Decizia penală nr. 267/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
cod operator-2618
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.267/ R
Ședința publică din 13 noiembrie 2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: A. C. R. -vicepreședintele
T. ui M.
JUDECĂTORI: A. S. -F.
C. B.
GREFIER: E. B.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror : P. R.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de revizuire la contestația în anulare formulat de revizuenta SC C. R. SA, cu sediul în N. Oaș, str.
V., nr. 144, jud. Satu Mare, împotriva deciziilor penale nr. 229/R din 8 octombrie 2013 și nr. 73/R din_, ambele ale T. ui M., având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 5 noiembrie 2013, toate susținerile și concluziile reprezentantul revizuentei SC C.
R. SA, administrator B. G. și ale reprezentantului parchetului fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării, s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată T. ui M. și înregistrată sub dosar nr. _
, revizuenta SC C. R. SA, prin administrator B. G., a solicitat revizuirea deciziilor penale nr. 229/R/_ și nr. 73/R/0_ ale T. ui M.
.
În motivarea cererii s-au invocat dispozițiile art. 394 alin.1 lit.a,b,c și d Cod procedură penală, susținându-se, în esență, că cele două decizii penale conțin o serie de erori, detaliate prin motivele scrise.
Analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile legale în materie, tribunalul constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 397 Cod procedură penală, cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță, în vederea efectuării actelor de cercetare, iar conform alineatului 4 al aceluiași articol, cererea de revizuire adresată direct instanței se trimite pe cale administrativă procurorului competent.
Potrivit dispozițiilor art. 399 Cod procedură penală, după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente.
În cauză, prin decizia penală nr. 229/R/_ s-a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea SC C. R. SA împotriva deciziei penale nr. 73/R/2013 a T. ui M. .
Prin decizia penală nr. 73/R/0_ a T. ui M. s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de SC C. R. SA împotriva sentinței penale nr. 64/_ a Judecătoriei Sighetu Marmației, prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 802/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Constatând că cererea de revizuire a fost adresată direct instanței, fără parcurgerea etapei obligatorii a cercetării prealabile, tribunalul va trimite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în temeiul art. 397 Cod procedură penală, pentru îndeplinirea procedurii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În temeiul art. 397 C.pr.penală, trimite cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. C. R. S., cu sediul în N. Oaș, str. V., nr. 144, județul Satu Mare, privind revizuirea deciziilor penale nr. 229/R/_ și nr. 73/R/_ ale T. ui M., Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
R. A. C. S. -F. A. | B. | C. B. | E. |
Red.S.F.A./T.red.B.E.
_ /2 ex.
Tribunalul Maramureș cod operator 2618
Dosar nr._ Minută
D.P. 267/R/_
Decide:
În temeiul art. 397 C.pr.penală, trimite cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. C. R. S., cu sediul în N. Oaș, str. V., nr. 144, județul Satu Mare, privind revizuirea deciziilor penale nr. 229/R/_ și nr. 73/R/_ ale T. ui M., Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
R O M Â N I A cod operator 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Din_
Către
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI
Alăturat vă trimitem dosarul nr._ al T. ui M., întrucât prin decizia penală nr. 267/R din 13 noiembrie 2013, în temeiul art. 397 C.pr.penală, s-a dispus trimiterea cererii de revizuire formulată de revizuenta
S.C. C. R. S., cu sediul în N. Oaș, str. V., nr. 144, județul Satu Mare, privind revizuirea deciziilor penale nr. 229/R/_ și nr. 73/R/_ ale
T. ui M., Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Dosarul instanței conține un număr de
de file.
PREȘEDINTE GREFIER
← Sentința penală nr. 80/2013. Plângerea împotriva soluţiilor... | Decizia penală nr. 639/2013. Plângerea împotriva soluţiilor... → |
---|