Decizia penală nr. 276/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a2
DECIZIA PENALĂ Nr. 276/R/2013
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A., judecător
: L. M. V., judecător
: B. D., judecător
GREFIER: R. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: SÎNGEORZAN A. .
Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul S. E., împotriva Încheierii penale din data de_, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr._, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul S. E., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu D. O. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Recurentul S. E. arată că își menține recursul declarat.
Reprezentantul parchetului și apărătorul recurentului arată că nu mai au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, tribunalul apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.
Avocat D. O. solicită admiterea recursului și în principal revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri și nu sunt motive noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive. Inculpatul a recunoscut faptele comise și regretă și nu sunt indicii temeinice că lăsat în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau să influențeze părți din dosar. Pe de altă parte, apreciază că inculpatul nu prezintă pericol public.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Reprezentantul parchetului solicită în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea recursului formulat împotriva Încheierii penale din data de_ pronunțată de Judecătoria Beclean, în dosarul penal nr._, ca fiind nefondat, și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apreciază că încheierea atacată este legală și temeinică și în mod justificat s-a menținut măsura arestării preventive, întrucât temeiurile avute în vedere nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
De asemenea, consideră că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, întrucât există probe că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa. Astfel, în luna martie 2013, inculpatul S. E., împreună cu o altă persoană, minoră, au pătruns în locuința unei persoane, fără drept, pe timp de noapte, reținându-se în sarcina acestuia comiterea infracțiunii de violare de domiciliu; tot în cursul lunii martie, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe timp de noapte, prin efracție, împreună cu aceeași persoană minoră, a sustras bunuri, în valoare de 1.100 lei, reținându-se comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (2 acte materiale). De asemenea, inculpatul S. E. a înlesnit valorificarea bunurilor sustrase de către alte persoane, reținându-se în sarcina sa comiterea infracțiunii de tăinuire, iar apoi a primit și transportat bunuri sustrase de alți inculpați, primind o parte din acestea, fapte prin care s-a cauzat părților vătămate un prejudiciu în valoare de 34.550 lei, reținându-se infracțiunea de furt calificat în forma complicității (7 acte materiale). S-a mai reținut în sarcina sa că a condus pe un drum public un autoturism cu autorizația de circulație provizorie expirată, astfel că s-a reținut în sarcina sa și infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (3 acte materiale).
Apreciază că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise fiind pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta comițând infracțiunile în stare de recidivă postcondamnatorie, raportat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare pe timp de 3 ani și 4 luni. Astfel, inculpatul a comis mai multe infracțiuni, împreună și cu persoane minore, în locuri publice, prin escaladare, pe timp de noapte, inculpatul încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală și experții medico-legali cu privire la o stare de iresponsabilitate, acesta având în familie un schizofrenic, respectiv tatăl său, încercând să-i imite comportamentul.
Mai arată că inculpatul mai este cercetat și în alte dosare, pentru operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. De asemenea, acesta nu are ocupație, câștigându-și existența de pe urma infracțiunilor comise.
Consideră că privarea de libertate a inculpatului este și în interesul cercetărilor penale și a prevenirii comiterii altor fapte.
Motivele invocate de inculpat nu justifică punerea sa în libertate.
Recurentul S. E. având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, pentru a putea plăti prejudiciul cauzat părților vătămate. Regretă comiterea faptelor și apreciază că se poate înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin Încheierea penală din data de_, pronunțată de Judecătoria Beclean, în dosarul penal nr._, în temeiul disp. art. 300 ind. 2 Cod procedură penală rap. la art. 160 ind. b Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpați și, în consecință, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților:
-TRUȚĂ I., fiul lui Natural și A. ia, născut la data de_ în mun. Reghin, jud. Mureș, cetățean român, 2 clase, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în com. Lechința, loc. Lechința, nr. 17 C, județul Bistrița-Năsăud, recidivist postcondamnatoriu, posesor al CI seria XB nr. 1., CNP 1., în prezent aflat în Arestul IPJ BN, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale), a art. 75 lit. c Cod penal și a art. 37 lit. a Cod penal.
-FARCAȘ PETRE, fiul lui I. și D., născut la data de_ în com. Lechința, jud. Bistrița-Năsăud, cetățean român, fără studii, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în com. Lechința, loc. Lechința, nr. 17 C, județul Bistrița-Năsăud, recidivist postcondamnatoriu, posesor al CI seria XB nr. 2., CNP 1., în prezent aflat în Arestul IPJ BN, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de:
furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i și alin. 3 lit. f Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale), art. 75 lit. c Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal (comise în aprilie - mai 2012) și
furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (13 acte materiale) și a art. 37 lit. a Cod penal (comisă în perioada decembrie 2012 - martie 2013), ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
-LĂCĂTUȘ PETRU I., fiul lui I. și M., născut la data de_ în com. Lechința, jud. Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în com. Lechința, loc. Lechința, nr. 120, județul Bistrița-Năsăud, cu antecedente penale, posesor al CI seria XB nr. 2., CNP 1., în prezent aflat în Arestul IPJ BN, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de:
furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și a art. 75 lit. c Cod penal;
tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal;
furt calificat (în forma complicității) prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte materiale);
proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
-S. E., fiul lui I. și A., născut la data de_, în com. Lechința, jud. Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii 11 clase, fără ocupație, domiciliat în com. Lechința, loc. Lechința, nr. 22 G, scara A, etaj 1, ap. 8, județul Bistrița-Năsăud, recidivist postcondamnatoriu, posesor al CI seria XB nr. 3., CNP 1., în prezent aflat în Arestul IPJ BN, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de:
violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal și a art. 37 lit. a Cod penal,
furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale), a art. 75 lit. c Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal,
tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal;
furt calificat (în forma complicității) prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (7 acte materiale), a art. 75 lit. c Cod penal și a art. 37 lit. a Cod penal;
conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și a art. 37 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Raportat la actele și lucrările prezentului dosar, instanța de fond a reținut că, în cauză, a fost emis rechizitoriul, act prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului TRUȚĂ I., recidivist - pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale), a art. 75 lit. c Cod penal și a art. 37 lit. a Cod penal, a inculpatului FARCAȘ PETRE, recidivist postcondamnatoriu - pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i și alin. 3 lit. f Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale), art. 75 lit. c Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal (comise în aprilie - mai 2012) și furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (13 acte materiale) și a art. 37 lit. a Cod penal (comisă în perioada decembrie 2012 - martie 2013), ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, a inculpatului LĂCĂTUȘ PETRU I., cu antecedente penale - pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și a art. 75 lit. c Cod penal și tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal, furt calificat (în forma complicității) prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte materiale), proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, respectiv a inculpatului S. E., recidivist postcondamnatoriu - pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal și a art. 37 lit. a Cod penal, furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale), a art. 75 lit. c Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, furt calificat (în forma complicității) prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal (7 acte materiale), a art. 75 lit. c Cod penal și a art. 37 lit. a Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și a art. 37 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În fapt, s-a reținut în cuprinsul actului de sesizare că, în noaptea de 03/_, inculpatul Truța I. și învinuitul minor Varga Bogdan au încercat să pătrundă, prin efracție, în magazinul aparținând SC Sira Com SRL Sînmihaiu de Cîmpie. Cei doi autori s-au deplasat în loc. Sînmihaiu de Cîmpie cu un tren, au intrat amândoi pe rând în magazin și s-au asigurat că nu era montat sistem de supraveghere video, după care au așteptat închiderea punctul de lucru.
În cursul nopții, autorii au secționat cablul de alimentare cu energie electrică al clădirii, au forțat ușa de acces, însă nu au reușit să o deschidă, după care au legat firele tăiate de la instalația electrică. În timp ce încercau să deschidă ușa, au remarcat aprinderea unei lumini la o locuință din proximitate și au fugit de la locul faptei fără să sustragă vreun bun. Învinuitul minor Varga Bogdan a fost prins de către organele de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sînmihaiu de Cîmpie pe raza localității
Brăteni, inculpatul Truța I. reușind să fugă. Cu această ocazie, organele de poliție au ridicat un sac improvizat dintr-un cearșaf în care se aflau unelte destinate pătrunderii prin efracție, bunuri care se impune a fi confiscate.
S-a mai menționat că implicarea învinuitului minor Varga Bogdan și a inculpatului Truța I. în comiterea furtului se probează prin declarațiile constante de recunoaștere a acestora, procesul verbal de reconstituire (cu planșa foto și videofilmarea anexe), procesele verbale încheiate de organele de poliție cu ocazia constatării infracțiunii și depistării învinuitului minor, declarația numitei Fiscutean Silvia, reprezentantul legal al părții vătămată SC Siracom SRL Sînmihaiu de Cîmpie și declarațiile martorilor Suciu Sabin, B. I., Chim M., Focșa V. V. și Jimborean Florin, procesul verbal de reconstituire și declarațiile martorilor Felhazi Csaba și F. Ernest (partea vătămată SC Sira Com SRL Sînmihaiu de Cîmpie nesuferind vreun prejudiciu în urma tentativei de furt, motiv pentru care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal).
S-a mai arătat în cuprinsul actului de sesizare că, în noaptea de 26/_ inculpații Farcaș Petre și Truța I. au pătruns prin efracție în magazinul aparținând SC Ileximp SRL din cartierul Ghinda de unde au sustras bunuri în valoare totală de
1.200 lei.
Cei doi inculpați s-au întâlnit pe raza municipiului Bistrița și s-au deplasat cu un taximetru până în cartierul Ghinda, după care au mers pe jos până la magazinul aparținând părții vătămate SC Ileximp SRL. Inculpații au procedat la ruperea lacătului de la prima ușă și forțarea yalei la cea de a doua ușă, pătrunzând astfel în magazin. Inculpatul Farcaș Petrică a intrat în magazin, iar inculpatul Truță I. a rămas afară pentru a asigura paza locului pentru a nu fi prinși în flagrant, însă la scurt timp a intrat și el în magazin. Prin acte de cooperare materiale, cei doi inculpați au sustras țigări, ulei, cafea pâine și alte alimente pe care le-au pus în doi saci de rafie găsiți la fața locului, după care au părăsit locul faptei și s-au deplasat pe jos spre municipiul Bistrița.
În timp ce se deplasau spre mun. Bistrița cu sacul în care erau bunurile sustrase, cei doi inculpați au sustras un moped în valoare de 1.200 lei din curtea locuinței părții vătămate Sechi D. Cosmin ( neîmprejmuită în totalitate). Cei doi inculpați au fost depistați de către organele de poliție în timp ce se deplasau amândoi pe acel moped, au abandonat bunurile sustrase și au fugit.
Inițial, inculpatul Farcaș Petre nu a recunoscut implicarea în comiterea acestor două acte de sustragere, negând participarea cu ocazia a patru ascultări efectuate de către organele de urmărire penală, iar cu ocazia ascultării din data de_ a recunoscut comiterea acestor două furturi din cartierul Ghinda.
S-a mai menționat că participația inculpaților Farcaș Petre și Truța I. se probează prin declarațiile acestora, procesul verbal de reconstituire, procesul verbal de cercetare la fața locului, procesele verbale încheiate de organele de poliție cu ocazia ridicării bunurilor sustrase abandonate, declarațiile părților vătămate ( reprezentanți), declarațiile martorilor asistenți de la reconstituire LS și Burdeț Gheorghe și declarațiile martorelor Varga D. a A. și Varga C. M., concubinele celor doi inculpați. Nu în ultimul rând starea de fapt rezultă și din declarația inculpatului Lăcătuș Petru I., care nu a participat în niciun fel la aceste două acte de sustragere, însă episodul i-a fost relatat de către cei doi inculpați participanți (partea vătămată SC Ileximp SRL și partea vătămată Sechi D. Cosmin
neconstituindu-se parte civilă în procesul penal, bunurile sustrase fiindu-le restituite, iar valoarea totală a bunurilor sustrase cu ocazia celor două acte de sustragere fiind de
2.400 lei).
În noaptea de 31.01/_, inculpații Farcaș Petre și Truța I. s-au deplasat în localitatea Sînmihaiu de Cîmpie cu intenția de a sustrage bunuri dintr-un bar din localitate. Au intenționat inițial să sustragă bunuri de la alt bar, însă s-au desistat realizând imposibilitatea decuplării sistemului de alarmare antiefracție (montat la o înălțime inaccesibilă). În continuare, cei doi inculpați s-au deplasat la blocul de locuințe din centrul localității la parterul căruia funcționează magazinul părții vătămate SC Mate A SRL. Autorii au decuplat o siguranță de la tabloul electric și au forțat ușa de acces în magazin cu două obiecte metalice găsite în zona clădirii, după care inculpatul Farcaș Petre a pătruns în magazin, moment în care s-a declanșat sistemul acustic de alarmare cu sursă de energie independent de rețeaua de alimentare stradală. În aceste condiții inculpații au fugit de la fața locului fără să reușească să sustragă vreun bun.
Prin comiterea faptei, inculpații Truța I. și Farcaș Petre nu au cauzat părții vătămate SC Mate A SRL vreun prejudiciu, aceasta neconstituindu-se parte civilă în procesul penal.
S-a mai relevat de către organul de urmărire penală că inculpatul Truța I. a susținut că, la comiterea acestui act de sustragere, a participat și inculpatul S. E., aspect care presupune efectuarea de investigații suplimentare care necesită timp, astfel că pentru soluționarea cu celeritate a faptei s-a impus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de S. E. pentru acest act într-un dosar penal separat (precizându-se că numitul S. E. nu a fost pus sub învinuire sau inculpare pentru acest act de sustragere).
Participația inculpaților Truța I. și Farcaș Petre la comiterea acestui act de sustragere se probează cu declarațiile acestora, procesul verbal de reconstituire, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire Felhazi Csaba și F. Ernest și declarația martorei Varga C. M. - concubina inculpatului Farcaș Petre.
În noaptea de 01/_, inculpații Farcaș Petre și Truța I. au pătruns prin efracție în magazinul aparținând I.F. Suci M. din Sărățel, de unde au sustras bani, țigări și alte bunuri în valoare totală de 7.950 lei, pe care le-au transportat la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. . Acesta din urmă a transportat și înlesnit valorificarea bunurilor sustrase și a beneficiat efectiv de produsul infracțional.
Inculpații Farcaș Petre și Truța I. s-au întâlnit pe raza municipiului Bistrița și au plecat în localitatea Sărățel cu intenția de a sustrage bunuri. O parte a traseului infracțional a fost parcursă de către cei doi inculpați cu un autoturism de ocazie, iar ultima parte pe jos.
După ce au ajuns la magazinul părții vătămate Suci M. - situat pe partea stângă a DJ 172 G în direcția Sărățel-Arcalia - inculpații Farcaș Petre și Truță I. au forțat cu ajutorul unei chei metalice pentru roți auto lacătul care bloca grilajul metalic și yala ușii de acces. Inițial inculpatul Truța I. a asigurat paza locului faptei, timp în care inculpatul Farcaș Petre a sustras din magazin mai multe cartușe de țigări de diferite mărci, mai multe pachete de cafea, dulciuri, produse alimentare și alte bunuri pe care le-a așezat în cutii din carton și o ladă pentru pâine găsite în clădire. Inculpatul Truța I. a intrat și el în magazin pe parcursul actului de sustragere și a
transportat cutiile cu bunurile furate. Inculpatul Farcaș Petre a pătruns în cealaltă cameră a magazinului și din casa de marcat a sustras suma de 900 de lei.
După sustragerea bunurilor, cei doi inculpați s-au deplasat pe un câmp din zona cimitirului din localitate unde au aprins lăzile și cutiile folosite la transportul bunurilor furate pe care le-au pus într-un cearșaf.
Inculpatul Truța I. l-a contactat telefonic pe inculpatul Lăcătuș Petru I., căruia i-a solicitat să se deplaseze în localitatea Sărățel cu un taximetru. Inculpatul Lăcătuș Petru I. s-a conformat, a comandat un taxi din municipiul Bistrița și s-a deplasat în localitatea Sărățel de unde i-a preluat pe ceilalți doi inculpați. Toți trei s- au deplasat la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. și au vândut 40 dintre cartușele de țigări sustrase făptuitorului Fildan A. cu suma totală de 2700 lei.
S-a menționat, de asemenea, că inculpatul Farcaș Petre a negat implicarea în comiterea acestui act de sustragere cu ocazia unui număr de 4 ascultări de către organele de urmărire penală, respectiv că, la data de_, a recunoscut în detaliu această acțiune infracțională.
Inculpatul Lăcătuș Petru I. a recunoscut doar cu ocazia celei de-a treia ascultări efectuată de către organele de poliție participația sa în comiterea acestui act de sustragere.
Participarea inculpaților Truța I., Farcaș Petre și Lăcătuș Petru I. la comiterea acestui act de sustragere se probează cu declarațiile inculpaților, procesul verbal de reconstituire, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarația reprezentantului legal al părții vătămate, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire Felhazi Csaba și F. Ernest, declarațiile martorelor Nergușer F., Varga D. a A. și Varga C. M., declarația făptuitorului Fildan A. și procesul verbal de redare a traficului datelor puse la dispoziție de operatorii de telefonie mobilă (partea vătămată I.F. Suci M. constituindu-se parte civilă în procesul penal cu suma de 7.950 lei).
S-a mai reținut în fapt că, în noaptea de 03/_, inculpații Farcaș Petre, Truța I. și Lăcătuș Petru I. au pătruns prin efracție în magazinul din Figa aparținând Consumcoop Beclean, de unde au sustras țigări, cafea și alte bunuri, în valoare totală de 2.238,43 lei.
Astfel, inculpații Lăcătuș Petru I., Farcaș Petre și Truța I. s-au întâlnit la locuința primului din Bistrița și au plecat cu un taximetru în localitatea Figa până în apropierea magazinului aparținând părții vătămate. Inculpații i-au solicitat taximetristului să-i aștepte la ieșirea din localitate, fără să-i divulge intenția infracțională, după care s-au deplasat la magazin și au spart lacătele care asigurau grilajul din fața ușii de acces cu un levier găsit într-un tractor parcat în curtea magazinului. După forțarea ușii, inculpatul Farcaș Petre a decuplat alarma acustică antiefracție și toți cei trei inculpați, prin acte de cooperare materială au sustras din magazin mai multe pachete de țigări, dulciuri, pateuri, conserve, o bluză de damă, un aparat radio și o pereche de adidași, mărunțiș și alte bunuri pe care le-au pus într- un sac găsit în magazin. După comiterea furtului, inculpații Lăcătuș Petru I., Farcaș Petre și Truța I. s-au deplasat în locul unde-i aștepta taximetristul (la ieșirea din sat) și au mers în municipiul Bistrița la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. .
Bluza sustrasă a fost ridicată de către organele de poliție de la martora Varga
D. a A., concubina inculpatului Truța I. și recunoscută de martora Ambruș Ortenzia (gestionara magazinului) ca fiind sustrasă cu ocazia comiterii furtului.
Inculpatul Farcaș Petre a negat implicarea în comiterea acestui act de sustragere cu ocazia unui număr de 2 ascultări de către organele de urmărire penală, însă la data de_ a recunoscut în detaliu această acțiune infracțională.
Inculpatul Lăcătuș Petru I. a recunoscut doar cu ocazia celei de-a treia ascultări efectuată de către organele de poliție participația sa nemijlocită în comiterea acestui act de sustragere.
Traseul infracțional divulgat de către inculpați este confirmat de traficul celulelor de telefonie mobilă.
Depozițiile celor trei inculpați se coroborează cu traficul celulelor de telefonie mobilă, declarațiile martorelor Varga D. a A., Varga C. M., procesul verbal de reconstituire și declarațiile martorilor asistenți la reconstituire Felhazi Csaba și F. Ernest, procesul verbal de cercetare la fața locului și declarația de martor a gestionarei Ambruș Ortenzia, procesul verbal de recunoaștere de către aceasta a bluzei de damă ridicată de către organele de poliție, declarația inculpatului S. E. precum și convorbirea telefonică purtată între inculpații Truța I. și Lăcătuș Petru I. la data de_ ora 13:55:43.
Partea vătămată Consumcoop Beclean nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar Generali Romania asigurare Reasigurare-Agenția Bistrița s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1619,29 lei.
În noaptea de 16/_, inculpații Farcaș Petre și Truța I. au pătruns prin efracție și au sustras bani, țigări și alte bunuri în valoare totală de 1.000 de lei din magazinul I.I. Mititean Grigore din Blăjenii de Sus. Bunurile au fost depozitate la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. .
Inculpații Farcaș Petre și Truța I. s-au întâlnit la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. din municipiul Bistrița și s-au deplasat amândoi în localitatea Blăjenii de Sus cu taxiul condus de către făptuitorul Igna Radu-Petru.
Cei doi inculpați au așteptat închiderea magazinului, după care s-au deplasat la clădire, au forțat inițial, fără succes ușa din spate, după care au mers la ușa din față pe care au reușit să o deschidă ( forțând cu un levier lacătul aplicat pe bara metalică orizontală care o asigura). Inculpatul Farcaș Petre a pătruns în magazin, iar inculpatul Truța I. a asigurat la început paza locului, după care a intrat și el în clădire. Prin acte de cooperare materială cei doi inculpați au sustras din incinta magazinului țigări, cafea, dulciuri, mezeluri, produse lactate, mărunțiș și un DVD player, bunuri pe care le-au pus într-un sac de rafie găsit în magazie de lemne a imobilului.
După comiterea furtului cei doi inculpați s-au deplasat cu taxiul condus de făptuitorul Igna Radu-Petru în municipiul Bistrița la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. care a beneficiat și el de produsul infracțional, bunurile fiind depozitate în această garsonieră.
Inculpatul Farcaș Petre a recunoscut implicarea în comiterea faptei numai cu ocazia celei de-a treia audieri efectuată de către organele de urmărire penală, susținerile sale coborându-se cu declarațiile constante de recunoaștere ale inculpatului Truța I. .
Inculpatul Lăcătuș Petru I. a recunoscut că a beneficiat de două pachete de țigări sustrase de către ceilalți doi inculpați din magazinul aparținând părții vătămate II Mititean Grigore.
Participația inculpaților Farcaș Petre, Truța I. și Lăcătuș Petru I. la acest furt se probează prin declarațiile celor trei inculpați menționați, procesul verbal de
reconstituire, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire Felhazi Csaba și F. Ernest, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorelor Varga D. a A., Varga C. M., Mititean Claudia-Florina și declarația făptuitorului Igna Radu-Petru.
Partea vătămată I.I. Mititean Grigore s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.000 lei.
În noaptea de 21/_, inculpații Farcaș Petre și Truța I. au pătruns prin efracție și au sustras bunuri în valoare totală de 1.000 de lei din cabana aparținând părții vătămate Bodea V. din Sărățel, bunurile fiind valorificate prin contribuția inculpatului Lăcătuș Petru I. .
Inculpații Farcaș Petre și Truța I. s-au întâlnit în locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. și au plecat cu un tren până în localitatea Sărățel, după care s-au deplasat pe jos la cabana părții vătămate Bodea V. . Cei doi inculpați au escaladat gardul împrejmuitor al cabanei părții vătămate, după care au forțat cu ajutorul unui levier ușa din magazia cabanei de unde au luat un levier pe care l-au folosit la forțarea ușii de acces în cabană.
Din interiorul cabanei, cei doi inculpați au sustras un polizor unghiular, două mașini de găurit și un fierăstrău circular pe le-au pus într-un sac găsit la fața locului, după care au sustras și un sac cu cartofi. Cei doi inculpați au transportat sacii cu bunuri furate la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. cu un taximetru. Inculpatul Lăcătuș Petru I. a cumpărat o parte dintre uneltele sustrase de la cei doi inculpați cu suma de 200 de lei.
Inculpatul Farcaș Petre nu a recunoscut comiterea acestui act de sustragere, însă apărarea sa este combătută prin declarațiile constante și detaliate ale inculpatului Truța I., procesul verbal de reconstituire, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate Bodea V., declarațiile martorilor asistenți la reconstituire, declarațiile martorelor Varga D. a A. și Varga C. M. .
Inculpatul Lăcătuș Petru I. a susținut de asemenea că nu are nici o implicare și nu știe nimic despre acest act de sustragere, însă nerecunoașterea sa este combătută prin declarațiile constante ale inculpatului Truța I. și declarațiile martorelor Varga D. a
A. și Varga C. M. .
Partea vătămată Bodea V. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.770 lei, incluzând și degradările cauzate ușii de acces.
În noaptea de 22/_, inculpații Farcaș Petre și Truța I. au pătruns prin efracție și au sustras bunuri din magazinul aparținând SC Cyrce Serco SRL Herina, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.200 lei.
Cei doi inculpați s-au deplasat cu un autoturism de ocazie din municipiul Bistrița în localitatea Herina și au mers pe jos până la magazinul părții vătămate SC Cyrce Serco SRL. Inițial inculpații au forțat ușa metalică din partea lateral stânga a clădirii, însă după ce au realizat că nu au nicio cale de acces în magazin s-au deplasat în partea din față a clădirii.
Realizând că magazinul are montat sistem de supraveghere video, inculpatul Farcaș Petre și-a pus pe cap un fragment din material textil găsit pe prispa din spatele clădirii pentru a-și acoperi fața, după care a forțat ușa din față cu un levier, a intrat în magazin și a sustras suma de 50 lei aflată în casa de marcat. Acționând la repezeală, inculpatul Farcaș Petre a răsturnat mai multe produse care se aflau pe tejghea.
Inculpatul Truța I. a asigurat paza locului faptei de la colțul din stânga al clădirii pentru a evita captarea fizionomiei sale de camerele de supraveghere.
Inculpații Farcaș Petre și Truța I. și-au împărțit în mod egal banii sustrași după comiterea faptei.
Inculpatul Farcaș Petre a negat inițial comiterea faptei și a recunoscut-o în detaliu cu ocazia celei de-a treia ascultări efectuate de organul de urmărire penală.
Declarațiile de recunoaștere ale inculpaților Farcaș Petre și Truța I. se coroborează cu procesul verbal de reconstituire și declarațiile martorilor asistenți, Felhazi Csaba și F. Ernest, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarația reprezentantului legal al părții vătămate, procesul verbal de redare a filmărilor surprinse de camerele de supraveghere, depozițiile martorelor Varga D. a A. și Varga C. M., precum și declarația inculpatului Lăcătuș Petru I. ( care nu a participat în niciun fel la comiterea faptei, dar a aflat detalii de la cei doi inculpați participanți).
Partea vătămată SC Cyrce Serco SRL Herina s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.200 lei.
În noaptea de 02/_, inculpații Farcaș Petre și Truța I. au pătruns prin efracție și au sustras țigări, cafea și alte bunuri în valoare de 2989,70 lei din magazinul aparținând I.F. Sipoș Ana din Chiraleș. Bunurile au fost transportate la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. care a și înlesnit valorificarea acestora.
Inculpații Farcaș Petre și Truța I. s-au întâlnit inițial în locuința inculpatului Lăcătuș Petru I., după care s-au deplasat cu un tren în satul Chiraleș și și-au continuat deplasarea până la magazinul părții vătămate I.F. Sipoș Ana. După ce au forțat cu o cheie portița de la curtea imobilului, cei doi inculpați au intrat în acea împrejmuire, iar inculpatul Farcaș Petre a întrerupt alimentarea cu energie electrică a clădirii. În continuare, cei doi inculpați au forțat împreună lacătul și yala ușii de acces în magazin cu o șurubelniță, după care inculpatul Farcaș Petre a intrat în clădire, iar inculpatul Truța I. a asigurat paza locului.
Inculpatul Farcaș Petre a sustras din magazin mai multe cartușe de țigări, 4 cutii de cafea și suma de 200 de lei, bunuri pe care le-a pus în doi saci ajutat de către Truța I. .
După comiterea faptei cei doi inculpați s-au deplasat în municipiul Bistrița la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I., unde au împărțit bunurile furate. O parte dintre țigările sustrase i-au revenit inculpatului Lăcătuș Petru I. .
Inculpatul Farcaș Petre nu a recunoscut implicarea în acest act de sustragere, însă participația sa este dovedită de declarațiile constante ale inculpatului Truța I., procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire Kadar Iosif și P. Remus L., procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile reprezentantului legal și gestionarului părții vătămate și declarațiile martorilor Varga
D. a A., Varga C. M. și Dandea Iosif.
De asemenea, inculpatul Lăcătuș Petru I. nu a recunoscut participația sa la acest act, însă depoziția sa este combătută de probele menționate în paragraful anterior.
Partea vătămată I.F. Sipoș Ana s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2989,70 lei.
În noaptea de 10/_, inculpații Farcaș Petre, Truța I. și Lăcătuș Petru I. au pătruns prin efracție în magazinul și barul ( situate în aceeași clădire) aparținând
S.C. Andalisa Prod Com S.R.L. Lechința de unde au sustras țigări, băuturi alcoolice și alte bunuri în valoare totală de 450 lei.
Inculpații Farcaș Petre, Truța I. și Lăcătuș Petru I. s-au întâlnit din nou la locuința ultimului de pe strada Dragoș Vodă din municipiul Bistrița, unde au stabilit să se deplaseze în Lechința pentru a sustrage bunuri de la magazinul și barul părții vătămate SC Andalisa Prod Com S.R.L. Lechința. Cei trei inculpați s-au deplasat din municipiul Bistrița cu taximetrul condus de către făptuitorul Igna Radu-Petru până pe strada laterală din apropierea magazinului, după care au coborât din autoturism și au trecut la comiterea acțiunii de sustragere.
Inițial cei trei inculpați s-au deplasat în spatele clădirii unde funcționează magazinul și barul, unde inculpații Truța I. și Farcaș Petre au forțat cu ajutorul unei șurubelnițe și a unei chei metalice auto geamul din PVC al magazinului. Prin acel geam au intrat în magazin inculpații Farcaș Petre și Truța I. . În continuare cei doi și- au acoperit fețele cu niște material textil găsit în prima cameră, iar inculpatul Farcaș Petre a decuplat ștecherul care asigura alimentarea cu energie a sistemului de supraveghere video. După aceea inculpatul Farcaș Petre a decuplat o siguranță de la tabloul electric situat în camera de servire a magazinului. Ambii inculpați au sustras din magazin mai multe pachete de țigări, cafea, dulciuri, mezeluri, pateuri, conserve și 2 sticle de ulei pe care le-au pus în saci pregătiți dinainte. În tot acest timp inculpatul Lăcătuș Petru I. a asigurat paza locului în exteriorul clădirii.
După sustragerea bunurilor din magazin, inculpații Farcaș Petre și Lăcătuș Petru I. au intrat (după forțarea prealabilă a lacătelor care blocau grilajul metalic și yala ușii de acces cu ajutorul unei chei metalice auto) în barul din aceeași clădire și au sustras țigări, băuturi alcoolice și bani ( mărunțiș).
Cei trei inculpați s-au deplasat în municipiul Bistrița cu bunurile sustrase asupra lor cu taximetrul condus de către făptuitorul Igna Radu-Petru.
Inculpații Lăcătuș Petru I. și Farcaș Petre au negat implicarea în comiterea acestui act de sustragere, însă apărările lor sunt combătute de declarațiile constante și detaliate ale inculpatului Truța I., declarația făptuitorului Igna Radu-Petru, declarațiile martorelor Varga D. a A. și Varga C. M., procesul verbal de reconstituire și declarațiile martorilor asistenți la reconstituire De asemenea în cauză s-au efectuat două constatări tehnico-științifice, fiind astfel dovedită corespondența caracteristicilor uneia dintre urmele de încălțăminte ridicată cu ocazia cercetării la fața locului cu deseul antiderapant al pantofului tip sport ridicat de la inculpatul Lăcătuș Petru I. .
S-a mai arătat de către organul de urmărire penală că inculpatul Lăcătuș Petru
I. a fost testat cu aparatul poligraf din dotarea Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean C., specialistul constatând reacții specifice comportamentului simulat la întrebările relevante pentru cauză:
"Știi cine a furat produse din barul SC Andalisa SRL? Răspuns: Nu!
"În data de 10/_ d-ta ai participat la furtul de produse din barul SC Andalisa SRL?"; Răspuns: Nu!
"Te-ai înțeles cu cineva să furați produse din barul SC Andalisa SRL?"; Răspuns: Nu!
De asemenea din conținutul raportului de expertiză mai rezultă că inculpatul a încercat prin diverse tertipuri (respirație controlată, mișcări fine ale degetelor pe care erau așezați senzorii GRS) să influențeze rezultatul testării.
Deși proba "poligraf"; este privită cu rezerve în mediul juridic aceasta este clar reglementată în OG 75/2000 actualizată și modificată privind organizarea activității de expertiză criminalistică (art. 2 alin. 2 lit. o - "expertiza pentru detecția comportamentului simulat";). Raportul de constatare privind detecția comportamentului simulat are valoarea probantă a oricărui raport de constatare tehnico-științifică.
Implicarea inculpaților Lăcătuș Petru I., Farcaș Petre și Truța I. în comiterea acestui act de sustragere rezultă și din depoziția martorului cu identitate protejată, dar și din declarația inculpatului S. E. ( neimplicat în furt, căruia inculpatul Lăcătuș Petru I. i-a relatat despre comiterea faptei).
S-a mai menționat faptul că inculpatul Lăcătuș Petru I. a susținut cu ocazia audierii din data de_ că s-a deplasat cu taximetristul Igna Radu la discoteca din Lechința împreună cu inculpatul Truța I., iar în acea noapte nu au comis nicio acțiune de sustragere.
Partea vătămată SC Andalisa Prod Com SRL Lechința s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.450 lei, incluzând valoarea degradărilor produse ușilor de acces cu ocazia pătrunderii prin efracție.
În noaptea de 18/_, inculpații Farcaș Petre și Truța I. au pătruns prin efracție și au sustras țigări, cafea, mezeluri, produse cosmetice, 3 telefoane mobile și alte bunuri în valoare totală de 5.050 de lei din magazinul aparținând SC Romantic Feli Prod Com S.R.L. Budacu de Jos.
Inculpații Farcaș Petre și Truța I. s-au întâlnit - ca de obicei - la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. și au stabilit să se deplaseze amândoi în satul Budacu de Jos pentru a sustrage bunuri dintr-un magazin.
Inculpații Farcaș Petre și Truța I. s-au deplasat din municipiul Bistrița în localitatea Budacu de Jos cu un taximetrist, căruia nu i-au divulgat intențiile infracționale, după care au mers pe jos până la curtea împrejmuită în care funcționa magazinul părții vătămate SC Romantic Feli Prod Com SRL Budacu de Jos.
Cei doi inculpați au creat un orificiu în gard prin secționarea plasei de sârmă din care era confecționat, au intrat în curte, după care au acces într-o cameră aflată în construcție prin forțarea unei ferestre din PVC de unde au sustras doi saci din rafie, după ce în prealabil au golit conținutul de rumeguș. Cei doi inculpați au izolat câinele care se afla în curte, după care inculpatul Farcaș Petre a forțat cu ajutorul unei chei metalice auto ușa de acces în magazin. În continuare cei doi inculpați au intrat în magazin și au sustras țigări de diferite mărci, cafea, mezeluri, brânzeturi, dulciuri, produse cosmetice, 3 telefoane mobile, bunuri pe care le-au scos din clădire cu ajutorul unui lighean și a unei lăzi de pâine, după care le-au pus în cei doi saci sustrași din camera în construcție și în alți doi saci pe care îi aveau asupra lor.
Înainte de comiterea acestui act de sustragere, în aceeași noapte inculpații Farcaș Petre și Truța I. au sustras (prin efracție) un ceas de masă, un cronometru și o șurubelniță cu mâner din lemn în valoare totală de 76 lei din incinta stației hidrometrice aparținând părții vătămate Apele Române -S.G.A. Bistrița.
După comiterea celor două acte de sustragere, cei doi inculpați au fost preluați din localitatea Budacu de Jos de către inculpatul Lăcătuș Petru I. care s-a deplasat în această localitate cu autoturismul ( neînmatriculat) condus de către inculpatul S. E.
. Cei patru inculpați s-au deplasat în aceeași noapte la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. unde au împărțit între ei bunurile sustrase.
O parte dintre țigările sustrase au fost vândute de către inculpați numitului Fildan A., aspect pe care cercetarea urmează să-l lămurească pe deplin într-un nou dosar penal.
În data de_, cu ocazia unui control în trafic au fost identificate în autoturismul inculpatului S. E. o parte dintre bunurile furate din magazinul aparținând SC Romantic Feli Prod Com SRL Budacu de Jos care au fost recunoscute de către reprezentatul societății păgubite.
Într-unul dintre aparatele telefonice sustrase cu seria IMEI 3598940412189307 a fost activat de către inculpatul Truța I. cartela telefonică 0754 610 596 folosită de către acesta. Datele de trafic au fost puse la dispoziție în baza Autorizației nr. 29/CCIJ/_ emisă de Judecătoria Bistrița.
Telefonul mobil marca Sansung model GT-E-1190 de culoare gri cu clapetă, seria IMEI 359894041218937 sustras din magazinul părții vătămate SC Romantic Feli Prod Com SRL Budacu de Jos a fost ridicat de organele de poliție de la martora Colopanț Marcela P. care l-a primit de la inculpatul Lăcătuș Petru I. .
Toți cei patru inculpați au recunoscut starea de fapt descrisă mai sus, depozițiile acestora coroborându-se cu procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire Bodiu I. Sorin și Constantin Ion, declarațiile martorilor Varga D. a A., Varga C. Ana, Radu D. a Florentina, declarația învinuitei Turdean Vandana, procesele verbale de redare a traficului celulelor de telefonie mobilă, dovada de ridicare a telefonului marca Samsung din data de_, dovada de ridicare a unui deodorant Rexona, a unui pachet de țigări marca Brass, a unui deodorant Axe Instinct, a unui număr de 3 brichete și a unui șampon Schauma, dovada de predare a acestor bunuri și declarația martorului cu identitatea protejată atribuită "Timiș L. ";.
Partea vătămată SC Romantic Feli Prod Com SRL Budacu de Jos s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.000 lei, partea vătămată S. ul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud neformulând pretenții civile în procesul penal. În perioada_ -_, în trei nopți diferite, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul Farcaș Petre a sustras împreună cu învinuiții Lingurar L., Farcaș Paul-A., Bucioacă I. n Sorin (minor) și Varga L. D. cabluri de la instalațiile de cale ferată de pe raza localității Lechința, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 25.422,40 lei. Inculpatul Farcaș Petre a participat împreună cu învinuitul Lingurar
L. la toate cele trei acte de sustragere, învinuiții Farcaș Paul-A. și Bucioacă I. n Sorin (minor) la două dintre furturi, iar învinuitul Varga L. D. la prima sustragere de cabluri.
În noaptea de 21/_ (sâmbătă spre duminică), inculpatul Farcaș Petre s-a deplasat la locul faptei împreună cu învinuitul Lingurar L. și au tăiat amândoi cu ajutorul unei securi 800 de metri de cablu de la instalația de semnalizare și dirijare a circulației feroviare aparținând Stației CFR Lechința. După ce au secționat cablurile inculpatul Farcaș Petre s-a deplasat în zona fostei fabrici de zahăr din Lechința unde s-a întâlnit cu învinuitul minor Bucioacă I. n Sorin, căruia i-a solicitat să aducă un cal de la ferma unde lucra minorul pentru a efectua un transport de cabluri.
Inculpatul Farcaș Petre și învinuitul Lingurar L. (care în acea perioadă locuia în casa inculpatului) s-au deplasat la imobilul din Lechința nr. 17 B (domiciliul inculpatului), de unde au luat un pieptar (piesă de harnașament) și un chișanfău și au plecat spre locul faptei.
Învinuitul minor Bucioacă I. n Sorin s-a deplasat la ferma unde locuia aparținând martorului Grigoaia I., fiind însoțit de către învinuitul Varga L. D. și au luat din grajd un cal, după care au mers până în zona stației CFR Lechința, unde s- au întâlnit cu inculpatul Farcaș Petre, învinuitul Farcaș Paul A. (fratele inculpatului) și învinuitul Lingurar L. .
Cei cinci coautori s-au deplasat în locul unde erau cablurile secționate și le-au legat de chișanfău cu bucăți de sârmă, după care le-au tras cu calul pe lângă calea ferată, au traversat DJ 172 E și și-au continuat deplasarea până în fața locuinței numitului Leahu Titus, de la numărul administrativ 548 unde calul nu a mai avut putere să tracteze încărcătura.
În aceste condiții, inculpatul Farcaș Petre s-a deplasat în zona fabricii de zahăr, unde s-a întâlnit cu martorul Vișan Ștefan R. ert, de la care a împrumutat un cal de culoare roșie.
Cu ajutorul acestui animal, inculpatul Farcaș Petre a tractat cablurile furate din zona locuinței lui Leahu Titus-Radu până pe pășunea din locul numit "Râtul Cailor";. În dimineața următoare, inculpatul Farcaș Petre, învinuitul Lingurar L., învinuitul Farcaș Paul A. și învinuitul Bucioacă I. n Sorin s-au deplasat în locul numit " Râtul Cailor"; unde au secționat și au ars izolația cablurilor, după care au pus cuprul rezultat prin ardere într-un sac. Inculpatul Farcaș Petre și învinuitul Lingurar
L. s-au deplasat în localitatea Sărățel și au vândut cuprul martorului Munteanu Petru cu suma de 1000 de lei.
De asemenea, platbanda metalică rezultată din transformarea cablului furat a fost vândută de către inculpatul Farcaș Petre martorului Lingurar Gheorghe de la care a fost ridicată de organele de poliție și restituită reprezentantului părții vătămate.
În altă noapte, în intervalul calendaristic_ -_, inculpatul Farcaș Petre, învinuitul Lingurar L., învinuitul minor Bucioacă I. n Sorin și făptuitorul Crețu-Ostafe I. -L. zis Păcală s-au deplasat în același loc cu calul de la ferma minorului și prin același mod de operare au sustras de metri de cablu de la instalația de semnalizare și dirijare a circulației feroviare aparținând Stației CFR Lechința. Autorii au transportat cablul secționat cu atelajul inculpatului Farcaș Petre tractat de calul de la ferma unde lucra învinuitul minor Bucioacă I. n Sorin. Cablurile sustrase au fost arse și cuprul rezultat a fost vândut de către inculpatul Farcaș Petre martorului Munteanu Petru cu suma de 600 de lei.
În noaptea de 04/_, inculpatul Farcaș Petre, învinuitul Lingurar L. și învinuitul Farcaș Paul A. au sustras 315 metri de metri de cablu de la instalația de semnalizare și dirijare a circulației feroviare aparținând Stației CFR Lechința din aceeași zonă în care au comis celelalte acte de sustragere. De această dată au folosit un cal mic de culoare roșie pe care inculpatul Farcaș Petre l-a cumpărat din banii obținuți în urma valorificării bunurilor sustrase cu ocazia actelor materiale anterioare. Cei trei coautori au ascuns cablurile sustrase în locul numit "Pământul galben"; unde au fost găsite de către câinele de urmă din dotarea Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Același câine de urmă a condus organele de poliție după urma de miros luată de la locul faptei până la locuința inculpatului Farcaș Petre.
Inculpatul Farcaș Petre nu a recunoscut inițial comiterea celor trei acte de sustragere, însă vinovăția acestuia rezultă indubitabil din declarațiile coautorilor Farcaș Paul A. (fratele său), Bucioacă I. n Sorin, Varga L. D., Lingurar L.
, din declarațiile martorilor Munteanu Petru ( care a achiziționat de la inculpat în două rânduri cupru provenit din cablul sustras), declarațiile martorului Vișan Ștefan R. erto ( de la care inculpatul Farcaș Petre a împrumutat al doilea cal folosit la primul act de sustragere), declarațiile martorilor Bândean Iosif Voicu, Grigoroaia I. și Lăcătuș L. zis "Loga"; ( care au observat când inculpatul Farcaș Petre a ars cabluri din cupru), declarația martorei Varga C. M. -concubina inculpatului și declarația învinuitului minor Varga Bogdan ( care a luat la cunoștință din relatările coautorilor despre fapta comisă de inculpat), declarația inculpatului Truța I. ( care nu a participat în vreun fel la aceste fapte, dar a aflat despre furturi de la inculpatul Farcaș Petre) și procesul verbal de conducere a câinelui de urmă. Spre
finalul cercetărilor, la data de_ inculpatul Farcaș Petre a recunoscut participarea sa în calitate de coautor la cele trei acte de sustragere.
Starea de fapt descrisă la acest punct se probează și prin procesul verbal de reconstituire din data de_, declarațiile martorilor asistenți la această activitate Dragoș Ștefan Marin și Varga Petru Dan, precum și declarațiile martorilor Baltă I., Năsui Găvrilă, Negrușa I. O., Budalacan Menuț, Beudean I., Lingurar Gheorghe, Ghiurca V., toți participanți la unele dintre activitățile de cercetare și investigare efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud.
Partea vătămată S.C. RC-CF Trans S.R.L. Brașov s-a constituit parte civilă în procesul penal cu următoarele sume: 17.119,86 lei (pentru primul act de sustragere), 9.829,42 lei (pentru cel de-al doilea act de sustragere) și 8.153,06 lei (pentru ultimul act de sustragere), suma totală menționată în cele trei adrese de constituire civilă fiind de 35.102,34 lei.
În noaptea de 14/_, inculpatul Truța I. a pătruns prin escaladare în locuința părții vătămate Pușcașiu Octavian-I. din Bistrița de unde a sustras un televizor LCD, un telefon mobil și un aragaz cu butelie în valoare totală de 1.500 lei. La comiterea faptei au participat în calitate de complici și numiții Lăcătuș M. D. și Varga Ana-Lucia.
Inculpatul Truța I. a escaladat poarta de acces până în curtea locuinței părții vătămate, după care a intrat în casă pe ușa neasigurată. În timp ce partea vătămată dormea, inculpatul Truța I. a sustras un televizor LCD, un telefon mobil, un aragaz și o butelie pe care le-a înmânat prin fereastra dinspre trotuar făptuitorului Lăcătuș M.
D. .
După comiterea faptei, cei trei autori s-au deplasat în locuința temporară comună (închiriată) de pe strada N. Drăgan din municipiul Bistrița.
Prin valorificarea datelor de trafic puse la dispoziție de societățile de telefonie mobilă în baza Încheierii Penale 58/CCIJ/_ emisă de Judecătoria Bistrița s-a stabilit că telefonul mobil sustras a fost utilizat de către făptuitorul Lăcătuș M. D.
.
Aragazul sustras din locuința părții vătămate a fost ridicat de către organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de_ la locuința făptuitorilor Lăcătuș M. D. și Varga Ana-Lucia.
Declarația inculpatului Truța I. de recunoaștere a faptei se coroborează cu procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți de la reconstituire Chivu A. și Ștefan Pompeiu, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarația
părții vătămate Pușcașiu Octavian-I., procesul verbal de percheziție, declarațiile martorilor asistenți de la percheziție P. Remus L. și Kadar Iosif.
Partea vătămată Pușcașiu Octavian-I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.100 lei.
Inculpatul Truța I. a susținut că televizorul LCD sustras i l-a vândut numitului Trifan V. .
În noaptea de 25/_, inculpații Farcaș Petre și Truța I., împreună cu învinuitul minor Varga Bogdan, au pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate Leahu Titus Radu din satul Lechința, după care au intrat pe ușa neasigurată într-o dependință, de unde au sustras 25 de kg de carne de porc și vită, o trusă de chei tubulare și un polizor unghiular, bunuri în valoare totală de 1.400 lei. Cei trei autori s-au deplasat la locuința inculpatului Farcaș Petre unde au împărțit bunurile sustrase. În dimineața următoare, inculpatul Truța I. s-a deplasat cu o parte din carnea sustrasă în municipiul Bistrița împreună cu martora Varga D. a A., concubina sa.
Participarea celor trei autori la comiterea actului de sustragere este dovedită prin declarațiile inculpatului Truța I., declarațiile învinuitului minor Varga Bogdan, procesele verbale de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire Felhazi Csaba și F. Ernest, declarațiile martorelor Varga D. a A. și Varga C.
M. și declarațiile părții vătămate Leahu Titus.
Inculpatul Farcaș Petre nu a recunoscut implicarea în acest act de sustragere, însă nesinceritatea sa este dovedită prin mijloacele de probă menționate.
Partea vătămată Leahu Titus Radu s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.400 lei.
În perioada 01-_, pe timp de noapte, inculpații Lăcătuș Petru I. și Truța
I., împreună cu învinuitul minor Varga Bogdan au pătruns prin escaladare și efracție în locuința părții vătămate Budelecan Paul D. din mun. Bistrița de unde au sustras aparatură electronică, unelte de construcții, articole de îmbrăcăminte și alte bunuri în valoare totală de 20.000 de lei.
Inițial, imobilul respectiv a fost descoperit de către învinuitul minor Varga Bogdan, care a intrat pe timp de zi, prin escaladare în curtea casei nelocuite, după care a spart un geam și a intrat în clădire. Învinuitul minor Varga Bogdan a sustras cu acea ocazie o geantă de voiaj în care se afla un sistem homecinema și un aparat pentru scame, bunuri pe care le-a vândut în aceeași zi inculpatului S. E., cei doi întâlnindu-se pe raza municipiului Bistrița.
După comiterea acestui prim act de sustragere, învinuitul minor Varga Bogdan le-a divulgat inculpaților Lăcătuș Petru I. și Truța I. posibilitatea sustragerii de bunuri din acea casă nelocuită. În noaptea următoare inculpații Lăcătuș Petru I. și Truța I., împreună cu învinuitul minor Varga Bogdan au pătruns prin escaladare în curte și în casă, după care au sustras un aspirator, salopete, băuturi alcoolice, flexuri, bormașini, un aparat de scame, o geantă de pescuit, o combină muzicală, parfumuri, lenjerie, prosoape, bibelouri, un DVD player, un fier de călcat, articole de îmbrăcăminte și albe bunuri pe care le-au pus în două geamantane și două pături găsite în același imobil.
Autorii au transportat bunurile sustrase la locuința inculpatului Lăcătuș Petru I. și le-au valorificat ulterior.
La data de_, inculpatul S. E. a predat organelor de poliție o geantă de voiaj care a fost recunoscută de către partea vătămată Budelecan Paul D. ca fiind sustrasă din locuința sa. De asemenea la data de_ același inculpat a predat organelor de poliție un aparat de scame și o geantă de pescuit termofiș sustrase de asemenea din locuința părții vătămate și recunoscute de către aceasta.
Inculpatul Truța I. și învinuitul minor Varga Bogdan au recunoscut în detaliu fapta comisă. Inculpatul S. E. și-a recunoscut participația în comiterea faptei.
Inculpatul Lăcătuș Petru I. a recunoscut doar în parte fapta comisă, susținând că implicarea sa s-a rezumat la a-i ajuta pe ceilalți doi autori să transporte bunurile furate la locuința sa. Susținerile nesincere ale inculpatului Lăcătuș Petru I. sunt combătute de declarațiile amănunțite ale inculpatului Truță I. și ale învinuitului minor Varga Bogdan, procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire Chivu A. și Ștefan Pompeiu și declarația martorului cu identitate protejată ascultat în cauză. Avem în vedere în argumentarea caracterului indubitabil al probatoriului administrat inclusiv relația apropiată dintre învinuitul minor Varga Bogdan și inculpatul Lăcătuș Petru I. ( care este fratele tatălui natural al minorului). În probarea participației inculpatului S. E. și a învinuitului minor Varga Bogdan sunt relevante dovezile de ridicare a genții de voiaj, aparatului de scame și genții de pescuit din datele de_ și_ și procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere din_ .
Partea vătămată Budelecan Paul D. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20.000 lei.
În noaptea de 27/_, inculpatul Truță I. și învinuitul minor Varga Bogdan au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului nelocuit al părții vătămate
M. Virginia situat pe strada Constantin Brăiloiu din municipiul Bistrița cu intenția de a sustrage bunuri. Cei doi coautori au forțat ușa de acces și au pătruns în clădire, după care au aprins lumina, au acoperit fereastra și au căutat bunuri pe care să le sustragă. Activitatea autorilor a fost întreruptă în urma apariției organelor de poliție care au fost sesizați prin SNUAU 112 de către martora Țermure Susana care locuiește în apropierea locului faptei. Învinuitul minor Varga Bogdan a fost prins imediat după comiterea tentativei de către organele de poliție, iar inculpatul Truța I. a reușit să fugă.
Implicarea inculpatului Truța I. și a învinuitului minor Varga Bogdan în comiterea acestui act de sustragere rezultă din declarațiile acestora, procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire Chivu A. și Ștefan Pompeiu, declarația martorei Țermure Susana și procesul verbal de depistare a învinuitului minor Varga Bogdan.
Partea vătămată M. Virginia nu a formulat pretenții civile în cauză.
În perioada 16-_, învinuitul minor Varga Bogdan a sustras bunuri în valoare de
1.200 de lei din cabana părții vătămate Sângeorzan Traian din Bistrița. La comiterea faptei au participat în calitate de complici învinuiții Țanca M., Deak T. Michele și M. Fernando Mandache.
Cei patru s-au întâlnit pe raza municipiului Bistrița și au stabilit să sustragă împreună bunuri din casa de vacanță a părții vătămate, după care s-au deplasat toți patru cu atelajul și calul învinuitului M. Fernando Mandache până în apropierea imobilului. Învinuitul minor M. Fernando Mandache a rămas la atelaj, iar
învinuiții Varga Bogdan, Țanca M. și Deak T. Michele s-au deplasat la casa de vacanță.
Învinuitul minor Varga Bogdan a pătruns prin escaladare în curtea casei de vacanță aparținând părții vătămate și cu ajutorul unei pietre a spart un geam pe unde a intrat în clădire de unde a sustras un polizor unghiular, 2 mașini de șlefuit, o mașină de găurit, un receiver Dolce, 2 telecomande TV, un prelungitor și o roabă din lemn ornamentală pe care le-a pus într-un sac găsit la fața locului. Învinuitul minor a înmânat bunurile sustrase învinuiților Țanca M. și Deak T. Michele care au asigurat între timp paza locului faptei.
În continuare cei trei coînvinuiți s-au deplasat la atelaj, în locul unde-i aștepta învinuitul M. Fernando Mandache, după care toți patru s-au deplasat în zona magazinului Kaufland din municipiul Bistrița.
După comiterea furtului, cei patru învinuiți s-au întâlnit pe raza municipiului Bistrița cu inculpatul S. E., care a înlesnit valorificarea bunurilor sustrase, o parte dintre acestea fiind cumpărate de către numitul Hășmășan Anghel-Gavril, respectiv 2 mașini de șlefuit marca Kinzo și un flex marca Winkelschleifer.
Implicarea celor patru învinuiți și a inculpatului S. E. în comiterea actului de sustrase se probează prin declarațiile acestora, procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor de la reconstituire Șoimușan M. și Salvan M. -Dan, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarația numitului Hășmășan Anghel- Gavril, dovada de ridicare de la acesta a bunurilor sustrase, declarațiile părții vătămate Sângeorzan Traian și dovada de predare a bunurilor furate. De asemenea în probațiune este relevant raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1. din_ eliberat de Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița- Năsăud din cuprinsul căruia rezultă că urma papilară ridicată cu ocazia cercetării la fața locului privind furtul comis din casa de vacanță a părții vătămate Sângeorzan Traian a fost creată de falangenta degetului mijlociu de la mâna stângă a învinuitului minor Varga Bogdan.
Prin comiterea furtului s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 1.500 lei, fiind recuperate bunuri în valoare de 300 de lei. Partea vătămată Sângeorzan Traian s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.200 lei.
În noaptea de 31.01/_, învinuitul minor Varga Bogdan a pătruns prin efracție ( spargerea lacătului care asigura ușa de acces) în garajul părții vătămate Rezmuves M. din Lechința și a sustras 4 flexuri, 5 mașini de găurit, un set de ciocane și 4 truse de chei în valoare totală de 2.450 lei. Unul din bunurile sustrase ( mașină de găurit) a fost primit de către inculpatul S. E. de la care a fost ridicat de către organele de poliție la data de_ .
Implicarea învinuitului minor Varga Bogdan și a inculpatului S. E. în comiterea faptei se probează prin declarațiile acestora, procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire P. Remus L. și Kadar Iosif și declarația părții vătămate Rezmuves M., declarația martorului, Revmuves Antal, procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere a unei mașini de găurit ridicată de la inculpatul S. E. prin procesul verbal din data de_ și declarația martorului asistent la prezentarea pentru recunoaștere Aștilean I. Călin.
Partea vătămată Rezmuves M. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.450 lei.
În perioada 09-_, învinuitul minor Varga Bogdan a pătruns prin escaladare și efracție (desprinderea unui fragment din acoperiș) în cabana părții vătămate Bugnar V. din Chiraleș de unde a sustras un contor înregistrare apă, un dispozitiv sistem de alarmă neinstalat, un aparat radio portabil, o trusă de chei, role din cablu și o centură din piele, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 2.450 lei. Învinuitul minor Varga Bogdan a vândut o parte din bunurile sustrase inculpatului S.
E. . Acesta din urmă a predat la data de_ organelor de poliție rola din cablu sustrasă și trusa de chei sustrasă din cabana părții vătămate.
Organele de poliție au ridicat de la inculpatul S. E. o trusă de chei tubulare și un cablu din cupru în lungime de 100 de metri, bunuri în valoare totală de 800 lei care au fost restituită părții vătămate Bugnar V. .
Relevantă în acest caz este ridicarea cu ocazia cercetării la fața locului a unui înscris (bilețel) conținând numere de telefon mobil și prenume de persoane și denumiri de localități. Prin expertiză grafoscopică, s-a stabilit că scrisul de pe acel bilețel a fost executat de către învinuitul Varga Bogdan (raportul nr. 196.229 din_ eliberat de Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița- Năsăud).
Pentru probarea implicării învinuitului minor Varga Bogdan și a inculpatului S.
E. în comiterea acestui act de sustragere sunt relevante declarațiile acestora, procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire P. Remus-L. și Kadar Iosif, dovada de ridicare a trusei de chei și rolei de cablu din data de_ de la inculpatul S. E., declarațiile părții vătămate Bugnar V., procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere a bunurilor sustrase și declarația martorului asistent la prezentarea pentru recunoaștere P. Remus-L. .
Partea vătămată Bugnar V. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.650 lei (diferența nerecuperată a prejudiciului).
În cursul lunii februarie 2013, învinuitul minor Varga Bogdan a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor și prin efracție ( spargerea lacătelor care asigurau ușa de acces) în garajul părților vătămate Grama Iuliu și Grama Vlăduț din Lechința de unde a sustras două fierăstraie mecanice în valoare totală de 2.000 de lei. Inculpatul a urcat pe scară în podul garajului de unde a sustras cele două bunuri, după care s-a deplasat la imobilul din locul numit "Știubei"; aparținând inculpatului S. E.
, unde a depozitat bunurile sustrase.
Unul dintre bunuri a fost ridicat de la învinuitul S. E. la data de_ de către organele de poliție.
Celălalt fierăstrău mecanic a fost recuperat de către organele de poliție de la făptuitorul Rostaș Călin.
Implicarea inculpatului S. E. și a învinuitului minor Varga Bogdan în comiterea faptei se probează prin declarațiile acestora, procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți la reconstituire M. A. M. și Lăcătuș Noti-Crăciun, declarația părții vătămate Grama Vlăduț, declarația făptuitorului Rostaș Călin, procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere a celor două fierăstraie mecanice ridicate de la făptuitorul Rostaș Călin și de la inculpatul S.
E., declarația martorului asistent la prezentarea pentru recunoaștere P. Remus-L.
, dovezile din data de_ de ridicare a celor două bunuri.
Părțile vătămate Grama Iuliu și Grama Vlăduț s-au constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 500 de lei, reprezentând costul de reparație al bunurilor sustrase.
În noaptea de 19/_, învinuitul minor Varga Bogdan a pătruns prin escaladarea gardului și a unei ferestre în locuința părții vătămate Leahu Titus Radu, de unde a sustras un polizor unghiular, un pistol de lipit, două fiere de călcat, un redresor de curent electric și o trusă de chei, în valoare totală de 1.500 lei.
Învinuitul minor Varga Bogdan a vândut o parte dintre bunurile sustrase inculpatului
S. E., de la care organele de poliție au ridicat la data de_ un pistol de lipit care a fost recunoscut de către partea vătămată Leahu Titus Radu și restituit acesteia.
Implicarea inculpatului S. E. și a învinuitului minor Varga Bogdan în comiterea faptei se probează prin declarațiile acestora, procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți Felhazi Csaba și F. Ernest, declarațiile părții vătămate Leahu Titus Radu, procesul verbal de ridicare a bunului sustras, procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere și declarația martorului asistent de la prezentarea pentru recunoaștere P. Remus L. .
Partea vătămată Leahu Titus s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.400 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea actului de sustragere descris mai sus.
La începutul lunii martie 2013, inculpatul S. E. și învinuitul minor Varga Bogdan au încercat să pătrundă prin efracție, fără succes în garajul părților vătămate Grama Iuliu și Grama Vlăduț din Lechința cu scopul de a sustrage bunuri, însă nu au reușit. În aceeași noapte inculpatul S. E. și învinuitul minor Varga Bogdan au pătruns fără drept în curtea locuinței și în dependința părții vătămate Dângan Florian de unde au sustras bunuri în valoare totală de 1.100 de lei.
Cei doi coautori au plecat pe timp de noapte de la imobilul inculpatului S. E. din locul numit " Știubei"; și au mers pe jos până la garajul părții vătămate Grama Iuliu din Lechința. După ce au pătruns în spațiul împrejmuit al garajului prin escaladarea gardului, cei doi coautori au încercat pe rând să spargă lacătele de la ușa garajului, însă nu au reușit și au renunțat la demersul infracțional.
În aceeași noapte, inculpatul S. E. și învinuitul minor Varga Bogdan s-au deplasat la locuința părții vătămate Dângan Florian, au pătruns fără drept în curte pe poarta neasigurată și în bucătăria de vară pe ușa de acces neîncuiată, de unde au sustras 2 pungi cu brânză și un aparat de sudură în valoare totală de 1.100 lei.
Cei doi coautori au transportat bunurile sustrase la imobilul din locul numit
"Știubei"; și în ziua următoare au valorificat brânza sustrasă în Piața Decebal din municipiul Bistrița.
Aparatul de sudură a fost vândut de către inculpatul S. E. martorului (cumpărător de bună credință) Motogna Cornel de la care a fost ridicat de către organele de poliție și restituit părții vătămate Dângan Florian.
Participația celor doi autori la comiterea faptei rezultă din declarațiile acestora, procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor de la reconstituire Tătar V. - Marcel și P. Remus L., declarațiile părților vătămate Grama Iuliu și Dângan Florian, dovada de ridicare a aparatului de sudură de la Motogna Cornel, declarația acestuia din urmă și procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere a bunului respectiv de către partea vătămată Dângan Florian.
Partea vătămată Dângan Florian s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.100 lei, iar părțile vătămate Grama Iuliu și Grama Vlăduț nu au formulat pretenții civile în procesul penal.
Cumpărătorul de bună-credință Motogna Cornel nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În cursul lunii martie 2013, învinuitul minor Varga Bogdan a sustras, pe timp de zi, cablurile de la un aparat de sudură și două prelungitoare aflate într-o anexă de la clădirea unde funcționa fabrica de cărămidă aparținând aceleiași părți vătămate. Învinuitul minor Varga Bogdan a pătruns în anexa respectivă prin forțarea ușii de acces cu un obiect metalic găsit în apropiere iar cablurile de la aparatul de sudură le-a tăiat cu ajutorul unui patent. Prin comiterea acestui act de sustragere învinuitul minor Varga Bogdan a cauzat un prejudiciu în valoare de 1.100 lei. Învinuitul minor i-a vândut cablurile sustrase inculpatului S. E. .
Partea vătămată Man A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.100 lei.
Implicarea învinuitului minor Varga Bogdan și a inculpatului S. E. în comiterea actului de sustragere este probată prin declarațiile constante ale acestora, procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți de la reconstituire M.
A. M. și Lăcătuș Noti Crăciun și declarațiile părții vătămate Man A. .
S-a mai reținut de către organul de urmărire penală că, independent de implicarea în activitățile de sustrageri și valorificare de bunuri sustrase, inculpatul Lăcătuș Petru I. a comis în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada mai 2012-mai 2013, aproape zilnic acte de proxenetism, în sensul că a înlesnit practicarea prostituției de către învinuita Turdean Vandana pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița și a beneficiat de sumele de bani obținute în acest mod de aceasta. Inculpatul îi asigura protecția învinuitei față de eventualii clienți agresivi și asigura scăparea acesteia în situațiile în care existau acțiuni ale organelor de poliție. În multe ocazii inculpatul se deplasa pe șoseaua de centură și supraveghea activitatea infracțională a învinuitei Turdean Vandana pentru a avea control asupra sumelor de bani obținute de către aceasta.
Convorbirile telefonice purtate de către cei doi interceptate în cauză dovedesc cu certitudine faptul că inculpatul o verifica și o supraveghea pe învinuită și beneficia de banii obținuți de aceasta în urma practicării prostituției. Infracțiunea de proxenetism în legătură cu cea de prostituție comisă de către învinuita Turdean Vandana se probează și cu declarațiile învinuitei menționate, declarațiile inculpaților Truța I. și S. E., învinuitului minor Varga Bogdan, declarațiile martorilor Radu
D. a Florentina, Varga D. a A., Covaci A., Spân N., P. S. și Negrea I.
, precum și declarația martorului cu identitate protejată "Timiș L. ";.
Apărările inculpatului Lăcătuș Petru I. potrivit cărora și învinuita Turdean Vandana beneficia de sumele de bani pe care le obținea el și că aceasta îi întreținea din banii obținuți în urma practicării prostituției și pe copiii ei minori nu sunt în măsură să înlăture răspunderea penală pentru infracțiunea de proxenetism.
De altfel, inculpatul Lăcătuș Petru I. nu este deloc o persoană începătoare în acest gen de fapte, în condițiile în care, prin Sentința Penală 50/F/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud (menținută în căile de atac și rămasă definitivă), a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunile de trafic de minori, proxenetism și act sexual cu un minor.
Mai mult, din actele existente la dosarul cauzei (inclusiv redările unor convorbiri și comunicări telefonice) rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 2012- mai 2013, inculpatul Lăcătuș Petru I. a beneficiat de pe urma practicării
prostituției de către alte persoane, unele dintre acestea identificate (Chereș Silvia, Radu D. a-Florentina, Crișan I. Izaura, Muga Romina R. și Covaci L. ), altele neidentificate până în prezent.
Pentru probarea infracțiunilor de proxenetism și prostituție comise în perioada mai 2012- mai 2013 de către învinuita Turdean Vandana și inculpatul Lăcătuș Petru I. sunt relevante convorbirile telefonice purtate de către aceștia, care probează fără dubiu rolul inculpatului în această "afacere";.
În concurs cu actele de furt calificat (autorat și complicitate) și tăinuire prezentate anterior, în perioada 19-_, în baza unei rezoluții infracționale unice, în trei ocazii diferite, inculpatul S. E. a condus pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat.
Astfel, în noaptea de 18/_, inculpatul S. E. a condus autoturismul marca Nissan cu numerele de circulație provizorii BN052148 (expirate) pe traseul Bistrița-Budacu de Jos, ocazie cu care a asigurat transportul bunurilor sustrase din barul aparținând SC Romantic Feli Prod Com SRL de către inculpații Farcaș Petre și
S. E. .
În data de_, inculpatul S. E. a fost depistat în trafic de către organele de poliție, în timp ce conducea același autoturism, pe strada Gării din localitatea Lechința.
Chiar în condițiile în care a fost prins în flagrant, în ziua următoare,_, inculpatul a condus din nou autoturismul respectiv neînmatriculat, din Lechința în mun. Bistrița.
Raportat la intervalul scurt de timp dintre cele trei acte materiale de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, s-a apreciat că acestea au fost comise în baza unei rezoluții infracționale unice.
Din adresa nr. II/F/7140 din_ emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud rezultă că autoturismul în cauză avea autorizația provizorie de circulație valabilă pentru perioada_ -_ .
Infracțiunea rutieră comisă de către inculpatul S. E. se probează prin declarațiile acestuia, procesul verbal de constatare a infracțiunii, declarația martorului asistent la constatare Pașca N. V. și declarațiile inculpaților Farcaș Petre, Lăcătuș Petru I. și Truța I. .
Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de_ la domiciliul din Lechința aparținând inculpatului S. E., au fost descoperite de către organele de poliție articole pirotehnice aflate în stare de funcționare deținute fără drept pe care inculpatul intenționa să se comercializeze. Din acest motiv, față de inculpatul S. E. s-a dispus începerea urmăririi penale și s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prev. de art. 37 alin. 3 din legea 126/1995 republicată. În cauză există indicii că inculpatul a comercializat anterior produse pirotehnice de aceeași natură.
Verificând legalitatea si temeinicia măsurii arestului preventiv, prin prisma disp. art. 300 indice 2 C.pr.penala și, totodată, prin prisma materialului probatoriu vast administrat în faza de urmărire penală (dosar ce este format dintr-un număr de 19 volume) și a poziției de recunoaștere a vinovăției - manifestată de către inculpați în faza de urmărire penală - instanța de fond a constatat că, în cauză, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpații au comis infracțiunile de care
sunt bănuiți, că natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților este una gravă (având in vedere numărul mare de acte materiale de furt comise, modalitatea concretă de comitere a acestora (pe timp de noapte, prin efracție, în coautorat cu alte persoane, printre care și minore, respectiv cu premeditare și în locuri publice), cuantumul ridicat al prejudiciilor cauzate numeroaselor părți vătămate (în număr de 40 de persoane fizice sau juridice) și, nu în ultimul rând, atragerea în câmpul infracțional și a mai multor persoane minore.
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de cei patru inculpați nu au încetat, pericolul concret al acestora pentru ordinea publică rezultând, atât din modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor, cât și din datele ce caracterizează persoana inculpaților (inculpatul Truță I. este în vârstă de 27 ani și a comis infracțiunea dedusă cercetării în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința Penală 43/_ a Judecătoriei Beclean, definitivă prin Decizia Penală 71/A/_ a Tribunalului Bistrița, din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de_ cu un rest de 878 zile; inculpatul Farcaș Petre este în vârstă de 26 de ani și a comis cele două infracțiuni deduse cercetării în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare aplicată prin Sentința Penală 43/_ a Judecătoriei Beclean, definitivă prin Decizia Penală 71/A/_ a Tribunalului Bistrița, din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de_ cu un rest de 589 zile; acesta a avut o atitudine nesinceră pe parcursul cercetărilor; inițial a fost cercetat de organul de cercetare penală din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud cu privire la infracțiunea comisă în dauna S.C. RC-CF Trans S.R.L, în zona stației CFR Lechința și nu a recunoscut faptele; aceeași atitudine de nerecunoaștere a fost adoptată de către acest inculpat și cu privire la cealaltă infracțiune continuată dedusă cercetării cu ocazia ascultărilor anterioare dispunerii măsurilor preventive în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, inculpatul Farcaș Petre a recunoscut ulterior pe parcursul mai multor ascultări infracțiunea comisă în dauna S.C. RC-CF Trans S.R.L. și actele materiale de sustragere comise în dauna părților vătămate SC Ileximp SRL Ghinda, Sechi D., SC Mate A SRL Sînmihaiu de Cîmpie, I.I. Suci M. din Sărățel, Consum Coop Beclean, I.I. Mititean Grigore Blăjenii de Sus, SC Cyrce Serco SRL Herina, SC Romantic Feli Prod Com SRL Budacu de Jos și S.G.A. Bistrița în baza propriei evaluări a probatoriului de care a luat la cunoștință, inculpatul și-a menținut poziția nesinceră cu privire la actele de sustragere comise în dauna părților vătămate Bodea V., I.I. Șipoș Ana, SC Andalisa Prod Com SRL Lechința și Leahu Titus- Radu, însă probele administrate dovedesc fără putință de tăgadă participarea acestuia în calitate de coautor și la aceste furturi, pe parcursul anchetei, inculpatul Farcaș Petre a amenințat martori și pe alți inculpați, este necăsătorit, nu are copii, nu are ocupație și nici loc de muncă; inculpatul Lăcătuș Petru I. este în vârstă de 24 ani și este cunoscut cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, în momentul în care a comis infracțiunile deduse cercetării în prezenta cauză inculpatul era judecat pentru infracțiuni grave - trafic de minori, proxenetism, etc - fiind inițial arestat preventiv și liberat sub control judiciar într-o cauză în care a fost între timp condamnat definitiv la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare cu executare, prin Sentința Penală 50/F/2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud și menținută în căile de atac, definitivă prin Decizia Penală 1593/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție; inculpatul Lăcătuș Petru I. a avut o atitudine nesinceră cu ocazia ascultărilor anterioare dispunerii măsurilor preventive în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, ulterior a recunoscut (nuanțat) participația la furturile comise în dauna părții vătămate Budelecan Paul D. și Consumcoop Beclean, infracțiunea de tăinuire comisă în dauna părții vătămate Suci M. și actele de complicitate cu privire la furturile din patrimoniile părților vătămate din magazinul aparținând părții vătămate SC Romantic Feli Prod Com SRL Budacu de Jos, inculpatul s-a menținut pe o poziție nesinceră cu privire la actele de complicitate la furturile comise în dauna părților vătămate I.I. Mititean Grigore, I.I. Sipoș Ana Chiraleș și Bodea V., însă probele administrate în cauză dovedesc implicarea acestuia în forma reținută în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, acesta a recunoscut în parte infracțiunea de proxenetism, respectiv că a beneficiat de banii obținuți prin practicarea prostituției de către învinuita Turdean Vandana; inculpatul S. E. este în vârstă de 24 ani și a comis infracțiunile deduse cercetării în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare pe timp de 3 ani și 4 luni aplicată prin Sentința Penală 135/_ a Judecătoriei Beclean, rămasă definitivă la_ ; a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, însă a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală și experții medico-legali cu privire la o inexistentă stare de iresponsabilitate; inculpatul are în familie un schizofrenic - pe tatăl său - și a încercat să-i imite comportamentul), situație în care inculpații au generat sentimente de temere, de indignare și insecuritate în rândul opiniei publice.
În virtutea considerentelor mai sus expuse, instanța de fond a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un real pericol pentru ordinea publică, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestora.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond - în baza disp. art. 300 ind. 2 Cod procedură penală rap. la art. 160 ind. b Cod procedură penală - a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații TRUȚĂ I.
, FARCAȘ PETRE, LĂCĂTUȘ PETRU I. și S. E., urmând să mențină această măsură.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul recurent S. E., solicitând admiterea recursului, și în principal revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri și nu sunt motive noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive. Se arată că a recunoscut faptele comise și regretă și nu sunt indicii temeinice că lăsat în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau să influențeze părți din dosar. Pe de altă parte, apreciază că nu prezintă pericol public, iar lăsat în libertate ar putea plăti prejudiciul cauzat părților vătămate.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Recursul declarat este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că instanța de fond a analizat în mod judicios situația inculpatului din perspectiva art. 300/2Cod procedură penală și a reținut corect că sunt îndeplinite condițiile art.143 Cod procedură penală în sensul că există probe și indicii temeinice că a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, fiind incidente și dispozițiile art. 148 lit. f Cod
procedură penală, ale cărui condiții sunt îndeplinite cumulativ. Asemenea primei instanțe, tribunalul apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind: natura și gravitatea faptelor pretins comise, modalitatea în care se pretinde că au fost săvârșite, numărul actelor materiale, conținutul acestora, numărul faptelor pentru care este trimis în judecată, persoana inculpatului, care nu este la prima încălcare a legii, dobândind statutul de recidivist, comiterea faptei împreună cu persoane minore, prejudiciul relativ mare cauzat, precum și celelalte aspecte reținute de instanța de fond, astfel că s-a apreciat că luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive nu este adecvată la acest moment procesual.
Faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, că le regretă sunt împrejurări ce aparțin fondului cauzei, raportat la aspectele reținute apreciindu-se că, în condițiile în care nu a fost dovedită schimbarea temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii preventive, nu se poate face aplicarea disp.art.139 al.1 Cod procedură penală, privind luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, care de altfel este inadecvată la acest moment procesual.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul formulat de recurentul S. E. împotriva Încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul penal nr._ .
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. D. O. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul S. E. împotriva Încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul penal nr._ .
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. D. O. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
G. A. L. | M. | V. | -B. | D. R. M. |
Red/dact G.A/R.M. _
Jud. fond V. M.L.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a2
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 276/R/2013
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul S. E. împotriva Încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul penal nr._ .
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. D. O. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
G. A. L. | M. V. | -B. | D. R. M. |
Pentru conformitate cu originalul,
← Decizia penală nr. 275/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 1050/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|