele ce intereseaza cauza de fata, conform dispozitiilor exprese ale art.160/8a alin.6 si art.302 alin.2 Cod de procedura penala.
Asa fiind, dispozitiile cu valoare de principiu, din legislatia interna sau internationala, nu fac decât sa garanteze un drept fundamental al inculpatului, a carui valorificare se face însa de la caz la caz, sub cenzura organului judiciar competent.
Trecând peste aceasta chestiune cu valoare de principiu, sub aspectul rigurozitatii juridice, instanța de fond constata că, deși inculpata se prevaleaza in mod preponderent in sustinerea cererii sale de situatia sa familiala deosebita intrucat este mama unui copil minor in varsta de 1 an si 1 luna, care datorita starii de detentie a ambilor parinti se afla in prezent in intretinerea bunicilor paterni, care insa sunt bolnavi, aceste împrejurări au fost avute in vedere de catre judecatori si cu prilejul solutionarii recursului impotriva luarii masurii arestului preventiv dar mai ales, acestea nu pot fi privite in mod singular fără a ține cont de gravitatea acuzatiei, prejudiciului cauzat, modalitatea de comitere a faptei, in conditiile in care inculpata S. alaturi de sotul sau au planificat si conceput in detaliu activitatea infractionala.
Or, din aceasta perspectiva, simpla trecere a timpului nu poate atrage punerea în libertate a acuzatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva, câta vreme temeiurile initiale nu au suferit modificari de esenta, iar în cazul de fata durata arestarii se circumscrie unui termen rezonabil, inculpata aflându-se în detentie de 13 de zile. A rationa în sens in contrar, ar însemna ca ori de câte ori procedurile judiciare nu se pot finaliza într-un termen optim inculpatul sa poata obtine liberarea provizorie, desi în multe cazuri se suprapun situatii obiective ce obstaculeaza mersul firesc al judecatii, imputabile partilor sau independente de vointa lor.
Pentru considerentele mai sus expuse apreciindu-se ca din datele dosarului rezulta necesitatea de a împiedica inculpata sa savârseasca alte infractiuni, iar garantiile oferite de aceasta nu sunt suficiente, cel putin la acest moment, pentru a asigura îndeplinirea cu succes a scopului masurilor preventive, instanta, în temeiul art. 160/8a alin. 6 Cod procedura penală a respins cererea formulată de inculpata SA R. , privind liberarea provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpata care apreciază că poate fi pusă în libertate sub control judiciar, fiind îndeplinite toate cerințele legale.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și oral, a actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat deoarece în mod corect a stabilit instanța de fond că inculpata nu prezintă suficiente garanții că lăsată în libertate se va prezenta la fiecare termen de judecată și că, deci, nu se va sustrage de la judecată.
În opinia instanței de recurs cea mai bună previziune asupra comportamentului viitor al unei persoane se face în funcție de comportamentul anterior. Astfel, dacă cu prima ocazie pe care a avut-o, inculpata s-a sustras de la orice formă de anchetă penală prin faptul că plecat, imediat după comiterea presupusei infracțiuni, într-o direcție necunoscută, fiind arestată în lipsă, opinăm că există toate șansele ca imediat după liberare să se sustragă de la judecată (în măsura în care la acest moment a fost întocmit
rechizitoriul și a fost trimisă în judecată). În cauză există așadar unul dintre riscurile acceptate de CEDO pentru menținerea unei persoane în detenție.
Tot în opinia instanței de recurs, mai există însă și un alt risc, respectiv acela al tulburării ordinii publice prin lăsarea inculpatei în libertate. Aceasta a fost handbalistă în cadrul unei echipe importante, cazul ei a fost extrem de mediatizat în momentul în care în media s-a aflat despre infracțiune, iar înainte cu puțin timp de săvârșirea acestei infracțiuni, în parcarea de la Centrul comercial Polus au avut loc alte numeroase furturi similare, din mașini de lux al căror sistem de închidere a fost bruiat. La momentul arestării inculpaților bănuiți de numeroasele furturi similare, opinia publică a răsuflat ușurată că parcarea a devenit din nou sigură, ca apoi, să se tulbure din nou aflând de prezenta infracțiune. Considerăm așadar că dacă o persoană bănuită că a participat la astfel de infracțiuni, în contextul actual, ar fi lăsată în libertate, s-ar tulbura ordinea și liniștea publică.
Nu considerăm că inculpata este predispusă la săvârșirea unei noi infracțiuni. Ea nu are antecedente penale și nici un profil moral specific infractorilor. Din contră, până la acest incident a avut un parcurs normal și corespunzător normelor de conviețuire socială. Nici nu considerăm că inculpata va încerca zădărnicirea aflării adevărului. Acest risc ar exista, raportat la circumstanțele în care s-a comis fapta, numai în ipoteza în care soții S. ar fi avut complici sau ar fi fost instigați de alte persoane să comită infracțiunea, ipoteză care însă nu este sprijinită de datele actuale ale dosarului.
Cu toate acestea, lăsarea în libertate a inculpatei nu este oportună. Pe lângă faptul că există cele două riscuri anterior menționate, mai există și problema nerecunoașterii săvârșirii infracțiunii deși înregistrările video sunt destul de relevante, problema dispariției bunurilor presupus sustrase din autovehicul și problema că în cele circa două săptămâni de arest preventiv inculpata nici nu a apucat să conștientizeze că infracțiunea de săvârșirea căreia este acuzată este una gravă, care produce sentimente de nesiguranță în rândul opiniei publice.
Dacă ar prezenta garanția că lăsată în libertate nu ar fugi și dacă ar fi trecut o perioadă puțin mai lungă de arest preventiv, pentru ca infracțiunea să iasă din memoria clujenilor, atunci s-ar putea discuta despre liberare provizorie sub control judiciar. Până atunci însă, ține de inculpată să demonstreze că temeiurile care au stat la baza măsurii arestului preventiv s-au schimbat în sensul bun sau nu mai subzistă.
Pentru motivele de mai sus, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. se va
respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata SA R. împotriva sentinței penale nr. 806/_ a Judecătoriei C. -N., cu consecința obligării acesteia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata SA R., fiica lui Viorel și R., născută la data de_ în mun. Zalău, jud. Sălaj împotriva sentinței penale nr. 806/_ a Judecătoriei C. -N. .
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpata să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | ||
I. | N. B. S. | T. | R. M. |
GREFIER
L. B.
Red. S.T./_ /3 ex.
| ← Încheierea penală nr. 1398/2013. Cerere de liberare provizorie... | Încheierea penală nr. 154/2013. Cerere de liberare provizorie... → |
|---|
