Decizia penală nr. 277/2013. Mentinere arest preventiv

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA PENALĂ NR. 277/R/2013

Ședința publică din data de 14 august 2013 Instanța constituită din:

Președinte R. M. Judecător M. L. Judecător A. Ț. Grefier A. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. A. împotriva încheierii penale f.n. din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca prin care s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpat.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul C. A. aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Torok Pali Erzsebet, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. M. P. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

La întrebarea instanței, inculpatul C. A., arată că își menține recursul formulat.

Instanța procedează la identificarea inculpatului C. A., care arata ca este fiul lui Natural si M., nascut la data de_ in C. -Napoca.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului dreptul de a fi asistat de un apărător ales, fiindu-i desemnat un apărător din oficiu.

Inculpatul C. A., arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Aparatorul desemnat din oficiu pentru inculpat si reprezentanta M. ului Public, arata ca nu au de formulat alte cereri.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul participanților în susținerea acestuia.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C. A., solicita instantei admiterea recursului, revocarea masurii arestarii preventive dispuse prin incheierea penala din data de_ pronuntata de Judecatoria C. -Napoca si pe cale de consecinta sa dispuna punerea de indata in libertate a inculpatului.

In subsidiar, in masura in care instanta va aprecia ca sunt indeplinite conditiile, solicita instantei sa aplice inculpatului o masura mai blanda, neprivativa de libertate, respectiv aceea de a nu parasi localitatea sau tara.

Arata ca in cauza temeiurile avute in vedere la luarea masurii s-au modificat, nu exista date si indicii temeinice care sa justifice masura luata iar pericolul pentru

ordinea publica s-a diminuat odata cu trecerea timpului. Totodata, arata ca din intreg materialul probatoriu nu rezulta ca lasarea inculpatului in stare de libertate ar duce la savarsirea altor infractiuni, ori ca ar incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului, din moment ce acesta a recunoscut savarsirea faptei, a dat dovada de sinceritate si regret pentru faptele retinute in sarcina sa.

Chiar daca este vorba de o persoana cu antecedente penale, acestea trebuie avute in vedere de instanta de judecata raportat la persoana fiecarui inculpat in parte. Apreciaza ca, raportat si la probele existente la dosarul cauzei, contributia inculpatului la savarsirea faptei nu a fost una insemnata si raportat la varsta si aspectul fizic al acestuia, isi pune intrebarea daca persoana acestuia le-a insuflat, pe

bune, partilor vatamate o stare de temere.

Raportat la atitudinea inculpatului si la conduita acestuia precum si la probele administrate, apreciaza ca in acest moment procesual masura adoptata este una excesiva, motiv pentru care solicita revocarea ei.

Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentanta M. ului Public, solicită instanței să respingă recursul declarat in cauza și să mențină hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În opinia sa, instanța de fond in mod corect a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestului preventiv luata fata de acest inculpat si a mentinut-o in continuare, inculpatul fiind trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de talharie, respectiv tentativa de talharie.

De asemenea, arata ca sunt indeplinite cerintele art. 143 C.p.p. si art. 148 lit. f C.p.p., pericolul pentru ordinea publica fiind dat de modalitatea in care a fost comisa aceasta fapta cat si de persoana inculpatului care este recidivist.

Solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

Inculpatul C. A., având ultimul cuvânt, solicită instanței să fie cercetat în stare de libertate, arătând că nu a contribuit cu nimic la comiterea acestei fapte, ci doar a asistat.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea penală din data de_ a Judecătoriei C. -Napoca, în baza art. 3001C.pr.penală, instanța de fond a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventivă a inculpaților C. A. , fiul lui natural și M., născut la data de_ în C. -Napoca, jud. C., domiciliat în C. -Napoca, str. G.G. Byron, nr. 15, ap. 23, jud. C., identificat prin CIP seria PC nr. 7., CNP 1., actualmente în arestul I. C., F. Z. , fiul lui Carol și I., născut la data de_ în C. - Napoca, jud. C., domiciliat în C. -Napoca, str. Horea, nr. 81, ap. 3, jud. C., identificat prin CI seria KX nr. 5., CNP 1., actualmente în arestul I. C. și

K. A. GAB. L, fiul lui V. G. și C. a L., născut la data de_ în

C. -Napoca, jud. C., domiciliat în com. Cojocna, sat Cojocna str. Vasamanitau nr. 4, jud. C., identificat prin CI seria KX nr. 6., CNP 1., actualmente în arestul I. C., pe care în baza art. 3001alin. 1 și 3 și art. 160bC.pr.penală le-a menținut ca fiind temeinice și legale.

Instanța a respins cererile de revocare a măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpaților, cât și cererea formulată de către apărătorul inculpatului F. Z. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura de prevenție a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

S-a menținut termenul fixat pentru data de_, ora 8, sala 31.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpații F.

Z., C. A. Și K. A. G. , au fost trimiși în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din data de_, dosar parchet nr. 6308/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunilor: - inculpatul F. Z. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată C. G. ) și de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată Nițoaia A. ), fiecare cu aplic. art. 37 lit. a C.penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., - inculpatul C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată C.

G. ) și de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată Nițoaia A. ), fiecare cu aplic. art. 37 lit. a C.penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. și inculpatul K. A. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată C. G. ) și de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată Nițoaia A. ), totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din data de_ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații: inculpatul F.

Z. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată C. G. ) și de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată Nițoaia A. ), fiecare cu aplic. art. 37 lit. a C.penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., - inculpatul C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21 lit. a și b C.pen. (parte vătămată C. G. ) și de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată Nițoaia A. ), fiecare cu aplic. art. 37 lit. a C.penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. și inculpatul K.

  1. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată C. G. ) și de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. (parte vătămată Nițoaia A. ), totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

    Prin încheierea penală nr. 66/C/A/2013 din data de_ a Judecătoriei C. - Napoca s-a dispus arestarea preventiva a inculpaților F. Z., C. A. Și K.

    1. G., pe o durată de câte 29 de zile fiecare începând cu data de_ .

În sarcina inculpaților se retine faptul ca, la data de_, pe timp de noapte și în loc public (Piața M. Viteazu din mun. C. -Napoca), prin exercitarea de amenințări explicite - cu pumnul și cu o șurubelniță utilizată ca armă - și implicite, i- au sustras părții vătămate C. G. un telefon mobil marca Nokia C3 și suma de 16 lei și au încercat să sustragă de la partea vătămată Nițoaia A. bunuri aflate

asupra sa, fără să reușească acest lucru, întrucât nu au găsit bunuri care să prezinte interes.

Instanța de fond a reținut că există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpați a faptei pentru care au fost arestai preventiv și trimiși în judecată.

În acest sens este și punctul de vedere exprimat în recomandarea nr.R ( 80) 11 a Comitetului de miniștrii ai Consiliului Europei potrivit căruia existența unor motive verosimile care să legitimeze bănuiala că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este urmărit este privită ca o condiție generală independentă de temeiurile detenției provizorii, Curtea statuând că aceste motive verosimile presupun existența unor fapte sau informații de natură a convinge obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune, ori în speța de față la momentul arestării acestea există indubitabil și se regăsesc în cele menționate mai sus.

Arestarea preventivă a inculpatului este condiționată pe de o parte de existența unor probe sau indicii temeinice ale săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte de existența vreunuia dintre cazurile prevăzute la art.148 C.pr.pen.

Sub cel dintâi aspect menționat din actele și lucrările efectuate până la acest moment al urmării penale, rezultă existența unor probe sau indicii temeinice ale săvârșirii de către inculpați a faptelor ce le-au fost reținute în sarcină.

În ceea ce privește pericolul social concret al faptelor reținute în sarcina inculpaților aceasta se conturează pe de o parte din însăși natura infracțiunilor săvârșite,

Referitor la cazul prev. de art. 148 al. 1 lit. f) C.P.P. și anume că "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică";, existența acestui caz care să facă posibilă arestarea preventivă rezultă din următoarele aspecte:

Cu privire la art.148 lit.f C.P.P.,teza I, infracțiunea pentru care sunt cercetați inculpații, și anume cea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. și de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. este sancționată cu pedeapsa de la 5 la 20 ani, legea prevăzând așadar un maxim special cu mult mai mare decât cel cerut de art.148 lit.f C.P.P. (4 ani), și anume 20 de ani.

Cu privire la teza a II-a a aceluiași text, există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel trebuie avută în vedere în primul rând natura faptei și gravitatea acesteia, fiind vorba de o faptă prin care se încalcă relațiile sociale privitoare la posesia și detenția bunurilor mobile ale altuia precum și relațiile sociale ce ocrotesc dreptul la viață, integritate corporală, sănătate, libertate și demnitate și pentru care legea prevede un maxim special al pedepsei cu închisoarea ridicat, și anume 20 ani. Deși pericolul concret la care se referă art. 148 lit.f C.P.P diferă de pericolul social al faptei reflectat în pedeapsa stabilită de legiuitor, totuși aprecierea pericolului concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților pentru ordinea publică nu poate fi analizat făcându-se abstracție de pericolul social al faptei comise, pentru că în esență ambele noțiuni se referă la starea de nesiguranță creată membrilor comunității prin fapta inculpatului.

Astfel, trebuie avute în vedere modul de concepere a activității infracționale, împrejurările comiterii faptei, urmările acesteia.

Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura și modalitatea de comitere a faptelor.

Totodată, pericolul concret generat de lăsarea în libertate a inculpaților C.

A. se desprinde și din examinarea fișelor cazier ale acestora, aceștia aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind condamnați pentru fapte similare.

Potrivit dispozițiilor art.3001C.pr.pen., instanța de judecată are obligația ca imediat după înregistrarea unor dosare în care sunt trimiși în judecată inculpați în stare de arest preventiv, să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv și sa se pronunțe asupra menținerii sau nu a acestei măsurii.

Verificarea aspectelor legate de prevederile art.3001C.pr.pen. s-a efectuat în

ședința Camerei de Consiliu din data de_, în prezenta inculpaților arestați preventiv, asistați de apărători din oficiu.

La baza arestării preventive a inculpaților stau dispozițiile art. 136 lit. d, art.

143, art. 1491și art. 148 lit. f C.p.p..

Într-adevăr arestarea preventivă a unei persoane împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală presupune pe de o parte existența unor probe sau indicii temeinice ale săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte existența cel puțin al unuia din cazurile reglementate de art. 148 C.p.p.

Cu referire la art.148 lit.f C.P.P.,teza I, infracțiunea pentru care sunt cercetați inculpații, legea prevede un maxim special al pedepsei cu închisoarea cu mult mai mare decât cel cerut de art.148 lit.f C.P.P. (4 ani).

Cu referire la teza a II-a a aceluiași text, s-a considerat că există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Sub aspectul cerințelor prevăzute de art. 148 lit. f C.p.p. instanța de fond a constatat că din probatoriul administrat în cauză până la acest moment, temeiul se regăsește în vederea menținerii măsurii arestării preventive față de inculpați fiind îndeplinite ambele teze ale textului de lege.

Instanța de fond a reținut că inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura infracțiunii comise de către inculpați de o gravitate sporită și care dovedește indubitabil pericolul concret pe care îl prezintă aceștia, din modul cum aceștia au conceput și săvârșit infracțiunea în acest sens inculpații au acționat intr-un mod denotând obișnuința plănuirii și săvârșirii unei infracțiuni împotriva ordinii patrimoniale, a perseverentei infracționale a inculpaților.

Instanța de fond a constatat că din momentul arestării preventiva și până în prezent nu a intervenit nici o schimbare în privința indiciilor care au fost luate în considerare cu ocazia soluționării cererii de arestare preventiva a inculpaților și nici cu privire la latura civila a cauzei.

Din considerentele expuse instanța constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventive față de inculpați, a menținut această măsură ca fiind temeinică și legală, a respins și cererile de revocare a măsurii arestării preventive a inculpaților și judecarea lor în stare de libertate, cât și cererile de a se lua față de inculpatul F.

Z. măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Fata de aceste considerente, în baza art. 3001C.pr.penală, instanța de fond a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventiva a inculpaților C. A.

, actualmente în arestul I. C., F. Z., actualmente în arestul I. C. și K. A.

G., actualmente în arestul I. C., pe care în baza art. 3001alin. 1 și 3 și art. 160bC.pr.penală le-a menținut ca fiind temeinice și legale.

Instanța a respins cererile de revocare a măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpaților, cât și cererea formulată de către apărătorul inculpatului F. Z. de inlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura de prevenție a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Instanța a menținut termenul fixat pentru data de_, ora 8, sala 31.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C. A. solicitând admiterea acestuia și rejudecând cauza să se dispună cercetarea sa în stare de libertate.

Analizând recursul formulat pe baza actelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:

Prin Încheierea penală f. nr. din data de 06 august 2013 a Judecătoriei C. - Napoca pronunțată în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe s-a constatat, în temeiul art.3001C.pr.pen. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventiva a inculpatului C. A., alături de alți coinculpați, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen. și de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a și b C.pen.

Față de mijloacele de probă administrate până la acest moment procesual, tribunalul reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că se impune și în prezent menținerea arestului preventiv dispus față de inculpat și, pe cale de consecință, recursul declarat în cauză, față de motivele invocate, este nefondat.

Astfel, din declarațiile părții vătămate, ale martorilor audiați în cauză, procesele verbale de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului și coinculpaților, tribunalul constată că față de acesta există indicii temeinice în sensul art.143 C.pr.pen respectiv suspiciuni în măsură să convingă un observator obiectiv și imparțial, în sensul art. 5 parag.1 lit.c din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din care rezultă presupunerea rezonabilă că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit fapta de comiterea căreia este învinuit, constând în aceea că în data de_, pe timp de noapte, împreună cu mai multe persoane și în loc public (Piața M. Viteazu din mun. C. -Napoca), prin exercitarea de amenințări explicite - cu pumnul și cu o șurubelniță utilizată ca armă - și implicite, a sustras părții vătămate C. G. un telefon mobil marca Nokia C3 și suma de 16 lei și au încercat să sustragă de la partea vătămată Nițoaia A. bunuri aflate asupra sa, fără să reușească acest lucru, întrucât nu au găsit bunuri care să prezinte interes.

În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art.148 lit.f C.pr.pen., în mod corect prima instanță a reținut că este incident în cauză.

Astfel, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei de comiterea căreia este învinuit inculpatul - tâlhărie și tentativă la tâlhărie -, modalitatea de comitere a acesteia - prin violență și amenințare, împreună cu alte persoane, din loc public, pe timp de noapte -, consecințele faptei - asupra părților vătămate

respectiv crearea unui sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor. De asemenea, la aprecierea pericolului social concret pe care îl prezintă inculpatul prin lăsarea acestuia în stare de libertate, o deosebit de mare relevanță o prezintă datele referitoare la persoana acestuia care nu are un loc de muncă și care a suferit până în prezent și alte condamnări, fiind recidivist. La aprecierea aceluiași pericol social pe care îl prezintă inculpatul, o deosebit de mare relevanță o are împrejurarea că inculpatul s-a implicat în comiterea faptelor din prezenta cauză la doar câteva luni de la liberarea sa din penitenciar, aspect ce denotă pe de o parte disprețul față de organele judiciare care i - au permis să beneficieze de liberare condiționată și, pe de altă parte, perseverența sa infracțională, aspect cu relevanță și din perspectiva art. 136 al.1 C.pr.pen..

Față de aceste considerente, tribunalul reține ca fiind corectă concluzia instanței de fond cu privire la existența în mod evident a pericolului social concret pentru ordinea publică pe care îl prezenta lăsarea în stare de libertate a inculpatului

C. A. și constatând că Încheierea penală f.nr. din data de 06 august 2013 a Judecătoriei C. -Napoca este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpat.

Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza dispozițiilor articolului 385/15 punctul 1 litera b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. A. fiul lui Natural și M., născut la_ în C. Napoca, județul C., aflat în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla împotriva Încheierii penale f.nr. din data de 06 august 2013 a Judecătoriei C. -Napoca.

Stabilește onorariu apărător oficiu în favoarea av.Torok Pali Erzsebet, la suma de 100 lei, ce se va avansa din F.M.J.

În baza articolului 192 aliniatul 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare, ocazionate de soluționarea cauzei în recurs, în sumă de 150 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

  1. M. M. L. A. Ț.

    GREFIER

    1. B.

Red. 4 ex./R.M./D.M.

Jud.fond: O. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 277/2013. Mentinere arest preventiv